Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 533/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 533
Ședința publică din 18.09.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Grosu Valerica Niculina
JUDECĂTORI: Grosu Valerica Niculina, Adrian Bogdan Ștefan
- -
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -
legal reprezentat de
PROCUROR -
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 164/AP din 21.05.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat - în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu av..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Av. - având cuvântul pentru recurentul inculpat - solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se lămuri diferențele dintre raportul medico legal și celelalte probe administrate, pentru a se stabili încadrarea juridică, dacă este vorba de art.182 al.2 sau Cod Penal infracțiunea prevăzută de art.180 al.1C.p. și reducerea pedepsei. De asemeni, solicită plata onorariului de avocat oficiu din fondul Ministerului Justiției.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că hotărârea atacată este temeinică și legală, certificatul medico - legal nu necesită lămuriri, iar încadrarea juridică este corect stabilită. Solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
Recurentul inculpat - având cuvântul - solicită reducerea pedepsei.
CURT E A
- DELIBERÂND -
Asupra recursului penal declarat de inculpatul pentru împotriva deciziei penale nr.164/AP din 21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 56 din 30.2008 pronunțată de Judecătoria Romans -au dispus următoarele:
În baza art 334 CPP s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de vătămare corporală gravă prev de art 182 alin 2 cu aplic art 37 lit a în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev de art 182 alin 2 cu aplic art 37 lit a și 37 lit b.
Pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev și ped de art 182 alin 2 cu aplicarea art 37 lit și 37 lit baf ost condamnat inculpatul fiul lui și, născut la 17.08 1983 în R jud N,cu același domiciliu str - -,. 2, 18 jud N, fără forme legale în com Bozieni, sat, jud N la 2 ( doi ) ani închisoare.
S-a revocat beneficiul grațierii pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin nr 106 /2003 a Jud. R, pedeapsă pe care o consideră executată.
S-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală 261/2003 a Jud. R, dec pen nr 472 /2003 a Tribunalului Neamț, pedeapsă care va fi executată de inculpat alăturat pedepsei aplicată prin prezenta, executând în final 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art 71 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev de art 64 lit a, teza a II -a, lit b pe toată durata executării pedepsei rezultante.
În baza art 346 alin 1 rap. la art 14 alin 3 lit b și art 998, 999 C civ a fost obligat inculpatul, către partea civilă, la plata sumei de 3000 lei daune materiale.
Onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat în sumă de 100 lei s-a plătit din fondurile Ministerului d e Justiție, către d-na av.
Conform art 191 alin 1 Cpp a fost obligat inculpatul către stat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:
Din actul de sesizare a instanței, precum și din probele administrate în cauză instanța a reținut faptul că la data de 18.08.2005 partea vătămată s-a adresat Postului de Poliție Bozieni, cu o plângere, formulată împotriva inculpatului pentru faptul că în ziua de 31.07.2005, acesta l-a lovit cu pumnul în gură, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale.
Astfel, ca urmare a cercetărilor efectuate s-a stabilit că partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul în centrul satului și, datorită unui conflict spontan ivit între aceștia, inculpatul a lovit partea vătămată cu pumnul în gură, cauzându-i expulzia a 4 dinți din față (31, 32, 41, 42).
În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut că a lovit partea vătămată o singură dată și că nu l-ar fi văzut că ar avea sânge la gură în acel moment.
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a avut o poziție asemănătoare, susținând totodată că, ulterior conflictului pe care l-a avut cu partea vătămată, aceasta din urmă ar i fost victima unei agresiuni și că aceasta ar fi avut consecințele reținute în rechizitoriu.
Cu toate acestea, susținerile inculpatului nu au fost însoțite de nicio probă pentru susținerea lor, dimpotrivă probatoriul administrat vine să contrazică și să infirme poziția lui.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie.
Verificând cazierul inculpatului ( 20 dosar) a rezultat că acesta a săvârșit fapta în condiția recidivei post executorie, în raport cu pedeapsa de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 106/18.02.2003 a Judecătoriei Roman. Pentru aceste motive s-a procedat în baza art. 334. proc. pen. la schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii recidivei prev. de art. 34, lit. b, pen.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatul instanța a avut în vedere criteriile prev. de art. 72.pen. privind gradul de pericol social al faptei, concretizat în împrejurări și condiții concrete de săvârșire, consecințele produse - expulzia a 4 dinți din față, faptul că inculpatul nu a depus niciun efort pentru repararea prejudiciului, persoana inculpatului, faptul că el a săvârșit fapta în condițiile și în stare de recidivă, este căsătorit, are un copil minor, etc.
În raport de toate aceste criterii instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoare.
Din fișa de cazier a inculpatului a rezultat că pedeapsa cu închisoare de 1 an, aplicată prin sentința penală nr. 166/2003 a Judecătoriei Roman a fost grațiată, iar noua faptă a fost săvârșită în termenul de 3 ani prev. în Legea 543/2002, motiv pentru care instanța a revocat beneficul grațierii acestei pedepse, pe care o consideră executată.
Potrivit art, 83.pen. instanța a revocat beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 261/9.05.2003 a Judecătoriei Roman, astfel că inculpatul urmează să execute alăturat această pedeapsă cu pedeapsa aplicată prin prezenta. S-au aplicat inculpatului disp. art. 71.pen. privind interzicerea drepturilor de art. 64, lit. a, teza a II a și lit. b, pen.
Soluționând latura civilă a cauzei instanța a reținut faptul că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3000 lei daune materiale. Deși nu a făcut probe în dovedirea pretențiilor sale, instanța le-a considerat întemeiate. Din certificatul nr. 1 rezultă prejudiciul estetic suferit de acesta. De asemenea, în raport de acest prejudiciu instanța prezumă că acesta poate fi acoperit numai în aceste condiții.
Astfel, admițând cererea părții civile, instanța, în baza art. 346, alin.1, art. 14, alin. 3, lit. b și art. 998, 999. civ. a obligat pe inculpat să achite părții civile suma de 3000 lei, cu acest titlu.
Împotriva sentinței penale inculpatul a declarat apel.
Prin decizia penală nr. 164/AP din 21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț, în temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, s-a respins ca fiind nefondat apelul declarat deinculpatulîmpotriva sentinței penale nr. 56 din 30.01.2008 a Judecătoriei Roman, și s-a menținut sentința ca fiind temeinică și legală.
În temeiul art. 189 Cod procedură penală s-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.
În temeiul art. 192 al. 2 Cod procedură penală a fost obligat apelantul - inculpat să plătească în favoarea statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare, avansate în apel.
Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:
Din certificatul medico - legal nr. 452/15.08.2005 rezultă că partea vătămată a suferit "plagă ternsfixiantă a buzei inf. fracturi radiculare dinți, 32, 41, 42, luxație dentară 31, și extracție de necesitate a dinților 31,32,41,42 " fiind reținută și concluzia că leziunile puteau fi produse cu obiect înțepător tăios (posibil șurubelniță) și necesită pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale.
Prin plângerea penală prin care partea vătămată a sesizat comiterea faptei ( 9 dosar urmărire penală) acesta a susținut că în momentul conflictului din data de 18.08.2005, care este recunoscut de inculpat pe tot timpul procesului penal, inculpatul l-a lovit cu capul în față și cu pumnul. Ambele lovituri au semnificația unor loviri cu corpuri contondente și sunt apte să producă părții vătămate leziunile care sunt consemnate în certificatul medico - legal, fiind neîntemeiate susținerile inculpatului că fapta nu s-ar afla în raport de cauzalitate cu leziunile care sunt consemnate în certificatul medico - legal și care atrag încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 al. 2 Cod penal.
Astfel, nu se pot reține contradicții esențiale între concluziile certificatului medico legal și celelalte probe administrate în urmărirea penală și cercetarea judecătorească și, în mod justificat, prin considerentele sentinței s-a reținut că inculpatul nu a făcut la rândul său dovada împrejurărilor pe care le-a susținut în apărarea sa.
Privind motivele de apel care se referă la reducerea pedepsei aplicate inculpatului, s-a reținut că prima instanță a făcut o analiză completă a criteriilor de individualizare atât cele privind fapta, cât și persoana inculpatului, fiind în mod legal aplicate și dispozițiile de revocare a beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 1 an și 6 luni, închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 261/9.05.2003 a Judecătoriei Roman, inculpatul urmând să execute alăturat această pedeapsă cu pedeapsa aplicată prin sentința apelată.
Împotriva deciziei penale inculpatul a declarat recurs în termen legal.
În motivarea recursului inculpatul a reinterat aceleași situații de la apel.
A mai solicitat schimbarea încadrării juridice în art.180 al.2 și Cod Penal reducerea pedepsei.
Instanța de control judiciar, examinând în temeiul art.38514hotărârea C.P.P. atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, conform art.3859al.3 C.P.P. constată că aceasta este legală și temeinică.
În mod corect tribunalul a reținut că nu există contradicții esențiale între concluziile certificatului medico-legal și celelalte probe administrate în cauză, nefiind luate în considerare susținerile inculpatului că partea vătămată ar fi fost agresată de o altă persoană, întrucât nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens.
Încadrarea juridică reținută este legală, fiind realizate elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat.
Pedeapsa aplicată a fost bine individualizată în raport cu prevederile art.72 și 52 penal, ținându-se cont de gravitatea faptei și de starea recidivă, astfel că nu se impune reducerea acesteia.
Față de cele ce preced și neconstatându-se cazuri din cele care examinate din oficiu să ducă la casarea hotărârii atacate, se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei se va suporta din fondul și se va include în cheltuielile judiciare.
Văzând și prevederile art. 192 al.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit.b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpatul,împotriva deciziei penale nr. 164/AP din 21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț.
Onorariul avocatului oficiu de 100 lei se suportă din fondul Ministerului Justiției.
În baza art.192 al.2 obligă C.P.P. inculpatul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat în care s-a inclus și onorariul avocatului oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 septembrie 2008, în prezența inculpatului arestat în altă cauză.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Grosu Valerica Niculina, Adrian Bogdan Ștefan
GREFIER,
Red. -
Red. - /
Red. - Șt.
Tehnored. - - 2 ex.
3/6.10.2008
Președinte:Grosu Valerica NiculinaJudecători:Grosu Valerica Niculina, Adrian Bogdan Ștefan