Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 771/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 771
Ședința publică de la 11 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Căliman vicepreședinte instanță
JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Ecaterina Ene Dumitru Pocovnicu
- -
GREFIER: - -
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.206/AP din data de 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns av. - apărător ales pentru recurentul inculpat, intimatul parte vătămată G - asistat de apărător ales av., lipsă fiind recurentul inculpat și intimatul parte civilă.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care:
Av. precizează că procesul verbal pentru executarea mandatului de aducere emis pe numele inculpatului încheiat de organele de poliție de Postul de Poliție al comunei, privește pe numitul, ori inculpatul se numește și față de faptul că inculpatul trebuie audiat, lasă soluția la aprecierea instanței dacă procedura de citare este corect îndeplinită.
Av. precizează că inculpatul este plecat în Italia și este evident că procesul verbal îl privește pe acesta, însă lasă soluția la aprecierea instanței.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că este lipsă de procedură și solicită acordarea unui nou termen de judecată.
Instanța - față de faptul că mandatul de aducere a fost executat la adresa inculpatului - apreciază că nu există nicio îndoială că a fost executat corect și procedura de citare este completă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de libertate și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Av. - având cuvântul pentru recurentul inculpat - apreciază că recursul este fondat și hotărârea Tribunalului Neamț este nelegală și netemeinică.
Arată că în mod incorect nu s-a reținut starea de provocare, care ar fi dus la o altă individualizare a pedepsei și o altă rezolvare a laturii civile.
Partea vătămată l-a lovit pe fiul inculpatului și sub imperiul stării de tulburare inculpatul s-a dus să-i ceară socoteală. A existat și un al doilea act de provocare când partea vătămată a mers acasă la el și l-a lovit, inculpatul trebuind să se apere.
Decizia Tribunalului Neamț este nelegală întrucât nu s-a făcut o individualizare corectă a pedepsei, aceasta fiind prea mare.
Cu privire la latura civilă, arată că instanța de fond nu putea acorda acele despăgubiri în condițiile în care înainte de citirea actului de sesizare partea civilă s-a constituit parte civilă cu o altă sumă, cerând ulterior despăgubiri periodice, respectiv la ultimul termen de judecată. Consideră că această cerere era tardivă.
De asemeni, consideră că despăgubirile materiale și morale acordate sunt foarte mari și nu s-a motivat de ce s-au acordat astfel.
Solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Av. - având cuvântul pentru intimatul parte vătămată G - precizează că în urma agresiunii, partea vătămată s-a ales cu 35-40 zile îngrijiri medicale, viața i-a fost pusă în pericol și i s-a vătămat un organ.
Față de motivele invocate de inculpat, consideră că și așa i s-a aplicat o pedeapsă mică, fiind condamnat la pedeapsa minimă prevăzută delege, 2 ani cu suspendare.
Cu privire la scuza provocării, precizează că trebuiau îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv trebuia dovedită, ori în cauză singurul care a declarat în acest sens este fiul inculpatului, dar nu există nicio altă probă deși a declarat că era însoțit de alți tineri.
O altă condiție este aceea că actul provocator trebuie să aibă o anumită intensitate și trebuie să fie produs prin violență sau prin alt act grav, care nu a existat în cazul de față. din partea inculpatului trebuie să se producă în timp foarte scurt, iar în prezenta cauză a trecut aproximativ 2 ore.
Consideră că nu se justifică reținerea circumstanței atenuante, respectiv scuza provocării.
A se avea în vedere că starea de tulburare s-a datorat consumului de băuturi alcoolice.
Cu privire la pedeapsa aplicată, solicită a se constata că s-a făcut o individualizare corectă a pedepsei, aceasta fiind orientată spre minim, s-a dat dovadă de clemență, deși consideră că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală și cercetarea judecătorească întrucât nu s-a făcut niciun fel de dovadă că este plecat în Italia.
Cu privire la latura civilă, consideră că atâta vreme cât a achiesat la cererea părții vătămate, respectiv prin încheierea din 6 martie 2008, ziua în care s-au pus concluzii cu privire la latura civilă, apărătorul inculpatului a lăsat soluția la aprecierea instanței, solicită a se respinge și acest motiv de recurs.
Cu privire la daunele periodice, precizează că acestea fac parte din despăgubirile materiale, ori partea vătămată s-a constituit parte civilă și prejudiciul trebuie să fie acoperit integral.
Apreciază că cele două instanțe au procedat în mod legal și solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
Depune la dosar o decizie ca și practică judiciară.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
CURTEA
- DELIBERÂND -
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.169 din data de 13.03.2008, pronunțată de Judecătoria Roman, județul N, a fost condamnat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala gravă, prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 litera a teza II și litera b Cod penal, în condițiile art.71 din același cod.
In baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani, conform art. 82 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate executării pedepsei.
Conform art. 71 alin 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate executării pedepsei.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 5000 lei daune morale și 1700 lei daune materiale către partea civilă G și la plata sumei de 1726 lei cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Municipal de Urgenta R.
A fost obligat inculpatul și la plata sumei de 150 lei lunar către partea civilă G, cu titlul de despăgubiri periodice.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În temeiul art. 191 alin 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 300 lei, iar în baza art. 193 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către partea vătămată G în sumă de 1300 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 23.07.2006, lucrătorii Postului de Politie ai comunei, județul N s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la Spitalul Municipal R se afla numitul G, internat cu diagnosticul de contuzie abdominala veche, ruptura de splina în doi timpi și hemiperitoneu.
Din cercetarile efectuate în cauză s-a stabilit că la data de 15/16.07.2006, în jurul orei 1,00, pe fondul unei neîntelegeri care exista între partea vătămată și inculpat, acesta din urmă însoțit de fiul său minor, s-au deplasat la poarta părții vătămate, după ce minorul i-a spus tatălui său că inculpatul G l-a lovit și l-a înjurat fără motiv în jurul orei 22,30. Inculpatul fiind sub influenta băuturilor alcoolice, a strigat la poarta părții vătămate, care a ieșit cu un par în mână, par pe care inculpatul i l-a smuls și i-a aplicat o lovitură în zona capului iar apoi, după ce partea vătămată a căzut, a continuat să o lovească cu picioarele în zona abdominală.
Partea vătămată s-a prezentat la Spitalul Municipal R, unde s-au constatat leziunile menționate mai sus. Cabinetul de Medicină Legală Rae mis certificatul medico legal nr. 355/19.07.2006, din care rezultă că pentru vindecarea victimei a fost necesar un nr. de 6-7 zile de îngrijiri medicale. Întrucât partea vătămată G a acuzat dureri în zona abdominală, a fost internat din nou și operat, constatându-se că a prezentat ruptură de splină. Aceasta i-a fost expulzată și, drept urmare, Cabinetul de Medicina Legala Rae mis un nou certificat medico legal, cu nr. 355/19.07.2006, din care rezultă că victimei i-a fost necesar un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar leziunile produse i-au pus în primejdie viața și i-au conferit un handicap, scăzându-i capacitatea de muncă cu un procent de 15 %.
Aceleași concluzii au fost stabilite și prin raportul de expertiză medico - legală, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Spitalul Județean de Urgentă N, la solicitarea părții vătămate.
nu a putut fi interogat de instanța de judecată în calitate de inculpat întrucat, la scurt timp după demararea cercetărilor împotriva sa a părăsit țara, plecând în Italia la lucru. În cursul urmăririi penale a fost audiat, a recunoscut și regretat comiterea faptei, astfel după cum aceasta a fost descrisă.
Vinovăția inculpatului a fost dovedită cu declarația părții vătămate, certificatele medico-legale, procesul verbal de sesizare al secției chirurgie din cadrul Spitalului Municipal, procesul verbal de sesizare din oficiu, adresa 687/14177 /14.08.2006 a N, adresa nr. 14422/11.08.2006 a Spitalului Municipal R, declarațiile martorilor, și, toate coroborate cu declarația de recunoaștere a faptei de către inculpat.
În baza acestor probe instanța de fond a constatat că fapta inculpatului există, a fost comisă cu vinovăție sub forma intenției directe, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin 2 Cod penal, dispunând condamnarea acestuia după cum s-a arătat mai sus.
Împotriva sentinței a declarat apel, în termenul legal, inculpatul, care a solicitat în scris admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței atacate, reținerea circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art.73 lit.b Cod penal, coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, diminuarea cuantumului despăgubirilor civile în raport de dispozițiile art.73 lit.b Cod penal și de probele existente în acest sens la dosar, precum și înlăturarea obligării sale la plata despăgubirilor periodice.
Inculpatul nu s-a prezentat în instanță, pentru a-și susține oral apelul, însă apărătorul care l-a reprezentat, a susținut că în momentul săvârșirii faptei inculpatul se afla într-o puternică stare de tulburare determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, la individualizarea judiciară a pedepsei nu au fost avute în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului și nici împrejurarea că acesta a avut o poziție procesuală sinceră și a făcut eforturi mari pentru a achita părții vătămate pretențiile formulate.
Apărătorul a criticat și modul în care a fost soluționată latura civilă a cauzei, în sensul că în mod nelegal instanța de fond l-a obligat pe inculpat la plata de despăgubiri periodice în condițiile în care partea vătămată a solicitat doar plata de daune morale și materiale și apoi abia la ultimul termen de judecată a solicitat și despăgubiri periodice. Pe de altă parte, suma stabilită de prima instanță, cu titlu de despăgubiri este nejustificat de mare, în raport de faptul că la dosar nu există nici o dovadă a veniturilor pe care le realiza partea vătămată înaintea incidentului. Pentru aceste motive, s-a solicitat reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege și reducerea despăgubirilor acordate prin hotărârea atacată.
Prin decizia penală nr.206/AP din data de 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, a fost admis apelul declarat de inculpat, a fost desființată în parte sentința apelată, numai cu privire la pedeapsa accesorie, s-a reținut cauza spre rejudecare și s-a înlăturat aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art.64 alin.1 litera a teza II și litera b Cod penal, în condițiile art.71 Cod penal și suspendarea executării acestei pedepse, prevăzută de art.71 alin.5 Cod penal.
S-a constatat că inculpatul a fost reprezentat de apărător ales, iar în baza art.193 alin.6 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile G, suma de 1000 lei, cheltuieli judiciare în apel.
Pentru a pronunța această decizie Tribunalul a reținut următoarele:
Verificând, în temeiul art.378 alin.1 Cod procedură penală, hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art.371 alin.2 Cod procedură penală, constată că nici unul din motivele invocate de inculpat nu este întemeiat.
Astfel, din declarațiile martorilor: (fila 18 dosar p și fila 88, dosar instanță), (fila 20 dosar p și fila 61 dosar instanță), (fila 59 dosar instanță), (fila 19 dosar p și fila 62 dosar instanță), (fila 89 dosar instanță) și (fila 90 dosar instanță), toate coroborate cu declarația dată de inculpat în cursul urmăririi penale, rezultă clar că părțile au avut un conflict în anul 2006, în fața unui magazin din comuna și din această cauză și a stării de ebrietate în care se găsea, inculpatul în seara zilei de 23.07.2006 după ce fiul său - i-a relatat că a fost amenințat și lovit de partea vătămată G, în jurul orei 2200, în zona punții din sat, după un timp, inculpatul a plecat de acasă cu gândul de a se răzbuna pe partea vătămată.
În drumul spre locuința părții vătămate, inculpatul s-a oprit la numitul, cu care a discutat despre incidentul produs, spunându-i acestuia că merge să-l caute pe G și să-l bată.
l-a sfătuit pe inculpat să meargă acasă, să se culce și să încerce să discute cu G, a doua zi.
Inculpatul nu a ascultat de sfatul dat și împreună cu fiul său, la miezul nopții, în jurul orelor 0,30-1,00, a mers la locuința părții vătămate, pe care a strigat-o la poartă.
Partea vătămată a ieșit la poartă cu un par în mână, urmat de mama sa -. Acolo, inculpatul a smuls parul din mâna părții vătămate și cu acesta i-a aplicat o lovitură peste cap, după care a continuat să o lovească pe partea vătămată cu picioarele în zona abdominală - cauzându-i leziunile înscrise în cele două certificate medico-legale, soldate cu extirparea splinei.
Infracțiunea de vătămare corporală gravă nu a fost comisă de inculpat în stare de provocare, pentru că acesta, pe fondul stării de ebrietate, în care se afla, a mers în toiul nopții, la locuința părții vătămate, după aproximativ 2 ore și J de la relatarea făcută de fiul său.
fiind târzie și afară întuneric, pentru a se proteja, partea vătămată a luat un par în mână înainte să meargă la poartă, însă inculpatul, de cum a apărut, a început să profereze amenințări și s-a repezit smulgându-i parul din mână. Inculpatul se afla în stradă, astfel că avea posibilitatea să plece acasă atunci când a văzut-o pe partea vătămată cu parul în mână, însă nu a făcut acest lucru, acționând după cum s-a menționat.
Susținerea inculpatului că ar fi fost lovit de partea vătămată și în aceste condiții, i-a smuls parul din mână și a lovit-o, nu este dovedită, inculpatul neprezentând nici o leziune.
Prin urmare, încadrarea juridică stabilită de prima instanță este corectă și față de gravitatea deosebită a leziunii la splină prezentată de partea vătămată, leziune care a impus extirparea organului, se apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată, cu respectarea tuturor criteriilor generale prevăzute de art.72 Cod penal și nu se impune reducerea pedepsei, prin reținerea de circumstanțe atenuante, pentru că inculpatul a declanșat agresiunea, a avut o poziție procesuală în parte nesinceră și nu a manifestat interes în soluționarea cauzei, neprezentându-se la nici un termen, nici la instanța de fond, nici la cea de apel.
De asemenea și latura civilă a cauzei, a fost soluționată legal.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 6000 lei daune materiale și 5000 lei daune morale.
În baza tuturor actelor medicale prezentate, inclusive a expertizei medico-legale efectuate în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a fost obligat să-i plătească părții vătămate o sumă modică de bani, de 1.700 lei, cu titlu de daune materiale. Această sumă este pe deplin justificată cu înscrisurile existente la dosarul cauzei și cu declarația martorei ( fl.90 ).
Referitor la cuantumul daunelor morale și acesta a fost corect determinat, față de urmarea gravă suportată de partea vătămată, ca urmare a pierderii unui organ important din organism, a traumei psihice suportate din această cauză și a sechelelor cu care a rămas pentru tot restul vieții.
Conform expertizei medico-legale nr.1782 din 13.11.2007, întocmită de Serviciul de Medicină Legală N, rezultă că splenectomia îi conferă victimei o infirmitate definitivă și o scădere a capacității de muncă în proporție de 15 %.
Suma de 150 lei, acordată cu titlu de despăgubire periodică lunară, este justă și nu se justifică diminuarea ei, chiar dacă partea vătămată nu ar lucra, pentru că potențialul său de muncă a fost redus pentru viitor.
Faptul că partea vătămată nu a solicitat despăgubire periodică înainte de citirea actului de sesizare, nu o decade din dreptul de a solicita această despăgubire, întrucât această cerere a fost făcută după întocmirea expertizei medico-legale în care sunt descrise afecțiunile victimei, inclusiv infirmitatea și scăderea capacității de muncă și acest aspect nu reprezintă o excepție dirimantă.
În consecință, soluția pronunțată în cauză este legală, cu excepția aplicării pedepsei accesorii și a suspendării condiționate a executării acesteia în cazul aplicării dispozițiilor art.81-83 Cod penal, introduse în Codul penal prin Legea nr.278/2006, care a intrat în vigoare la data de 12.08.2006.
Ori, infracțiunea de față a fost comisă în noaptea de 15/16.07.2006, anterior intrării în vigoare a acestei legi, astfel că în mod greșit au fost aplicate dispozițiile art.64 alin.1 lit.a teza II și lit.b Cod penal, în condițiile art.71 Cod penal și art.71 alin.5 Cod penal.
Împotriva acestei decizii, în cadrul termenului legal, a declarat recurs inculpatul.
Acesta deși legal citat, emițându-se și mandat de aducere în vederea audierii, nu s-a prezentat în fața instanței de recurs.
În motivarea scrisă a recursului recurentul-inculpat a criticat hotărârile pronunțșate, susținând că acestea sunt nelegale și netemeinice pentru următoarele motive:
1. În mod incorectnu a fost reținută în favoare inculpatului circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art.73 litb Cod penal,în condițiile în care probatoriul administrat în cauză indică în mod incontestabil faptul că fapta a fost săvârșită sub imperiul unei puternice tulburări provocate de însăși partea vătămată. Acesta din urmă, în seara zilei de 15.07.2007, fără motiv l-a lovit pe fiul inculpatului. Incidentul a fost de natură a-l revolta pe și așa cum ar fi făcut-o, de altfel, orice părinte în locul său, s-a înfuriat atunci când fiul său i-a relatat incidentul. Sub impulsul momentului s-a hotărât să-i ceară socoteală lui sa chiar dacă a fost prea, prin prisma sentimentelor pe care orice părinte le are pentru copilul său poate fi justificată.
Faptul că inculpatul era foarte afectat și într-o puternică stare de tulburare este confirmat și de martorul, care a fost de față la incidentul dintre fiul inculpatului și partea vătămată. Acesta în declarațiile date a arătat că în seara zilei de 15.07.2007, inculpatul a venit la poarta sa să îl întrebe ce anume a avut partea vătămată cu fiul său și observând că acesta este foarte nervos 1-a sfătuit să meargă acasă.
Declarațiile lui G, partea vătămată, în care insinuează că inculpatul 1-a atacat cu un par pe care îl avea deja în mână când a sosit la poartă sunt neadevărate și evident neprobate. Dacă inculpatul ar fi fost înarmat acest lucru cu siguranță ar fi fost sesizat de martorul. Declarațiile lui, mama părții vătămate pe lângă faptul că sunt subiective sunt și irelevante sub acest aspect deoarece ea însăși recunoaște că nu a surprins tot incidentul și că fiul ei a ieșit singur la poartă când s-a auzit strigat.
În realitate partea vătămată este cea care 1-a atacat pe inculpat cu parul cu care a ieșit la poartă așa cum o confirmă și, fiul apelantului.
Împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta creează certitudinea faptului că în momentul săvârșiri faptei inculpatul se afla într-o puternică stare de tulburare indusă de comportamentul părții vătămate atât față de fiul său cât și de el.
În motivarea instanței de apel situația de fapt este reținută doar parțial corect. În primul rând, inculpatul a plecat să-i "ceară socoteală" părții vătămate vizibil afectat de atitudinea acestuia față de fiul său, imediat ce acesta i-a relatat incidentul. În al doilea rând, i-a smuls parul din mână părții vătămate tocmai pentru că acesta 1-a lovit și a continuat să încerce să îl lovească. Este irelevant faptul că recurentul nu a formulat la rândul său plângere penală pentru infracțiunea de lovire. De altfel, starea de provocare subzistă și raportându-ne strict la acest moment. Atâta timp cât partea vătămată a ieșit la poartă cu parul, evident pentru a-l folosi, 1-a lovit pe recurent, este evident că a avut o atitudine provocatoare.
Starea de tulburare în care se afla recurentul trebuia analizată nu numai raportat la efectul pe care l-au avut relatările fiului său și concursul pe care acestea și l-au adus la săvârșirea faptei ci și raportat la atitudinea violentă și provocatoare a părții vătămate imediat înainte de săvârșirea faptei.
2. Al doilea aspect vizeazăcuantumul pedepsei aplicate.
Instanțele de fond nu au procedat corect la individualizarea pedepsei aplicate, pedeapsă care este prea mare raportat la circumstanțele reale și personale ale recurentului inculpat. Pe lângă faptul că, așa cum am argumentat mai sus din punctul meu de vedere fapta a fost săvârșită în stare de provocare, ar fi trebuit să se dea eficiență și faptului că inculpatul a avut o poziție procesuală sinceră, a făcut eforturi susținute să achite părții vătămate suma de 1250 de euro, nu a mai avut nici un fel de abateri, are în întreținere o familie.
Nu s-a putut prezenta în fața instanțelor de judecată deoarece lucrează în Italia și dat fiind evenimentele de notorietate care au marcat imaginea cetățenilor români în acest stat, nu a putut pleca de la locul de muncă fără riscul de a rămâne șomer.
Sub acest aspect s-a solicitat reducerea sub minim a pedepsei aplicate.
3. Al treilea aspect vizeazălatura civilă a cauzei
Înainte de citirea actului de sesizare partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 5000 lei daune morale și 6000 1ei daune materiale, reprezentând contravaloarea tratamentului medical, atențiile medicale, transportul la spital, hrană suplimentară, diferență salariu pentru 90 de zile.
Cu această ocazie, partea civilă nu a solicitat și plata unor despăgubiri periodice pentru reducerea cu 15% a capacității de muncă.
Constituirea de parte civilă, făcută înainte de citirea actului de sesizare, înseamnă nu numai o simplă precizare cu privire la intenția părții, care a suferit o pagubă prin producerea infracțiunii, de a participa în procesul penal în calitate de parte civilă ci și obligația acesteia de a specifica cuantumul pretențiilor sale și ce anume reprezintă sumele solicitate.
Ori, partea civilă a solicitat abia la ultimul termen de judecată obligarea inculpatului la plata unor despăgubiri periodice pentru reducerea capacității de muncă.
În aceste condiții și în lumina dispozițiilor art.15 alin.2 Cod procedură penală,solicitarea este tardivăși ar fi trebuit respinsă ca atare de instanță.
Mai mult decât atât în dispozitivul sentinței nu se precizează că despăgubirile periodice sunt acordate până la încetarea stării nevoie, iar în considerentele sentinței penale nu se regăsesc criteriile în raport cu care a fost stabilită tocmai suma de 150 lei lunar. Suma stabilită de instanță este nejustificat de mare și în condițiile în care la dosar nu se găsește nicio dovadă a veniturilor pe care le realiza partea vătămată înaintea incidentului, depășește limitele unei repuneri în situația anterioară sau a unei corecte despăgubiri. S-a apreciat că acordarea prestației periodice reprezintă o îmbogățire fără just temei împovărătoare pentru el, care așa cum am mai arătat are o familie d e întreținut.
Daunele morale sunt de asemenea mult prea mari, și din nou considerentele hotărârii nu cuprind argumentele care au dus la o asemenea apreciere. În condițiile în care chiar partea vătămată a fost cea care a declanșat conflictul, este injust să se presupună că a suferit moralmente foarte mult.
Cuantumul despăgubirilor materiale nu a fost dovedit de către partea civilă. Depoziția martorului ( fila 90 dosar ) este irelevantă, iar admiterea pretențiilor civile doar în baza declarațiilor unui martor este evident nelegală, proba fiind inadmisibilă.
Art.15 din Cod procedură penală permite persoanei care a suferit un prejudiciu prin săvârșirea unei infracțiuni să-și recupereze acest prejudiciu direct în cadrul procesului penal prin constituirea de parte civilă. Această normă de drept are ca scop acordarea unor facilități celor păgubiți prin săvârșirea unei fapte penale în sensul că îi ferește de inconvenientul promovării pe cale separată a unei acțiuni civile la care se adaugă și avantajul celerității procesului penal.
Deși unii teoreticieni au exprimat opinia că acțiunea civilă exercitată în condițiile art.15 Cod procedură penală nu ar fi o acțiune pură de drept civil, doctrina dominantă nu a acceptat, și pe bună dreptate, o astfel de teorie. Mai mult, aceștia din urmă au combătut opinia mai sus amintită tocmai cu argumentulcă acțiunea civilă în procesul penal este supusă dispozițiilor defond ale răspunderii civile.( a se vedea opiniile exprimate în acest sens de prof. Dr., etc. )
Singurele deosebiri între o acțiune civilă obișnuită și acțiunea civilă din procesul penal sunt că:
a) acțiunea civilă se desfășoară în fața organelor judiciare penale;
b) acțiunea civilă își are izvorul într-o infracțiune;
c) uneori se exercită din oficiu;
d) are caracter accesoriu față de acțiunea penală.
Toate acestea duc inevitabil la concluzia că, deși acțiunea civilă se desfășoară într-un alt cadru procesual, nu înseamnă că pe fond (stabilirea și dovedirea obiectului acțiunii) ar fi supusă altor norme decât cele de drept material civil. Nu trebuie deci făcută confuzie între acțiunea civilă, ca instituție de drept și cadrul procesual pe fondul căruia se desfășoară.
Astfel art.1191 alin.1 cod civil instituie interdicția de a dovedi cu martori acte juridice a căror valoare depășește 250 lei.
Deciad probaționemîn cazul unei acțiuni civile, indiferent de cadrul procesual de care se grevează, dovada unor pretenții mai mari de 250 lei trebuie făcută cu înscrisuri, nefiind admisibilă proba cu martori.
Analizând hotărârile pronunțate în cauză în raport de motivele de motivele de recurs invocate și examinându-le și din oficiu potrivit art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, pentru motivele de casare prevăzute de acest text, Curtea constată că recursul este fondat și urmează a fi admis, dar pentru considerentele care vor fi prezentate.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că instanțele au reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, au date faptei săvârșite de recurentul-inculpat o corectă încadrare juridică, iar prima instanță a dat dovadă de multă înțelegere prin aplicarea unei pedepse care constituie minimul special al pedepsei pentru infracțiunea comisă, dispunând și suspendarea condiționată a executării acesteia.
Din probele administrate rezultă că în seara zilei de 15./16.07.2006, în jurul orelor 22,30, fiul inculpatului i-a relatat acestuia că partea vătămată G l-a înjurat și l-a lovit.
În noaptea de 16.07.2006, jurul orelor 1,00, la aproape trei ore la cele relatate de fiul său, și întrucât în cursul anului 2006 recurentul-inculpat avut și el un conflict cu partea vătămată în fața magazinului din sat, acesta, fiind sub influența băuturilor alcoolice s-a deplasat, însoțit fiind de fiul său, la locuința intimatei-părți vătămate G, a strigat-o la poartă.
Dată fiind târzie din noapte, intimata-parte vătămată a ieșit la poartă cu un par în mână.
Recurentul-inculpat i-a smuls părții vătămate parul din mână și i-a aplicat o lovitură în zona capului, iar, apoi, după ce intimata-parte vătămată a căzut, a continuat să o lovească cu picioarele în zona abdominală.
Ca urmare a violențelor exercitate de inculpat, intimata-parte vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale, partea vătămată prezentând rupură de splină, care i-a fost extripată, leziunile produse punându-i în viața primejdie și i-au dimunuat capacitatea de muncă cu 15%.
Pentru vindecarea leziunilor partea vătămată a fost internată la Spitalul muncipal R, județul
Situația de fapt astfel prezentată rezultă din: declarațiile părții vătămate, certificatul medico legal nr. 355/19.07.2006, eliberat de Cabinetul de Medicină Legală R, raportul de expertiză medico - legală nr.1782 din 13.11.2007, întocmit de Serviciul de Medicină Legală al Spitalului Județean de Urgentă N, rocesul p. verbal de sesizare al Secției chirurgie din cadrul Spitalului Municipal, adresa nr.687/14177 din data de 14.08.2006 a Casei De Asigurări de Sănătate a Județului N, adresa nr.14422/11.08.2006 a Spitalului Municipal R, declarațiile martorilor: (fila 18 dosar p și fila 88 dosar instanță), (fila 20 dosar p și fila 61 dosar instanță), (fila 59 dosar instanță), (fila 19 dosar p și fila 62 dosar instanță), (fila 89 dosar instanță) și (fila 90 dosar instanță), toate coroborate cu declarația de recunoaștere a faptei de către inculpat, mijloace de probă care au fost judicios analizate de instanțe și cu deosebire de instanța de apel, motivare pe care Curtea și-o însușește.
În cauză nu se poate reține în favoarea recurentului-inculpat circumstanța atenuantă legală a provocării, prevăzută de art.73 lit.b Cod penal.
Pentru a se reține săvârșirea infracțiunii în stare de provocare, se impune, potrivit art.73 lit.b Cod penal, îndeplinireacumulativăa următoarelor condiții:
infracțiunea să fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, adică într-o stare de surescitare sau încordare nervoasă, de mânie sau indignare, ori de emoție puternică;
starea de puternică tulburare sau emoție să fi avut drept cauză o provocare din partea părții vătămate prin infracțiune, adică actul de provocare să constituie cauza infracțiunii săvârșite de cel provocat;
provocarea să fi fost săvârșită de victima infracțiunii printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă;
infractorului la acțiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator, iar nu împotriva altei persoane.
Ori, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului nu rezultă a fi îndeplinite aceste condiții expres prevăzute de lege.
Așa cum rezultă din depoziția martorului, acesta s-a întâlnit în noaptea de 16.07.2006 cu inculpatul și a discutat cu acesta despre incidentul fiului său cu partea vătămată și i-a spus acestuia că merge să-l caute pe G și să-l bată.
l-a sfătuit pe inculpat să meargă acasă, să se culce și să încerce să discute cu Gad oua zi.
Inculpatul nu a urmat sfatul dat și în miez de noapte, în jurul orelor 0,30-1,00, a mers la locuința părții vătămate, pe care a strigat-o la poartă.
Dată fiind târzie din noapte și conflictul anterior avut cu inculpatul, partea vătămată a luat în mână un par.
În momentul în care partea vătămată a ieșit la poartă, urmat de mama sa, inculpatul i-a smuls parul din mână și cu acesta i-a aplicat o lovitură peste cap, după care a continuat să o lovească pe partea vătămată cu picioarele în zona abdominală, în timp de acesta era căzută la pământ - cauzându-i leziunile înscrise în cele două certificate medico-legale, soldate cu extirparea splinei.
Susținerea inculpatului că ar fi fost lovit de partea vătămată și în aceste condiții, i-a smuls parul din mână și a lovit-o, nu este dovedită, inculpatul neprezentând nici o leziune.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, așa cum se arăta mai sus, Curtea constată că prima instanță a dat dovadă de multă înțelegere prin aplicarea unei pedepse care constituie minimul special al pedepsei pentru infracțiunea comisă, dispunând și suspendarea condiționată a executării acesteia.
Așa cum este cunoscut, în conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, la aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În raport de gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, rezultând și din numărul de îngrijiri medicale acordate părții vătămate și de consecințele faptei săvârșite de inculpat, punerea în primejdie a vieții victimei, prin ruptură de splină, cu consecința extirăpării acesteia și dimnuarea capacității de muncă cu 15%, Curtea apreciază că nu se impunea suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Desigur că afându-ne doar în recursul inculpatului, pentru a nu nesocoti principiul neagravării situației în propria cale de atac(non reformatio in pejus),prevăzut și de art.372 Cod procedură penală, Curtea nu poate modifica hotrârile pronunțate sub acest aspect.
Referitor la soluționarea laturii civile, Curtea constată că instanțele au soluționat corect cauza sub acest aspect, mai puțin pe cel privind obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice către partea civilă.
Unul dintre principiile de bază ale răspunderii civile este principiul reparării integrale a prejudiciului.
Acest principiu presupune înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei(restitutio in integrum).
Acest principiu de bază al răspunderii civile (măsura răspunderii civile o dă, în principiu, prejudiciul), își are așezământul legal în art.998 Cod civil, text care instituie obligația generală de reparare a prejudiciului, prevăzând că"orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara"formula"a-l repara",deși este laconică, este foarte precisă și cuprinzătoare, evocând neîndoielnic, ideea reparării prejudiciului în totalitatea sa, fără nici o restrângere ori limitare în raport de natura intrinsecă a acestuia.
Ca urmare a violențelor exercitate de inculpat parte civilă, a suferit leziuni, constând în ruperea splinei, cu consecința punerii în primejdie a vieții victimei și extirparea splinei, leziunile necesitând pentru vindecare 35-40 zile îngrijiri medicale.
Pentru vindecarea leziunilor suferite, partea vătămată a fost internată la Spitalul municipal R, județul
În raport de numărul mare de zile de îngrijiri medicale, numărul de zile de spitalizare, care a presupus cheltuieli, suma acordată cu titlul de daune materiale este corect acordată, fiind dovedită, proba acestora putându-se face prin orice mijloace de probă prevăzute de art.64 Cod procedură penală, iar nu numai prin înscrisuri, cum greșit se susține în motivele de recurs.
Fapta inculpatului îndreptățește parte civilă și la acordarea unor daune morale, care să recompenseze cel puțin în parte prejudiciul nepatrimonial suferit.
Pentru tratarea leziunilor intimata-parte civilă a fost spitalizată, fiind nevoit să suporte o intervenție chirurgicală și să-și vadă diminuată capacitatea de muncă cu 15%, posibil pe tot restul vieții.
Leziunile cauzate de recurentul-inculpat au fost de natură să-i provoace intimatei-parte civilă dureri fizice și psihice deosebite, intimata-parte civilă fiind nevoită să suporte mediul spitalicesc o perioadă îndelungată de timp.
Acest lucru îndreptățește intimata-parte civilă la despăgubire pentru a, cel puțin în parte, prin mijloacele reparațiunii bănești, condițiile de viață alterate ale victimei(pretium doloris).
Așa cum rezultă din cerere intimatei-parte vătămată G-fl.20 prima instanță, aceasta s-a constitui parte civilă cu suma de 6000 lei cu titlul de daune materiale și 5.000 lei cu titlul de daune morale.
Persoana vătămată pune în mișcare acțiunea civilă în procesul penal prin constituirea de parte civilă, fie în fața organelor de urmărire penală, fie în fața instanței de judecată, dar numai până la citirea actului de sesizare (art.15 Cod procedură penală).
Deci, singura condiție pentru punerea în mișcare a acțiunii civile în cadrul procesului penal este constituirea ca parte civilă cel târziu până la citirea actului de sesizare.
În cauza dedusă judecății această condiție, așa cum se arăta, este îndeplinită, astfel că criticile aduse prin motivele de recurs sub acest aspect sunt nefondate.
După terminarea cercetării judecătorești, în cuvântul pe fond, intimata-parte civilă a solicitat obligarea inculpatului și la plata unei prestații periodice lunare ca urmare a diminuării capacității de muncă.
Prima instanță a dispus obligarea recurentului-inculpat să plătească intimatei-parte civilă suma de 150 lei lunar cu titlul de prestație periodică lunară.
Așa cum se arăta, prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv și potrivit principiului(restitutio in integrum),cel vinovat de producerea faptului prejudiciabil, trebuie obligat la înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale faptului ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei.
În mod neîndoios, diminuarea capacității de muncă, implică pentru partea vătămată un efort suplimentar în privința activităților constând în munca fizică, care se cuantifică procentual la 15%.
Urmare efortului suplimentar pe care trebuie să-l facă, va fi permanent prejudiciată, iar în privința activităților remunerate, prejudiciul îmbracă, în mod cert, o formă evaluabilă patrimonial.
În consecință, în mod justificat instanța de fond a apreciat că este necesar ca partea vătămată să depună un efort cu 15% mai mare decât în situația în care n-ar fi avut leziunile, pentru aceeași retribuție și că se impune acordarea unor despăgubiri eșalonate lunar, constând într-o sumă ce reprezintă 15% din veniturile lunare, până la încetarea acestei incapacități de muncă.
Însă, ntimata-parte vătămată avea posibilitatea să solicite după efectuarea expertizei medico-legale prin care s-a stabilit diminuarea capacității de muncă cu 15% obligarea recurentului-inculpat la plata prestației periodice lunare, cel mai târziu până la acordarea cuvântului pe fond, pentru a da posibilitatea, pe de o parte, ca aceasta să facă probe pentru determinarea cuantumului prestației periodice (stabilirea veniturilor lunare pe care le realiza lunar partea vătămată anterior agresiunii din partea inculpatului și determinarea cuantumului prestației periodice), iar pe de altă parte, ca recurentul-inculpat să propună, eventual, probe în combaterea cererii, numai astfel respectându-se principiile de bază ale procesului penal.
Apoi, trebuie observat că prima instanță nu a precizat perioada pentru care este obligat inculpatul la plata acestei prestații periodice, care trebuia să aibă ca moment de început data agresiunii, iar ca moment de final cel al restabilirii depline a capacității de muncă a părții vătămate.
Desigur că, intimata-parte civilă, are posibilitatea de a formula o acțiune în fața instanței civile pentru a solicita obligarea recurentului-inculpat la plata unei prestații periodice, începând cu data săvârșirii agresiuni și până la redobândirea capacității integrale de muncă.
Prima instanță a făcut aplicarea art.71 Cod penal, în sensul interzicerii, ca pedeapsă accesorie, a exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal și a dispus, conform art.71 alin.5 Cod penal, suspendarea condiționată a executării acestei pedepse.
Așa cum rezultă din lucrările dosarului infracțiunea dedusă judecății a fost comisă de recurentul-inculpat la data de 15/16.07.2006.
În conformitate cu dispozițiile Codului penal anterior modificării prin Legea nr.278/2006, în condițiile în care instanța făcea aplicarea instituției suspendării condiționate a executării pedepsei nu se dispunea aplicarea pedepsei accesorii.
Prin Legea nr.278/2006, intrată în vigoare în luna august 2006, potrivit art.71 alin.5 Cod penală, "pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii".
Se impune a fi arătat că pedeapsa accesorie face parte, așa cum rezultă din prevederile art.53 Cod penal din categoria pedepselor.
Așa cum este cunoscut, în conformitate cu prevederile art.15 alin.2 din Constituția României,"Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".
Aceste prevederi constituționale sunt preluate și de dispozițiile dreptului penal substanțial în art.13 Cod penal"În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă."
Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că în mod greșit instanța de fond a aplicat recurentului-inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b Cod penal și a dispus suspendarea executării acesteia.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, va fi admis recursul declarat de recurentul-inculpat, va fi casată în totalitatea decizia penală apelată și desființează în parte și sentința penală nr.169 din data de 13.03.2008, pronunțată de Judecătoria Roman, județul N, cu privire la obligarea inculpatului la plata despăgubirilor periodice lunare către intimata-parte civilă G, la aplicarea pedepsei accesorii și a dispozițiilor art.71 alin.5 Cod penal, se va reține cauza spre rejudecare și în fond;
Curtea va respinge ca fiind tardiv formulată cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor periodice lunare.
Se va înlătura aplicarea dispozițiilor art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și Cod penal, art.71 și art.71 alin.5 Cod penal, privind interzicerea exercițiul drepturilor ca pedeapsă accesorie și cele referitoare la suspendarea executării acesteia.
Se va constata că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales la instanța de apel și la instanța de recurs.
În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea apelului și a recursului vor fi lăsate în sarcina statului.
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentul-inculpat mpotriva deciziei penale nr.206/AP din data de 12.06.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.
Casează în totalitatea decizia penală apelată și desființează în parte și sentința penală nr.169 din data de 13.03.2008, pronunțată de Judecătoria Roman, județul N, cu privire la obligarea inculpatului la plata despăgubirilor periodice lunare către intimata-parte civilă G, la aplicarea pedepsei accesorii și a dispozițiilor art.71 alin.5 Cod penal, reține cauza spre rejudecare și în fond;
Respinge ca fiind tardiv formulată cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor periodice lunare.
Înlătură aplicarea dispozițiilor art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și Cod penal, art.71 și art.71 alin.5 Cod penal, privind interzicerea exercițiul drepturilor ca pedeapsă accesorie și cele referitoare la suspendarea executării acesteia.
Constată că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales la instanța de apel și la instanța de recurs.
În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.12.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Ecaterina Ene Dumitru Pocovnicu
GREFIER,
Red.sent.
Pronunțat dec.apel -
Red.dec.recurs
El.
22.12.2008
Președinte:Carmen CălimanJudecători:Carmen Căliman, Ecaterina Ene Dumitru Pocovnicu
