Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 770/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 770
Ședința publică de la 11 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Căliman vicepreședinte instanță
JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Ecaterina Ene Dumitru Pocovnicu
- -
GREFIER: - -
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL NEAMȚ, împotriva deciziei penale nr.137/AP din data de 24 aprilie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL NEAMȚ în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul inculpat, asistat de apărător ales av., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care:
Instanța îi pune în vedere inculpatului dispozițiile art.70 Cod procedură penală, în sensul că are dreptul să dea declarație în fața instanței de recurs, dar și că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa, precum și faptul că se poate prevala de dreptul la tăcere.
Intimatul inculpat precizează că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs și se prevalează de dreptul la tăcere.
De asemeni, întrebat fiind, intimatul inculpat precizează că este poreclit "".
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului declarat de parchet, casarea hotărârilor pronunțate în cauză, reținerea cauzei spre rejudecare și, pe fond, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile.
Av. - având cuvântul pentru intimatul inculpat - solicită respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat, considerând că hotărârile pronunțate în cauză sunt temeinice și legale întrucât tragerea la răspundere penală se face pe baza unor probe clare.
În cauză, prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată și toate probele susțin și întăresc declarațiile inculpatului. Trebuie avut în vedere că din declarația părții vătămate reiese că de fapt, vinovat este fratele inculpatului -.
Inculpatul a avut o poziție sinceră, care în acea perioadă nici nu se afla în oraș, era plecat la și s-a întors peste o lună de zile.
Intimatul inculpat - având cuvântul - precizează că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii.
CURTEA
- DELIBERÂND -
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 137/AP/24.04.2008 a Tribunalului Neamțs -a dispus în temeiul art. 379 punctul 1 lit. b Cod procedură penală, respingerea ca nefondat a apelului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA PIATRA NEAMȚ, împotriva sentinței penale nr. 100/12.02.2008 pronunțată de Judecătoria Piatra -
S-a menținut ca legală și temeinică hotărârea atacată.
În temeiul art. 189 Cod procedură penală, onorariul pentru apărător oficiu, în sumă de 100 lei, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut:
Prin sentința penală nr.100 din 12.02.2008 pronunțată de JUDECĂTORIA PIATRA NEAMȚ, n temeiul art. 11 pct.2 lit. a Cod procedură penală raportat la disp. art. 10 lit. Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 al.1,2 lit.c Cod penal.
În temeiul art. 346 al.3 Cod procedură penală a fost respinsă acțiunea civilă formulată de către partea vătămată.
Pentru a pronunța această hotărâre, JUDECĂTORIA PIATRA NEAMȚa reținut că în ziua de 3.11.2006, în jurul orei 12,30 numitul, fratele inculpatului, însoțit de martorii și, se afla pe scările ce fac legătura între Bd. - și str. - din P N, ocazie cu care a acostat pe partea vătămată sub pretextul că acesta ar fi purtat o convorbire telefonică cu sora sa și i-a reproșat acest fapt. a controlat buzunarele părții vătămate, timp în care, realizând intenția acestuia, partea vătămată a scos din buzunar telefonul mobil marca Nokia, pentru a nu-i fi luat. Văzând acest lucru, a prins mâna părții vătămate și i-a smuls telefonul din mână părăsind în fugă locul faptei.
de strigătele părții vătămate, martorul, ce descărca marfă dintr-un vehicul, a reușit prinderea și imobilizarea lui pentru un moment, acesta reușind însă să scape prin fugă.
Situația de fapt a fost reținută în baza declarațiilor date de către inculpat în faza de urmărire penală și în fața instanței, a declarațiilor martorilor din lucrări, și în faza de urmărire penală ( 40-43, 45-46 dosar ) și în fața instanței ( 32, 34-36, 48 dosar instanță), a declarațiilor părții vătămate și ale martorul din fața instanței (33, 47 dosar instanță).
Astfel, inculpatul a arătat că începând cu 27 sau 28 octombrie 2006, timp de o lună, a fost plecat la bunica sa în orașul G și nu a mai revenit în P N în acest timp. În același sens sunt declarațiile martorelor (bunica inculpatului, care a arătat că acesta a fost la ea, în orașul G, timp de o lună, începând cu 28.10.2006), și (care a arătat că l-a însoțit pe inculpat la, plecând împreună și întorcându-se împreună).
Martorul a arătat încă de la urmărirea penală că el a săvârșit fapta ce i s-a pus în sarcină inculpatului, în apropiere aflându-se și martorii și, situație confirmată și de către aceștia din urmă.
În fața instanței, atât partea vătămată cât și martorul au arătat că pe parcursul urmăririi penale, atunci când au făcut recunoașterea autorului faptei după fotografie, au indicat din greșeală pe inculpat, în realitate autorul faptei fiind, pe care l-au recunoscut în sala de judecată când au avut ocazia de a-l vedea în persoană.
Instanța a reținut că ragerea la răspundere penală a unei persoane presupune în mod necesar stabilirea pe baza unor probe de necontestat a existenței faptei și a săvârșirii ei cu vinovăție de către persoana căreia i se impută. În cauza de față probele administrate nu au fost de natură a forma instanței convingerea că inculpatul a săvârșit faptele ce i se pun în sarcină.
S-a reținut că toate probele administrate în fața instanței, inclusiv declarațiile părții vătămate și ale martorului ocular ce și-au retractat motivat susținerile făcute în faza urmăririi penale, conduc la stabilirea nevinovăției inculpatului, astfel încât s- apreciat că acuzarea nu a reușit să răstoarne prezumția de nevinovăție a inculpatului prevăzută de art. 52și art. 66 Cod procedură penală, art. 23 al. 11 din Constituție și art. 6 pct. 2 din
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel Parchetul de pe lângă JUDECĂTORIA PIATRA NEAMȚ, invocând aspecte de nelegalitate și netemeinicie, aceasta fiind dată cu o greșită interpretare și apreciere a probelor existente la dosar și care confirmă vinovăția inculpatului cu privire la săvârșirea faptei.
Astfel se arată în motivele de apel că din coroborarea declarațiilor părților și ale martorilor audiați, s-a stabilit, în cursul urmăririi penale, dincolo de orice dubiu, că inculpatul a fost cel care a comis fapta și nu fratele său minor.
Pe parcursul cercetării judecătorești, unii dintre martori, au relatat aspecte relativ diferite față de cele afirmate în faza de urmărire penală, fapt ce a dus la concluzia instanței că ansamblul probelor administrate în cauză nu mai dovedește dincolo de orice dubiu faptul că inculpatul este autorul infracțiunii.
Potrivit art.63 alin.2, " Probele nu au valoare dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire și de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului", consacrându-se astfel principiul liberei aprecieri a probelor de către organul judiciar. De asemenea, această dispoziție legală impune și o apreciere a ansamblului probelor cauzei, inclusiv a celor administrate în faza urmăririi penale.
Este astfel sarcina organelor judiciare să aprecieze, inclusiv pe baza evoluției atitudinii procesuale a părților și a martorilor, care este realitatea faptică, înlăturând aspectele nereale relatate de către cei implicați. Astfel, în numeroase situații, martorii pe declarațiile cărora se sprijină învinuirea, conștientizând, în faza judecății, că inculpatul poate fi condamnat și încarcerat în temeiul afirmațiilor lor, revin asupra celor afirmate anterior, din diverse motive (obiective sau subiective, imputabile lor sau nu).
Declarațiile date în cursul urmăririi penale, în momente mai apropiate perceperii aspectelor relatate, când nu a existat eventual timpul necesar pentru influențarea lor, în lipsa celorlalte părți, sunt de regulă, de natură să prezinte mai fidel desfășurarea reală a faptelor. În faza de judecată, în ședință publică și solemnă, în prezența inculpatului aflat în majoritatea cazurilor în stare de libertate, martorii pot fi timorați sau chiar intimidați, existând cel puțin o tentație de a denatura uneori adevărul, în favoarea acestuia.
S-a constatat că în speță, declarațiile date în cursul urmăririi penale reflectă în mai mare măsură adevărul, fiind de natură să răstoarne prezumția de nevinovăție de care inculpatul beneficiază în conformitate cu dispozițiile art. 52Cod procedură penală și ale art.66 alin.1 Cod procedură penală.
Apelul declarat în cauză este nefondat.
Tribunalul analizând actele dosarului și sentința atacată, în conformitate cu dispozițiile art.378 Cod procedură penală, precum și prin prisma motivelor de apel invocate de parchet, constată că aceasta este legală și temeinică, urmând a fi menținută.
Din analiza probelor administrate în cauză, respectiv declarația părții vătămate, declarațiile martorilor, coroborate și cu declarațiile inculpatului rezultă că, în fapt în ziua de 3 noiembrie 2006 în jurul orelor 1200aflându-se pe scările ce fac legătura dintre B-dul - cu strada - din municipiul P N, partea vătămată în vârstă de 15 ani a fost acostată de către numitul care prin amenințarea cu acte de violență i-a sustras telefonul din mână părții vătămate, părăsind în fugă locul faptei.
Această situație de fapt rezultă și a fost relatată de către martorii, și încă din cursul cercetării penale (filele 40-43 ds. ) și menținută și în fața instanței (filele 32-35 ds. instanță); astfel (zis ) arată în mod detaliat cum a întâlnit pe partea vătămată, a purtat o discuție cu aceasta în legătură cu numărul de telefon al surorii sale, iar apoi l-a controlat în buzunare și i-a sustras telefonul mobil după care a fugit. Așa cum declară ceilalți doi martori care îl însoțeau pe, aceștia confirmă că acesta din urmă este cunoscut și sub numele de " ", situație de fapt care se coroborează cu declarațiile părții vătămate care arată că a fost tâlhărit de o anumită persoană pe care o știe din vedere de la școală și că acesta este cunoscut sub numele de "."
Martorul, care a prins pe autorul faptei, prin declarația dată în instanță, arată că în cursul urmăririi penale a fost în eroare cu privire la faptul că a indicat după fotografie pe, că în realitate este, că aceștia fiind frați există o asemănare de fizionomie între ei.(fila 33 ds. instanță).
Din confruntarea efectuată în instanță (pr. verbal filele 47 dosar fond) rezultă că și partea vătămată a susținut și recunoscut pe ca fiind adevăratul autor care în data de 3 noiembrie 2006 i-a sustras telefonul mobil; partea vătămată arată că la urmărirea penală recunoașterea autorului s-a făcut numai după fotografie, că între inculpat și fratele său care erau prezenți în instanță există o asemănare de fizionomie și astfel, și-a putut da seama că cel care i-a sustras telefonul mobil este și nu pe care l-a indicat din eroare.
Față de considerentele ce preced, tribunalul a constatat că probele administrate în cauză nu pot stabili vinovăția inculpatului, că în mod corect instanța de fond a dispus achitarea în baza art.10 lit. c Cod procedură penală, că motivele de apel invocate de parchet nu sunt întemeiate iar în consecință apelul promovat a fost respins în temeiul art.379 Cod procedură penală.
Împotriva deciziei penale mai sus menționată a declarat recurs în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău pentru netemeinicie, invocând greșita achitare a inculpatului, în pofida unor probe certe de vinovăție.
Analizând decizia penală recurată atât sub aspectul motivelor de recurs invocate dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept existente, conform art. 385/9 alin. 3 comb. cu art. 385/6 alin.1 pr. pen. Curtea constată că recursul declarat este nefondat întrucât, cu excepția declarației date de titularul plângerii depoziție retractată ulterior în cursul judecății, nicio o altă probă administrată pe parcursul cercetărilor penale nu confirmă vinovăția inculpatului în comiterea faptei.
În vederea aflării adevărului, instanța de judecată este obligată, potrivit art. 62 pr. pen. să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, aprecierea fiecărei probe făcându-se conform art. 63 din același cod, în urma examinării tuturor probelor administrate.
Cum din conținutul întregului material probator administrat în cauză, există contradicții care creează dubii privind situația de fapt cu care a fost sesizată instanța de fond, iar în afara declarațiilor date de partea vătămată și martorul, declarații controversate, contestate și în cele din urmă retractate, nu există nicio probă din care să rezulte participarea inculpatului la săvârșirea infracțiunii, neîndoielnic instanțele de judecată prin achitarea inculpatului au răspuns exigențelor art. 62 pr. pen. și au făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 63 pen.
Pe de altă parte, potrivit art. 5/2 pr. pen. care consacră prezumția de nevinovăție, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă. În cazul în care probele referitoare la vinovăție nu sunt certe, sigure, complete, ci există îndoială cu privire la vinovăția inculpatului, situație ce se regăsește și în cauza pendinte, se aplică regula in dubio pro reo, potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului, iar pe baza acesteia, soluția ce se impune și în cauza de față este achitarea inculpatului.
Atât prima instanță cât și cea de apel au făcut o analiză amănunțită a tuturor probelor administrate pe parcursul cercetărilor și în urma acesteia a concluzionat întemeiat că îndoiala este,echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție și deci inculpatul trebuie achitat.
Pentru toate aceste considerente, constatând că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b pr. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL NEAMȚ împotriva susmenționatei decizii penale.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.3 pr. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat dePARCHETULDE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL NEAMȚ, împotriva deciziei penale nr. 137/AP din data de 24.04.2008, pronunțată de TRIBUNALUL NEAMȚ, în dosarul nr-.
Constată că intimatul - inculpat a fost asistat de apărător ales.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.12.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Ecaterina Ene Dumitru Pocovnicu
Vicepreședinte instanță, Pentru,
Aflată în
Președinte complet,
GREFIER,
Red. -
Red. - /
Red. -
Tehnored. - - 2 ex.
24.12.2008
Președinte:Carmen CălimanJudecători:Carmen Căliman, Ecaterina Ene Dumitru Pocovnicu
