Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 102/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 192 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 102
Ședința publică din 22 februarie 2010
PREȘEDINTE: Ghertner Ioan Artur
JUDECĂTOR 2: Acsinte Viorica
JUDECĂTOR 3: Andronic
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 325 din 22.12.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent, asistat de avocat, care substituie pe avocat ales, lipsă fiind partea vătămată.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei e către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedează la legitimarea inculpatului recurent, care se identifică cu CNP: -.
Întrebat fiind, inculpatul recurent arată că nu dorește să dea o nouă declarație, ci le menține pe cele anterioare.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și în rejudecare, achitarea inculpatului în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 pct. 1 lit. d Cod procedură penală. În fapt, prin decizia atacată a fost condamnat inculpatul recurent la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal. S-a reținut de către instanțele de fond și de apel că în noaptea de 9/10.12.2006, inculpatul a pătruns fără drept în curtea și locuința părții vătămate. Instanța motivează că a analizat întreg probatoriul administrat în cauză, însă situația de fapt este reținută exact ca și în rechizitoriul întocmit de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, cu ignorarea nejustificată a declarațiilor inculpatului date atât pe parcursul cercetării penale cât și pe parcursul cercetării judecătorești. Așa cum s-a arătat pe parcursul cercetării judecătorești, partea vătămată este rudă cu inculpatul, și, în această situație, declarația dată de către acesta trebuia analizată cu mai multă atenție. În temeiul principiului rolului lor activ, instanțele de fond și de apel erau obligate să verifice dacă sunt veridice susținerile inculpatului cu privire la încheierea unui contract de împrumut cu fiul părții vătămate, acesta având calitate de debitor, motivul deplasării sale la domiciliul părții vătămate fiind scadența contractului. Așa cum reiese atât din declarațiile părții vătămate cât și din cele ale inculpatului, în momentul în care celui din urmă i s-a cerut să părăsească locuința, acesta s-a conformat. Cu toate acestea, s-a considerat că întreg probatoriul administrat în cauză confirmă vinovăția inculpatului, deși consideră că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu. În speța de față nu sunt date nici latura subiectivă, dar nici latura obiectivă a infracțiunii, nefiind realizată niciuna dintre modalitățile alternative prevăzute de textul de lege. Astfel, în ceea ce privește prima modalitate de săvârșire a infracțiunii, inculpatul trebuia să-și fi dat seama că a pătruns fără drept și fără consimțământul persoanei în domiciliul ei și că prin aceasta îi încalcă libertatea, urmare pe care să fi dorit să o accepte. Consideră că nu este cazul în speță deoarece inculpatul - recurent, în virtutea relațiilor de rudenie cu partea vătămată, o vizita pe aceasta frecvent. În a doua modalitate de săvârșire a infracțiunii, pentru existența laturii subiective este necesar ca făptuitorul să își dea seama că refuză să părăsească domiciliul, la cererea expres formulată și că astfel încalcă libertatea acelei persoane, urmărind sau acceptând aceasta. Consideră că nici ultima ipoteză nu este aplicabilă deoarece rezultă în mod cert atât din declarațiile părții vătămate cât și din cele ale inculpatului că acesta din urmă a părăsit imobilul în momentul în care i s-a cerut. În ceea ce privește latura obiectivă, consideră că nu este dată deoarece inculpatul o vizita foarte des pe partea vătămată și în momentul în care i s-a cerut să părăsească domiciliul, s-a conformat.
Pentru aceste motive, consideră că instanța de recurs poate dispune achitarea inculpatului. În subsidiar, în situația în care instanța nu va proceda astfel, solicită să se reindividualizeze pedeapsa aplicată acestuia, prin coborârea ei mult sub minimul special în temeiul disp. art. 76 lit. c Cod penal, ținându-se cont de vârsta sa, de modalitatea de săvârșire a infracțiunii și de atitudinea cooperantă după comiterea ei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consideră că recursul declarat în cauză de către inculpat este nefondat. Din probatoriul administrat în cauză rezultă pe deplin existența infracțiunii de violare de domiciliu pentru care inculpatul a fost condamnat, în condițiile stării de recidivă postexecutorie, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 Cod penal. Inculpatul a pătruns fără drept în locuința părții vătămate, intenționând să întrețină raporturi sexuale cu aceasta. A avut loc o altercație și în aceste împrejurări partea vătămată i- smuls fesul și ulterior a reușit să părăsească propria locuință. Dată fiind modalitatea de săvârșire a faptei, nu se poate reține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu. Susținerile inculpatului au fost infirmate de martorul a cărui declarații se află la fila 78 dosar, care a asistat la audierea inculpatului în cursul urmăririi penale când cel în cauză a descris faptele în sensul celor reținute în rechizitoriu, ca ulterior să-și schimbe poziția procesuală în mod nejustificat, precum și de poziția constantă a părții vătămate și de probele pe care aceasta le-a adus în sensul că acel fes a fost depus la organele de poliție. Se confirmă susținerile părții vătămate cu privire la altercația care a avut loc între cei doi și la modul în care a pătruns în locuință inculpatul (prin podul casei). Existența relațiilor de rudenie sau de amiciție nu justifică sub nicio formă modalitatea în care a acționat inculpatul și nicidecum nu presupun acordul nelimitat al părții ca persoana respectivă să pătrundă când dorește în locuința sa. Având în vedere și antecedentele inculpatului, care anterior a suferit alte cinci condamnări pentru infracțiuni de furt, violare de domiciliu și viol, consideră că dată fiind pedeapsa minimă aplicată în condițiile stării de recidivă, nu se justifică reținerea circumstanțelor și coborârea ei sub minim, cu atât mai mult cu cât a avut o poziție oscilantă pe parcursul procesului penal. Față de aceste aspecte, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
Desfășurarea ședinței a fost înregistrată în sistem audio, potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 108 din data de 27.03.2009 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr-, în baza art. 192 al. 2 od penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal, inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prev. de art. 64 Cod penal.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpatul, care a fost condamnat anterior la mai multe pedepse cu închisoarea, pentru săvârșirea de infracțiuni de violare de domiciliu și de altă natură, dovedind persistență infracțională, în noaptea de 9/10.12.2006, în jurul orei 210a pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate, despre care știa că locuiește singură, după care a escaladat locuința, pătrunzând prin pod în interior. Intenția inculpatului era de a întreține raporturi sexuale cu partea vătămată, însă nu a reușit să-și îndeplinească rezoluția infracțională, întrucât aceasta a scăpat din mâinile inculpatului, reușind să iasă din locuință, asigurându-și astfel scăparea.
În faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, însă în cursul cercetării judecătorești a negat comiterea faptei, susținând că intrat în locuința părții vătămate pentru a-i solicita restituirea unui împrumut.
La termenul de judecată din data de 15.04.2008 s-a dispus, în temeiul art. 334 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. 2 od penal în infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. 2 od penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) Cod penal.
Reținând vinovăția inculpatului, dovedită cu plângerea și declarația părții vătămate, coroborate cu declarațiile martorilor și, prima instanță a procedat la condamnarea acestuia la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul.
În motivarea apelului, acesta a arătat că prima instanță a analizat superficial probatoriului administrat în cauză și nu a dat dovadă de rol activ, în condițiile în care nu a verificat afirmațiile sale consemnate în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, cu privire la încheierea unui contract de împrumut cu fiul părții vătămate care ajunsese la scadență, acesta fiind motivul pentru care s-a deplasat la domiciliul său. A solicitat ca reapreciind mijloacele de probă administrate să se rețină că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat, nici sub aspectul laturii obiective și nici a celei subiective. În acest context a supus analizei în esență că nu suntem în prezența nici uneia dintre modalitățile alternative de realizare a elementului material al laturii obiective (acțiune/inacțiune) punând accent, pe de o parte, pe aspectul că în virtutea relațiilor de rudenie cu partea vătămată o vizita frecvent iar, pe de altă parte, că așa cum rezultă în mod cert din declarațiile acesteia și a sa, că la momentul în care i s-a cerut să părăsească imobilul, a procedat astfel. În raport de argumentele aduse, a considerat că își găsește aplicabilitatea principiul in dubio pro reo și se impune achitarea sa, temeiul legal indicat de apărătorul său cu ocazia dezbaterilor fiind cel prev. de art. 10 lit. d Cod penal.
În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator în baza art. 76 lit. c Cod penal, efect al reținerii în favoarea sa a circumstanțelor atenuante, ținându-se seama de vârstă, modalitatea concretă de săvârșire a faptei și de atitudinea cooperantă rezultând din prezentarea sa în fața autorităților.
Prin decizia penală nr.325 din 22.12.2009 Tribunalul Suceava, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, a admis apelul formulat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 108/27.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Fălticeni.
A desființat în parte sentința sus-menționată și în rejudecare:
În baza art. 334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 192 al. 2 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 192 al. 1, 2 Cod penal.
În baza art. 192 al. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. Cod penal, a condamnat pe inculpatul, la 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 71 al. 1 Cod penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II,b pe durata executării pedepsei.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare deciziei pronunțate.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, probele administrate în cauză demonstrând cu certitudine vinovăția inculpatului, care a comis infracțiunea de violare de domiciliu în formă agravată. Inculpatul nu a negat faptul că a pătruns în timpul nopții în locuința părții vătămate dar a susținut, pentru prima dată în declarația dată în cursul judecății, că a mers la partea vătămată pentru a cere restituirea unui împrumut făcut fiului său iar, când partea vătămată i-a spus să plece, a ieșit din locuință. Declarația inculpatului din cursul judecății este însă nesinceră și nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Astfel, partea vătămată a declarat că inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a intrat în locuința sa în jurul orei 0200, prins-o de mijloc și i-a cerut să întrețină cu ea raporturi sexuale, reușind să scape din mâinile acestuia și să fugă din casă, luându-i fesul de culoare neagră cu dungi de culoare, partea vătămată mergând imediat la poliție. Martorul, fiul părții vătămate a declarat că în acea noapte era planificat pentru a executa serviciul de pază pe timp de noapte în centrul comunei, s-a întâlnit în acea noapte cu mama sa care i-a povestit ce s-a întâmplat și împreună cu aceasta a mers la sediul poliției, predând fesul poliției. Dimineață a fost audiat inculpatul care a recunoscut comiterea faptei și i-a fost restituit fesul pe care l-a recunoscut ca fiind al său. Inculpatul a recunoscut în declarațiile date în cursul urmăririi penale că a pătruns în curtea părții vătămate, a urcat pe o scară în podul casei și de acolo în locuință, apoi a intrat în camera părții vătămate care s-a ridicat din pat și l-a întrebat ce vrea, el prinzând-o în brațe și propunându-i să întrețină relații sexuale însă, la refuzul părții vătămate, întrucât aceasta a amenințat că va alarma vecinii, a părăsit locuința acesteia.
Fapta inculpatului de a pătrunde pe timp de noapte în locuința părții vătămate, fără consimțământul acesteia, întrunește sub aspectul laturii obiective și subiective elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu. Sub aspectul laturii obiective infracțiunea a fost comisă printr-o acțiune de pătrundere mai întâi în curtea și apoi în locuința părții vătămate, prin modalitatea descrisă pe larg de inculpat, pătrundere care s-a făcut fără drept, inculpatul neavând nici o justificare legală pentru a se afla în locuința părții vătămate, în cursul nopții, în jurul orei 0200, când partea vătămată dormea, și fără consimțământul acesteia. Lipsa consimțământului se prezumă până la proba contrarie, inculpatul trebuind să facă dovada că a avut consimțământul părții vătămate să intre în locuința acesteia, ceea ce nu a făcut. Fapta a fost comisă de inculpat cu intenție, el dându-și seama că pătrunde în locuința părții vătămate fără drept și fără consimțământul acesteia, pe care de altfel nici nu l-a cerut, intrând în locuință prin podul acesteia. Nu interesează sub aspectul existenței infracțiunii scopul avut în vedere de inculpat în momentul pătrunderii în locuință.
A constatat instanța de apel că sentința penală este nelegală însă în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, întrucât s-a reținut doar forma agravată a infracțiunii, prevăzută de art. 192 al. 2 od penal, fără a se reține și al. 1 al acestui articol care reglementează infracțiunea de violare de domiciliu în forma simplă, elementele sale constitutive, în funcție de care se analizează dacă fapta inculpatului este sau nu infracțiunea menționată. În aliniatul 2 al art. 192 sunt reglementate doar anumite împrejurări mai grave în care fapta de violare de domiciliu poate fi comisă, atrăgând o majorare a limitelor de pedeapsă.
De asemenea, în ceea ce privește individualizarea pedepsei, tribunalul a apreciat că pedeapsa aplicată de 4 ani închisoare este prea mare în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 od penal, o pedeapsă de 3 ani închisoare fiind suficientă pentru realizarea scopului preventiv al acesteia, conform art. 52 od penal, motiv pentru care a procedat în consecință.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, întrucât fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii care a făcut obiectul condamnării, probele administrate neconfirmând vinovăția sa, în condițiile în care a pătruns în locuința părții vătămate pentru a-i solicita restituirea unui împrumut.
În subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei aplicate, în sensul diminuării ei, prin reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante judiciare.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 3859alin. 1 pct. 18, 14 Cod procedură penală, precum și în conformitate cu disp. art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Atât prima instanță, cât și cea de control judiciar au reținut în mod corect situația de fapt și încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.
Astfel, din coroborarea declarațiilor martorilor și cu cele ale părții vătămate și inculpatului reiese că, în noaptea de 9/10.12.2006, în jurul orelor 02 și 10 minute, acesta din urmă a pătruns în locuința părții vătămate, cu intenția de a întreține cu ea raporturi sexuale.
A susținut inculpatul că a procedat la intrarea în imobil întrucât fiul părții vătămate îi datora niște bani, pe care intenționa să îi solicite ei, astfel că nu a avut intenția violării domiciliului acesteia.
Or, față de modul în care a pătruns în locuință, prin pod, la o oră târzie din noapte, nu se poate reține că toată acțiunea sa ilicită a avut consimțământul părții vătămate sau că ar fi fost îndreptățit să intre înăuntru de această manieră, oricare ar fi fost motivul invocat.
Acesta și-a dat seama de faptul căa pătruns fără drept(realizând astfel elementele materiale ale laturii obiective a infracțiunii) în domiciliul părții vătămate, cu o anume finalitate și chiar dacă nu a urmărit, a acceptat producerea rezultatului socialmente periculos.
Așadar, corect au reținut instanțele că inculpatul a comis, cu vinovăție, infracțiunea reținută în sarcina sa, soluția de condamnare fiind legală și temeinică.
Relativ la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, Curtea constată că acesta a fost just și proporțional individualizat, în raport de criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, nejustificându-se reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante judiciare.
sporită a faptei este în speță reliefată de modul de comitere a ei, astfel cum a fost mai sus analizat. La aceasta se adaugă elementele ce caracterizează persoana și conduita anterioară a inculpatului, care a fost condamnat și a executat mai multe pedepse cu închisoarea, aplicate pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat, violare de domiciliu și viol. Toate aceste aspecte conduc instanța la concluzia că pedeapsa aplicată pentru săvârșirea prezentei infracțiuni (comise în stare de recidivă postexecutorie), de 3 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate, este necesară pentru a-și atinge, față de inculpat, scopul educativ - preventiv.
Pentru considerentele arătate, care se adaugă celor pe larg arătate în considerentele deciziei penale atacate, Curtea, constatând neîntemeiat recursul declarat de inculpat, în conformitate cu disp. art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, îl va respinge ca atare.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatul, fiul lui - și, născut la data de 20.05.1967 în comuna, județul S, cetățean român, CNP:-, studii - școala profesională, zidar, recidivist, domiciliat în comuna, județul S, împotriva deciziei penale nr.325A din data de 22.12.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-, ca nefondat.
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.02.2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
Ex. 2/04.03.2010
Jud. apel - Șt.
Jud. fond -
Președinte:Ghertner Ioan ArturJudecători:Ghertner Ioan Artur, Acsinte Viorica, Andronic
