Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 1206/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Art.192 p-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 1206
Ședința publică de la 04 2009
PREȘEDINTE: Liana Balaci JUDECĂTOR 2: Mircea Mugurel Șelea
- - - - - JUDECĂTOR 3: Constantin
- - - Judecător
Grefier -
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Pe rol, judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, împotriva deciziei penale nr.250 pronunțată de Tribunalul Dolj la data de 05.10.2009 în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit inculpatul, fiind reprezentat de avocat - apărător din oficiu și partea vătămată.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând cauza în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, motivând că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică, în sensul că prin hotărârea de condamnare pronunțată nu s-a constatat executată pedeapsa aplicată.
Avocat pentru inculpat solicită ca instanța să constatate că pedeapsa aplicată inculpatului de instanța de apel a fost executată.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că prin sentința penală nr.215 din 1 noiembrie 2007, Judecătoria Calafat, în baza art.192 alin.2 Cod penal, cu aplic.art.37 lit.a Cod penal, art.74, 76 Cod penal, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la 27 martie 1986, în C, cu același domiciliu,-, fără studii, fără ocupație, are un copil minor, recidivist, la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.
În baza art.217 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.37 lit.a Cod penal, art.74, 76 Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 20 zile închisoare.
În baza art.180 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.74, 76 Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 15 zile închisoare.
În baza art.33-34 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 8 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71 și art.64 lit.a și b Cod penal.
S-a menținut liberarea condiționată.
S-a constatat acoperit prejudiciul cauzat.
A fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
În noaptea de 2/3 ianuarie 1007, inculpatul, pe fondul consumului de alcool, a escaladat gardul părții vătămate, intrând în curte, apoi a distrus mai multe ferestre de la locuința acesteia, a pătruns în locuință și i-a aplicat mai multe lovituri, aceasta de frică a țipat, după care, inculpatul a părăsit domiciliul acesteia.
Prejudiciul cauzat prin distrugerea ferestrelor în cuantum de 12,1 lei a fost acoperit.
La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere, potrivit art.72 Cod penal, gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, împrejurările în care acestea au fost comise, recunoașterea inculpatului, starea de ebrietate în care se afla, că acesta a săvârșit infracțiunile în stare de recidivă postcondamnatorie prev.de art.37 lit.a Cod penal, primul termen constând într-o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin nr.689/2005 a Judecătoriei Calafat, din care s-a eliberat condiționat la 8 2006, rămânând cu un rest neexecutat de 176 zile închisoare, dispozițiile din partea generală a Codului penal și limitele de pedeapsă prevăzute în textele incriminatoare.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat, prin care s-a criticat sentința pentru nelegalitate, învederând că, deși s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante personale, nu s-a dat eficiența corespunzătoare pentru infracțiunile prev.de art.217 alin.1 și art.180 alin.1 Cod penal, a fost respins ca tardiv, prin decizia penală nr.294 din 19 noiembrie 2008 Tribunalului Dolj, secția penală.
Prin decizia penală nr.261 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, împotriva deciziei penale nr.294 din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, privind pe inculpatul.
S-a casat decizia și s- trimis pentru rejudecare la instanța de apel constatând că din borderoul de expediere corespondență al Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat poziția 554, rezultă că a fost expediată declarația de apel către Judecătoria Calafat la 9 noiembrie 2007, în termenul legal de 10 zile prevăzut de lege.
Prin decizia penală nr.250 din 05 octombrie 2009 Tribunalul Dolj admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat împotriva sentinței penale nr. 215 din 01.11.2007 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr-, privind pe intimatul inculpat și partea vătămată și a desființat în parte sentința.
În baza art.192 alin.2 cp.cu aplic.art.37 li.a, 74 lit.c, 76 lit.c cod penal, art.80 pen, a fost condamnat inculpatul la 1(un) an și 8(opt) luni închisoare.
În baza art.217 alin.1 cod penal cu aplic.art. 37 lit.a, 74 lit.c, 76 lit.e cod penal, art.80 pen, a fost condamnat inculpatul la 200 lei amendă penală.
În baza art.180 alin.1. cu aplic.art.74 lit.c, 76 lit.e pen, a fost condamnat același inculpat la 200 lei amendă penală.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.e cod.pen. inculpatul va executa pedeapsa de 1( un) an și 8(opt) luni închisoare.
S-au aplicat disp.art.71 și 64 lit.a teza a II a, lit.b și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală în ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate pentru săvârșirea infr.prev. de art.217 alin.1 și art.180 alin.1 Cod Penal, întrucât au fost încălcate disp.art.76 lit. Cod Penal, privind efectele circumstanțelor atenuante, aplicând pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
De asemenea, prima instanță nu indicat în mod explicit care circumstanțe atenuante a aplicat și care text de lege, în ceea ce privește efectele circumstanțelor atenuante.
Față de cele de mai sus expuse, având în vedere și atitudinea inculpatului de a se prezenta în fața autorităților precum și starea de sănătate precară, tribunalul, în baza art.379 pct.2 lit.a C.P.P. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat, și a desființat în parte sentința.
În baza art.192 alin.2 cp.cu aplic.art.37 li.a, 74 lit.c, 76 lit.c cod penal, art.80 pen. a fost condamnat inculpatul la 1(un) an și 8(opt) luni închisoare,
În baza art.217 alin.1 cod penal cu aplic.art. 37 lit.a, 74 lit.c, 76 lit.e cod penal, art.80 pen. a fost aplicată amendă penală în sumă de 200 lei.
În baza art.180 alin.1. cu aplic.art.74 lit.c, 76 lit.e pen. a fost condamnat același inculpat la 200 lei amendă penală.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.e cod.pen. inculpatul va executa pedeapsa de 1(un) an și 8(opt) luni închisoare.
S-au aplicat prevederile art.71 și 64 lit.a teza a II a, lit.b și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva deciziei penale nr.250 din 05.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, motivând că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică, în sensul că nu s-a constatat executată pedeapsa aplicată.
Recursul este nefondat.
Examinându-se probele administrate, în raport de criticile aduse, precum și din oficiu, se reține că la data de 15.01.2009, inculpatul a fost identificat și introdus în arestul J D, în baza mandatului de executare nr.303/2007, emis de Judecătoria Calafat în vederea executării pedepsei de un an și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.215 din 01.111.2007 a Judecătoriei Calafat și a fost liberat condiționat la data de 09.01.2009.
În acest context, Tribunalul Dolj, prin decizia penală nr.250/05.10.2009, trebuia să constate că inculpatul a executat pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.215/01.11.2007 a Judecătoriei Calafat, de un an și 8 luni, pentru violare domiciliu ( art.192 p) în perioada 15.01.2008 - 09.01.2009, când a fost liberat condiționat din Penitenciarul Craiova.
În raport de cele ce preced, Curtea apreciază că este întemeiat recursul parchetului, urmând a fi admis, se va casa în parte decizia penală nr.250/05 octombrie 2009 Tribunalului Dolj și va constata că inculpatul a executat pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.215 din 01.11.2007 a Judecătoriei Craiova, de un an și 8 luni închisoare, se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei penale.
Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, împotriva deciziei penale nr.250 pronunțată de Tribunalul Dolj la data de 05.10.2009 în dosarul nr-.
Casează în parte decizia penală nr.250 din 05 octombrie 2009 Tribunalului Dolj și constată că inculpatul a executat pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.215/01.11.2007 a Judecătoriei Craiova, nr.0753/2008 de un an și 8 luni pentru violare domiciliu ( art.192 p), în perioada 15.01.2008 - 09.01.2009 când a fost liberat condiționat din Penitenciarul Craiova.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale.
Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 2009.
- - - - - -
Grefier
Red.jud/
A/
S/10.12.2009
Președinte:Liana BalaciJudecători:Liana Balaci, Mircea Mugurel Șelea, Constantin