Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 148/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 148/
Ședința publică din 11 februarie 2008
PREȘEDINTE: Gheorghe Bugarsky G -
JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu
JUDECĂTOR 3: Constantin Costea
Grefier: - -
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA - este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea vătămată împotriva deciziei penale nr. 326 din 24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă partea vătămată recurentă, personal, lipsă fiind inculpatul intimat, pentru care se prezintă avocat din oficiu, cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, partea vătămată recurentă depune la dosarul cauzei concluzii scrise.
Nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Procurorul pune concluzii de admitere a recursului pentru cele două motive de nelegalitate și netemeinicie expuse pe larg în scris la dosarul cauzei, și anume: instanța nu a dispus restituirea către inculpat a bunurilor ridicate și care au constituit mijloc material de probă, respectiv tribunalul, printr-o greșită apreciere a probelor administrate în cauză a menținut soluția de achitare a inculpatului, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau
Partea vătămată recurentă lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 193/12.06.2007 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M în dosar nr-, în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.d pr.penală s-a dispus achitarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută și pedepsită de art. 192 alin.2 penal.
În temeiul art. 192 alin.1 pct.1 lit.a a fost obligată partea vătămată la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 250 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a hotărât următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de violare de domiciliu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin.2 penal, cu aplicarea art. 37 lit.a penal, reținându-se faptul că în noaptea de 05/06.09.2006 a pătruns în locuința părții vătămate, fără drept.
Potrivit art. 192 alin.1 penal infracțiunea de violare de domiciliu constă în pătrunderea fără drept, într-o orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește, alin.2 prevăzând varianta agravantă în cazul în care fapta prevăzută la alin.1 se săvârșește în timpul nopții.
Din definiția infracțiunii rezultă elementele constitutive ale acesteia, astfel sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii trebuie să constea într-o acțiune de pătrundere în orice mod, fără drept într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește. Astfel pentru existența elementului material al infracțiunii se cer îndeplinite cumulativ două condiții esențiale: pătrunderea în locuință, să se facă fără drept și să nu existe consimțământul persoanei care le folosește.
Din întreg material probator administrat în cauză, a putut fi statuat cu certitudine că inculpatul a fost văzut părăsind imobilul aparținând părții vătămate, prin escaladarea gardului imobilului. Din nici o probă nu rezultă însă modul în care a pătruns în imobil, neputând-se reține prin analogie că dacă a părăsit imobilul prin escaladarea gardului, în acest mod a și pătruns în acesta. De asemenea, nu s-a făcut dovada îndeplinirii celor două cerințe esențiale menționate anterior, astfel că dacă din starea de fapt rezultă că inculpatul nu avea nici un drept asupra acelei locuințe sau nici un drept care să justifice prezența sa în acea locuință, în schimb nu rezultă că acesta a pătruns fără consimțământul persoanei care o folosește. Astfel, pentru instanța de fond este surprinzător comportamentul părții vătămate, care deși se afla în locuința sa, escaladează gardul și după aproximativ câțiva metri se oprește și stă de vorbă cu inculpatul. De asemenea, este de neînțeles de ce partea vătămată nu a solicitat ajutorul martorilor și, care fac parte din Serviciul de ordine publică și care se aflau la 10 de incident.
Chiar și cu privire la declarația părții vătămate, aceasta nu se coroborează cu declarația soțului său, astfel partea vătămată a declarat în fața instanței că l-a surprins pe inculpat atunci când a auzit că a sărit poarta, iar soțul părții vătămate, martorul a declarat că soția i-a spus că l-a surprins pe inculpat în coridorul locuinței, când a lovit o masă ce se afla acolo.
Și declarațiile celorlalți martori sunt contradictorii cu cele declarate de partea vătămată și de soțul acesteia, privind starea în care se afla partea vătămată. Astfel, martorul a declarat că partea vătămată a venit în bar și l-a întrebat pe soțul său dacă a fost acasă, iar la răspunsul negativ al acestuia, a început să pară speriată, după ce în prealabil ea vorbise cu inculpatul și știa foarte bine că nu soțul său a fost acasă.
În conformitate cu art. 52.pr.penală și art. 6 pct.2 CEDO, orice persoană se consideră nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă, iar potrivit art.66 alin.1 pr.penală, inculpatul nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, organelor judiciare revenindu-le sarcina de face dovada existenței tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.
Răspunderea penală a unei persoane poate interveni în momentul în care, instanța, pe baza probelor administrate, are dovedite cu certitudine și fără nici un dubiu toate elementele privind existența infracțiunii și vinovăția inculpatului, întrucât infracțiunea este singurul temei pentru răspunderea penală a unei persoane.
Raportat la starea de fapt dedusă judecății, instanța de fond a apreciat că organele de urmărire penală nu au făcut dovada existenței tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii, astfel să susținerile părții vătămate din plângerea formulată nu se coroborează cu alte probe, iar în caz de existență a unei îndoieli, aceasta profită inculpatului, potrivit principiului "in dubio pro reo", motiv pentru care instanța de fond, în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.d pr.penală a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de violare de domiciliu.
În ceea ce privește solicitarea organelor de urmărire penală, de a se dispune în temeiul art. 118 lit.b penal, confiscarea perechii de șlapi ce au aparținut inculpatului, raportat la soluția de achitare ce a fost pronunțată, s-a constatat că cererea a rămas fără obiect. Insă și în aceste condiții, nu pot fi incidente aceste dispoziții, întrucât art. 118 lit.b penal prevede că sunt supuse confiscării lucrurile care au servit sau care au fost destinate să servească săvârșirii faptei, or, din declarațiile martorilor audiați a rezultați că acei șlapi au fost găsiți lângă barul în care s-a aflat inculpatul și nu rezultă în nici un fel modul în care au fost utilizați sau au servit la comiterea faptei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M și partea vătămată.
Prin decizia penală nr. 326/A din 24.10.2007, Tribunalul Timiș, în baza art. 379 pct.1 lit.b Cpp a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M și partea vătămată.
Din analiza cererilor de apel, atât din prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, tribunalul a reținut următoarele:
În motivarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sînnicolau M s-a susținut că instanța nu a manifestat rol activ pentru citarea și ascultarea în cauză a unei părți vătămate, încălcându-se dispozițiile art. 4, art 6 alin. 2 și art. 76 alin 1.C.P.P. nu a soluționat în întregime latura civilă, în sensul că nu a dispus restituire șlapilor aparținând inculpatului, aflați corp delict la dosar și a achitat pe inculpat, soluție ce este netemeinică și nelegală.
În motivarea apelului părții vătămate s-a susținut că inculpatul a pătruns fără drept în locuință și că a amenințat-o cu moartea pe ea și pe soțul ei, inculpatul a fost surprins sărind gardul, recunoscut de doi polițiști de frontieră și prins de ei și a susținut că inculpatul este cunoscut că a mai pătruns și în alte locuințe fără drept.
În ceea ce privește primul motiv de apel formulat de parchet, tribunalul a constatat că instanța de judecată a fost sesizată prin rechizitoriu, singura parte vătămată fiind, iar soțul acesteia are calitate de martor. La niciun termen de judecată parchetul nu a solicitat schimbarea calității procesuale a martorului în parte vătămată, iar aceasta ar fi fost posibil doar dacă martorul ar fi formulat plângere și ar fi solicitat expres acest lucru, neputând fi constituit parte vătămată fără acordul său. Instanța de judecată nu se poate substitui titularului acțiunii penale, deoarece și-ar pierde imparțialitatea și nu pot fi imputate instanței de judecată omisiunile parchetului, doar prin invocarea rolului activ al instanței care însă se poate exercita limitat.
Cu privire la cel de al doilea motiv de apel, s-a constatat că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la restituirea bunurilor inculpatului, conform art. 348.p Cod Penal, în speță șlapii aflați corp delict la dosar, dar cu privire la acest aspect doar inculpatul putea formula apel și nu a făcut-o, iar parchetul conform art. 362 alin. 1 lit. a din C.P.P. poate formula apel cu privire la latura civilă a cauzei doar dacă și partea civilă a formulat apel sau dacă acțiunea civilă se exercită din oficiu, ceea ce nu este cazul în speță, deoarece partea vătămată nu s-a constituit parte civilă și în apelul formulat precizează expres că nu formulează pretenții civile și nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.17 pentru C.P.P. exercitarea din oficiu a acțiunii civile, iar în limitele prevăzute de art.371 alin 2.C.P.P. instanța din oficiu nu poate analiza acest aspect.
Cu privire la nelegalitatea și netemeinicia achitării inculpatului, tribunalul a reținut că instanța de fond a făcut o atentă analiză a probelor administrate în cauză, atât în timpul urmăririi penale, cât și în fața instanței, stabilind corect starea de fapt, iar nevinovăția inculpatului a fost corect stabilită în raport de probele existente în dosarul cauzei și care privesc fapta pentru care acesta a fost trimis în judecată.
Contradicțiile reținute de instanță cu privire la susținerile părții vătămate, soțul acesteia și martori sunt întemeiate, astfel în declarațiile de la fila 4 dosar up, partea vătămată susține că,după de 30 minute am auzit pe cineva care a sărit poarta și a intrat în curte. Inițial am crezut că este soțul meu, dar așteptând să intre în casă am observat că nu a aprins lumina și am auzit niște zgomote ca și când s-a împiedicat de ceva ieșind în curte l-am observat pe zis care a sărit peste gard., iar în declarația de la fila 6 dosar up prezintă exact această versiune. În declarația aflată la fila 7 dosar up susține cele deja consemnate și precizează că l-a identificat pe inculpat la lumina becului de pe stâlpul de la stradă, iar în declarația dată în instanță fila 7 dosar, își menține declarațiile date în dosarul de urmărire penală. În declarațiile de la filele 16 și 17 dosar up, soțul părții vătămate, susține că soția sa a aprins lumina în coridor, deși aceasta nu a făcut o astfel de afirmație, iar în declarația de la fila 19 dosar instanță, susține că, a venit soția mea în pijama și plângând, spunând că inculpatul a intrat în locuință fiind surprins în coridor".
Tribunalul a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut că inculpatul a fost văzut de partea vătămată și de martorii și, părăsind imobilul aparținând părții vătămate, prin escaladarea gardului imobilului, dar aceasta nu face dovada că a pătruns fără drept în imobil, deoarece și partea vătămată care folosește cu deplin drept imobilul, l-a părăsit prin escaladarea porții și nu pe poartă și nu s-au administrat nicio probă prin care să se facă dovada modului în care inculpatul a pătruns în imobil. Din declarațiile martorilor și a rezultat că în momentul în care inculpatul a sărit gardul avea pantalonii căzuți la genunchi și apoi a fugit ținându-i cu mâna, era desculț și în bustul gol, iar partea vătămată l-a strigat apoi s-au oprit amândoi și au discutat, fără a striga și, deși nu au auzit ce-și spuneau, nu a contactat că cei doi se certau. celor doi martori, că partea vătămată nu le-a solicitat sprijinul, este de natură să explice situația creată, respectiv că aceasta nu s-a simțit în pericol și și-a continuat drumul la bar.
În situația în care partea vătămată, înainte de a-i relata soțului cele întâmplate, a stat de vorbă cu inculpatul, nu își avea sensul interpelarea acestuia cu privire la împrejurarea că,. ai fost acasă",aceasta fiind relatată de martorul, iar la răspunsul negativ al soțului, partea vătămată a afirmat, înseamnă că a fost ". Același martor a susținut că partea vătămată nu era speriată când a intrat în bar și nici nu era îmbrăcată în pijama. Aceste neconcordanțe au importanță pentru determinarea modului în care s-au derulat faptele, deoarece partea vătămată susține că era în pat în pijama când a auzit sărind poarta și apoi a auzit zgomote în coridor, a ieșit în curte așa cum era îmbrăcată și a sărit poarta, de altfel dacă trebuia să se îmbrace nu l-ar mai fi ajuns pe inculpat.
Martorul, audiat în instanță, a afirmat că partea vătămată plângea, deși audiat în timpul urmăririi penale nu a declarat aceasta, fiind singurul martor care a susținut acest fapt.
În mod corect a reținut prima instanță că în cauză nu s-a făcut dovada cum a pătruns în locuință inculpatul, pentru a putea stabili dacă aceasta s-a făcut fără drept sau fără o justificare legală, apreciind că numai declarația părții vătămate care relatează cele întâmplate nu este suficientă în măsura în care aceasta prezintă contradicțiile prezente în hotărâre. Prima instanță nu a înlăturat declarațiile existente la dosar, ci doar a analizat contradicțiile pe care acestea le prezintă.
Împrejurarea că inculpatul a mai fost cercetat în două dosare penale, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, care nu s-au finalizat niciunul prin trimiterea lui în judecată și aplicarea unei sancțiuni penale, nu a putut avea relevanță pentru reținerea săvârșirii unei fapte penale care nu a fost dovedită sau reținerea vinovăției inculpatului în această cauză.
Cu privire la apelul declarat de partea vătămată și care a vizat aspectele de nelegalitate și netemeinicie a sentinței apelate cu privire la achitarea inculpatului, care au fost invocate și de parchet, astfel că au fost avute în vedere de instanță la aprecierea ca nefondat a apelului.
Împotriva deciziei penale nr. 326 din 24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea vătămată.
Parchetul a criticat decizia pentru nelegalitate deoarece nu a dispus restituirea către inculpat a bunurilor ridicate și care au constituit mijloc material de probă și pentru greșita menținere a soluției de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
Partea vătămată, prin memoriul depus la dosar, apreciază vinovăția inculpatului, arătând că a intrat fără drept în locuința sa.
În fața instanței, partea vătămată a lăsat la aprecierea instanței soluționarea cauzei.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând decizia penală recurată, în raport cu cele solicitate de parchet, partea vătămată și celelalte părți, precum și din oficiu, în limitele dispozițiilor legale, se constată că instanța a apreciat corect probatoriul administrat și a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
Parchetul a criticat hotărârea pentru faptul că nu s-a dispus restituirea către inculpat a unei perechi de șlapi găsiți în apropierea imobilului părții vătămate și ridicați de organele de cercetare penală, dar din actele existente în dosarul de urmărire penală nu s-a constatat existența vreunui proces-verbal sau alt act din care să rezulte că acea pereche de șlapi se află în custodia organelor de urmărire penală în prezent.
Așa fiind, instanța în mod corect nu s-a pronunțat asupra acestor bunuri, neexistând dovezi la dosarul cauzei.
Prima instanță a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit.d Cpp pentru infracțiunea prev. de art. 192 alin.2 Cpp, soluție care în mod corect a fost menținută și de instanța de apel, Tribunalul Timiș.
Astfel, s-a reținut de către instanță că în cauză nu s-a făcut dovada faptului cum a pătruns în locuință inculpatul, pentru a se stabili dacă aceasta a avut loc fără drept sau fără o justificare legală. Declarațiile date de martori sunt contradictorii și au fost analizate de către instanță prin hotărârea pronunțată, iar numai declarația părții vătămate nu este suficientă pentru a înfrânge prezumția de nevinovăție, dubiile existente în cauză profitând inculpatului.
Așa fiind, se apreciază că recursul parchetului este nefondat, ca și recursul declarat de partea vătămată pentru aceleași considerente.
În consecință, în baza art. 38515pct.1 lit.b Cpp, ambele recursuri declarat vor fi respinse ca nefondate.
Potrivit art. 192 Cpp, partea vătămată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat iar celelalte cheltuieli vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct.1 lit.b Cpp respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea vătămată împotriva deciziei penale nr. 326 din 24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, ca nefondate.
Obligă partea vătămată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei iar celelalte cheltuieli rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR G - - - - -
GREFIER
- -
Red. /27.02.08
Tehnored. 2 ex./27.02.08
PI. -
-;
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu, Constantin Costea
