Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 184/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 184
Ședința publică de la 24 Februarie 2009
PREȘEDINTE: George Ciobanu JUDECĂTOR 2: Membri Doru Filimon
- - - - JUDECĂTOR 3: Valentina
- - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror - din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj împotriva deciziei penale nr. 167 din 6 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat, apărător desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, lipsă.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, nefiind formulate cereri ori excepții s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.
Reprezentantul Ministerului Public declară că nu susține motivul de recurs privind greșita încadrare juridică a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul și că susține doar motivul de nelegalitate privind reținerea greșită în defavoarea acestuia a stării de recidivă prevăzută în art.37 lit.a p, privind recidiva postcondamnatorie, deoarece din actele existente la dosar rezultă că faptele deduse judecății au fost săvârșite la data de 01 octombrie 2007, după expirarea duratei pedepsei de 4 ani închisoare, ce i-a fost aplicată acestuia prin 2071 din 16.10.2003 a Judecătoriei Tg.Cărbunești și în consecință, inculpatul săvârșind noile fapte în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art.37 lit.b cod penal.
Avocat pentru intimatul inculpat solicită admiterea recursului așa cum a fost susținut oral de reprezentantul Ministerului Public și efectuarea unor noi individualizări a pedepselor ce urmează a fi aplicate, în raport de împrejurările noi favorabile acestuia.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin sentința penală nr. 445/ 27.06.2008 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosar nr- în baza art. 192 alineat 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 litera a Cod penal și art. 74, 76 Cod penal a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 11.09.1978 în comuna Bălcești, județul, fără ocupație, recidivist, domiciliat în comuna, sat Popești, județul, la 4 luni închisoare.
În baza art. 208 alineat 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 litera a Cod penal și art. 74, 76 Cod penal a fost condamnat același inculpat la 7 (șapte) luni închisoare.
În baza art. 33-34 Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 7 (șapte) luni închisoare urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă.
În baza art. 61 Cod penal a fost menținut liberarea condiționată privind restul de pedeapsă neexecutat de 626 zile.
S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 litera a teza II și b Cod penal pe durata indicată de art. 71 Cod penal.
S-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea de 24 ore.
A fost obligat inculpatul la 700 lei despăgubiri civile către partea vătămată, domiciliată în Tg-Cărbunești, sat Cărbunești Sat, județul
A fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 100 lei avansate din fondurile Ministerului Justiției, reprezentând contravaloarea onorariului pentru avocatul desemnat din oficiu.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbunești nr. 2938/P/2007 din 10.04.2008 a fost trimis în judecată inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și furt, prevăzute și pedepsite de art. 192 alineat 1 și 208 alineat 1 Cod penal.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, pe baza probelor administrate, respectiv: declarația inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor, plângerea și declarația părții vătămate; procesul verbal de cercetare la fața locului; planșe fotografice; proces verbal de recunoaștere a inculpatului din grup; declarațiile inculpatului; declarațiile martorilor, și, a reținut că în ziua de 1 octombrie 2007, inculpatul a pătruns în curtea locuinței și apoi în locuința părții vătămate de unde a sustras suma de 700 lei.
Această realitate a reieșit din declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv, și coroborate cu recunoașterea inculpatului în cursul urmăririi penale.
În drept, faptele inculpatului de a pătrunde fără drept în locuința altei persoane și de a sustrage bunuri mobile din posesia părții vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu și furt, prevăzute și pedepsite de art. 192 alineat 1 și 208 alineat 1 Cod penal.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a aceluiași cod, gradul de pericol social al faptelor comise, valoarea modică a prejudiciului cauzat care nu a fost recuperat, împrejurările concrete în care a avut loc conflictul, conduita sinceră manifestată în cursul urmăririi penale și că este recidivist postcondamnatoriu.
Față de aceste criterii instanța a apreciat că rolul educativ și preventiv al pedepselor ce urmează a fi aplicate poate fi realizat prin condamnarea inculpatului la pedepse constând în închisoare cu orientare spre minimul special prevăzut de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbunești criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând nereținerea disp.art.37 lit.b pen. și greșita individualizare a pedepsei prin reținerea disp.art.74-76.pen.
Prin decizia penală nr. 167 de la 6 octombrie 2008, Tribunalul Gorja admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbunești, a fost desființată sentința și rejudecând:
A fost descontopită pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente de 4 luni închisoare, aplicată în baza art. 192 alin. 1.p, cu aplic. art. 37 lit. a și Cod Penal 7 luni închisoare, aplicată în baza art. 208 alin. 1, cu aplic. art. 37 lit. a Înlătură Cod Penal aplicarea disp. art.74- 76C.
p.În baza art. 192 alin.1, cu aplic art. 37 lit. a și b Cod Penal,a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare.
În baza art. 208 alin.1 cu aplic. art. 37 lit. a și b Cod Penal, a condamnat inculpatul la 1 an închisoare.
În baza art. 33-34.Cod Penal,s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, pe care o va efectua inculpatul.
S-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea de 24 ore.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Cheltuielile judiciare în sumă de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu avansate din fondurile MJ către Baroul Gorj au rămas în sarcina statului.
Tribunalul, analizând lucrările dosarului a reținut că în mod greșit nu s-a făcut și aplicarea disp.art.37 lit.b pen. alături de disp.art.37 lit.a pen.
Conform fișei de cazier judiciar, inculpatul a fost condamnat prin 2071/2003 la 4 ani închisoare cu aplicarea art.37 lit.a și b pen. condamnare ce constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii,
De aceea în cadrul rejudecării se va descontopi pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente de 4 luni închisoare aplicată în baza art.192 alin. 1.pen. cu aplic. art.37 lit.a pen. și 7 luni închisoare aplicată în baza art.208 alin.1 cu aplic.art.37 lit.a pen.
De asemenea, a constatat că în mod greșit a reținut prima instanță la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, disp.art.74-76.pen. întrucât gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, lipsa de ocupație a inculpatului și starea de recidivă a acestuia nu justifică în nici un mod aplicarea acestor circumstanțe atenuante, astfel tribunalul a înlăturat aplicarea disp.art.74-76.pen.
Nu a putut fi primit motivul de apel invocat oral de către procuror privind judecarea cauzei în fond fără îndeplinirea procedurii legale de citare a inculpatului, întrucât din conținutul dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 17 dosar de fond, a rezultat că inculpatul a fost citat prin procedura specială, prev. de art.177 alin. 4.pr.pen.
În baza art.192 alin. 1 cu aplic.art.37 lit.a și b pen. a fos condamnat inculpatul la o pedeapsă orientată spre minimum special prevăzut de textul incriminator, iar în baza art.208 alin. 1 cu aplic. art.37 lit.a și b pen. a fost condamnat inculpatul tot la o pedeapsă orientată spre minimum special prevăzut pentru această infracțiune comisă.
La această individualizare s-a avut în vedere de tribunal gradul de pericol social al faptelor săvârșite, modalitatea și mijloacele de comitere a acestora, precum și statutul de recidivist al inculpatului, criterii prev. de art.72 pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând că încadrarea juridică dată faptelor este greșită și că aceasta nu a fost pusă în discuția părților, potrivit art.334 și că în defavoarea inculpatului a fost reținută starea de recidivă prev.de art.37 lit.a
În ședință publică, reprezentantul Ministerului Publica declarat că înțelege să susțină doar motivul de nelegalitate privind reținerea greșită a dispozițiilor art.37 lit.a p, potrivit celor arătate în motivele scrise de recurs.
Recursul este fondat și va fi admis ca atare, în raport de motivul de casare susținut oral și întemeiat pe dispozițiile art.3859alin.1 pct.14
C.P.P.Astfel, Curtea reține că potrivit cazierului judiciar anterior faptelor deduse judecății, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani închisoare, hotărârea rămânând definitivă prin decizia penală nr.800A din 3.12.2003 a Tribunalului Gorj, că acesta a început executarea acestei pedepse la 28.03.2003 și a fost liberat condiționat la data de 09.12.2005 cu un rest neexecutat de 628 zile, pedeapsa fiind considerată ca executată în totalitate la data de 27 august 2007, aspect ce rezultă și din mențiunea făcută de Biroul Executări Penale al Judecătoriei Tg.Cărbunești pe decizia arătată.
Ori, în condițiile în care noile fapte deduse judecății au fost săvârșite la 01 octombrie 2007, rezultă că pentru inculpat erau incidente doar dispozițiile referitoare la recidiva postexecutorie prevăzută de art. 37 lit.b p și în condițiile în care instanța de apel și de fond au reținut în defavoarea inculpatului și existența recidivei postcondamnatorii prev.de art.37 lit.a p, aceste instanțe au pronunțat hotărâri nelegale.
Cu motivarea reținută, în temeiul art.38515alin.1 pct.2 lit.d p, văzând și dispozițiile art.3859pct.14 p, se va admite recursul, se vor casa hotărârile pronunțate anterior, se vor repune în individualitatea lor pedepsele aplicate, se va înlătura dispoziția privind recidiva postcondamnatorie prev.de art.37 lit.a p, și în temeiul art.72 p, se va proceda la o nouă individualizare a pedepselor aplicate dispunându-se în baza art.192 alin.1 p, cu aplic.art.37 lit.b p, și în baza art.208 alin.1 p, cu aplic.art.37 lit.b p, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, în temeiul art.33 lit.a și 34 lit.b p, urmând a se contopi pedepsele cu închisoarea, inculpatul rămânând să execute pedeapsa cea mai grea.
Totodată vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei privind pedepsele accesorii, privind deducerea reținerii și privind despăgubirile și cheltuielile judiciare ale laturii civile.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 p;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj împotriva deciziei penale nr. 167 din 6 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Casează decizia și sentința.
Repune în individualitatea lor pedepsele aplicate și în rejudecare înlătură disp.art.37 lit.a Cp.
In baza art.192 al.1 Cp. cu aplic.art.37 lit.b Cp.
Condamnă inculpatul la 6 luni închisoare.
In baza art.208 al.1 Cp. cu aplic. art.37 lit. b Cp.
Condamnă același inculpat la 1 an închisoare.
In baza art.33 lit. a și 34 Cp. contopește pedepsele aplicate în pedeapsa de 1 an închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei.
Cheltuielile judiciare în sumă de 205 lei din care 200 lei onorariu apărător oficiu către Baroul Dolj ce va fi avansat prin Curtea de APEL CRAIOVA, din fondul, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 24 februarie 2009.
- - - - -
Grefier,
Red.jud.DF
IB/19.03.2009
Președinte:George CiobanuJudecători:George Ciobanu, Membri Doru Filimon, Valentina