Violul (art.197 cod penal). Decizia 121/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 121
Ședința publică din data de 18 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dumitru Pocovnicu
JUDECĂTORI: Dumitru Pocovnicu, Silviu Anti Gabriel Crîșmaru
- -
GREFIER: - -
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul penal declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.438/A/23.11.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat - în stare de arest - asistat din oficiu de avocat lipsind intimata parte vătămată, pentru care a răspuns av. - apărător ales.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care:
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Instanța - din oficiu - în baza art.3859al.3 pune C.P.P. în discuție cazul de casare prevăzut de art.3859al.1 pct.3 și C.P.P. incidența dispozițiilor art.197 al.2 C.P.P. referitoare la componența completului de judecată în apel față de faptul că minuta este semnată de un singur magistrat, precum și pentru respectarea dreptului la apărare și a unui proces echitabil conform art.6 și C.P.P. art.6 față de faptul că instanța de apel - având în vedere poziția de negare - nu a procedat la audierea inculpatului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
-. - având cuvântul pentru recurentul inculpat - precizează că incidentul semnalat din oficiu conduce la casarea hotărârii recurate pentru îndeplinirea actelor.
-. - față de motivul de casare - lasă soluția la aprecierea instanței.
Instanța - din oficiu - pune în discuție legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului.
-. - având cuvântul pentru recurentul inculpat cu privire la starea de arest - având în vedere apărarea inculpatului, în sensul că partea vătămată a acceptat să întrețină raporturi sexuale și nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol, pentru care solicitat achitarea, precum și atitudinea inculpatului pe tot parcursul procesului penal, solicită judecarea sa în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la Tribunalul Bacău, precum și menținerea stării de arest a inculpatului întrucât subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii și fapta săvârșită este gravă.
Recurentul inculpat - având cuvântul - arată că nu este vinovat și lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1018 din data de 15.05.2009, pronunțată de Judecătoria Bacău, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice, din infracțiunea de viol, prevăzută de art.197 alin.1 Cod penal, în infracțiunea de viol, prevăzută de art.197 alin.1 și 2 lit.c Cod penal și s-a dispus condamnarea inculpatului -, fiul lui și, născut la data de 18.03.1985, în municipiul B, județul B, cetățean român studii 10 clase, necăsătorit, fără ocupație, cu antecedente penale cu domiciliul în B, str. -,. 10,. E,. 17, jud. B, CNP-, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art.197 alin.1 Cod penal, la pedeapsa principală de 7 (șapte) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a și b Cod penal.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II - a și b Cod penal, în condițiile și pe durata prevăzute de art.71 alin. 2 Cod penal.
În baza art.350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În temeiul art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 08.10.2008, ora 15,00 la zi.
În baza art.14 și 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 50450,77 lei, din care 50000 lei daune morale și 450,77 lei daune materiale.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu s-a dispus a fi suportat din fondurile.
Pentru pronunțarea sentinței, prima instanță a reținut că la data de 07.10.2008, în jurul orelor 11,00, partea vătămată, în vârstă de 21 de ani, studentă la Facultatea de Inginerie Mecanică a Universității B, a ieșit de la cursuri și s-a îndreptat înspre locuința sa, situată în Mun. B, str. - 20/A/3. Ajungând pe strada -, partea vătămată a fost acostată de inculpatul, pe care îl cunoștea de mai multă vreme, cei doi locuind în același cartier.
Inculpatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice și ținând în mână o sticlă de votcă, i-a propus părții vătămate să îl însoțească la locuința sa pentru a-l ajuta să facă curățenie, însă a fost refuzat de aceasta întrucât în decursul timpului încercase de mai multe ori să o determine să întrețină raporturi sexuale cu el, fără a avea succes.
Refuzul părții vătămate l-a înfuriat pe inculpatul care, amenințând-o pe numita că o va lovi cu sticla pe care o ținea în mână, a condus-o forțat la locuința martorului, situată pe str. - -,. 15,. C,. 2. Amenințarea inculpatului a fost de natură să înfrângă rezistența părții vătămate întrucât aceasta suferă de afecțiunea "lupus eritematos sistemic cu determinări articulare, cutanate, hematologice", boală ce se manifestă prin imposibilitatea realizării hemostazei fără ajutor de specialitate în cazul unei plăgi deschise, aspect confirmat și de biletul de externare aflat la fila 17
După ce au intrat în apartamentul situat pe str. - - 15/C/2, inculpatul l-a trimis pe martorul să cumpere țigări și băuturi alcoolice, după care s-a încuiat cu partea vătămată într-o cameră și, prin exercitarea de amenințări și violențe, a constrâns-o să întrețină două raporturi sexuale normale și un act sexual oral. Ulterior inculpatul a condus-o pe partea vătămată până în preajma locuinței acesteia, cerându-i să nu relateze nimănui cele întâmplate.
Existența raportului sexual dintre victimă și inculpat a fost confirmată prin raportul medico-legal nr. S/2857/08.10.2008 (fl. 16 ), întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală, care constatat"prezența spermatozoizilor în lamele de secreție vaginală recoltată de la partea vătămată",fiind recunoscut și de numitul, care a precizat însă că raportul sexual a fost consimțit de numita.
Deși inculpatul nu a recunoscut actele de violență exercitate asupra victimei în scopul de aod etermina să întrețină acte sexuale, acestea sunt dovedite prin declarația părții vătămate care se coroborează cu concluziile raportului de constatare medico-legală nr. S/2857/08.10.2008, prin care s-a constatat "existența unui edem evident al labiilor, în special labiile mici, cu excoriații superficiale", precum și o "tumefacție și echimoză ce s-au putut produce prin lovire cu un corp dur și pot data din 7.10.2008, sugerând agresiunea sexuală".
S-au considerat declarațiile inculpatului ca fiind neconcludente, în condițiile în care nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză și sunt contradictorii între ele (la 08.10.2008 inculpatul a arătat că în perioada critică se afla la domiciliul său - a se vedea declarația de la fila 43 - iar ulterior, la data de 09.10.2008 inculpatul a recunoscut că a întreținut un singur raport sexual cu partea vătămată, susținând că a avut consimțământul acesteia - declarația de la fila 52 S-a considerat că și declarația inculpatului dată la 31.10.2008 (fl. 48 verso ) prin care a refuzat să se supună testului poligraf constituie un indiciu suplimentar în sensul nesincerității acestuia.
Situația de fapt reținută de instanță se probează cu: plângerea și declarațiile părții vătămate (fl. 3-15 ), declarațiile inculpatului (fl. 43-45, 48 ), rapoarte constatare medico-legală (fl. 16,37 ), bilet externare din 10.09.2008 (fl. 17 ), declarații martori (fl. 29 ), (fl. 31 ), (fl. 34-35 ), proces-verbal de conducere în teren (fl. 23-26 ).
În drept, fapta inculpatului care la data de 7.10.2008, prin folosirea de acte de violență și amenințare, a constrâns partea vătămată să întrețină două raporturi sexuale normale și un act sexual oral cu acesta, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 2-3 zile îngrijiri medicale, având reprezentare că acțiunile sale vor produce rezultatul socialmente periculos, pe care l-a urmărit prin săvârșirea faptei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. 1 Cod penal, astfel încât s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art.197 alin.2 lit. c Cod penal, întrucât nu există probe certe privind existența legăturii de cauzalitate între fapta comisă și agravarea stării de sănătate a părții vătămate.
În temeiul art. 345 Cod procedură penală, având în vedere că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, s-a dispus condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, și anume: gradul de pericol social al faptei (valorile sociale privind libertate sexuală și integritatea corporală a persoanei), împrejurările concrete în care a fost comisă fapta (acostarea părții vătămate într-un loc public, pe stradă, în mijlocul zilei, întreținerea de raporturi sexuale cu partea vătămată prezentând corp străin ovalar în regiunea peniană), urmările produse sau care s-ar fi putut produce (2-3 zile îngrijiri medicale, posibilitatea agravării afecțiunii "lupus eritematos sistemic cu determinări articulare, cutanate, hematologice" de care suferă partea vătămată).
Instanța a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului care este cunoscut cu multiple antecedente penale în perioada minorității și care nu a recunoscut săvârșirea faptei.
În baza acestor criterii, instanța a apreciat că o pedeapsă de 7 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cp este aptă să răspundă scopurilor prevăzute de art. 52 Cp.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptei săvârșite, persistența infracțională, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cp, respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe durata executării pedepsei principale.
Având în vedere pedeapsa aplicată precum și modalitatea de executare, în baza art. 350 Cod procedură penală a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 8.10.2008 ora 15,00 la zi.
Instanța constatând îndeplinite în mod cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv fapta ilicită prezentată mai sus, raportul de cauzalitate între aceasta și prejudiciul produs, existența prejudiciului și culpa inculpatului, în baza art. 14, 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 Cod civil, a obligat inculpatul la recuperarea prejudiciului moral și material produs părții vătămate.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, instanța a reținut că în mod cert prin săvârșirea faptei, părții vătămate i s-au cauzat suferințe fizice și psihice în urma cărora partea vătămată a fost nevoită să se supună unor controale medicale, consilierea psihologică, astfel încât suma de 50000 lei este justificată.
În ceea ce privește cuantumul daunelor materiale, instanța a apreciat că acestea au fost dovedite până la concurența sumei de 450,77 lei (chitanțe - fl. 70,71, bilete de transport, bonuri fiscale - fl. 36-38).
Susținerea martorului (mama părții vătămate) că s-a cheltuit suma de 5000 lei pentru analize la Spitalul din B nu poate fi reținută, întrucât nu este susținută de înscrisuri care să dovedească acest fapt.
De asemenea, ordinele de plată (fl. 40 - 42) fac dovada că partea vătămată a primit sume de bani, nu și că au fost folosite pentru plata cheltuielilor medicale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, partea vătămată și inculpatul.
Partea vătămată și-a motivat apelul prin apărător, că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică și solicită majorarea acesteia, chiar spre maximul prevăzut de lege.
Inculpatul precizează că motivele de apel vizează latura penală și latura civilă solicitând în principal achitarea sa conform art. 10 lit. d Cod procedură penală, lipsa intenției, și în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate. De asemenea, dorește și reducerea despăgubirilor civile la care a fost obligat.
Prin decizia penală nr.438/A/2009, din data de 23.11.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de partea civilă și de inculpatul.
Potrivit art. 350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În temeiul art. 383 alin. 2 Cod procedură penală, s-a dedus în continuare arestarea preventivă a inculpatului de la 15.05.2009 la zi.
S-a constatat că ambele părți au avut apărători aleși.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, au fost obligați apelanții să plătească statului cheltuieli judiciare - 50 lei parte civilă și 300 lei inculpatul.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut următoarele:
Pe baza probelor concludente judicios administrate și temeinic apreciate, instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a realizat o încadrare juridică legală.
Cu privire la pedeapsa aplicată, prima instanță a individualizat-o corect având în vedere împrejurările comiterii faptei, gravitatea ei deosebită, periculozitatea inculpatului care are multiple antecedente penale în perioada minorității, nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, numărul zilelor de îngrijiri medicale necesitate de victimă pentru vindecare, consecințele ce se puteau produce asupra părții vătămate prin agravarea afecțiunii "lupus eritematos sistemic cu determinări articulare cutanate, hematologice" de care suferă aceasta.
Tribunalul apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de fond în cuantum de 7 ani închisoare este necesară și suficientă pentru reeducarea inculpatului.
Tribunalul nu poate primi apărarea inculpatului (susținută și în fața primei instanțe) precum că partea vătămată a consimțit întreținerea raporturilor sexuale cu el deoarece din probatoriul administrat rezultă cu certitudine că acest consimțământ nu a existat. Dacă victima era de acord cu inculpatul de a întreține relații intime, acest lucru ar fi avut loc în locuința unui terț (martorul ), ci fie la domiciliul inculpatului așa cum i-a propus inițial, fie într-o altă locație.
Este evident că victima nu a mers de bună voie cu inculpatul la locuința, ci numai datorită stării de temere față de atitudinea violentă a inculpatului care era sub influența alcoolului, avea în mână o sticlă de votcă și a amenințat-o că o va lovi ce acea sticlă ceea ce a sporit starea de temere a părții vătămate având în vedere afecțiunea de care suferă (dovedită prin acte medicale) și care în cazul producerii unei plăgi deschise, cu hemoragie, hemostaza se poate realiza numai cu ajutor de specialitate de urgență.
Mai mult decât atât, se constată că inculpatul i-a făcut astfel de propuneri victimei de mai multe ori, fiind refuzat de fiecare dată și tocmai acest nou refuz din data de 7 octombrie 2008 când se afla și sub influența alcoolului l-a determinat să întrețină raporturi sexuale cu partea vătămată prin constrângere.
Totodată, tribunalul reține și că, dacă partea vătămată ar fi întreținut relațiile intime cu inculpatul fără nici o constrângere, de bunăvoie, nu s-ar mai fi justificat solicitarea acestuia victimei de a nu relata nimănui cele întâmplate între ei.
Așadar, instanța de fond, ca și tribunalul, a apreciat corect că cele 3 raporturi sexuale (două normale și unul oral) întreținute de inculpat cu partea vătămată constituie infracțiunea de viol pe care inculpatul a comis-o cu forma de vinovăție cerută de lege - intenția directă.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel al inculpatului - tribunalul consideră că nu se impune reducerea pedepsei aplicată - tocmai datorită modului în care a acționat inculpatul, starea de sănătate specială a victimei și repercursiunile care se puteau produce fie dacă aceasta nu-l însoțea pe inculpat la locuința, fie chiar ca urmare a infracțiunii comise de acesta.
Tribunalul constată că inculpatul a suferit numeroase condamnări în perioada minorității și prin această nouă faptă dovedește că este o persoană predispusă la săvârșirea de fapte antisociale, este perseverent în activitatea infracțională și nu manifestă respect pentru nici o normă legală, toate pedepsele de până în prezent neatingându-și scopul - acela de a-l reeduca pe inculpat.
Față de toate acestea, tribunalul apreciază că nu se justifică reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond.
Pe latură civilă, prima instanță a apreciat corect că prejudiciul moral suferit de partea vătămată este imens atât prin fapta însăși - întreținerea raporturilor sexuale prin constrângere - cât și prin temerea trăită că boala de care suferă i se poate agrava cu eventualitatea producerii unei tragedii.
Cuantumul daunelor materiale și morale nu este deloc exagerat în raport de prejudiciile materiale și morale produse victimei. În consecință, tribunalul apreciază că nu se impune reducerea acestor despăgubiri.
Referitor la apelul părții vătămate precum că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică, instanța de apel consideră că acestuia i s-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate într-un cuantum suficient având în vedere că limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt închisoarea de la 3 la 10 ani. Așadar o pedeapsă de 7 ani închisoare este tocmai suficientă pentru reeducare inculpatului.
Împotriva acestei decizii, în cadrul termenului legal, a declarat recurs inculpatul.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar în susținerile orale făcute și prin apărător, a fost criticată decizia penală recurată pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate, urmând a fi doar analizate de instanța de control judiciar.
În conformitate cu dispozițiile art.54 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, "Cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a judecătoriei, tribunalului și curții de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepția cauzelor privind conflictele de muncă și de asigurări sociale.
Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel."
Potrivit acestui text, apelurile se judecă în complet format din doi JUDECĂTORI: Dumitru Pocovnicu, Silviu Anti Gabriel Crîșmaru
Apoi, potrivit art.309 Cod procedură penală: "Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care trebuie să aibăconținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii. Minuta se semnează de membrii completului de judecată."
Din examinarea dosarului instanței de apel, Curtea constată că minuta deciziei penale pronunțată de Tribunalul Bacău - fl.53 a fost semnată doar de unul dintre membrii completului de judecată, astfel încât nu se cunoaște dacă hotărârea pronunțată a fost rezultatul deliberării celor doi membri ai completului de judecată, sau doar a membrului completului care a semnat minuta.
Importanța dispozițiilor referitoare la compunerea completului de judecată este reflectată de dispozițiile art.197 alin.2 Cod procedură penală, care instituie sancțiunea nulității absolute pentru nerespectarea dispozițiilor privind compunerea instanței de judecată.
În aceste condiții, actele procesuale au fost efectuate de instanța de apel cu nesocotirea dispozițiilor legale, fiind lipsite de valoare, ele fiind caracterizate ca ineficace din punct de vedere juridic.
Din examinarea aspectelor relevate mai sus, rezultă că au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează desfășurarea procesului penal, încălcarea acestora are ca urmare producerea unei vătămări procesuale, vătămare procesuală care este prezumată iuris de iure și care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor îndeplinite prin încălcarea legii.
Încălcările dispozițiilor legale privind desfășurarea procesului penal menționate mai sus sunt prevăzute, potrivit art.197 alin.2 Cod procedură penală, sub sancțiunea nulității absolute, efectele acestora atrăgând ineficiența juridică a actelor întocmite cu încălcarea legii, acestea urmând a fi refăcute de Tribunal.
Potrivit art. 378 alin.1/1 Cod procedură penală, "cu ocazia judecării apelului, instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor cuprinse în Partea specială, Titlul II, Capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanța de fond, precum și atunci când instanța de fond nu a pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare."
Textul art.378 alin.1/1 Cod procedură penală a fost introdus în Codul d e procedură penală prin Legea nr. 356/2006, în urma constatării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului - în cauza Constantinescu contra României - a încălcării dreptului reclamantului la un proces echitabil, drept garantat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. S-a susținut că instanța de apel, precum și instanța de recurs - în cazul în care nu este prevăzută calea de atac a apelului - au obligația de a examina o cauză în fapt și în drept și nu pot proceda la o apreciere globală asupra vinovăției sau a inocenței inculpatului, fără a-l asculta pe acesta și fără a evalua, în mod direct, elementele de probă prezentate personal de inculpat, în caz contrar procedura derulată în fața lor neîndeplinind exigențele unui proces echitabil.
Ca atare, în lumina acestei jurisprudențe, inculpatul trebuie ascultat de instanța de apel, iar în cazul în care nu este prevăzută calea de atac a apelului, de către instanța de recurs, oricare ar fi soluția, de condamnare sau de achitare, a instanței de fond și oricare ar fi motivul de apel sau de recurs invocat.
În acest sens sunt concluziile instanței de la Strasbourg, în hotărârea din 25 iulie 2000 din cauza Tierce și alții împotriva.
În aceste condiții, hotărârea instanței de apel din prezenta cauză, care se bazează exclusiv pe analiza probelor administrate de prima instanță, este nelegală, iar împrejurarea că inculpatului i-a fost acordat ultimul cuvânt nu dispensează instanța de apel d e obligația de a-l audia.
Cum potrivit dispozițiilor legale art. 371 alin. 2 Cod procedură penală procedura în fața instanței de apel urmează aceleași reguli ca și cea din fața primei instanțe,instanța de apel având competența de a se pronunța atât asupra chestiunilor de fapt, cât și asupra celor de drept,această instanță poate, dar numai după administrarea de probe, inclusiv audierea inculpatului, conform principiului nemijlocirii, să dispună achitarea ori condamnarea inculpatului.
Deși nulitatea invocată de inculpatul recurent nu face parte din categoria nulităților absolute strict enumerate de legiuitor în dispozițiile art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, ci reprezintă o nulitate relativă, Curtea, pentru argumentele expuse anterior și având în vedere dispozițiile art. 197 alin. 1 și 4 Cod procedură penală, apreciază că se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel și pentru a fi audiat inculpatul, pentru a i se da posibilitatea administrării de probe în apărare și pentru a nu fi privat de o cale de atac.
Audierea inculpatului de instanța de apel se impune cu atât mai mult cu cât inculpatul a negat săvârșirea infracțiunii, susținând în mod constat că relațiile sexuale întreținute cu partea vătămată au avut loc cu, consimțământul acesteia.
Apoi, nstanța de apel nu putea menține hotărârea de condamnare a inculpatului decât pe baza unor probe temeinice de vinovăție și avea obligația să motiveze pe baza căror probe își fundamentează soluția, să arate probele pe care le înlătură și să argumenteze înlăturarea acestora, să examineze apărările pe care și le-a făcut inculpatul și să argumenteze de ce acestea sunt neconforme cu realitatea.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că în locuința în care se presupune că a fost săvârșită infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul au fost prezenți doi martori, respectiv și unchiul acestuia Didel.
Ori, se constată că tocmai acești martori esențiali pentru stabilirea împrejurărilor în care au fost comisă faptele nu au fost audiați.
Se impunea ca instanța de apel, dat fiind și caracterul devolutiv al apelului, dar și rolului activ al organelor judiciare, prevăzut de art.4 Cod procedură penală, avea obligația să dispună audierea martorului, precum și citarea și audierea unchiului acestuia Didel, acesta fiind cel care a fost în locuința în care se presupune că recurentul-inculpat a întreținut relații sexuale cu intimata-parte civilă împotriva voinței acesteia pe toată perioada cât partea vătămată și inculpatul s-au aflat în acel apartament.
Trebuie observat că, așa cum se arăta mai sus, pe tot parcursul procesul penal, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății la instanța de fond și la instanța de apel, apelantul-inculpat a susținut că este nevinovat și că a solicitat în apărare, la instanța de apel, audierea martorilor, și --fl.46.
Tribunalul a respins aceste probe, considerând că acestea"nu sunt utile și pertinente cauzei"și apreciind că: " actele și lucrările dosarului sunt în măsură să formeze convingerea instanței asupra situației de fapt și de drept existente în cauză și că cererea de suplimentare de probatorii, respectiv de reaudiere a martorilor nu se impune".
Ori, nu se punea problema reaudierii martorului, deoarece acesta nu s-a prezentat la instanța de fond în vederea audierii.
În fine, xpunerea sau considerentele hotărârii trebuie să cuprindă constatările la care a ajuns instanța cu privire la fapta care a generat conflictul de drept penal, la temeiurile răspunderii penale ale inculpatului, la probele pe care se întemeiază aceste constatări și alte date în legătură cu soluționarea cauzei.
În conformitate cu dispozițiile art.356 Cod procedură penală, expunerea trebuie să cuprindă, printre altele, și analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția.
Instanța avea obligația să motiveze pe baza căror probe își fundamentează soluțiile, fie de condamnare, fie de achitare, să arate probele pe care le înlătură și să argumenteze înlăturarea acestora, să examineze susținerile din actul de sesizare a instanței, apărările pe care și le-au făcut apelanții-inculpați și să argumenteze care dintre acestea și de ce sunt neconforme cu realitatea.
Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional.
Hotărârea judecătorească nu este un act discreționar, ci rezultatul unui proces logic de analiză științifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii situației de fapt desprinse din acestea, prin înlăturarea motivată a unor probe și reținerea altora, urmare a unor raționamente logice făcute de instanță și care își găsesc justificarea în motivarea hotărârii judecătorești.
Hotărârea reprezintă astfel, rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a rațiunii care îl determină pe judecător să adopte soluția dispusă în cauză.
Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justițiabilului de a fi convins că justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de participanți și, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaște oportunitatea promovării căilor de atac.
Lămurirea cauzei sub toate aspectele pe baza probelor și formarea convingerii judecătorului pe baza celor administrate reprezintă două poziții de includere a capacității apreciative a instanței în demersul indispensabil al aflării adevărului, interpretare care ar fi în consens și cu R (94) 12 Comitetului de Miniștri ai Membre asupra eficacității și rolului judecătorilor, potrivit căreia"judecătorii trebuie să dispună de puteri suficiente și să fie în măsură să le exercite pentru a se achita de funcțiile lor".
Deși formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecție și de conștiință constituie suportul rațional al demersului judiciar pentru cunoașterea faptelor, drept garanție a unui proces echitabil și în concordanță cu disp.art.6 paragraf 2 din Convenția Europeană și Protocolul nr.7, instanța are obligația de a-și motiva soluția dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor.
Aceste considerente referitoare la motivarea hotărârii este reliefată și de practica recentă Curții Europene a Drepturilor Omului, chiar într-o cauză împotriva României. Respectiv,cauza Boldea contra Românieiîn care se arată că:"judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile și mijloacele de apărare invocate de părți".
Dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 alin.1 din Convenție înglobează, între altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor.
Convenția nedorind să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (împotriva Italiei, Hotărârea din.13.05.1980), a statuat că acest drept nu poate trece drept efectiv decât dacă observațiile sale sunt într-adevăr "ascultate", adică examinate cu maximă rigoare de instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art.6 implică în special în sarcina instanței obligația de a examina efectiv mijloacele, argumentele și ofertele de probă ale părților( împotriva Franței,Hotărârea (GC), nr.47287/99, CEDO 2004-1 șide împotriva Olandei,Hotărârea din 19.04.1994).
Din examinarea hotărârii recurate, Curtea constată că aceasta nu respectă exigențele prevăzute de dispozițiile procedurale, de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de practica Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în cauze recente pronunțate și împotriva României, aspecte prezentate și analizate mai sus.
Motivarea corespunzătoare a deciziei pronunțate de instanța de apel se impune cu atât mai mult cu cât nici hotărârea instanței de fond nu respectă exigențele Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ale practicii Curții Europene a Drepturilor Omului.
Prin acest mod de a proceda, a fost încălcat dreptul inculpatului la un proces echitabil, ignorându-se dispozițiile art.21 alin.3 din Constituția României și ale art.6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale.
Cu ocazia rejudecării Tribunalul trebuie să ajungă, după administrarea probelor cu stricta respectare a dispozițiilor legale, la o soluție temeinică și legală, ca unic rezultat care exprimă cert adevărul impus de probele obținute și administrate și analizate conform legii.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 385/15 alin.1 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, cu art.385/9 pct.3 Cod procedură penală, va fi admis recursul declarat de recurentul-inculpat, va fi casată decizia penală recurată, mai puțin dispozițiile referitoare la menținerea arestării inculpatului și se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe de apel, respectiv Tribunalul Bacău.
Instanța de trimitere va avea în vedere și celelalte motive de recurs.
În baza art.385/17 alin.4 Cod procedură penală, cu art.383 alin.3 Cod procedură penală, vor fi menținute actele procedurale efectuate în cauză până la termenul de judecată din data de 20.10.2009-inclusiv.
Cu privire la starea de arest a inculpatului, Curtea constată că Tribunalul a dispus arestarea sa, reținându-se ca temei în drept dispozițiile art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală.
În conformitate cu prevederile art.330/1 Cod procedură penală, cu art.160 Cod procedură penală, respectiv, art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, atât de instanța de fond, cât și de instanța de apel, precum și de instanța de recurs.
Apoi, în baza art.350 Cod procedură penală, instanța de fond a menținut arestarea preventivă a inculpatului, măsură menținută, în conformitate cu dispozițiile art.383 alin.1/1 Cod procedură penală, și de instanța de apel.
Verificând legalitatea și temeinicia luării măsurii arestului preventiv, în raport cu gravitatea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, Curtea constată că măsura preventivă a fost legal dispusă.
În cauză sunt probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond.
De asemenea, din probe rezultă că inculpatul se află în situațiile prevăzută de art.148 alin1 lit.f Cod procedură penală, în sensul că există presupunerea că nculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 (patru) ani închisoare și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Alegerea măsurii de prevenție se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii de viol, presupusă a fi comisă în împrejurările în care intimata-parte vătămată, care suferă de"lupus eritematos sistemic cu determinări articulare, cutanate, hematologice",boală care se manifestă prin imposibilitatea realizării hemostazei fără ajutor de specialitate în cazul unei plăgi deschise, aspect confirmat și de biletul de externare aflat la fila 17 dosar urmărire penală, inculpatul cunoscând afecțiunea de care suferă partea vătămată, a fost luată cu forța de pe o stradă din municipiul B și dusă tot cu forța într-o locuință, unde prin violență și amenințare, inculpatul se presupune că a întreținut relații sexuale, atât normale, cât și oral cu aceasta.
Prin lăsarea în libertate a recurentului-inculpat s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță, în opinia publică, fapt care, în final, s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție, în condițiile în care cetățenii ar constata că persoane acuzate de săvârșirea unor infracțiuni de o asemenea gravitate sunt judecate în libertate.
În conformitate cu prevederile art.136 alin.8 Cod procedură penală, alegerea și desigur menținerea măsurii preventive, se face ținându-se seama, printre altele, și de antecedentele penale ale inculpatului.
Ori, din certificatul de cazier judiciar, rezultă că recurentul-inculpat a cunoscut de mai multe ori rigorile legii penale, că a beneficiat de liberare condiționată, dar la scurt timp a comis noi infracțiuni, ceea ce denotă perseverență infracțională și faptul că acesta, date fiind și împrejurările în care se presupune că a comis infracțiunea dedusă judecății, constituie un pericol real și actual pentru ordinea publică, impunându-se menținerea măsurii arestului preventiv.
În jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea și desigur menținerea acestei măsuri a unui inculpat suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă ( împotriva Austriei Hotărârea din 10.11.1969),riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției ( împotriva Germaniei, Hotărârea din 27.06.1968), riscul să comită noi infracțiuni ( împotriva Austriei),sau să ordinea publică( împotriva Franței, Hotărârea din 26.06.1991 și împotriva Olandei, Hotărârea nr.43701 din 05.07.2007).
Având în vedere aspectele mai sus arătate, Curtea constată că în cauză este incident motivul fundamental pentru menținerea măsurii arestului preventiv,"suspectul a comis o infracțiune și prin punerea sa în libertate există riscul să ordinea publică".
Potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului(cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria)detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.
Ori, în această cauză, un asemenea interes este evident.
Pentru aceleași considerente, nu se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură neprivativă de libertate.
Se va constata că inculpatul a fost asistat de apărător ales la instanța de apel.
În conformitate cu dispozițiile art.69 alin.1 din Legea nr.51/1995, cu art.189 Cod procedură penală, se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Bacău, a onorariului avocat oficiu la instanța de recurs.
Văzând și prevederile art.192 alin.3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
În baza art.385/15 alin.1 pct.2 lit.c Cod procedură penală, cu art.385/9 alin.1 pct.3 Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentul-inculpat - împotriva deciziei penale nr.438/A din data de 23.11.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Casează decizia penală recurată, mai puțin dispozițiile referitoare la menținerea arestării inculpatului și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe de apel, respectiv Tribunalul Bacău.
În baza art.385/17 alin.4 Cod procedură penală, cu art.383 alin.3 Cod procedură penală, menține actele procedurale efectuate în cauză până la termenul de judecată din data de 20.10.2009-inclusiv.
Menține arestarea preventivă a inculpatului.
Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales la instanța de apel.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Bacău, a onorariului avocat oficiu la instanța de recurs, în sumă de 200 lei, avocat.
În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.02.2010, în prezența recurentului-inculpat arestat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Dumitru Pocovnicu, Silviu Anti Gabriel Crîșmaru
GREFIER,
Red. sent.
Pronunțat dec. -
Red.dec.recurs
El. - 3 ex.
23.02.2010
Președinte:Dumitru PocovnicuJudecători:Dumitru Pocovnicu, Silviu Anti Gabriel Crîșmaru
