Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 112/2015. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 112/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 02-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 112/2015

Ședința publică din 02 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D.-M. S.

Grefier: R. M. P.

P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror

A. B.

Pe rol se află soluționarea, după casarea cu trimitere spre rejudecare, a cauzei penale privind pe inculpatul S. M., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 5 Cod penal și art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (28 acte materiale), cu aplic. art. 5 Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 04.05.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință penală, și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a acordat termen de pronunțare în cauză la data de 18.05.2015, apoi a amânat pronunțarea pentru astăzi, 02.06.2015, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față;

Constată că prin Rechizitoriul nr. 201/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel A. I. a fost trimis în judecată inculpatul S. M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 din codul penal și a infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 al. 1 Cod penal( 28 acte materiale) cu aplicarea art. 5 din Codul penal, în condițiile art. 38 din Codul penal.

S-a reținut în motivarea actului de inculpare că fapta inculpatului S. M., care în calitate de administrator al . A. I. în perioada noiembrie 2009 – decembrie 2009 a refuzat nejustificat să prezinte Gărzii Financiare – Secția A. documentele legale, după ce a fost somată de 3 ori, în scopul împiedicării verificărilor financiare și fiscale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

S-a mai reținut că fapta inculpatului S. M., care în calitate de administrator al . A. I. în cursul anului 2009, s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale, deoarece nu a înregistrat în evidența contabilă a . A. I. veniturile în sumă totală de 72.000 lei încasate de la un număr de 28 de persoane, cauzând un prejudiciu bugetului statului în sumă de 11.520 lei reprezentând impozit pe profit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 al. 1 Cod penal( 28 acte materiale)și cu aplicarea art. 5 din Codul penal, totul în condițiile art. 38 Cod penal.

Ca probe au fost reținute următoarele:

- proces-verbal de efectuare a actelor premergătoare;

- sesizarea formulată de martorul R. A. și înscrisurile anexate denunțului;

- plângerea penală formulată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. nr._/05.10.2011;

- proces-verbal încheiat ca urmare a inspecției fiscale efectuate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală – Activitatea de Inspecție Fiscală A. - Serviciul de Inspecție Fiscală A., înregistrat sub nr._/30.09.2011;

- sesizarea formulată de martorul R. A. către Garda Financiară – Secția A.;

- sesizarea formulată de proprietarii blocului nr.4, . A. I. către Garda Financiară – Secția A.;

- sesizarea formulată de Garda Financiară – Secția A., nr._/AB/05.03.2010 și înscrisurile anexate;

- adresa Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., nr._ din 14.02.2014 de constituire de partea civilă în cauză;

- adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă A. nr. 9662/13/20.07.2012;

- declarațiile martorilor P. I., D. M., Rușolan A., Gurzan V., T. S., B. Ramulus; N. T., C. M., S. E., N. I., S. I., C. C. I., J. P. V., C. G., S. G. Raveli, M. A., M. I. G., R. C. A.;

- contracte de prestări servicii încheiate de către . A. I. cu proprietarii apartamentelor situate în municipiul A. I., .. 12A, .> Sub aspectul laturii civile, s-a reținut că S. R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentat teritorial prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 33.849 lei, reprezentând prejudiciul în cuantum de 19.765 lei, dobânzi de întârziere în cuantum de 11.119 lei și penalități de întârziere aferente impozitului pe profit.

Prealabil analizării pe fond a cauzei, se reține că prin Sentința penală 554/2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar_, a fost pronunțată o soluție de condamnare a inculpatului, însă prin Decizia 941/A/2014 a Curții de Apel A. I., această sentință a fost casată cu trimitere spre rejudecare, dosarul fiind repartizat prezentului complet la data de 09.02.2015.

În decizia de casare s-a reținut că inculpatul S. M. a fost trimis în judecată în stare de liberate și în lipsă prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel A. I. emis în 18.06.2014 în dosar penal nr. 201/P/2014 sub acuzația comiterii infracțiunilor prev. de art. 4 din legea nr. 241/2005 cu aplic art. 5 C. pen. și art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplic art. 35 alin. 1 C. pen. (28 acte materiale) și art. 5 C. pen, totul în condițiile art. 38 C. pen.

Din analiza dosarului de urmărire penală rezultă faptul că pe parcursul derulării procedurii judiciare specifice acestei faze inculpatul a fost căutat de către autorități în vederea audierii și a îndeplinirii procedurii specifice urmăriri penale, fapt evidențiat prin dovezile aflate la filele 211-240 (d.u.p.)., a fost verificat dacă inculpatul se află în vreo unitate de penitenciar, centru de reținere ori arest, a fost citat cu mandat de aducere și căutat în repetate rânduri date fiind mențiunile de pe procesele verbale pentru executarea mandatelor din care rezultă faptul că acesta se afla în Spania din anul 2011. Autorităților judiciare nu li s-a pus la dispoziție adresa la care locuiește în prezent chiar și cu forme nelegale pentru a putea fi încunoștințat despre procedurile penale.

Trimis în judecată, inculpatul a fost citat la adresa cunoscută de autoritățile judiciare și s-a emis mandat de aducere, din conținutul procesului verbal pentru executarea acestuia rezultând faptul că inculpatul nu a locuit niciodată la adresa cunoscută instanței (fila 37).

Judecătorul instanței de fond, ulterior acestui moment, nu a mai efectuat verificări la unitățile penitenciare și specifice IGPR pentru reținerea și arestarea preventivă în perioada derulării unor proceduri judiciare și nu a efectuat cercetare judecătorească în cauză, pronunțându-se asupra fondului cauzei prin hotărârea ce face obiectul criticilor exprimate în apel de către apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului.

În acest context, inculpatul a fost lipsit de dreptul la un proces echitabil deoarece nefiind respectate formalitățile procesual penale pentru verificarea potențialului loc în care s-ar afla pe teritoriul României și neadministrându-se nici un fel de probe de către judecătorul fondului s-a încălcat prezumția de nevinovăție a acestuia deoarece judecătorul nu și-a putut forma în mod direct, nemijlocit opinia juridică cât timp s-a limitat la verificarea doar a probatorului specific fazei de urmărire penală.

Instanța de judecată este obligată să aibă un rol activ și, chiar și în ipoteza în care apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului și acuzarea nu au formulat cerere de administrare de probe, se impunea discutarea din oficiu a acestei împrejurări și administrarea efectivă de probe mai ales în contextul în care acuzarea a enumerat în conținutul rechizitoriului martorii ce stau la baza trimiterii în judecată a inculpatului. Nerespectarea acestor proceduri echivalează cu o încălcare a articolului 6 par. 1 (dreptul la un proces echitabil) și par. 3 lit. d (dreptul de a solicita audierea martorilor acuzării) din Convenție.

Lipsa efectivă de apărare constând în neexercitarea obligaților profesionale specifice apărătorului desemnat din oficiu nu a fost sancționată de către instanța de fond care nu efectuat diligențele necesare verificării în România a faptului dacă inculpatul se află în stare de reținere/arest preventiv/detenție la data judecării pe fond, omițând faptul că acesta nu a fost audiat de organele de urmărire penală motivat de sustragerea sa ori necunoașterea derulării procedurilor judiciare, aspect ce trebuia lămurit.

Curtea a reamintit că garanțiile referitoare la un proces echitabil implică în principiu dreptul, pentru părțile la proces, de a lua cunoștință de orice înscris sau observație prezentată instanței și să o dezbată [a se vedea, printre multe altele, Lobo Machado împotriva Portugaliei, 20 februarie 1996, pct. 31, Culegere de hotărâri și decizii 1996‑I, Göç împotriva Turciei (MC), nr._/97, pct. 55, CEDO 2002‑V, și Wyssenbach împotriva Elveției, nr._/06, pct. 35, 22 octombrie 2013].

Suplimentar, pe fondul neaudierii inculpatului, a nedepunerii diligențelor identificării acestuia și a neexercitării efective a dreptului la apărare, inculpatului i s-a încălcat și dreptul de a cunoaște atât acuzațiile de natură penală cât și pretențiile civile formulate în cauză la care a fost obligat prin hotărârea Tribunalului A. (a se vedea, mutatis mutandis, C. împotriva României, nr._/95, pct. 58-59, CEDO 2000‑VIII, și G. împotriva României, nr._/05, pct. 32-33, 26 iunie 2012).

În rejudecare, prezentul complet respectând considerentele deciziei de casare, a efectuat verificări privindu-l pe inculpat la Arest IPJ A., la Administrația Națională a Penitenciarelor, la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, acestea comunicând că inculpatul nu se află în custodia lor și că nu dețin date că ar fi părăsit teritoriul țării.

S-a emis mandat de aducere pe numele inculpatului la domiciliul său, mandat care nu a fost executat prin prezentarea inculpatului, ci printr-un proces-verbal potrivit căruia din datele existente, rezultă că inculpatul este plecat în Italia, fără a i se cunoaște adresa.

Inculpatul a fost citat prin afișare la ușa instanței, conform dispozițiilor procedurale.

De asemenea, i s-a desemnat apărător din oficiu, având deci asigurate toate drepturile și garanțiile pentru realizarea unui proces echitabil și cu respectarea dreptului la apărare, instanța făcând toate demersurile posibile procedurale pentru ca inculpatul să cunoască procesul și să se prezinte în vederea audierii, nefiind culpa autorităților că inculpatul s-a sustras de la judecată, în condițiile în care soției lui i s-a comunicat cu ocazia executării mandatului de aducere că are proces pe rolul Tribunalului A..

Astfel, instanța a procedat la începerea cercetării judecătorești în lipsa inculpatului care s-a sustras de la judecată, fiind audiate două martore care și-au menținut cele arătate și în cursul urmăririi penale, respectiv că inculpatul a făcut contract doar în ce privește avansul plătit pentru izolarea blocului cu martora P. I., iar cu martora T. S. nu încheiat niciun contract pentru izolarea blocului și i-a achitat banii cash fără a primi documente fiscale în schimb.

Din analiza materialului probator strâns în cursul urmăririi penale și al judecății, instanța reține următoarele:

Agentul comercial . A. I. este înregistrat din anul 2004 și are sediul social în mun. A. I., ..6 BCD, ..

Agentul comercial . A. I. are ca asociat unic și administrator unic pe inculpatul S. M., iar domeniul de activitate principal al societății este “lucrări de tâmplărie și dulgherie”.

În cursul anului 2009 inculpatul S. M. în calitate de administrator al . A. I. a încheiat un număr de 27 de contracte de prestări servicii cu proprietarii apartamentelor situate în blocul nr. 4 de pe . din mun. A. I. precum și cu numitul R. A., proprietarul apartamentului situat în mun. A. I., . efectuării lucrărilor de reabilitare termică, respectiv izolare cu polistiren și aplicare tencuială decorativă.

Ca urmare a încheierii contractelor de prestări servicii, inculpatul S. M. în calitate de reprezentant legal al . A. I. a încasat de la proprietarii apartamentelor suma totală de 72.000 lei, dar inculpatul S. M. nu a emis facturi și chitanțe pentru sumele de bani încasate și nu a evidențiat în contabilitate sumele de bani obținute ca venituri de la cei 28 de proprietari și astfel s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului statului.

După încasarea sumelor de bani de la proprietarii apartamentelor, inculpatul S. M. nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale de finalizare a lucrărilor, motiv pentru care o parte din proprietarii apartamentelor au sesizat Garda Financiară – Secția A. despre faptul că inculpatul S. M. nu a terminat efectuarea lucrărilor la termenul stabilit și nu a emis și predat facturi și chitanțe pentru sumele de bani încasate de la proprietarii apartamentelor.

Ca urmare a sesizărilor formulate de mai multe persoane, în cauză Garda Financiară – Secția A. a efectuat un control la . A. I. având ca obiectiv verificarea înregistrării în contabilitate a veniturilor obținute de această societate în perioada septembrie – decembrie 2009.

Echipa de control a Gărzii Financiare – Secția A. s-a deplasat la sediul . A. I. din mun. A. I., ..6 BCD, ., dar la sediul social declarat nu a fost identificat niciun reprezentant al societății, motiv pentru care s-a procedat la somarea, în scris, a administratorului . A. I., de a se prezenta la sediul Gărzii Financiare – Secția A. pentru prezentarea documentelor financiar-contabile, în vederea efectuării controlului, fiind emise un număr de patru somații, respectiv somațiile . nr._/25.11.2009, . nr._/4.12.2009, . nr._/4.12.2009, . nr._/10.12.2009.

Cu toate că o parte din somațiile emise de Garda Financiară – Secția A. au fost primite personal de către administratorul societății, inculpatul S. M. nu s-a prezentat la sediul Gărzii Financiare – Secția A. în vederea efectuării controlului, sustrăgându-se astfel de la efectuarea controlului fiscal și financiar-contabil.

În urma efectuării controlului efectuat de către Garda Financiară – Secția A., având ca obiect verificarea realității și legalității prestărilor de servicii efectuate, respectiv înregistrarea în contabilitatea . A. I. a veniturilor și declararea acestora la organul fiscal teritorial, a rezultat că în perioada septembrie – decembrie 2009 . A. I. a efectuat lucrări de reabilitare (placare cu plăci polistiren și zugrăvit exterior) la un număr de 28 apartamente situate în municipiul A. I., fiind încheiate contracte de prestări servicii cu proprietarii apartamentelor.

Astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză inculpatul S. M. a încasat de la proprietarii apartamentelor suma totală de 72.000 lei pe care însă nu a înregistrat-o în evidența contabilă a societății . A. I. și a fost însușită de către inculpatul S. M..

Ca urmare a omisiunii înregistrării în evidența contabilă a . A. I. a sumei totale de 72.000 lei, inculpatul S. M. s-a sustras de la plata impozitului pe profit în cuantum de 11.520 lei.

Inculpatul S. M. în calitate de administrator al . A. I. a încălcat prevederile art.18, art.19, art.21 alin.4 lit.f, art.34 alin.1 lit.b și art.35 alin.1 din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, pct.12 și pct.44 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 privind normele de aplicare a Codului fiscal, pct.215 din O.M.F. nr.1752/2005 și art.80 alin.5 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.

Din data de 24.07.2010 societatea . A. I. a fost declarată contribuabil inactiv de către organele de inspecție fiscală ale Direcției Generale a Finanțelor Publice A., conform ordinului nr.575/2006.

. A. I. în perioada 2008 – 2010 nu a fost înregistrată în scopuri de TVA, deoarece în cursul perioadei verificate din fiecare an calendaristic, din documentele aflate la organul fiscal rezultă ca societatea nu a atins sau depășit plafonul de scutire de 35.000 euro.

Această stare de fapt dovedește vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, precum și raportul de cauzalitate între fapta inculpatului și prejudiciul cauzat părții civile.

În consecință, va condamna pe inculpatul S. M., fiul lui A. A. și M., născut la data de 12.08.1973, în mun. T., jud. Cluj, domiciliat în A. I., ., ., jud. A., CNP_, cu antecedente penale la:

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 5 Cod penal

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (28 acte materiale), cu aplic. art. 5 Cod penal.

În baza art. 38 Cod penal, va contopi pedepsele aplicate în cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, care se sporește cu 4 luni închisoare (1/3 din 1 an), urmând ca, în final, inculpatul să execute 2 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 5 alin. 1 din Codul penal, art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 și art. 67 din Codul penal, va interzice inculpatului, pe o perioadă de 1 an, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a (dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), lit. g (dreptul de a fi administrator) din Codul penal.

În baza art. 5 alin. 1 din Codul penal, art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, art. 65 alin. 1 și 3 din Codul penal, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a (dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice) și lit. b (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), lit. g (dreptul de a fi administrator) din Codul penal.

În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 25 alin. 1, art. 19 alin. 5 Cod procedură penală și art. 21 Cod procedură penală, va admite acțiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Finanțelor Publice B. și, în consecință, va obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente . la plata către partea civilă a sumei de 33.849 lei cu titlu despăgubiri civile (impozit pe profit, dobânzi și penalități).

În baza art.404 alin.4 lit. c Cod procedură penală, va menține măsura asiguratorie a sechestrului instituită prin ordonanța nr.207/P/2011 din data de 23.09.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul A..

Va dispune ca după rămânerea definitivă a prezentei sentințe să se comunice un exemplar la Oficiul Registrului Comerțului și la DGFP – cazierul fiscal, pentru efectuarea mențiunilor cuvenite conform legii.

În baza art. 274 Cod procedură penală, va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

În baza art. 274 alin. 1 teza finală, suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în faza de judecată, va rămâne în sarcina statului.

În ce privește individualizarea pedepsei aplicate, instanța a avut în vedere următoarele:

- atitudinea inculpatului față de proces, în sensul că s-a sustras de la urmărire penală și judecată – aspect care exclude aplicarea unei pedepse cu suspendare conform art. 91 alin.3 NCp;

- antecedentele sale penale;

- prejudiciul cauzat bugetului de stat;

- amploarea activității sale infracționale în formă continuată.

În ce privește legea penală mai favorabilă, se reține că noul Cod penal este mai favorabil în ce privește concursul de infracțiuni, deoarece dacă s-ar fi aplicat vechiul Cod penal instanța ar fi optat pentru un spor de 6 luni, or potrivit noului Cod penal ar rezulta un spor mai mic, de 1/3 din 1 an. Așa cum s-a arătat și în literatura de specialitate, în cazul concursului de infracțiuni vechiul Cod penal nu este întotdeauna mai favorabil, acest aspect depinzând de pedeapsa concretă către care s-ar orienta instanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Condamnă pe inculpatul S. M., fiul lui A. A. și M., născut la data de 12.08.1973, în mun. T., jud. Cluj, domiciliat în A. I., ., ., CNP_, cu antecedente penale la:

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 5 Cod penal

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (28 acte materiale), cu aplic. art. 5 Cod penal.

În baza art. 38 Cod penal, contopește pedepsele aplicate în cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, care se sporește cu 4 luni închisoare (1/3 din 1 an), urmând ca, în final, inculpatul să execute 2 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 5 alin. 1 din Codul penal, art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 și art. 67 din Codul penal, interzice inculpatului, pe o perioadă de 1 an, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a (dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), lit. g (dreptul de a fi administrator) din Codul penal.

În baza art. 5 alin. 1 din Codul penal, art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, art. 65 alin. 1 și 3 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a (dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice) și lit. b (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), lit. g (dreptul de a fi administrator) din Codul penal.

În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 25 alin. 1, art. 19 alin. 5 Cod procedură penală și art. 21 Cod procedură penală, admite acțiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Finanțelor Publice B. și, în consecință, obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente . la plata către partea civilă a sumei de 33.849 lei cu titlu despăgubiri civile (impozit pe profit, dobânzi și penalități).

În baza art.404 alin.4 lit. c Cod procedură penală, menține măsura asiguratorie a sechestrului instituită prin ordonanța nr.207/P/2011 din data de 23.09.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul A..

Dispune ca după rămânerea definitivă a prezentei sentințe să se comunice un exemplar la Oficiul Registrului Comerțului și la DGFP – cazierul fiscal, pentru efectuarea mențiunilor cuvenite conform legii.

În baza art. 274 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

În baza art. 274 alin. 1 teza finală, suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în faza de judecată, va rămâne în sarcina statului

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 02.06.2015.

Președinte,

D.-M. S.

Grefier,

R. M. P.

Redactat: D.M.S.

Tehnoredactat: R.M.P./2 ex./01 Iulie 2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR Nr._

COPIA MINUTEI ÎNCHEIERII PENALE Nr. 112/2015

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Condamnă pe inculpatul S. M., fiul lui A. A. și M., născut la data de 12.08.1973, în mun. T., jud. Cluj, domiciliat în A. I., ., ., jud. A., CNP_, cu antecedente penale la:

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 5 Cod penal

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (28 acte materiale), cu aplic. art. 5 Cod penal.

În baza art. 38 Cod penal, contopește pedepsele aplicate în cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, care se sporește cu 4 luni închisoare (1/3 din 1 an), urmând ca, în final, inculpatul să execute 2 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 5 alin. 1 din Codul penal, art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 și art. 67 din Codul penal, interzice inculpatului, pe o perioadă de 1 an, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a (dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), lit. g (dreptul de a fi administrator) din Codul penal.

În baza art. 5 alin. 1 din Codul penal, art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, art. 65 alin. 1 și 3 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a (dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice) și lit. b (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), lit. g (dreptul de a fi administrator) din Codul penal.

În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 25 alin. 1, art. 19 alin. 5 Cod procedură penală și art. 21 Cod procedură penală, admite acțiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Finanțelor Publice B. și, în consecință, obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente . la plata către partea civilă a sumei de 33.849 lei cu titlu despăgubiri civile (impozit pe profit, dobânzi și penalități).

În baza art.404 alin.4 lit. c Cod procedură penală, menține măsura asiguratorie a sechestrului instituită prin ordonanța nr.207/P/2011 din data de 23.09.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul A..

Dispune ca după rămânerea definitivă a prezentei sentințe să se comunice un exemplar la Oficiul Registrului Comerțului și la DGFP – cazierul fiscal, pentru efectuarea mențiunilor cuvenite conform legii.

În baza art. 274 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

În baza art. 274 alin. 1 teza finală, suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în faza de judecată, va rămâne în sarcina statului

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 02.06.2015.

Președinte

Ss indescifrabil

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 112/2015. Tribunalul ALBA