Înlocuire pedeapsă amendă cu închisoarea. Art.586 NCPP. Decizia nr. 86/2015. Tribunalul ALBA

Tribunalul ALBA - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 86/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 17-03-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 86/2015

Ședința publică de la 17 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. E. F.

Grefier I. O.

P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat de procuror

C. S.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul D. I. M. împotriva sentinței penale nr. 31 din data de 26.01.2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul asistat de apărător ales, avocat R. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

La întrebarea instanței, condamnatul arată că își menține contestația, astfel cum a fost formulată.

Nefiind de formulat cereri sau chestiuni prealabile se acordă cuvântul în susținerea contestației.

Apărătorul ales al condamnatului avocat R. I., solicită admiterea contestației pentru motivele indicate în scris și depuse la dosarul cauzei; în prealabil solicită repunerea în termenul de contestați, desființarea sentinței penale nr. 31/2015 pronunțată de Judecătoria A. I., iar cu ocazia rejudecării să se dispună respingerea cererii de înlocuire a pedepsei amenzii cu închisoarea; de asemenea, solicită să se anuleze mandatul de executare al pedepsei și să se dispună punerea de îndată în libertate a contestatorului; în apărare, se arată că s-au efectuat comunicările la adresa de domiciliu a condamnatului din Ighiu, însă în acea perioadă acesta se afla la muncă în Germania și nu a avut cunoștință despre sentința penală pronunțată; ulterior, s-au emis adrese către Finanțe și la domiciliul contestatorului pentru a achita amenda, dar nici de aceste adrese nu a avut cunoștință, pentru același motiv; în a doua parte a lunii februarie s-a întors în țară și întâmplător a aflat de existența sentinței și a amenzii și a mers să o achite, sens în care a și depus la dosar chitanța; de asemenea, a declarat apel la Curtea de Apel A. I. unde s-a apreciat ca fiind o contestație la executare, întrucât era pusă în executare pedeapsa și s-a declinat la Judecătoria A. I.; solicită repunerea în termenul de contestație de 3 zile și să se aibă în vedere că nu a acționat cu rea credință când nu a plătit amenda aplicată; față de aceste considerente, astfel cum a menționat și inițial, solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate, anularea mandatului de executare a pedepsei și punerea de îndată în libertate a condamnatului contestator.

Avocat R. I. depune la dosar practică judiciară.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca nefondată a contestației la executare.

La întrebarea instanței adresată condamnatului de ce nu a achitat amenda, acesta arată că nu a avut cunoștință de sentință întrucât a fost plecat din țară; în 22 februarie s-a întors, a aflat de la primărie că are de achitat amenda și a achitat-o, făcând și dovada în acest sens.

Condamnatul contestator având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației.

TRIBUNALUL

Asupra contestației penale de față;

Prin sentința penală nr. 31/2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar penal nr._, s-a admis sesizarea judecătorului delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei A. I. și, în consecință în baza disp. art. 14 al. 1 lit. a din Legea 187/2011 raportat la disp. art. 586 C.p.pen, art. 63¹ V C.pen., art. 61 al. 4 N C pen, cu aplicarea art. 5 C.pen. a înlocuit pedepsei amenzii de 1000 lei aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C.pen. din 1969 condamnatului D. I. M., prin sentința penală nr. 321/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._, definitivă prin nerecurare la data de 03.07.2013, cu pedeapsa de 3 luni închisoare.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin adresa din 12.06.2014, judecătorul delegat la biroul executări penale din cadrul Judecătoriei A. I. a sesizat instanța de executare cu privire la faptul că persoana condamnată D. I. M. nu a achitat în termenul legal amenda penală în cuantum de 1000 lei la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 321/2013 a Judecătoriei A. I., definitivă la data de 03.07.2013 prin nerecurare. Condamnatului i s-a adus la cunoștință la data de 03.07.2013 obligația de a depune la instanța de executare chitanța prin care a achitat amenda penală.

Potrivit art. 425 alin. (1) C.p.pen. din 1968, în vigoare la momentul aplicării amenzii persoanei condamnate, aceasta era obligată să depună recipisa de plată în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 253/2013, judecătorul delegat cu executarea, constatând că persoana condamnată nu a achitat amenda, în tot sau în parte, în termenul prevăzut de lege, sesizează instanța de executare, care procedează după cum urmează:

a) când constată că neexecutarea nu este imputabilă condamnatului, dispune executarea amenzii prin muncă neremunerată în folosul comunității, în afară de cazul în care persoana nu poate presta această muncă din cauza stării de sănătate, în condițiile prevăzute la art. 64 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare;

b) când constată că neexecutarea nu este imputabilă condamnatului și acesta nu își dă consimțământul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, înlocuiește amenda cu închisoarea, în condițiile art. 64 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare;

c) când constată neexecutarea cu rea-credință a amenzii, înlocuiește amenda cu închisoarea, în condițiile art. 63 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut că intimatul condamnat nu s-a prezentat în fața instanței pentru a da lămuriri referitor la neplata amenzii penale aplicate acestuia, intimatul fiind citat cu mandat de aducere, iar prin procesul verbal de executare a mandatului de aducere emis pe numele intimatului reiese că acesta este plecat în Germania- fila 43 Pentru stabilirea motivelor ce au dus la neexecutarea pedepsei amenzii, instanța a solicitat date privind situația materială a acestuia de la autoritatea administrației publice locale de la domiciliu (respectiv, Primăria Comunei Ighiu) precum și informații despre situația condamnatului de la Agenția Județeană a Finanțelor Publice A., Agenția Județeană de ocupare a Forței de Muncă A., Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul A. și Inspectoratul Teritorial de Muncă A..

Din informațiile depuse la dosarul cauzei de ITM A. a rezultat că persoana condamnată a fost angajată cu contract individual de muncă în perioada imediat următoare condamnării, pe o perioadă scurtă însă, între 10.01._13, 19.06._14, 18.08._14 la . respectiv 30.05._14 la . 24-25, din relațiile furnizate de . faptul că intimatul a fost angajatul societății în perioadele susmenționate- filele 63-67

Ulterior, condamnatul nu a mai obținut venituri din salarii și nici nu a desfășurat pe cont propriu activități lucrative. Cu toate acestea, condamnatul nu a dat dovadă de interes în a-și plăti amenda, sens în care nu s-a înscris în evidențe pentru a beneficia de ajutor de șomaj ori de a i se găsi un loc de muncă.

Toate cele de mai sus îndreptățesc instanța să considere că persoana condamnată, cu rea-credință, nu a executat pedeapsa la care a fost condamnat, respectiv nu a achitat amenda penală în cuantum de 1000 lei.

Înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea este reglementată de art. 586 C pr penală.

Conform disp. art. 14 din Legea 187/2012 „ Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii se face după cum urmează:

a) dacă amenda a fost definitiv aplicată anterior intrării în vigoare a Codului penal, înlocuirea se face în baza art. 63¹ din Codul penal din 1969, fără ca durata pedepsei închisorii să poată depăși maximul zilelor-amendă determinat potrivit art. 61 alin. (4) din Codul penal pentru fapta care a atras condamnarea;

b) dacă amenda a fost aplicată după data intrării în vigoare a Codului penal pentru infracțiuni comise anterior acestei date, înlocuirea se va face potrivit dispozițiilor din legea în baza căreia s-a aplicat amenda.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut faptul că amenda penală în cuantum de 1000 lei a fost aplicată intimatului condamnat prin s.p. nr. 321/2013 a Judecătoriei A. I. definitivă prin nerecurare la data de 03.07.2013, deci sub imperiul Vechiului Cod penal, astfel că în cauză sunt aplicabile disp. art. 14 al. 1 lit. a din Legea 187/2012 urmând ca înlocuirea să se facă conform disp. 63¹ din Codul penal din 1969, iar instanța să țină cont și de disp. art. art. 61 alin. (4) din Codul penal actual.

Comparând dispozițiile art. 63 C.pen. cu cele ale art. 63¹ C.pen. din 1969 prin prisma art. 5 C.pen. și văzând prevederile art. 14 din Legea nr. 187/2012, instanța a considerat că legea veche, respectiv art. 63¹ C.pen. din 1969 este mai favorabilă atunci când se dispune înlocuirea amenzii cu închisoarea pentru pedepse definitiv aplicate până la data de 01.02.2014.

Împotriva sentinței a formulat contestație peste termen, contestatorul D. I. M. solicitând:

1. în temeiul art.425 indice 1 alin.2 din Codul de procedură penală raportat la art.411 alin. 1 din Codul de procedură penală, repunerea în termenul de contestație și pe cale de consecință anularea mandatului de executare emis în baza sentinței penale nr.31/2015 pronunțată de Judecătoria A. I., în dosarul penal nr._ și punerea sa de îndată în libertate.

2. în baza art.425 indice 1 alin.7 punctul 2 litera a) din Codul de procedură penală raportat la art.597 alin.8 din Codul de procedură penală, admiterea contestația la executare formulată și drept consecință, desființarea sentinței penale nr.31/2015 a Judecătoriei A. I. și respingerea cererii de înlocuire a pedepsei amenzii cu închisoarea.

În drept: art. 598, alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală.

În motivarea contestației, contestatorul arată că prin sentința penală nr.31/26.01.2015, pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul penal nr._, instanța a dispus înlocuirea pedepsei amenzii penale în cuantum de 1.000 lei, aplicată împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art 180 alin.2 Cod penal din 1969, cu pedeapsa de 3 luni închisoare.

În data de 24.02.2015, după ce a aflat întâmplător de sentința penală nr. 31/26.01.2015 a Judecătoriei A. I., a declarat apel împotriva acesteia și a solicitat repunerea în termenul de apel, întrucât nu a primit comunicarea minutei și a sentinței penale mai sus menționate.

În aceeași zi a plătit la Trezoreria municipiului A. I. suma de 1.000 lei amendă penală, cu chitanța . 002 nr._ din 24.02.2015, aflată la dosar în copie certificată.

În realitate, contestatorul susține că a fost plecat la muncă în Germania cu contract de detașare și nu a intrat în posesia acestei hotărâri penale.

În probațiune a depus ca mijloace de probă:

- contractul individual de muncă nr.591/27.08.2014 încheiat cu . pe o perioadă nedeterminată, începând cu 01.09.2014;

- contractul de detașare convențională nr.737/27.08.2014, pe teritoriul Germaniei la o societate parteneră cu societatea angajatoare, respectiv la KURT Heinrich Kamink GmbH& Co, pe o perioadă determinată, respectiv din 01.10.2014 până în 30.09.2016.

Susține că s-a reîntors în România în a doua parte a lunii februarie 2015 și la câteva zile a aflat întâmplător de sentința penală nr. 31/26.01.2015 a Judecătoriei A. I. și a declarat apel împotriva acesteia la data de 24.02.2015, care a fost înaintat Curții de Apel A. I. și care a fost transmis Tribunalului pentru a fi soluționată ca și contestația la executare.- în baza art.425 ind.1 alin.2 C.pr.pen. rap. la art.411 alin.1 C.pr.pen.

Examinând contestația formulată, Tribunalul reține următoarele:

Cu privire la cererea contestatorului de repunerea în termenul formulării contestației, apreciază că aceasta este întemeiată:

Potrivit art.425 ind.1 alin.2 C.pr.pen. rap. la art.411 alin.1 C.pr.pen., contestația declarată după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanța constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar contestația a fost făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia.

Din actele aflate la dosarul de fond al Judecătoriei A. I. rezultă că pe parcursul desfășurării procesului penal, contestatorul a fost citat la termenele de judecată din data de 15.07.2014 (fila 7), 12.08.2014 (fila 21, 23), 15.09.2014 (fila 37), 27.10.2015 (fila 58), 24.11.2014 (fila 72), 19.01.2015 (fila 80) la adresa din ., jud. A., precum și la adresa unde a locuit o perioada fără forme legale, din A.-I., . A, jud. A..

Din procesele-verbale de predare rezultă că petentul contestator nu mai locuia la nici una din cele două adrese, fiind plecat din țară.

D. pentru ultimul termen de judecată din data de 19.01.2015, a fost citat și prin afișare la ușa instanței (fila 79), având în vedere domiciliul necunoscut al contestatorului la acel moment.

Din procesele-verbale de predare-primire, de comunicare a minutei, respectiv a sentinței penale nr.31/2015, aflate la filele 88 și 89, rezultă că la adresa din ., jud. A., unde procedura de citare nu a fost niciodată îndeplinită la nici un termen de judecată, "a fost afișată înștiințarea și returnate restul de acte la instanța emitentă, deoarece destinatarul este absent".

Din contractul individual de muncă nr.591/27.08.2014 încheiat cu . pe o perioadă nedeterminată, începând cu 01.09.2014 și contractul de detașare convențională nr.737/27.08.2014, pe teritoriul Germaniei la o societate parteneră cu societatea angajatoare, respectiv la KURT Heinrich Kamink GmbH& Co, pe o perioadă determinată, respectiv din 01.10.2014 până în 30.09.2016, rezultă că petentul contestator a fost plecat în Germani, reîntorcându-se în țară în a doua parte a lunii februarie 2015, când a aflat despre sentința penale nr.31/2015 .

Tribunalul constată, față de aceste considerente că petentul contestator nu a luat cunoștință de hotărârea penală pronunțată în cauză decât ulterior împlinirii termenului pentru declararea apelului.

Referitor la temeinicia contestației, Tribunalul constată următoarele:

Potrivit art.63 ind.1 Cod penal din 1969, amenda penală se poate înlocui cu pedeapsa închisorii atunci când se constată reaua credință a condamnatului în plata amenzii penale. Reaua credință nu se prezumă, trebuind să fie probată de organele judiciare

Prin sentința penală nr. 321/2013 a Judecătoriei A. I., definitivă la data de 03.07.2013 prin nerecurare, petentul contestator D. I. M. a fost condamnat la pedeapsa amenzii în cuantum de 1000 lei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.180 alin.2 C.penal din 1969.

În cursul judecății în fond, inculpatul a lipsit la toate termenele de judecată, procedura de citare cu acesta realizându-se prin afișare la adresa de domiciliu din Ighiu și la adresa din A. I., adresă la care figura ca fiind mutat potrivit procesului verbal de realizare a procedurii de citare, precum și la sediul Consiliului Local Ighiu, la aceste adrese comunicându-se sentința penală nr.321 din 17 iunie 2013 a Judecătoriei A. I..

Cele arătate mai sus nu fac dovada că petentul condamnat a avut cunoștință că împotriva sa s-a pronunțat o hotărâre de condamnare la pedeapsa amenzii de 1000 lei pe care este obligat să o plătească. Or, în lipsa unor dovezi care să ateste că inculpatul a cunoscut obligația sa de plată nu se poate susține că s-a sustras cu rea credință de la plata acesteia. Simplul fapt al neplății amenzii penale nu atrage concluzia relei credințe, câtă vreme așa cum s-a arătat mai sus, există obiectiv împrejurări care nu îi sunt imputabile condamnatului și care au condus la neexecutarea pedepsei aplicate.

Mai mult, în speță, nu s-a făcut dovada că condamnatul a avut mijloacele materiale necesare plății amenzii penale, fără a-și prejudicia propria existență și întreținere minimă, și că, astfel fiind, s-a sustras cu rea credință de la plata amenzii penale respective. Ansamblul probator, fără a fi suficient de precis, conturează o situație materială precară a condamnatului, aspect care se impune a fi interpretat în favoarea acestuia, în lipsa unor probe concrete care reliefează reaua credință. Simplul fapt al neplății amenzii nu atrage concluzia relei credințe, câtă vreme pot exista obiectiv și alte circumstanțe, neimputabile condamnatului, care să fi condus la neexecutarea pedepsei aplicate.

Pe de altă parte, tribunalul constată că, în contestație, condamnatul a executat amenda penală aplicată, din acest punct de vedere nemaifiind justificată înlocuirea acesteia cu pedeapsa închisorii și executarea din nou a unei pedepse pentru aceeași infracțiune săvârșită, întrucât ar fi încălcat principiul ,,Non bis in idem” (nimeni nu poate executa două pedepse – principale - pentru aceeași faptă).

Față de aceste considerente, Tribunalul, în baza art.425 ind.1 pct.7 lit.a C.pr.pen., va admite contestația peste termen declarată de contestatorul D. I. M. împotriva sentinței penale nr. 31/2015, pronunțată în dosar penal nr._ al Judecătoriei A. I..

Va desființa sentința penală atacată și, procedând la o nouă judecată:

Va respinge sesizarea Biroului de Executări Penale din cadrul Judecătoriei A. I. de înlocuire a pedepsei amenzii aplicată condamnatului D. I. M. ns. la data de 05.08.1988 în A. I., jud. A., fiul lui A. și D. E. CNP_ prin sentința penală nr.321/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ cu pedeapsa închisorii.

Va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 46/2015 emis la data de 23.02.2015 de Judecătoria A. I. în baza sentinței penale nr.31/2015.

Va dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului D. I. M. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 46/2015 emis la data de 23.02.2015 de Judecătoria A. I., dacă nu este deținut sau arestat în alte cauze.

În baza art. 275 alin. (3) C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în primă instanță și în contestație vor rămâne în sarcina acestuia.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.pen. suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu desemnat în primă instanță va fi virată în contul BCAJ A. din fondurile Ministerului de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.425 ind.1 alin.7 pct.2 lit.a C.pr.pen. admite contestația peste termen declarată de contestatorul D. I. M. împotriva sentinței penale nr. 31/2015, pronunțată în dosar penal nr._ al Judecătoriei A. I..

Desființează sentința penală atacată și, procedând la o nouă judecată:

Respinge sesizarea Biroului de Executări Penale din cadrul Judecătoriei A. I. de înlocuire a pedepsei amenzii aplicată condamnatului D. I. M. ns. la data de 05.08.1988 în A. I., jud. A., fiul lui A. și D. E. CNP_ prin sentința penală nr.321/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ cu pedeapsa închisorii.

Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 46/2015 emis la data de 23.02.2015 de Judecătoria A. I. în baza sentinței penale nr.31/2015.

Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului D. I. M. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 46/2015 emis la data de 23.02.2015 de Judecătoria A. I., dacă nu este deținut sau arestat în alte cauze.

În baza art. 275 alin. (3) C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în primă instanță și în contestație rămân în sarcina acestuia.

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.03.2015.

Președinte,

M. E. F.

Grefier,

I. O.

Red. M.E.F.

Tehnored. I.O./4ex./ 27 Martie 2015

Jud. fond P. D. Elizabeth

Tribunalul A.

Secția penală

Dosar nr._

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: