Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 66/2015. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 66/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 30-03-2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ Nr. 66/2015

Ședința publică din 30 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: O. T.

Grefier: R. M. P.

P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentant prin procuror

C. S.

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe condamnatul R. C., având ca obiect contestație în anulare (art. 426 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns condamnatul, asistat de av. D. H., desemnat apărător din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Condamnatul contestator solicită instanței a-i permite să ia legătura cu apărătorul desemnat din oficiu, solicitare pe care instanța o încuviințează.

Nefiind alte cereri de formulat, se acordă cuvântul în dezbaterea contestației de față.

Apărătorul condamnatului contestator apreciază că în cauză este incident cazul prevăzut de art. 426 lit. e NCPP, motiv pentru care solicită admiterea contestației de față și, pe cale de consecință, menținerea Sentinței penale nr. 271/2014 a Tribunalului A., prin care i s-a aplicat condamnatului pedeapsa de 3 ani închisoare, ca urmare a contopirii mai multor pedepse. De asemenea, apreciază că în cauză, legea penală mai favorabilă este vechiul Cod penal.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea contestației în anulare.

Condamnatul contestator, având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației întrucât există două mandate de executare emise pentru aceeași faptă. Solicită, deci, anularea unuia dintre acestea.

Instanța lasă cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra contestației în anulare de față;

Prin sentința penală nr. 271/2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ a fost admisă cererea condamnatului R. C. și, făcând aplicarea art. 6 alin. (1) C.pen. instanța a redus pedeapsa de 5 ani închisoare pe care o executa la 3 ani închisoare precum și durata pedepselor complementare de la 6 ani la 5 ani. Pentru a pronunța această soluție, instanța a constatat că petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 127/2009 a Tribunalului Sibiu, definitivă prin decizia penală nr. 146/A/2011 a Curții de Apel A. I. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pe o durată de 6 ani. Instanța a repus în individualitatea lor pedepsele componente și a constatat că pedeapsa de 5 ani închisoare este mai mare decât limita maximă prevăzută de noua lege, reducând această pedeapsă la durata de 2 ani și 6 luni închisoare. Instanța a reținut că celelalte pedepse stabilite condamnatului nu depășesc limita specială prevăzută de noul Cod penal. Ulterior, instanța a contopit pedepsele stabilite inculpatului și a aplicat o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare. De asemenea, în baza art. 6 alin. (6) C.pen. a redus durata pedepsei complementare de la 6 ani la 5 ani. A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 203/2012 emis de Tribunalul Sibiu, fiind emis un nou mandat de executare.

Sentința penală nr. 271/07.04.2014 a rămas definitivă prin neexercitarea căilor de atac, intrând în puterea lucrului judecat.

La data de 17.02.2014 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului A. sub dosar nr._ cererea comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în ceea ce privește situația juridică a aceluiași condamnat.

Prin sentința penală nr. 459/25.06.2014, definitivă prin decizia penală nr. 545/11.09.2014 a Curții de Apel A. I., pedeapsa rezultantă aplicată petentului prin sentința penală nr. 127/2009 a Tribunalului Sibiu a fost redusă la 4 ani și 10 luni închisoare. A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 203/2009 emis de Tribunalul Sibiu, fiind emis un nou mandat de executare.

Față de situația de fapt reținută mai sus, instanța constată că cele două hotărâri judecătorești vizează aceeași persoană și au fost pronunțate cu privire la același obiect, așa încât prin sentința penală nr. 459/2014 a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 271/2014, fiind incident cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. i) C.p.pen. În consecință, văzând dispozițiile art. 432 alin. (2) C.p.pen. instanța va admite contestația în anulare a condamnatului și va desființa sentința penală nr. 459/2014 a Tribunalului A., definitivă prin decizia penală nr. 545/11.09.2014 a Curții de Apel A. I., pronunțată în dosarul nr._ .

De asemenea, se va dispune anularea mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 548/2014 emis la data de 15.09.2014 de Tribunalul A..

În baza art. 275 alin. (3) C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

În baza art. 5 alin. (1) lit. f raportat la art. 1 alin. (2) din Protocolul dintre Ministerul Justiției și UNBR va fi acordat onorariul de 200 lei apărătorului din oficiu al condamnatului, av. D. H..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația în anulare formulată de condamnatul R. C. (CNP_), cetățean român, fiul lui C. și Lețiția, născut la data de 08.07.1977, deținut în Penitenciarul Aiud.

În baza art. 432 alin. (2) C.p.pen. raportat la art. 426 lit. i) C.p.pen. desființează sentința penală nr. 459/2014 a Tribunalului A., definitivă prin decizia penală nr. 545/11.09.2014 a Curții de Apel A. I., pronunțată în dosarul nr._ împotriva condamnatului R. C., cu datele de identificare de mai sus.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 548/2014 emis la data de 15.09.2014 de Tribunalul A..

În baza art. 275 alin. (3) C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 5 alin. (1) lit. f raportat la art. 1 alin. (2) din Protocolul dintre Ministerul Justiției și UNBR acordă onorariul de 200 lei apărătorului din oficiu al condamnatului, av. D. H..

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 martie 2015.

Președinte,

O. T.

Grefier,

R. M. P.

Redactat/Tehnoredactat: O.T.

R.M.P./2 ex./02 Aprile 2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

COPIA MINUTEI SENTINȚEI PENALE Nr. 66/2015

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația în anulare formulată de condamnatul R. C. (CNP_), cetățean român, fiul lui C. și Lețiția, născut la data de 08.07.1977, deținut în Penitenciarul Aiud.

În baza art. 432 alin. (2) C.p.pen. raportat la art. 426 lit. i) C.p.pen. desființează sentința penală nr. 459/2014 a Tribunalului A., definitivă prin decizia penală nr. 545/11.09.2014 a Curții de Apel A. I., pronunțată în dosarul nr._ împotriva condamnatului R. C., cu datele de identificare de mai sus.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 548/2014 emis la data de 15.09.2014 de Tribunalul A..

În baza art. 275 alin. (3) C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 5 alin. (1) lit. f raportat la art. 1 alin. (2) din Protocolul dintre Ministerul Justiției și UNBR acordă onorariul de 200 lei apărătorului din oficiu al condamnatului, av. D. H..

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 martie 2015.

Președinte

Ss indescifrabil

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 66/2015. Tribunalul ALBA