Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 193/2015. Tribunalul ALBA
Comentarii |
|
Decizia nr. 193/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 719/175/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE PENALĂ NR. 193/2015
Ședința publică de la 15 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier N. C. PORUȚ
P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror
A. D.
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul M. V. împotriva sentinței penale nr. 574 din data de 10 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul contestator, asistat de av. D. D. în substituirea av. M. C., apărător desemnat din oficiu, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Contestatorul arată că își menține contestația formulată, întrucât dorește să fie liberat condiționat și depune un memoriu.
Nefiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea contestației formulate.
Apărătorul contestatorului arată că în raport de conținutul sentinței penale atacate și dispozițiile procedurale incidente, lasă la aprecierea instanței cu privire la admiterea contestației formulate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației, ca nefondată, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, cu consecința obligării contestatorului la plata cheltuielilor judiciare. Arată că termenul de 01.06.2015, stabilit de instanță pentru reiterarea cererii de liberare condiționată se află sub autoritatea lucrului judecat și a fost stabilit prin sentința penală nr. 1837/2014 a Judecătoriei A., astfel că la momentul respectiv cererea condamnatului era inadmisibilă.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
TRIBUNALUL
Asupra contestației penale de față;
Constată că prin sentința penală nr. 574 din data de 10.04.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a respins cererea de liberare condiționată a condamnatului M. V., deținut în P. A. și, conform art. 587 al. 2 Cod procedură penală s-a stabilit că o nouă propunere sau cerere în acest sens va putea fi făcută după data de 01.06.2015.
Pentru pronunțarea acestei soluții instanța de fond a reținut că la momentul soluționării cererii termenul fixat prin sentința penală nr. 1837/10.12.2014 a Judecătoriei A. nu este împlinit, motiv pentru care a respins cererea de față ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței primei instanțe a formulat contestație, în termenul legal, condamnatul solicitând admiterea contestației și, pe cale de consecință, admiterea cererii de liberare condiționată.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Tribunalul constată că prezenta contestație nu este fondată, pentru următoarele considerente:
Din actele dosarului rezultă că petentul M. V. este deținut în P. A. în executarea pedepsei de 5 ani si 6 luni închisoare, la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 590/2014 a Judecătoriei D..
Executarea pedepsei a început la data de 23.06.2011 și urmează să expire la data de 22.12.2016.
Pentru a beneficia de liberare condiționată potrivit art. 59 Cod penal, petentul M. V. trebuie să execute 2/3 din pedeapsa aplicată respectiv 1340 zile.
Potrivit procesului verbal nr. 12/24.03.2015 încheiat de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate (fila 13), până la data de 24.03.2015 petentul a executat 1371 zile, arest preventiv 0 zile, iar ca urmare a muncii prestate i se consideră executate 87 zile.
Din mențiunile aceluiași proces-verbal rezultă că petentul a fost discutat la data de 02.12.2014 si amânat până la data de 01.06.2015, conform sentinței penale nr. 1837/10.12.2014 a Judecătoriei A..
Ori, în raport de data formulării noii cereri - 5.03.2015, tribunalul apreciază că termenul fixat pentru reiterarea cererii prin sentința penală nr. 1837/10.12.2014 a Judecătoriei A., stabilit prin autoritate de lucru judecat, nu este împlinit, astfel că prima instanță în mod corect a respins cererea condamnatului ca inadmisibilă și a stabilit că o nouă propunere sau cerere în acest sens, va putea fi făcută după data de 01.06.2015.
Față de toate aceste împrejurări văzând și dispozițiile art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală Tribunalul va respinge ca nefondată, contestația formulată de contestatorul M. V., născut la data de 26.08.1984, deținut în P. A., împotriva sentinței penale nr. 574 din data de 10 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin. 2, 272 alin.1 Cod procedură penală va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi virată din contul MJ în contul Baroului A..
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul M. V., născut la data de 26.08.1984, deținut în P. A., împotriva sentinței penale nr. 574 din data de 10 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin. 2, 272 alin.1 Cod procedură penală obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi virată din contul MJ în contul Baroului A..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.06.2015.
Președinte,
C. M.
Grefier,
N. C. PORUȚ
Redactat: Mr.C
Tehnoredactat: N.P. /2ex/18 Iunie 2015
Judecător fond: M. R.
← Omor. Art.188 NCP. Sentința nr. 132/2015. Tribunalul ALBA | Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... → |
---|