Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 197/2015. Tribunalul ALBA
Comentarii |
|
Decizia nr. 197/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 1428/175/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 197/2015
Ședința publică de la 15 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier N. C. PORUȚ
P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror:
A. D.
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul C. C. împotriva sentinței penale nr. 746/2015, pronunțată în dosar penal nr._ al Judecătoriei A..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul contestator, asistat de apărător desemnat din oficiu av. S. S. și apărător ales, av. M. C., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie, respectiv împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
In temeiul art. 91 alin.4 Cod procedură penală instanța constată încetată delegația apărătorului desemnat din oficiu, urmând a dispune asupra onorariului parțial cuvenit acestuia.
Nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea contestației formulate.
Apărătorul ales al condamnatului depune un set de înscrisuri constând în raport de recompensare, ofertă de angajare din partea firmei Complex Melody SRL Sibiu și un memoriu formulat de soția condamnatului.
Solicită admiterea contestației formulate și implicit admiterea cererii de liberare condiționată cu argumentarea că înscrisurile depuse la dosar atestă că sunt îndeplinite cerințele art. 59-60 Cod penal anterior. În acest sens, arată că pe durata detenției acesta a avut o conduită corespunzătoare, a participat la programele educative organizate de penitenciar, a fost stăruitor în muncă și a dat dovezi temeinice de îndreptare, aspecte care arată că scopul pedepsei a fost atins. Având în vedere cele învederate, nu există dubii în ce privește conduita ce va fi adoptată de condamnat pe viitor, existând garanția reeducării acestuia, cu atât mai mult cu cât va avea și un loc de muncă care îi va permite să își câștige existența în mod licit.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea sentinței penale atacate, cu consecința obligării condamnatului la plata cheltuielilor judiciare. Arată că la analizarea prezentei cereri a fost avut în vedere comportamentul condamnatului pe întreaga perioadă a detenției, iar față de timpul executat din pedeapsă nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin.
Condamnatul contestator, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de liberare condiționată și arată că mama sa este bolnavă.
TRIBUNALUL
Asupra contestației penale de față;
Constată că prin sentința penală nr. 746/2015, pronunțată în dosar penal nr._ al Judecătoriei A., a fost respinsă cererea de liberare condiționată a deținutului C. C., stabilindu-se că deținutul sau comisia de propuneri va putea face o nouă propunere sau cerere pentru liberare condiționată conform art. 587 alin. 2 NCPP, după data 04.07.2015.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de judecată a reținut că timpul executat din pedeapsă de către condamnat nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin, motiv pentru care a respins cererea ca neîntemeiată, însă, raportat la împrejurarea că petentul, pe parcursul executării pedepsei, a finalizat 2 programe educaționale, un program de asistență socială și un program de asistență psihologică, a fost disciplinat și stăruitor în muncă, a redus termenul de amânare propus de către comisie la 2 luni.
Împotriva sentinței primei instanțe a formulat contestație, în termenul legal, condamnatul solicitând admiterea contestației și în consecință, admiterea cererii de liberare condiționată; în susținerea contestației, a arătat că a mai fost recompensat o dată și a primit ofertă de muncă.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Tribunalul constată că prezenta contestație este fondată, pentru următoarele considerente:
Condamnatul C. C. execută în P. A. pedeapsa 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 775/2012 a Judecătoriei Sibiu pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă.
Executarea pedepsei a început la data de 24.10.2012 și urmează să expire la data de 23.10.2016.
Pentru a beneficia de liberare condiționată potrivit art. 59 Cod penal (1969) petentul trebuie să execute 2/3 din pedeapsa aplicată, respectiv 974 zile.
Din totalul de 1461 zile închisoare condamnatul a executat 924 zile, iar ca urmare a muncii prestate i se consideră executate 51 zile, având în total câștigate și executate 975 zile.
Din procesul verbal nr. A_ / 05.05.2015 emis de P. A. rezultă că deținutul este recidivist, a fost recompensat de 5 ori, fiind sancționat disciplinar o dată.
Față de cele de mai sus comisia consideră că deținutul C. C. nu poate fi liberat condiționat, se amână 3 luni respectiv data de 04.08.2015, datorită stării de recidivă.
Tor din acest proces-verbal rezultă că în perioada detenției, condamnatul a participat la mai multe programe educaționale, pe care unele dintre ele le-a și finalizat. Tot pe perioada detenției acesta a muncit, iar ca urmare a muncii prestate are un câștig de 51 zile considerate ca executate din pedeapsă.
Potrivit dispozițiilor art.59 Cod penal, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, în calculul fracțiunii de pedeapsă urmând a se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate.
Îndeplinirea condițiilor legale de către condamnat pentru liberare condiționată nu creează pentru acesta un drept ci doar o vocație, acordarea liberării condiționate fiind lăsată la aprecierea instanței, care trebuie să-și formeze convingerea că reeducarea condamnatului se realizează și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar.
Față de dispozițiile legale sus-arătate, Tribunalul constată că deținutul a executat fracția de 2/3 din pedeapsă, respectiv din totalul de 975 zile de închisoare acesta a executat până în data de 05.05.2015 un număr de 924 zile, iar de atunci și până în prezent a mai executat încă 40 de zile de închisoare, a muncit, a participat și a finalizat mai multe programe educaționale și sociale în penitenciar și a primit o recompensă.
În privința abaterii comise de condamnat, din ,,caracterizarea” depusă la dosarul cauzei (fila 4) de Penitenciar, rezultă că aceasta a fost aplicată în data de 15.05.2014 pentru nerespectare ROI (poze facebook) iar acesta a fost ridicată prin recompensare.
Dată fiind conduita pozitivă a condamnatului, concretizată în respectarea rigorilor regimului de detenție (sancțiunea fiind anulată prin recompensare), participarea la muncă și la programele educaționale/sociale din penitenciar, Tribunalul apreciază că se justifică liberarea condiționată a acestuia.
Față de cele expuse, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a C.p.p., va admite contestația formulată de condamnatul N. I. I. împotriva sentinței penale nr. 418/2015, pronunțată în dosar penal nr._ al Judecătoriei A..
Va desființa sentința penală atacată și, procedând la o nouă judecată:
Va admite cererea formulată de condamnatul C. C. împotriva sentinței penale nr. 746/2015, pronunțată în dosar penal nr._ al Judecătoriei A..
Va desființa sentința penală atacată și, procedând la o nouă judecată:
Va admite cererea formulată de condamnatul C. C., născut la data de 13.04.1986 în Sibiu, jud. Sibiu, fiul lui N. și S., CNP_ și în consecință:
Va dispune liberarea condiționată a condamnatului C. C., născut la data de 13.04.1986 în Sibiu, jud. Sibiu, fiul lui N. și S., CNP_ din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 775/2012 a Judecătoriei Sibiu, definitivă la data de 14.02.2013 prin decizia penală nr. 189/2013 a Curții de Apel A. I., executată în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 944/2012 emis la data de 20.02.2013 de Judecătoria Sibiu.
Va dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 944/2012 emis la data de 20.02.2013 de Judecătoria Sibiu, dacă nu este deținut sau arestat în alte cauze.
Va atrage atenția condamnatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în primă instanță și în contestație vor rămâne în sarcina acestuia.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală suma de 150 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu desemnat în primă instanță și în contestație (în cotă procentuală) va fi virată în contul BCAJ A. din fondurile Ministerului de Justiție.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite contestația formulată de condamnatul C. C. împotriva sentinței penale nr. 746/2015, pronunțată în dosar penal nr._ al Judecătoriei A..
Desființează sentința penală atacată și, procedând la o nouă judecată:
Admite cererea formulată de condamnatul C. C., născut la data de 13.04.1986 în Sibiu, jud. Sibiu, fiul lui N. și S., CNP_ și în consecință:
Dispune liberarea condiționată a condamnatului C. C., născut la data de 13.04.1986 în Sibiu, jud. Sibiu, fiul lui N. și S., CNP_ din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 775/2012 a Judecătoriei Sibiu, definitivă la data de 14.02.2013 prin decizia penală nr. 189/2013 a Curții de Apel A. I., executată în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 944/2012 emis la data de 20.02.2013 de Judecătoria Sibiu.
Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 944/2012 emis la data de 20.02.2013 de Judecătoria Sibiu, dacă nu este deținut sau arestat în alte cauze.
Atrage atenția condamnatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în primă instanță și în contestație rămân în sarcina acestuia.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală suma de 150 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu desemnat în primă instanță și în contestație (în cotă procentuală) va fi virată în contul BCAJ A. din fondurile Ministerului de Justiție.
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.06.2015.
Președinte,
C. M.
Grefier,
N. C. PORUȚ
Redactat: Mr.C
Tehnoredactat: N.P. /2ex/19 Iunie 2015
Judecător fond: S. R. E.
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Hotărâre din... | Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr.... → |
---|