Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 174/2015. Tribunalul ALBA
Comentarii |
|
Decizia nr. 174/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 1073/175/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 174/2015
Ședința publică din 25 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D.-M. S.
Grefier: R. M. P.
P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror
A. D.
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul Balcaceanu R. N., împotriva Sentinței penale nr. 550/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns condamnatul contestator, asistat de av. C. Indira în substituirea av. C. V., desemnat apărător din oficiu, cu delegație avocațială, respectiv de substituire depuse la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Fiind întrebat, condamnatul contestator arată că își menține contestația formulată și solicită liberarea condiționată, întrucât dorește să se întoarcă în familie. Mai arată că a muncit în cadrul penitenciarului și că are o sancțiune pe care nu și-o poate ridica.
Apărătorul condamnatului contestator solicită admiterea contestației și liberarea condiționată a acestuia, avându-se în vedere că a îndeplinit fracția de pedeapsă. Este adevărat că deținutul a fost sancționat de 4 ori, însă a fost și recompensat de 9 ori, apreciind astfel că se impune a fi liberat condiționat. În subsidiar, solicită reducerea termenului de amânare, pe care îl apreciază ca fiind prea mare.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea contestației, ca nefondată, menținerea, ca legală și temeinică, a hotărârii instanței de fond, precum și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului. Apreciază că în mod corect instanța de fond a respins cererea de liberare condiționată, raportat la împrejurarea că deținutul a fost discutat de 2 ori în Comisie, în perioada de amânare fiind sancționat de 2 ori. Avându-se în vedere și timpul executat din pedeapsă de către condamnat, apreciază că acesta nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin, astfel că nu se impune a fi liberat condiționat.
Condamnatul contestator, având ultimul cuvânt, solicită liberarea condiționată, întrucât vrea să se angajeze, având diplomă de bucătar. Mai arată că nu poate să-și ridice una dintre sancțiuni, întrucât nu este scos la muncă și nici nu poate participa la cursuri.
TRIBUNALUL
Asupra contestației penale de față;
Constată că prin Sentința penală nr. 550/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul Balcaceanu R. Nicușor, aflat în P. A. și conform art. 587 alin. 2 NCPP, s-a stabilit că deținutul sau comisia de propuneri vor putea face o nouă cerere sau o nouă propunere în acest sens după data de 30.05.2015.
S-a făcut aplicarea art. 275 NCPP.
În adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că, în considerarea faptului că începând cu data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul Cod penal, iar instituția liberării condiționate este reglementată de norme de drept material cărora li se aplică principiul legii penale mai favorabile reglementat de art. 5 din noul Cod penal, în analizarea cererii de liberare condiționată, instanța este datoare să verifice care dintre cele două reglementări este mai favorabilă.
Astfel, pornind de la condițiile de admisibilitate ale cererii de liberare condiționată reglementate de art. 59 vechiul Cod penal, respectiv art. 100 noul Cod penal, instanța a constatat că noua reglementare impune condiții mai restrictive în sensul în care adaugă condiția regimului semideschis sau deschis pentru executarea pedepsei, respectiv condiția îndeplinirii integrale a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare. În plus, pentru situația în care există un rest rămas neexecutat din pedeapsă mai mare de 2 ani, conform art. 101 noul Cod penal condamnatul trebuie să respecte o . măsuri de supraveghere și eventuale obligații, corelativ cu supravegherea persoanei de către serviciul de probațiune.
Prin urmare, instanța a constatat că dispozițiile vechiului Cod penal sunt mai favorabile din punct de vedere al instituției liberării condiționate, motiv pentru care, în analiza cererii de față, s-a raportat la aceste dispoziții.
S-a mai reținut că numitul Balcaceanu R. Nicușor execută în P. A. pedeapsa 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 878/2013 a Judecătoriei A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Executarea pedepsei a început la data de 11.05.2011 și urmează să expire la data de 10.11.2015.
Pentru a beneficia de liberare condiționată potrivit art. 59 Cod penal (1969), petentul trebuie să execute 2/3 din pedeapsa aplicată, respectiv 1096 zile.
Din totalul de 1645 zile închisoare condamnatul a executat 1421 zile, iar ca urmare a muncii prestate i se consideră executate 75 zile, având în total câștigate și executate 1496 zile.
Din procesul verbal nr. A_ / 31.03.2015 emis de P. A. rezultă că deținutul este recidivist, a fost recompensat de 9 ori, fiind sancționat disciplinar de 4 ori.
Față de cele de mai sus comisia a considerat că deținutul Balcaceanu R. Nicușor nu poate fi liberat condiționat, amânându-se 2 luni, respectiv până la data de 30.05.2015, datorită abaterilor disciplinare comise în perioada de amânare.
Raportat la antecedentele penale ale petentului, la împrejurarea că a mai fost discutat în comisie de două ori, iar în perioada de amânare a fost sancționat disciplinar, nedând astfel dovezi temeinice de îndreptare, instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 alin.1 C.pen. și față de timpul executat din pedeapsă care nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin, instanța a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art.59-60 Cod Penal (1969), motiv pentru care a respins cererea de față ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat contestație, în termenul legal, condamnatul Balcaceanu R. N., solicitând, în principal, liberarea condiționată întrucât a îndeplinit fracția legală de pedeapsă și a muncit în cadrul penitenciarului, fiind recompensat de 9 ori, iar, în subsidiar, reducerea termenului de amânare stabilit de către Comisie.
Examinând sentința atacată prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 4251 NCPP, Tribunalul constată ca nefondată contestația condamnatului Balcaceanu R. N..
Corect a apreciat judecătorul fondului că nu sunt îndeplinite cerințele art. 59-60 Cod penal pentru a fi admisă cererea, datorită stării de recidivă a condamnatului și comportamentului necorespunzător al acestuia la locul de detenție.
Câtă vreme legiuitorul a condiționat admiterea cererii de mai multe cerințe legale, precum antecedentele penale și comportamentul condamnatului în detenție, în condițiile în care deținutul este recidivist, fiind sancționat disciplinar de 4 ori, inclusiv în perioada de amânare, este corectă aprecierea comportamentului necorespunzător care atrage concluzia evidentă că deținutul nu prezintă suficiente garanții că s-a îndreptat. Dimpotrivă, există dovezi că nu s-a conformat normelor prevăzute în regulamentul de organizare internă a penitenciarului, astfel că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Față de cele expuse Tribunalul, în baza art. 587 NCPP raportat la art. 4251 NCPP va respinge prezenta contestație iar în baza art. 275 alin. 2 NCPP va obliga contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei ce reprezintă onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în favoarea BCAJ A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul Balcaceanu R. N., fiul lui R. și C., ns. la data de 23.11.1989, deținut în P. A., împotriva Sentinței penale nr. 550/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 NCPP obligă contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei ce reprezintă onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în favoarea BCAJ A..
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din 25.05.2015.
Președinte,
D.-M. S.
Grefier,
R. M. P.
Redactat: D.M.S.
Tehnoredactat: R.M.P./2 ex./ 04 Iunie 2015
Judecător fond: M. R.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR Nr._
COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE Nr. 174/2015
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul Balcaceanu R. N., fiul lui R. și C., ns. la data de 23.11.1989, deținut în P. A., împotriva Sentinței penale nr. 550/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 NCPP obligă contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei ce reprezintă onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în favoarea BCAJ A..
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din 25.05.2015.
Președinte
Ss indescifrabil
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 176/2015.... | Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... → |
---|