Abuz de încredere. Art. 213 C.p.. Decizia nr. 419/2012. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 419/2012 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 29-11-2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 419/2012
Ședința publică de la 29 Noiembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D.-M. S.
Judecător G. I.
Judecător T. Ț.- Președinte Secția Penală
Grefier N. C. PORUȚ
Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror D. M.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de P. de pe lângă J. A. I. împotriva sentinței penale nr.195/02.05.2012 pronunțată de J. A. I. în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat.
Reprezentantul Ministerului Public susține argumentele expuse în scris referitoare la aspectele de nelegalitate și netemeinicie ale sentinței penale atacate. Arată că în mod greșit instanța de fond nu a dat eficiență dispozițiilor art. 3201 Cod procedură penală și totodată nu a dispus restituirea notebook-ului părții vătămate, pedeapsa aplicată inculpatului fiind necorespunzătoare în raport de scopul urmărit.
Pentru aspectele expuse solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și în rejudecare pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Tribunalul
Asupra recursului penal de față;
Constată că prin sentința penală nr. 195/2012 pronunțată în dosar nr._ s-a dispus, în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10. alin.1 lit.b1 din Codul de procedură penală și la art.181 Cod penal, achitarea inculpatului N. E. C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere, prevăzută de art.213 Cod penal.
În temeiul art.18/1 raportat la art.91 lit.c din Codul penal, s-a aplicat inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii administrative în sumă de 500 lei.
În baza art.14 Cod de procedură penală coroborat cu art.346 Cod de procedură penală și art.998 și urm. Cod Civil, a fost admisă acțiunea civilă formulată în cauză de partea vătămată M. I. A. și pe cale de consecință a fost obligat inculpatul să plătească acestei părți civile suma de 2100 lei cu titlu de daune materiale.
În temeiul art.192 alin.1 pct.1 lit.d din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Partea vătămată M. I. A. l-a cunoscut în cursul anului 2010 pe inculpatul N. E. C., domiciliat în județul V., care la acea dată se afla pe raza localității Cugir de câteva luni.
La jumătatea lunii noiembrie 2010, inculpatul a insistat să-i fie împrumutat de către partea vătămată un notebook marca” Assus” pentru ca acesta să poată comunica cu rudele sale pe internet, urmând ca bunul să-i fie restituit peste două zile.
Din probele administrate rezultă că inculpatul era prieten cu martora B. D. C., care este vecina părții vătămate. Inculpatul nu a restituit notebook-ul părții vătămate, iar în cursul lunii decembrie a plecat în M..
Partea vătămată a încercat să discute cu acesta la telefon, însă nu a reușit, iar în cursul lunii ianuarie 2011 s-a întâlnit cu inculpatul în Cugir, ocazie cu care i-a solicitat din nou restituirea notebook-ului, inculpatul susținând că l-a stricat, dar l-a dus la reparat, urmând să-l restituie ulterior, fapt care nu s-a petrecut, astfel că partea vătămată în data de 24.01.2011 a formulat plângere penală.
Instanța a apreciat că fapta inculpatului așa cum a fost descrisă, recunoscută și probată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.213 Cod penal, deoarece în cauză lipsește elementul pericolului social concret al acestei fapte.
Potrivit art.17 Cod penal, infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, este săvârșită cu vinovăție și este prevăzută de legea penală.
Din cuprinsul dispozițiilor art.18 Cod penal rezultă faptul că trăsătura esențială a infracțiunii de a fi o faptă ce prezintă pericol social se materializează prin două aspecte: prin faptă ce aduce atingere unor valori sociale importante, arătate generic în art.1 Cod penal și prin faptul că prin sancționarea unei astfel de fapte este necesară aplicarea unei pedepse.
S-a arătat că trebuie să se facă distincție între pericolul social generic sau abstract apreciat de legiuitor în momentul înscrierii faptei periculoase în legea penală ca infracțiune și pericolul social concret apreciat de instanța de judecată cu ocazia judecării faptei și reflectat în sancțiunea penală aplicată.
Conform art.18/1 Cod penal, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce precum și de persoana și conduita făptuitorului.
S-a apreciat apoi că prin prisma criteriilor prevăzute de art. 18/1 Cod penal că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, aplicându-se astfel dispozițiile privind achitarea și aplicarea unei amenzi administrative, precum și obligarea inculpatului la daune materiale în favoarea părții civile.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs P. de pe lângă J. A. I. aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență că în mod greșit instanța de fond a pronunțat o soluție de achitare conform art.18/1 Cod penal, câtă vreme a făcut aplicare dispozițiilor art. 320/1 Cod procedură penală, întrucât conform art. 7 al acestui articol în cazul admiterii procedurii simplificate instanța va pronunța condamnarea inculpatului și nu achitarea, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitei de pedeapsă prevăzută de lege.
În al doilea rând se critică cuantumul amenzii administrative ce i-a fost aplicată inculpatului apreciind-o prea mică în raport de gravitatea faptei și cuantumul prejudiciului.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse sentinței atacate, Tribunalul apreciază că acesta nu este fondat având în vedere următoarele aspecte:
Este de necontestat că art. 320/1 alin.7 Cod procedură penală prevede că:
,,Instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispozițiile alin. 1-6 nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață’’.
Această prevedere nu exclude însă pronunțarea unei soluții de achitare conform art. 18/1 Cod penal.
Această achitare, prin natura ei este una specială, întrucât anterior aplicării ei, judecătorul constată că fapta există și a fost comisă de inculpat cu vinovăție, însă ea nu constituie infracțiune dat fiind modul și mijloacele de comitere, scopul urmărit, împrejurările în care ea a fost comisă, persoana și conduita făptuitorului, conform art. 18/1 Cod penal.
Observând și faptul că legiuitorul nu a exclus în mod expres această soluție de achitare în textul articolului 320/1 Cod procedură penală, referitor la condamnare în urma recunoașterii faptei a fost evident inclusă atât pentru a se prevedea că soluția este de condamnare (firesc, urmare recunoașterii acuzației) dar și pentru a se indica reducerea de pedeapsă de care beneficiază cei care optează pentru această procedură.
Însă, așa cum s-a mai expus anterior, achitarea conform art. 18/1 Cod penal are o altă natură decât cele prevăzute de celelalte litere ale art. 10 de la a-e coroborat cu art. 11 pct.2 lit.a Cod procedură penală întrucât ea nu exclude recunoașterea faptei de către inculpat, ci reprezintă o facultate a judecătorului de a aprecia dacă gravitatea unei fapte se ridică la nivelul de pericol social al unei infracțiuni.
Mai mult, în cadrul procedurii recunoașterii vinovăției nu poate fi exclusă posibilitatea instanței de judecată de a înlătura anumite probe administrate nelegal ori neloial, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, astfel că nici reaprecierea gravității faptei așa cum a fost prezentată de acuzare nu poate fi o operațiune incompatibilă cu procedura prevăzută de art. 320/1 Cod procedură penală.
Dacă s-ar accepta ideea că doar o soluție de condamnare s-ar putea pronunța în cazul procedurii simplificate, ce s-ar întâmpla cu situațiile de încetare a procesului penal conform art. 11 pct.2 lit.b, rap. la art. 10 lit. f-j Cod procedură penală când în timpul acestei proceduri se poate constata că lipsește vreo condiție esențială pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, intervine prescripția, amnistia, decesul făptuitorului, este retrasă plângerea prealabilă, ori părțile se împacă, etc.
În consecință, Tribunalul apreciază la acest moment că pronunțarea unei soluții de achitare conform art. 18/1 Cod procedură penală nu este incompatibilă cu procedura simplificată a recunoașterii vinovăției.
Sub aspectul celuilalt motiv de recurs al netemeiniciei, Tribunalul apreciază că amenda administrativă a fost just dozată, că ea corespunde scopului prevăzut de legea pentru reeducarea inculpatului, prin prisma tuturor elementelor care țin de faptă, urmări, prejudiciu și persoana inculpatului.
În consecință, va respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă J. A. I. împotriva Sp.195/2012 pronunțată de J. A. I. în dosar nr._ /2012.
În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive,
În numele legii
Decide
Respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă J. A. I. împotriva Sp.195/2012 pronunțată de J. A. I. în dosar nr._ /2012.
În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 29.11.2012.
Președinte Judecători
D.-M. S. G. I. T. Ț.
Grefier,
N. C. Poruț
Redactat: S.D
Tehnoredactat:: N.P./2ex/ 27 decembrie 2012
Judecător fond: S. P. I. C.
| ← Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 238/2014.... → |
|---|
