Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 44/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 44/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 27-01-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 44/2014
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător D.-M. S.
Judecător T. Ț. - Președinte Secția Penală
Grefier R. M. P.
Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror
V. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de condamnatul M. I., deținut în Penitenciarul Aiud, împotriva Sentinței penale nr. 1765/2013 pronunțate de Judecătoria Aiud în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul, asistat de av. Buza M., desemnată apărător din oficiu, cu delegație avocațială depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Fiind întrebat, condamnatul arată că își menține recursul formulat și învederează instanței că dorește să fie liberat condiționat pentru a-și trata boala de care suferă. Mai arată că i s-a dat pentru a doua oară o amânare, până în luna noiembrie a anului 2014, amânare pe care o apreciază ca fiind una foarte lungă, raportat la faptul că a fost operat de curând și că nu este apt pentru muncă.
Apărătorul condamnatului solicită admiterea recursului declarat de condamnat, casarea sentinței penale atacate și, în principal, admiterea cererii de liberare condiționată iar, în subsidiar, reducerea termenului de amânare, pe care îl apreciază ca fiind unul destul de lung.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului condamnatului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită a-i fi admisă cererea de liberare condiționată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față;
Constată că prin Sentința penală nr. 1765/2013 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr._, s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul M. I., deținut în Penitenciarul Aiud, și conform art. 450 alin. 2 Cod procedură penală s-a stabilit că o nouă propunere sau cerere în acest sens, se va putea face după data de 19.11.2014.
S-a făcut aplicarea art. 192 Cod procedură penală.
În adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că susnumitul este deținut în Penitenciarul Aiud în executarea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 152/2008 a Judecătoriei Tîrnăveni pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Executarea pedepsei a început la data de 18.03.2008 și expiră la data de 17.03.2015.
Pentru a beneficia de liberare condiționată potrivit art. 59 Cod penal, condamnatul trebuie să execute din pedeapsa aplicată un număr de 1704 zile de închisoare.
Din totalul de 2556 zile închisoare condamnatul a executat până la data de 20.11.2013 un număr de 2075 zile închisoare.
Din procesul verbal nr. A_/20.11.2013 emis de Penitenciarul Aiud rezultă că deținutul este recidivist, a fost recompensat o dată, fiind sancționat disciplinar de 12 ori.
Față de acest aspect, Comisia a considerat că deținutul M. I. nu poate fi liberat condiționat, amânându-se liberarea condiționată 1 an, respectiv până la data de 19.11.2014, datorită stării de recidivă și a comportamentului necorespunzător.
Având în vedere antecedentele penale, sancțiunile disciplinare repetate și față de timpul executat din pedeapsă care nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin, instanța a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 59-60 Cod Penal, motiv pentru care a respins cererea de față ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs, în termenul legal, condamnatul M. I., solicitând, pin apărător din oficiu, admiterea recursului și, rejudecându-se cauza, să se dispună admiterea cererii de liberare condiționată, arătând că cea de-a doua amânare dată de către Comisie este una foarte lungă, raportat la faptul că a fost operat de curând și că nu este apt pentru muncă.
Examinând recursul în raport de prevederile art. 3856 Cod procedură penală, Tribunalul constată că este fondat.
Se arată că petentul nu este la prima analiză în Comisia de liberări condiționate, el a mai fost discutat o dată la data de 20.11.2012 și amânat până la data de 19.11.2013.
Ca atare noua amânare de 1 an nu are nicio justificare, întrucât starea de recidivă a fost reținută în mod obligatoriu la prima analiză (neputând fi exclusă și reținută doar la a doua comisie) iar în timpul primei amânări petentul nu a mai avut nicio abatere disciplinară, mai mult a participat și a finalizat 3 programe în cadrul penitenciarului, respectiv un program educațional, un program de asistență socială și un program de asistență psihologică.
În consecință, instanța de control judiciar apreciază că atât Comisia de liberări condiționate, cât și instanța de fond au pronunțat hotărâri netemeinice acordând o nouă amânare petentului și în consecință în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală va admite recursul declarat de condamnatul M. I., deținut în Penitenciarul Aiud, împotriva Sentinței penale nr. 1765/2013 pronunțate de Judecătoria Aiud în dosar nr._ .
Va casa sentința penală atacată și procedând la rejudecare:
Va admite cererea formulată de condamnatul M. I., fiul natural al V., născut la 21.04.1972 și în consecință, va dispune liberarea condiționată a acestuia din executarea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicate prin sentința penală 152/2008 a Judecătoriei Tîrnăveni și punerea sa în libertate de sub puterea M.E.P.Î. nr. 188/2009 emis de Judecătoria Tîrnăveni, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare, la fond și în recurs, vor rămâne în sarcina statului iar suma de 200 lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu, la fond și în recurs, va fi virată în contul Baroului A. din fondurile M.J.
Pentru aceste motive,
În numele legii
Decide
Admite recursul formulat de condamnatul M. I., născut la 21.04.1972, deținut în Penitenciarul Aiud, împotriva Sentinței penale nr. 1765/2013 pronunțate de Judecătoria Aiud în dosar nr._ .
Casează sentința penală atacată și procedând la rejudecare:
Admite cererea formulată de condamnatul M. I., fiul natural al V., născut la 21.04.1972 și în consecință, dispune liberarea condiționată a acestuia din executarea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicate prin sentința penală 152/2008 a Judecătoriei Tîrnăveni și punerea sa în libertate de sub puterea M.E.P.Î. nr. 188/2009 emis de Judecătoria Tîrnăveni, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare, la fond și în recurs, rămân în sarcina statului iar suma de 200 lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu, la fond și în recurs, va fi virată în contul Baroului A. din fondurile M.J.
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din 27.01.2014.
Președinte Judecători
G. I. D. M. S. T. Ț.
Grefier
R. M. P.
Redactat: D.M.S.
Tehnoredactat: R.P./2 ex/31 Ianuarie 2014
Judecător fond: L. M. F.
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... → |
|---|








