Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 15/2016. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2016 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 08-02-2016 în dosarul nr. 15/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ Nr. 15/2016
Ședința publică de la 08 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE: O. T.
Grefier: C. A. F.
Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este reprezentat prin procuror D. MAGDEA
Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe condamnatul C. C., având ca obiect contestație la executare (art.598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 01 Februarie 2016 – care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a acordat termen pentru pronunțare la data 08.02.2016.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față;
La data de 23.10.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei S. contestația la executare formulată de condamnatul C. C. împotriva sentinței penale nr. 111/2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.
În motivarea cererii persoana condamnată a arătat că prin sentința penală nr. 111/2014 Curtea de Apel Alba Iulia a recunoscut sentința penală nr. 12 KLs 42 Js 238/98 21/12 pronunțată de Tribunalul Munster – Germania, dispunând transferul condamnatului în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România. Prin aceeași sentință, s-a dedus din pedeapsa de 7 ani închisoare perioada executată începând cu 21.09.2012 la zi. Condamnatul a fost arestat de autoritățile române la data de 25.05.2012 și de cele germane la data de 08.06.2012 pe baza mandatului internațional de arestare al Tribunalul de Primă Instanță Munster.
De asemenea, prin sentința penală nr. 35/2007 a Tribunalului Sibiu, modificată prin decizia penală nr. 90/A/2007 a Curții de Apel A. I., definitivă prin decizia penală nr. 4305/2007 a ÎCCJ, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și la o sancțiune de 300 lei amendă administrativă. Executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 5 ani. În cauză, persoana condamnată a fost reținută și arestată preventiv în perioada 15.02 – 31.08.2006.
Față de această situație, se solicită deducerea perioadelor de arest preventiv din 15.02 – 31.08.2006 și perioada din 25.05 – 21.09.2012 precum și perioada executată începând cu data de 21.09.2012.
În drept, au fost invocate prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) C.pr.pen. și cele ale art. 72 și 73 C.pen.
Prin sentința penală nr. 590/2015 Judecătoria Sibiu a declinat competența de soluționare a cererii condamnatului Tribunalului A., cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanța la data de 13.11.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 35/2007 a Tribunalului Sibiu, modificată prin decizia penală nr. 90/A/2007 a Curții de Apel A. I., definitivă prin decizia penală nr. 4305/19.09.2007 a ÎCCJ, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și la o sancțiune de 300 lei amendă administrativă. Din pedeapsa aplicată s-a computat perioada reținerii și arestării preventive din 15.02.2006 – 31.08.2006. Prin aceeași hotărâre, executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 5 ani. Fapta care a atras condamnarea inculpatului a fost săvârșită în ianuarie 2006.
Prin sentința penală nr. 111/2014 a Curții de Apel A. I. a fost recunoscută hotărârea nr. 12 KLs 42 Js 238/98 21/12 pronunțată de Tribunalul Munster – Germania, definitivă la data de 21.09.2012, prin care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, dispunându-se transferul condamnatului în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România. Prin aceeași sentință, s-a dedus din pedeapsa de 7 ani închisoare perioada executată începând cu 21.09.2012 la zi. Faptele care au atras condamnarea inculpatului au fost săvârșite în perioada noiembrie 1997 – martie 1998. Instanța constată că petentul a fost arestat preventiv la data de 25.05.2015 în baza mandatului de arestare preventivă emis de Curtea de Apel Alba Iulia.
Având în vedere perioadele în care au fost comise faptele care au făcut obiectul celor două hotărâri de condamnare a petentului (noiembrie 1997 – martie 1998 și, respectiv, ianuarie 2006) precum și datele la care aceste hotărâri au rămas definitive (19.09.2007 și, respectiv, 21.09.2012), instanța constată că infracțiunile săvârșite de inculpat au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni.
Față de cele constatate în alineatul precedent și ținând cont că executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 35/2007 a Tribunalului Sibiu a fost suspendată sub supraveghere, instanța constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile legale privind anularea suspendării, dispoziții care, din punct de vedere procedural se regăsesc în prevederile art. 583 C.pr.pen. În consecință, obiectul cauzei, în aprecierea instanței, nu este contestație la executare ci anularea suspendării executării pedepsei, urmând a se proceda la recalificarea corespunzătoare.
Ținând cont de faptul că prevederile referitoare la concursul de infracțiuni sunt de drept substanțial și că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, instanța constată că în cauză urmează a se face aplicarea art. 5 C.pen. privind legea penală mai favorabilă. În raport de aceste dispoziții, instanța apreciază că prevederile legii vechi (Codul penal din 1969) sunt mai favorabile prin prisma modalității de aplicare a pedepsei în cazul concursului de infracțiuni. În ceea ce privește condițiile de anulare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei instanța observă că dispozițiile legale din cele două legi penale succesive nu prezintă deosebiri de esență.
Față de cele de mai sus, în baza 865 alin. (1) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen. instanță va anula suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 35/2007 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, definitivă prin definitivă prin decizia penală nr. 4305/19.09.2007 a ÎCCJ.
În baza art. 36 C.pen. din 1969 cu referire la art. 33 lit. a) C.pen. din 1969 și art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 C.pen. se va contopi pedeapsa de 3 ani închisoare și 300 lei amendă administrativă aplicată prin sentința penală nr. 35/2007 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 4305/19.09.2007 a ÎCCJ, cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin hotărârea nr. 12 KLs 42 Js 238/98 21/12 pronunțată de Tribunalul Munster – Germania, definitivă la data de 21.09.2012, recunoscută prin sentința penală nr. 111/2014 a Curții de Apel A. I. urmând ca petentul să execute pedeapsa de 7 ani închisoare și 300 lei amendă administrativă.
În baza art. 5 alin. (1) lit. f) și art. 6 din Protocolul nr._/2015 dintre Ministerul Justiției și UNBR se va acorda onorariul (parțial) de 50 lei apărătorului din oficiu al inculpatului, av. H. C..
În baza art. 275 alin. (3) C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Recalifică obiectul dosarului din: „Penal – contestația le executare (art. 598 NCPP)” în: „Penal – revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei (art. 583 NCPP)”
În baza art. 583 C.pr.pen. raportat la art. 865 alin. (1) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen. anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 35/2007 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, definitivă prin definitivă prin decizia penală nr. 4305/19.09.2007 a ÎCCJ condamnatului C. C. (CNP_), cetățean român, fiul lui P. și A., născut la data de 27.08.1973, domiciliat în Sibiu, jud. Sibiu, deținut în Penitenciarul Aiud.
În baza art. 36 C.pen. din 1969 cu referire la art. 33 lit. a) C.pen. din 1969 și art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 C.pen. contopește pedeapsa de 3 ani închisoare și 300 lei amendă administrativă aplicată prin sentința penală nr. 35/2007 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 4305/19.09.2007 a ÎCCJ, cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin hotărârea nr. 12 KLs 42 Js 238/98 21/12 pronunțată de Tribunalul Munster – Germania, definitivă la data de 21.09.2012, recunoscută prin sentința penală nr. 111/2014 a Curții de Apel A. I. și aplică intimatului C. C., cu datele de identificare de mai sus, pedeapsa de 7 ani închisoare și 300 lei amendă administrativă.
În baza art. 88 C.pen. din 1969 și art. 36 alin. (3) C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C.pen. scade din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată condamnatului durata reținerii și arestării preventive din perioada 15.02.2006 – 31.08.2006 și din perioada 25.05.2012 – 20.09.2012 și perioada executată din pedeapsa aplicată prin hotărârea 12 KLs 42 Js 238/98 21/12 pronunțată de Tribunalul Munster – Germania începând cu data de 21.09.2012 la zi.
În baza art. 5 alin. (1) lit. f) și art. 6 din Protocolul nr._/2015 dintre Ministerul Justiției și UNBR acordă onorariul (parțial) de 50 lei apărătorului din oficiu al inculpatului, av. H. C..
În baza art. 275 alin. (3) C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 februarie 2016.
Președinte,
O. T.
Grefier,
C. A. F.
Red./Tehnored. T.O./2ex./17.02.2016
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
COPIA MINUTEI SENTINȚEI PENALE NR.15/2016
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Recalifică obiectul dosarului din: „Penal – contestația le executare (art. 598 NCPP)” în: „Penal – revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei (art. 583 NCPP)”
În baza art. 583 C.pr.pen. raportat la art. 865alin. (1) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen. anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 35/2007 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, definitivă prin definitivă prin decizia penală nr. 4305/19.09.2007 a ÎCCJ condamnatului C. C. (CNP_), cetățean român, fiul lui P. și A., născut la data de 27.08.1973, domiciliat în Sibiu, jud. Sibiu, deținut în Penitenciarul Aiud.
În baza art. 36 C.pen. din 1969 cu referire la art. 33 lit. a) C.pen. din 1969 și art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 C.pen. contopește pedeapsa de 3 ani închisoare și 300 lei amendă administrativă aplicată prin sentința penală nr. 35/2007 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 4305/19.09.2007 a ÎCCJ, cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin hotărârea nr. 12 KLs 42 Js 238/98 21/12 pronunțată de Tribunalul Munster – Germania, definitivă la data de 21.09.2012, recunoscută prin sentința penală nr. 111/2014 a Curții de Apel A. I. și aplică intimatului C. C., cu datele de identificare de mai sus, pedeapsa de 7 ani închisoare și 300 lei amendă administrativă.
În baza art. 88 C.pen. din 1969 și art. 36 alin. (3) C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C.pen. scade din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată condamnatului durata reținerii și arestării preventive din perioada 15.02.2006 – 31.08.2006 și din perioada 25.05.2012 – 20.09.2012 și perioada executată din pedeapsa aplicată prin hotărârea 12 KLs 42 Js 238/98 21/12 pronunțată de Tribunalul Munster – Germania începând cu data de 21.09.2012 la zi.
În baza art. 5 alin. (1) lit. f) și art. 6 din Protocolul nr._/2015 dintre Ministerul Justiției și UNBR acordă onorariul (parțial) de 50 lei apărătorului din oficiu al inculpatului, av. H. C..
În baza art. 275 alin. (3) C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 februarie 2016.
Președinte,
ssindescifrabil
| ← Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 32/2016.... → |
|---|








