Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 32/2016. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 32/2016 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 32/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 32/2016

Ședința publică de la 25 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. I.

Grefier I. O.

Ministerul Public / P. de pe lângă Tribunalul A. a fost reprezentat de procuror D. C.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul R. D., împotriva sentinței penale nr. 1433/2015 pronunțate de Judecătoria A. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat M. R., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat A. M., lipsă fiind condamnatului contestator R. D..

Procedura de citare nu este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost restituită de către P. A. dovada de citare a condamnatului, cu mențiunea că a fost liberat condiționat la data de 15.12.2015, conform sentinței penale nr. 1618/2015 a Judecătoriei A..

La întrebarea instanței, reprezentantul parchetului și apărătorul desemnat din oficiu, opinează că nu se impune amânarea cauzei în vederea citării contestatorului de la adresa de domiciliu.

Nefiind alte chestiuni prealabile, se acordă cuvântul în dezbaterea contestației.

Apărătorul desemnat din oficiu al contestatorului, avocat M. R., solicită să se constate ca rămasă fără obiect prezenta contestație.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației ca nefondată, având în vederea că cererea de liberare condiționată formulată la instanța de fond, este inadmisibilă.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față;

Constată că prin sentința penală nr. 1433/2015 pronunțată de Judecătoria A. s-a respins ca inadmisibilă cererea de liberare condiționată a deținutului R. D., aflat în P. A..

În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 872/2015 a Judecătoriei A., definitivă prin decizia penală nr. 238/2015 a Tribunalului A. a fost respinsă cererea susnumitului de liberare condiționată, stabilindu-se că o nouă cerere în acest sens se va putea face după data de 8 decembrie 2015; întrucât deținutul a formulat noua cerere înaintea datei respective, s-a constatat inadmisibilitatea acesteia.

Împotriva sentinței primei instanțe a formulat contestație, în termenul legal, deținutul R. D. și în motivele depuse la dosarul cauzei a menționat că se justifică liberarea sa condiționată întrucât a fost amânat de două ori, astfel că a executat aproape toată pedeapsa,a re zile câștigate prin muncă și pe lângă sancțiunile primite are și recompense.

La primul termen de judecată în contestație, Tribunalul a constatat că deținutul în cauză a fost, între timp, liberat condiționat în baza sentinței penale nr. 1618/15 decembrie 2015 a Judecătoriei A., astfel că prezenta contestație este lipsită de interes.

Față de cele expuse, Tribunalul va respinge în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, ca nefondată, prezenta contestație și în baza art. 275 al. 2 Cod procedură penală va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 230 lei, din care 130 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul R. D., liberat condiționat la data de 15 dec. 2015 din P. A., împotriva sentinței penale nr. 1433/2015 pronunțate de Judecătoria A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 al. 2 Cpp obligă condamnatul contestator la 230 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi virată în contul Baroului A..

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 ian. 2016.

Președinte,

G. I.

Grefier,

I. O.

Red. G.I.

Tehnored. I.O./2ex./05.02.2016

Jud. fond M. V.

Tribunalul A.

Secția penală

Dosar nr._

COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE NR. 32 /2016

În numele legii

Decide

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul R. D., liberat condiționat la data de 15 dec. 2015 din P. A., împotriva sentinței penale nr. 1433/2015 pronunțate de Judecătoria A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 al. 2 Cpp obligă condamnatul contestator la 230 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi virată în contul Baroului A..

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 ian. 2016.

Președinte

ssindescifrabil

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 32/2016. Tribunalul ALBA