Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Hotărâre din 13-07-2015, Tribunalul ALBA

Tribunalul ALBA - Sentințe și decizii penale / 2016

Hotărâre pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 13-07-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA Nr. 220/2015

Ședința publică de la 13 Iulie 2015

Completul compus din:

Președinte T. M. Ț.

Grefier N. T.

Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror

D. C.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul M. M. împotriva sentinței penale nr. 783/2015, pronunțată de J. A. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul, aflat în stare de deținere, asistat de av. R. R. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, av. S. S..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Contestatorul solicită lăsarea cauzei la a doua strigare întrucât dorește să studieze dosarul.

În deliberare, instanța încuviințează cererea de studiu formulată și, pe cale de consecință, prin intermediul escortei penitenciarului, pune la dispoziția contestatorului dosarul cauzei, acordându-i intervalul de timp necesar consultării acestuia.

După studiul dosarului, se reia cauza, contestatorul arătând că își menține contestația formulată.

Nemaifiind alte cereri sau chestiuni prealabile, Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestației.

Apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației formulate în sensul de a se constata că legea penală mai favorabilă este noul Cod penal cu privire la limitele de pedeapsă pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat petentul. Astfel, pentru art. 193 alin. 2 Cp limitele de pedeapsă sunt de la 6 luni la 5 ani, iar instanța a stabilit pedeapsa de 5 ani, deci limita maximă, motiv pentru care se impune admiterea cererii.

Reprezentantul Parchetului apreciază că nu se impune admiterea contestației câtă vreme pedeapsa veche aplicată condamnatului a fost între limitele prevăzute de noul Cod penal.

Contestatorul, având ultimul cuvânt, arată că este arestat din anul 2002 pentru tâlhărie, infracțiune pentru care a fost condamnat la 15 ani închisoare. În anul 2009 a săvârșit infracțiunea de vătămare corporală, moment în care i s-a ,,tăiat’’ ceea ce a executat

TRIBUNALUL

Asupra contestației penale de față

Constată că prin sentința penală nr. 783/2015, pronunțată de J. A. în dosar nr._, s-a respins cererea formulată de petentul condamnat M. M., deținut în P. A., privind aplicarea legii penale mai favorabile.

S-a făcut aplicarea art. 275 alin. 2 Cpp.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Condamnatul M. M. se află în executarea pedepsei rezultante de 6 ani și 28 zile închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1508/2011 pronunțată de J. C. def la data de 21.10.2011 prin decizia penală nr. 550/2011 a Tribunalului D.

În baza acestei hotărâri definitive a fost emis mandatul de executare nr. 1678/2011 de către J. C..

Condamnatul a solicitat analizarea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis pe numele său conform dispozițiilor Codului Penal intrat în vigoare la data de 1.02.2014.

Față de starea de fapt reținută, văzând în drept dispozițiile art. 6 Cod penal, instanța de fond a apreciat cererea contestatorului condamnat de aplicare a legii penale mai favorabile ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 6 alin.1 din Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare si până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Analizând situația condamnatului M. M., procedând la compararea pedepsei individuale efectiv aplicate în baza legii vechi, instanța a constatat că faptele pentru care acesta a fost condamnat au corespondent în legea nouă, iar pedepsele stabilite se încadrează în limitele maxime prevăzute de Codul penal, astfel că nu se impune reducerea acestora.

Astfel pedeapsa de 6 ani și 28 zile închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1508/2011 pronunțată de J. C. def la data de 21.10.2011 prin decizia penală nr. 550/2011 a Tribunalului D. a rezultat în urma contopirii pedepsei de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 181 alin 1 Cod penal din 1969 cu aplic art. 37 lit. a Cod penal din 1969 și art. 320/1 alin 7 Cod pr pen din 1968 cu restul rămas de executat de 6 ani și 28 de zile din pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată de către Tribunalul București prin sentința penală nr. 42/2003 rămasă definitivă la data de 10.10.2003 prin decizia penală nr. 4418/2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Infracțiunea prev de art. 181 alin 1 Cod penal din 1969 se regăsește incriminată în dispozițiile art. 193 alin 2 Cod penal – maximul pedepsei fiind de 5 ani prin urmare nu se impune reducerea pedepsei.

În cauză sunt aplicabile și dispozițiile privind recidiva postcondamnatorie în consecință, în condițiile aplicării art. 43 alin 1 Cod penal care presupun adăugarea restului neexecutat la pedeapsa stabilită în stare de recidivă s-ar ajunge la o pedeapsă mai mare decât cea pe care la acest moment o execută petentul condamnat.

Concluzionând, instanța de fond a constatat că în cauza de față pedepsele aplicate nu depășesc maximul prevăzut de Cod penal actual și în consecință a respins cererea petentului condamnat, constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 6 Cod penal cu privire la pedeapsa de 6 ani și 28 zile închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1508/2011 pronunțată de J. C. def la data de 21.10.2011 prin decizia penală nr. 550/2011 a Tribunalului D..

Împotriva sentinței primei instanțe a formulat contestație, în termenul legal, condamnatul M. M., aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea orală a motivelor de contestație, condamnatul, personal și prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza a se admite cererea formulată, întrucât în cauză se impune aplicarea legii penale mai favorabile, cu consecința reducerii pedepsei față de noile dispoziții ale legii penale mai favorabile.

Analizând legalitatea și temeinica sentinței penale atacate prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticii invocate de condamnatul contestator, precum și din oficiu, potrivit art.425 ind.1, comb. cu art. 416 și art. 418 Cod proc.penală, Tribunalul constată că prezenta contestație nu este fondată urmând a fi respinsă pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Tribunalul constată că judecătorul de primă instanță în mod legal a respins cererea de aplicare a legii penale mai favorabile formulată de condamnatul M. M., deținut în P. A. cu referire la pedeapsa rezultantă de 6 ani și 28 zile ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1508/2011 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C., rămasă definitivă la data de 21.10.2011, prin decizia nr.550/2011 a Tribunalului D., constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 6 Cod penal.

Potrivit art. 6 alin. 1 din noul Cod penal ,,Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.’’

Conform art. 4 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pedeapsa aplicată printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

Din economia acestor prevederi legale rezultă că privitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înțeles să repună în discuție criteriile de stabilire și individualizare a sancțiunii, ci numai să înlăture de la executare partea din sancțiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă.

În concluzie, verificând dacă se impune modificarea, potrivit art. 6 din Codul penal, a unei sancțiuni definitiv aplicate, comparația se va realiza numai între cuantumul pedepsei aplicate și maximul prevăzut de legea nouă. Reducerea va opera numai când cuantumul pedepsei aplicate este superior maximului prevăzut de legea nouă, în toate situațiile numai la maximul nou, niciodată la o limită inferioară acestui maxim.

Prin urmare, singurul criteriu pe care legiuitorul îl pune la dispoziția judecătorului chemat să aprecieze, în faza de executare, dacă se impune înfrângerea autorității de lucru judecat a unei hotărâri cu privire la felul și cuantumul pedepsei este acela al celei mai grele situații la care s-ar putea ajunge, în abstract, potrivit legii noi.

În lumina acestor considerații teoretice, Tribunalul constată că prin sentința penală nr.1508/2011 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C., contestatorul M. M. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani și 28 zile ani închisoare urmare contopirii următoarelor pedepse aplicate sub imperiul vechiului Cod penal:

- pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 181 alin 1 Cod penal din 1969 cu aplic art. 37 lit. a Cod penal din 1969 și art. 320/1 alin 7 Cod pr pen din 1968

- restul rămas de executat de 6 ani și 28 de zile din pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată de către Tribunalul București prin sentința penală nr. 42/2003 rămasă definitivă la data de 10.10.2003 prin decizia penală nr. 4418/2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Referitor la condițiile de incriminare a faptelor sub legea penală veche și sub legea penală nouă și la pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, se constată că infracțiunea prev. de art.181 alin.1 Cod penal din 1969, pentru care condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare are corespondent în art.193 alin.2 Cod penal pedeapsa maximă fiind de 5 ani închisoare.

Prin urmare, nu se impune reducerea cuantumului acestei pedepse la maximul special prevăzut de Codul penal.

Referitor la tratamentul juridic sancționator al recidivei postcondamnatorii se reține că dispozițiile art. 43 alin 1 Cod penal presupun adăugarea restului neexecutat la pedeapsa stabilită în stare de recidivă, astfel că s-ar ajunge la o pedeapsă mai mare decât cea pe care la acest moment o execută petentul condamnat.

Aplicând aceste dispoziții legale la prezenta cauză și contopind pedepsele astfel, concluzionăm că celui condamnat i se poate aplica o pedeapsă rezultantă de 8 ani și 28 de zile închisoare

Se constată, astfel, că în cazul faptelor concurente definitiv judecate, cu privire la contestatorul condamnat, în aplicarea legii penale mai favorabile, pedeapsa rezultantă de 6 ani și 28 de zile ani închisoare aplicată potrivit legii vechi nu depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, context în care pedeapsa rezultantă aplicată definitiv este cea legală, astfel că legea nouă nu își găsește aplicabilitatea, nefiind favorabilă.

Față de aceste considerente, Tribunalul, în baza dispozițiilor art. 23 alin. 10 din Legea nr. 255/2013, rap. la art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul M. M., împotriva sentinței penale nr. 783/2015, pronunțată de J. A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin.2, 272 alin.1 Cpp va oblig condamnatul la 230 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu și va fi virată în contul Baroului A. din fondurile MJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul M. M., ns. la data de 10.05.1971, aflat în P. A., împotriva sentinței penale nr. 783/2015, pronunțată de J. A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin.2, 272 alin.1 Cpp obligă condamnatul la 230 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu și va fi virată în contul Baroului A. din fondurile MJ.

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședința publică, azi 13.07.2015.

Președinte,

T. M. Ț.

Grefier,

N. T.

(C.O. – semnează grefier O. I.)

Red. T.M.Ț.

Tehnored. N.T./2 exp./05.08.2015

Judecător fond – V. M.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR Nr._

COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE Nr.220/2015