Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Sentința nr. 195/2015. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 195/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 12-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. A.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 195/2015

Ședința publică de la 12 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. I.

Grefier I. O.

Parchetul de pe lângă T. A. este reprezentat prin procuror

A. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei privind pe petentul condamnat G. P. având ca obiect cerere de redeschidere a procesului penal la judecata în lipsă( art. 466 N.C.pp).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 05.10.2015 – care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a acordat termen de pronunțare la data de 12.10.2015.

T.

Asupra cauzei penale de față;

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._ petentul G. P., prin mandatarul său, avocat O. B., a solicitat redeschiderea procesului penal care a făcut obiectul dosarului penal nr. 6547/2002 al Tribunalului A..

În motivarea cererii s-a arătat că petentul a părăsit România în 08.02.2001, stabilindu-se în S.U.A. astfel că nu a avut cunoștință de procesul penal desfășurat în țară. A aflat despre acest fapt ulterior datei de 22 august 2015 când, fiind în custodia Departamentului American de Securitate Internă, pentru încălcarea reglementărilor privind șederea în S.U.A., a fost înștiințat că există o Notă de căutare emisă prin Interpol cu privire la persoana sa, pentru executarea unei pedepse de 11 ani închisoare aplicate de autoritățile judiciare române.

În cerere s-a mai menționat că atât plângerea penală, cât și urmărirea penală și judecarea fondului s-au făcut fără ca petentul să cunoască aceste împrejurări, reprezentarea și exercitarea apărării au fost formale, realizate de către un apărător din oficiu, aspecte care în opinia petentului fac să fie întrunite condițiile prev. de art. 466 și urm. Cpp.

Totodată, prin aceeași cerere s-a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 469 al. 2 Cpp., suspendarea executării pedepsei aplicate în dosarul nr. 6574/2002 ( s.p. nr. 310/2002).

Examinând actele dosarului instanța reține următoarele: conform înscrisului de la fila 14 din dosar, petentul G. P. se află în prezent în custodia Departamentului American de Securitate Internă ( U.S. Department of Homeland Security) urmare a faptului că a încălcat reglementările privind șederea în S.U.A. având ordin să se prezinte în fața instanței pentru probleme de imigrări din Baltimore – Maryland.

Conform aceluiași înscris, precum și copiei pașaportului de la fila 12 dosar, petentul a intrat pe teritoriul SUA la data de 10 februarie 2001.

Potrivit actelor din dosarul nr. 6547/2002 al Tribunalului A., care a fost atașat conform prevederilor art. 468 al. 1 Cpp., faptele pentru care a fost cercetat penal și trimis în judecată s-au comis în perioada 18.01-05.02.2001, fiind vorba de infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 215 al. 1- 5 Cp din 1968 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cp.

Potrivit înscrisului de la filele 15-19 din prezentul dosar, la data de 21 august 2015 Interpol a comunicat Departamentului American de Securitate Internă nota de căutare emisă pe numele petentului, din care rezultă că acesta a fost condamnat pentru fraudă în România la o pedeapsă de 11 ani închisoare, fiind emis și un mandat european de arestare în acest sens.

Potrivit prevederilor art. 466 al. 1 Cpp, persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoștință, prin orice notificare oficială, că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa.

Potrivit art. 466 al. 2 Cpp, este considerată judecata în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat la cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța.

Examinând cererea potrivit dispozițiilor art. 469 al. 1 Cpp, instanța constată că a fost formulată în termen ( 21 august 2015 – 17.09.2015) dar petentul nu se încadrează între persoanele prevăzute la art. 466 Cpp.

În acest sens, instanța constată că petentul a fost citat la proces conform prevederilor art. 175, 176, 177 Cpp din 1969, respectiv cu citație la adresa de domiciliu, cu mandat de aducere și apoi, constatându-se că este dispărut de la domiciliu din 1999, prin afișare la sediul Consiliului Local A. I. cf. art. 177 alin. 4 Cpp din 1969 ( filele 92, 100 și 104 dosar nr. 6547/2002).

Prin urmare, constatând neîndeplinirea condițiilor prev. la art. 466 Cpp, T., în baza art. 469 alin. 4 Cpp, va respinge prezenta cerere de redeschidere a procesului penal.

În ceea ce privește cererea subsidiară, privind suspendarea executării pedepsei dispuse prin sentința penală nr. 310/2002, pronunțată de T. A. în dosar nr. 6547/2002, instanța constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 469 alin. 2 Cpp întrucât petentul condamnat G. P. nu se află în executarea pedepsei cu închisoarea aplicate în cauza a cărei rejudecare s-a solicitat, astfel încât să se justifice o astfel de cerere.

Raportat la soluția adoptată, va fi obligat petentul, în baza art. 275 al. 2 Cpp, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 100 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 469 alin. 4 Cod procedură penală respinge cererea de redeschidere a procesului penal, formulată de condamnatul G. P., prin apărător ales, cu domiciliul procesual ales în București, Sector 4, ., ., ..

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă condamnatul la plata sumei de 100 lei cu titlu cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 octombrie 2015.

Președinte,

G. I.

Grefier,

I. O.

Red. G.I.

Tehnored I.O. 4ex./ 18.11.2015

ROMÂNIA

T. A.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR Nr._

COPIA MINUTEI SENTINȚEI PENALE NR. /2015

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 469 alin. 4 Cod procedură penală respinge cererea de redeschidere a procesului penal, formulată de condamnatul G. P., prin apărător ales, cu domiciliul procesual ales în București, Sector 4, ., ., ..

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă condamnatul la plata sumei de 100 lei cu titlu cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 octombrie 2015.

Președinte,

ssindescifrabil

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Sentința nr. 195/2015. Tribunalul ALBA