Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 19/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 19/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 12-01-2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 19/2015
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. T.
Grefier N. C. PORUȚ
Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror A. D.
Pe rol judecarea contestației formulate de contestatorul B. E. F. împotriva sentinței penale nr. 1453/2014 pronunțată de J. A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul asistat de av. S. S., desemnată apărător din oficiu, cu delegație de asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Prezent în instanță, condamnatul arată că motivele contestației sunt legate de durata pedepsei în raport de gravitatea faptei săvârșite.
Nemaifiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul în susținerea contestației.
Apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației și stabilirea unei pedepse mai reduse în raport de data rămânerii definitive a sentinței de condamnare și împrejurarea că sunt aplicabile dispozițiile noii reglementări ca fiind lege penală mai favorabilă.
Reprezentantul Ministerului Public solicită în temeiul art. 4251 pct.7 alin.1 lit.b Cod procedură penală respingerea contestației formulate și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, cu consecința obligării contestatorului la plata cheltuielilor judiciare. Arată că instanța de fond a pronunțat o sentință legală, reținând că în speță s-a făcut aplicare legii penale mai favorabile, neimpunându-se reducerea pedepsei.
Contestatorul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
INSTANȚA
Asupra contestației de față;
Prin sentința penală nr. 1453/2014 pronunțată de J. A. în dosarul cu nr._ a fost respinsă ca inadmisibilă cererea condamnatului B. E. F. de aplicare a legii penale mai favorabile. În considerentele hotărârii s-a reținut că hotărârea de condamnare a rămas definitivă la data de 31.03.2014, situația juridică a condamnatului fiind analizată din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile.
Împotriva acestei sentințe condamnatul a formulat contestație, fără o motiva în fapt și de drept. La termenul din 12.01.2014 condamnatul a precizat că pedeapsa pe care o are de executat este prea mare raportat la gravitatea faptei.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și din oficiu sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Tribunalul constată că prezenta contestație este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 595 C.p.pen. aducerea la îndeplinire de către instanță a dispozițiilor art. 6 C.pen. se face când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută. În speță, noul Cod penal a intrat în vigoare la data de 01.02.2014 iar hotărârea de condamnare a petentului a rămas definitivă la data de 31.03.2014, astfel că dispozițiile art. 595 C.p.pen. nu sunt aplicabile. Prin urmare, în mod corect prima instanță a constatat inadmisibilitatea cererii condamnatului și a respins-o ca atare.
Față de cele menționate, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C.p.pen. Tribunalul va respinge contestația condamnatului.
În baza art. 5 alin. (1) lit. g) raportat la art. 1 alin. (2) din Protocolul dintre Ministerul Justiției și UNBR va fi acordat onorariul de 100 lei apărătorului din oficiu al inculpatului, av. S. S..
În baza art. 275 alin. (2) C.p.pen. condamnatul va fi obligat la plata către stat a sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C.p.pen. respinge contestația condamnatului B. E. F. (CNP_), fiul lui E. și M., născut la data de 16.12.1986 în A., jud. A., deținut în P. A., formulată împotriva sentinței penale nr. 1453/2014 pronunțată de J. A. în dosarul nr._ .
În baza art. 5 alin. (1) lit. g) raportat la art. 1 alin. (2) din Protocolul dintre Ministerul Justiției și UNBR acordă onorariul de 100 lei apărătorului din oficiu al inculpatului, av. S. S..
În baza art. 275 alin. (2) C.p.pen. obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 ianuarie 2015.
Președinte, Grefier,
O. T. N. C. PORUȚ
Redactat/tehnoredactat: T.O
N.P. /2ex/14 Ianuarie 2015
Judecător fond: E. A. F.
| ← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|








