Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 341/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 341/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 08-09-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 341/2014
Ședința publică de la 08 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D.-M. S.
Grefier: R. M. P.
Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror
V. G.
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul A. D. S., deținut în P. A., împotriva Sentinței penale nr. 1203/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul contestator, asistat de apărător din oficiu, av. P. F., cu delegație avocațială depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Condamnatul contestator depune la dosar un memoriu cu motivele pentru care solicită liberarea condiționată.
Apărătorul condamnatului contestator solicită admiterea contestației și, pe cale de consecință, admiterea cererii de liberare condiționată pentru motivele invocate în scris de condamnat. În plus, arată că acesta a îndeplinit fracția legală de pedeapsă și a muncit în cadrul penitenciarului, dând dovezi temeinice de îndreptare.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea contestației și menținerea sentinței penale atacate, ca legală și temeinică, față de starea de recidivă și multiplele sancțiuni disciplinare ale condamnatului contestator.
Condamnatul contestator, având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației, considerând că, din eroare, i s-a reținut infracțiunea de omor calificat în loc de înșelăciune. Mai mult, mama sa a decedat după aflarea acestui fapt. De asemenea, arată că a îndeplinit fracția legală de pedeapsă și că mai are 2 luni până să intre din nou în comisie.
TRIBUNALUL
Asupra contestației penale de față;
Constată că prin Sentința penală nr. 1203/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul A. D. S., aflat în P. A. și conform art. 587 alin. 2 NCPP, s-a stabilit că deținutul sau comisia de propuneri vor putea face o nouă cerere sau o nouă propunere în acest sens după data de 17.11.2014.
S-a făcut aplicarea art. 275 NCPP
În adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că, întrucât la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul Cod penal, iar instituția liberării condiționate este reglementată de norme de drept material cărora li se aplică principiul legii penale mai favorabile reglementat de art. 5 din noul Cod penal, în analizarea cererii de liberare condiționată, instanța este datoare să verifice care dintre cele două reglementări este mai favorabilă.
Astfel, pornind de la condițiile de admisibilitate ale cererii de liberare condiționată reglementate de art. 59 vechiul Cod penal, respectiv art. 100 noul Cod penal, instanța a constatat că noua reglementare impune condiții mai restrictive în sensul în care adaugă condiția regimului semideschis sau deschis pentru executarea pedepsei, respectiv condiția îndeplinirii integrale a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare. În plus, pentru situația în care există un rest rămas neexecutat din pedeapsă mai mare de 2 ani, conform art. 101 noul Cod penal condamnatul trebuie să respecte o . măsuri de supraveghere și eventuale obligații, corelativ cu supravegherea persoanei de către serviciul de probațiune.
Prin urmare, instanța a constatat că dispozițiile vechiului Cod penal sunt mai favorabile din punct de vederea al instituției liberării condiționate, motiv pentru care, în analiza cererii de față, s-a raportat la aceste dispoziții.
S-a mai reținut că numitul A. D. S. execută în P. A. pedeapsa 1482 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 776/2012 a J. B. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Executarea pedepsei a început la data de 28.10.2010 și urmează să expire la data de 17.11.2014.
Pentru a beneficia de liberare condiționată potrivit art. 59 Cod penal (1969), condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsa aplicată, respectiv 988 zile.
S-a constatat că din totalul de 1482 zile închisoare condamnatul a executat 1357 zile, iar ca urmare a muncii prestate i se consideră executate 3 zile, având în total câștigate și executate 1360 zile.
Din procesul verbal nr. A_/15.07.2014 emis de P. A. rezultă că deținutul este recidivist, nu a fost recompensat, fiind sancționat disciplinar de 43 ori.
Față de cele de mai sus comisia a considerat că deținutul A. D. S. nu poate fi liberat condiționat, amânându-se în termen, respectiv până la data de 17.11.2014.
Raportat la antecedentele penale ale condamnatului, la multiplele sancțiuni disciplinare aplicate acestuia și la împrejurarea că nu a fost recompensat, nedând astfel dovezi temeinice de îndreptare, față de timpul executat din pedeapsă care nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin, instanța a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 59-60 Cod Penal (1969), motiv pentru care a respins cererea de față ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat contestație, în termenul legal, condamnatul A. D. S., solicitând, prin apărător din oficiu, admiterea contestației avându-se în vedere că a îndeplinit fracția legală de pedeapsă și a muncit în cadrul penitenciarului.
Examinând sentința atacată prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 4251 NCPP, Tribunalul constată ca nefondată contestația condamnatului A. D. S..
Corect a apreciat judecătorul fondului că nu sunt îndeplinite cerințele art. 59-60 Cod penal pentru a fi admisă cererea, datorită stării de recidivă a condamnatului și comportamentului necorespunzător al acestuia la locul de detenție.
Câtă vreme legiuitorul a condiționat admiterea cererii de mai multe cerințe legale, precum antecedentele penale și comportamentul condamnatului în detenție, în condițiile în care deținutul este recidivist, fiind sancționat disciplinar de 43 ori, nefiind recompensat deloc, este corectă aprecierea comportamentului necorespunzător care atrage concluzia evidentă că deținutul nu prezintă suficiente garanții că s-a îndreptat. Dimpotrivă, există dovezi că nu s-a conformat normelor prevăzute în regulamentul de organizare internă a penitenciarului, astfel că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Față de cele expuse Tribunalul, în baza art. 587 NCPP raportat la art. 4251 NCPP va respinge prezenta contestație iar, în baza art. 275 alin. 2 NCPP, va obliga contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei ce reprezintă onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în favoarea BCAJ A..
Pentru aceste motive,
În numele legii
Decide
Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul A. D. S., fiul lui S. și D., ns. la data de 30.04.1976, deținut în P. A., împotriva Sentinței penale nr. 1203/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 NCPP obligă contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei ce reprezintă onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în favoarea BCAJ A..
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din 08.09.2014.
Președinte,
D. M. S.
Grefier,
R. M. P.
Redactat: D.M.S.
Tehnoredactat: R.M.P/2 ex/07 Octombrie 2014
Judecător fond: L. M. F.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 4/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 18/2015.... → |
|---|








