Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 468/2014. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 468/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 24-11-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 468/2014

Ședința publică de la 24 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. E. F.

Grefier D. H.

Parchetul de pe lângă Tribunalul A. a fost reprezentat prin procuror

G. V.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul V. M. împotriva sentinței penale nr. 1462 din data de 01.10.2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul asistat de av. C. M., apărător desemnat din oficiu, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a comunicat la dosarul cauzei un înscris formulat de către condamnat prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.

Condamnatul învederează instanței că își menține contestați formulată, deoarece pe parcursul a un an a primit două amânări.

Nefiind cereri formulate, instanța acordă cuvântul asupra contestației formulate.

Apărătorul condamnatului solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și, rejudecându-se cauza, admiterea cererii de liberare condiționată. Învederează instanței că deținutul a îndeplinit fracția legală de pedeapsă și a avut un comportament adecvat, fiind îndeplinite condițiile necesare punerii în libertate a acestuia.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea sentinței penale atacate ca fiind legală și temeinică. Arată că instanța de fond în mod corect a dispus respingerea cererii de liberare condiționată formulată de condamnat ca neîntemeiată raportat la faptul că acesta a mai beneficiat de instituția liberării condiționate de 6 ori, la starea de recidivă, la sancțiunile aplicate acestuia, care nu a dat dovadă de îndreptare.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, arată că nu mai suportă starea de detenție, precum și că are probleme de sănătate.

TRIBUNALUL

Asupra contestației penale de față,

Prin sentința penală nr.1462/2014, pronunțată de J. A. în dosar nr._ s-a respins cererea de liberare condiționată a deținutului V. M. ns. la data de 10.10.1964, aflat în P. A. în executarea pedepsei de 5 ani și 2 luni închisoare la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 392/2012 a Judecătoriei G. și, conform art. 587 al. 2 Cod procedură penală s-a stabilit că o nouă propunere sau cerere în acest sens va putea fi făcută după data de 06.06.2015.

Pentru pronunțarea acestei soluții instanța de fond a reținut că raportat la antecedentele penale și față de timpul executat din pedeapsă care nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin, a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art.59-60 Cod Penal (1969), motiv pentru care a respins cererea de liberare condiționată ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței primei instanțe a formulat contestație, în termenul legal, condamnatul solicitând admiterea contestației și reducerea termenului de amânare.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Tribunalul constată că contestația formulată de condamnat nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Condamnatul V. M. execută în P. A. pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 392/2012 a Judecătoriei G. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Executarea pedepsei a început la data de 07.04.2010 și urmează să expire la data de 06.06.2015.

Pentru a beneficia de liberare condiționată potrivit art. 59 Cod penal (1969), petentul trebuie să execute 2/3 din pedeapsa aplicată, respectiv 1258 zile.

Din totalul de 1887 zile închisoare condamnatul petentul a executat 1631 zile.

Față de cele de mai sus comisia a considerat că deținutul V. M. nu poate fi liberat condiționat, amânându-se în termen, respectiv după data de 06.06.2015, datorită comportamentului necorespunzător și a stării de recidivă.

Potrivit dispozițiilor art.59 Cod penal, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, în calculul fracțiunii de pedeapsă urmând a se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate.

Îndeplinirea condițiilor legale de către condamnat pentru liberare condiționată nu creează pentru acesta un drept ci doar o vocație, acordarea liberării condiționate fiind lăsată la aprecierea instanței, care trebuie să-și formeze convingerea că reeducarea condamnatului se realizează și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar.

Din procesul verbal nr. 38/23.09.2014 emis de P. A. rezultă că deținutul este recidivist, a fost discutat în comisie de 2 ori, a fost recompensat o dată, fiind sancționat disciplinar de 6 ori, ultimele două sancțiuni disciplinare fiind aplicate în perioada de amânare.

Având în vedere aceste aspecte, tribunalul apreciază că față de comportamentul său, de sancțiunile aplicate și timpul executat din pedeapsă, acesta nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin, astfel că prima instanță în mod corect a respins cererea.

Referitor la cererea condamnatului de reducere a termenului de amânare, Tribunalul reține că aceasta este nefondată având în vedere multiplele sancțiuni disciplinare (7), unele aplicate în perioada de amânare și a stării de recidivă.

Față de toate aceste aspecte, în baza art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală Tribunalul va respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul V. M. ns. la data de 10.10.1964 împotriva sentinței penale nr. 1462 din data de 01.10.2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile MJ.

Pentru aceste motive,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul V. M. ns. la data de 10.10.1964 împotriva sentinței penale nr. 1462 din data de 01.10.2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin.2 obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile MJ.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 24.11.2014.

Președinte,

M. E. F.

Grefier,

D. H.

Red. FME

Tehnored.,D.H. / 2 EX/ 08.12.2014

Judecător fond – C. M. L.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE NR. 468/2014

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul V. M. ns. la data de 10.10.1964 împotriva sentinței penale nr. 1462 din data de 01.10.2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin.2 obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile MJ.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 24.11.2014.

Președinte,

ssindescifrabil

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 468/2014. Tribunalul ALBA