Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 28/2016. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2016 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 28/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE PENALĂ Nr. 28/2016
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. T.
Grefier N. C. PORUȚ
Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror
D. C.
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul G. C. S. împotriva sentinței penale nr. 1628/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul contestator, asistat de av. Ș. C., desemnată apărător din oficiu, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea contestației.
Apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației formulate, desființarea sentinței penale atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de liberare condiționată, cu argumentarea că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 59-60 Cod penal anterior, din analiza comportamentului avut de condamnat pe durata detenției, reieșind că a dat dovezi temeinice de îndreptare, fiind recompensat de 44 de ori și sancționat disciplinat o singură dată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestației formulate și solicită menținerea sentinței penale atacate ca fiind legală și temeinică. Arată că instanța de fond a făcut o apreciere corectă a tuturor elementelor cauzei și a concluzionat că persoana privată de libertate nu a dat suficiente dovezi de reeducare, avându-se în vedere faptul că sancțiunea disciplinară a fost aplicată în perioada de amânare.
Contestatorul, având ultimul cuvânt, arată că a executat fracția cerută de lege și are doar o singură abatere și solicită să îi fie admisă cererea de liberare condiționată.
TRIBUNALUL
Prin sentința penală nr. 1628/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ instanța a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul G. C. S..
Pentru pronunțarea acestei soluții instanța de fond a stabilit că legea aplicabilă este legea veche, aceasta fiind mai favorabilă și, ținând cont de sancțiunea disciplinară aplicată condamnatului și de antecedentele penale ale acestuia, a considerat că petentul nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin.
Conform art. 587 alin. (2) C.p.pen. Judecătoria A. a stabilit că se va putea face o nouă propunere sau cerere de liberare condiționată după data de 01.04.2016.
Împotriva sentinței primei instanțe deținutul a formulat contestație în termenul legal. Contestația nu a fost motivată, dar la termenul stabilit pentru soluționare, apărătorul condamnatului a pus concluzii potrivit celor menționate în practicaua prezentei hotărâri.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și din oficiu sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Tribunalul constată că prezenta contestație exercitată de către condamnatul G. C. S. este fondată în parte, pentru următoarele considerente:
Cu privire la aplicarea în timp a legii penale, având în vedere că dispozițiile privind liberarea condiționată sunt de drept material, Tribunalul constată că în mod corect prima instanță a apreciat că legea veche, respectiv Codul penal din 1969, este lege mai favorabilă condamnatului.
Din Procesul verbal nr. 36 din 09.09.2014 întocmit de comisia pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului A. rezultă că petentul execută o pedeapsă de 15 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 179/2004 a Tribunalului Hunedoara, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C.pen. din 1969.
Executarea pedepsei a început la data de 10.03.2004 și urmează să expire la data de 09.03.2019.
Din totalul de 5478 zile închisoare condamnatul a executat 4285 zile iar ca urmare a muncii prestate i se consideră executate 557 zile, având în total câștigate și executate 4842 zile iar pentru a putea fi liberat condiționat trebuie să fi executat 4108 zile.
Contrar celor reținute în mod greșit de instanța de fond, petentul nu are antecedente penale iar din caracterizarea nr. A_/02.12.2015 reiese că a fost recompensat de 44 de ori, fiind sancționat disciplinar o singură dată la 19.06.2015.
Potrivit art. 59 alin. (1) C.pen. din 1969 pe lângă fracția prevăzută de lege necesară a fi executată din pedeapsa aplicată, pentru a putea fi liberat condiționat condamnatul trebuie să îndeplinească și o . alte criterii, respectiv, să fi fost stăruitor în muncă, disciplinat și să fi dat dovezi temeinice de îndreptare. Totodată, instanța va ține cont și de antecedentele penale ale condamnatului.
Pornind de la aceste prevederi legale, Tribunalul constată că petentul a avut încă de la începutul executării pedepsei un comportament care a fost evidențiat de personalul din penitenciar, fiind recompensat de nu mai puțin de 44 de ori. Această stare de fapt, alături de participarea la programele educațional-sociale, caracterizarea psihologică (din care rezultă că nu prezintă manifestări dezadaptative sau acuze psihopatologice) și lipsa antecedentelor penale întregesc profilul unui condamnat stăruitor în muncă, disciplinat și care a dat dovezi temeinice de îndreptare. Cu toate acestea, în mod corect prima instanță a respins cererea de liberare condiționată a petentului, având în vedere sancțiunea disciplinară aplicată acestuia în intervalul scurs de la precedenta analiză în comisia pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului A.. Deși este singura sancțiune disciplinară a condamnatului, aceasta nu poate fi trecută cu vederea și trebuie să ridice un semn de întrebare cu privire la comportamentul petentului, fiind necesar să treacă o perioadă de timp pentru ca acesta să dovedească faptul că abaterea disciplinară săvârșită reprezintă o deviere izolată și unică de la parcursul de până acum al condamnatului.
Totuși, având în vedere comportamentul în ansamblu al persoanei condamnate, Tribunalul apreciază că termenul până la care nu se poate face o nouă propunere sau cerere de liberare condiționată stabilit de prima instanță este prea mare, urmând ca acesta să fie redus în calea de atac formulată de petent.
Față de cele menționate, Tribunalul va admite în parte prezenta contestație și va desființa sentința penală nr. 1628/2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ numai în ceea ce privește data stabilită conform art. 587 alin. (2) C.p.pen. urmând a stabili că o nouă propunere sau cerere de liberare condiționată se poate face după data de 15.02.2016.
În baza art. 5 alin. (1) lit. l) din Protocolul nr._/2015 dintre Ministerul Justiției și UNBR se va acorda onorariul de 130 lei apărătorului din oficiu al inculpatului, av. Ș. C..
În baza art. 275 alin. (3) C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În numele legii
DECIDE:
În baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C.pr.pen. admite în parte contestația condamnatului G. C. S. (CNP_), cetățean român, fiul lui Ș. și E., născut la data de 30.08.1974 în Sărmașu, jud. M., deținut în P. A., formulată împotriva sentinței penale nr. 1628/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Desființează sentința penală atacată numai în ceea ce privește data stabilită conform art. 587 alin. (2) C.pr.pen. și, rejudecând cauza în aceste limite:
În baza art. 587 alin. (2) C.pr.pen. stabilește că o nouă propunere sau cerere de liberare condiționată se poate face după data de 15.02.2016.
În baza art. 5 alin. (1) lit. l) din Protocolul nr._/2015 dintre Ministerul Justiției și UNBR acordă onorariul de 130 lei apărătorului din oficiu al condamnatului, av. Ș. C..
În baza art. 275 alin. (3) C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 ianuarie 2016.
Președinte,
O. T.
Grefier,
N. C. PORUȚ
Redactat: T.O
Tehnoredactat: N.P./2ex/ 27 Ianuarie 2016
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 5/2016.... | Alte cereri privind executarea. Decizia nr. 75/2016. Tribunalul... → |
|---|








