Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 5/2013. Tribunalul ALBA

Tribunalul ALBA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 5/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 11-01-2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA Nr. 5/2013

Ședința publică de la 11 Ianuarie 2013

Completul compus din:

Președinte A. M. - vicepreședinte Tribunal

Judecător T. Ț. - președinte Secția Penală

Judecător D. M. S.

Grefier sef N. T.

Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror

D. M.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de inculpatul M. P. împotriva încheierii din data de 08.01.2013 pronunțată de J. A. I. în dosar nr._ 12.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent, asistat de av. B. L. în substituirea av. T. P., apărător desemnat din oficiu, care depune la dosar delegație avocațială, respectiv delegație de substituire.

Procedura de citare este legal îndeplinit.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Fiind întrebat de instanță, inculpatul declară că își menține recursul formulat, solicitând a se dispune judecarea sa în stare de libertate întrucât are o fetiță minoră, iar soția sa se află internată la psihiatrie și, în plus, partea vătămată nu se prezintă la proces.

Apărătorul inculpatului recurent solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și, în rejudecare, să se dispună punerea inculpatului în stare de libertate, apreciind, pe de o parte, că perioada petrecută în stare de arest este suficientă pentru a conștientiza gravitatea faptelor, iar pe de altă parte se impune a se lua în considerare și situația sa familială, care este una deosebită.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului inculpatului, arătând că acesta este arestat de doar 4 luni de zile, astfel că nu se poate vorbi de împlinirea termenului rezonabil la care face referire jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului față de subzistența temeiurilor de la arestarea preventivă.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, arată că regretă ceea ce a făcut.

TRIBUNALUL

Asupra recursului penal de față

Constată că prin Încheierea penală din data de 08.01.2013 pronunțată de J. A. I. în dosar nr._ 12 s-a dispus, în temeiul art. 300² Cod procedură penală, menținerea măsurii arestării preventive față de inculpatul M. P..

În baza art.160^8aal.6 Cod procedură penală a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M. P..

În adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că motivele care au impus luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul M. P. subzistă iar punerea în libertate a acestuia ar pune în pericol ordinea publică.

Acest pericol a fost apreciat de către prima instanță în raport de modalitatea de săvârșire a faptelor comise de inculpat, pe fondul consumului de alcool și la scurt timp după ce a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, precum și în raport de persoana inculpatului care nu este la prima confruntare cu legea penală.

Împotriva Încheierii primei instanțe a declarat recurs în termenul legal inculpatul M. P., solicitând admiterea recursului și cercetarea sa în libertate întrucât a recunoscut fapta, are o fiică minoră iar soția este internată la Secția Psihiatrie.

Examinând recursul în raport de prevederile art. 3856 Cod procedură penală, Tribunalul constată că este nefondat.

Potrivit art. 300² rap. la art. 160^b Cod procedură penală menținerea arestării preventive se dispune de către instanță când se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuarea privarea de libertate.

În raport de aceste prevederi legale, prima instanță a apreciat corect incidența art. 160^b alin. 3 Cod procedură penală pentru că de la data arestării preventive nu a intervenit nimic nou care să justifice aprecierea că nu s-ar mai impune privarea inculpatului de libertate.

La data de 31.08.2012 prin Încheierea nr.53/CC/2012 pronunțată în dosar nr._ recurentul a fost arestat preventiv în temeiul art. 143 și 148 lit. f Cod procedură penală, reținându-se la momentul respectiv că există indicii temeinice privind săvârșirea unei infracțiuni, care este pedepsită cu închisoare mai mare de 4 ani iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Ulterior, măsura arestării a fost menținută în condițiile legii.

Aceste temeiuri nu a dispărut, nici nu s-au modificat astfel încât să nu mai impună privarea, în continuare, de libertate a inculpatului.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. A. I. din data de 21.09.2012, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal și art. 321 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal, starea de fapt a rămas neschimbată iar elementele care caracterizează persoana inculpatului, de asemenea.

Instanța de fond a reținut în mod temeinic că subzistă temeiurile avute în vedere cu ocazia luării măsurii arestării.

Temeiurile, de fapt și de drept, avute în vedere la luarea măsurii, nu au încetat până în prezent, astfel încât să se impună revocarea arestării preventive; dimpotrivă ele se mențin și justifică în continuare privarea inculpatului de libertate, deoarece din declarațiile inculpatului rezultă necesitatea de a-l împiedica pe acesta să săvârșească alte infracțiuni, având în vedere că acesta, pe fondul consumului de alcool obișnuiește să săvârșească fapte de natură penală prin violență și să provoace scandal.

Pericolul pentru ordinea publică al lăsării în libertate a inculpatului este redat de modalitatea de săvârșire a faptei, de împrejurarea în care a comis fapta, pe fondul consumului de alcool, într-un loc public.

O astfel de conduită infracțională a inculpatului subliniază pe de o parte disprețul față de normele sociale pe care-l manifestă, dar și incorigibilitatea acestuia, iar pe de altă parte conduce la presupunerea rezonabilă că numai o reacție preventivă a autorităților ar putea întrerupe activitatea lui infracțională, de vreme ce sancțiunile aplicate nu și-au atins scopul, astfel că, lăsarea în libertate a inculpatului prezentă în mod cert în contextul dat, un pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, deși inculpatul a beneficiat de clemența instanței, cu privire la modalitatea executării pedepsei în procesul penal anterior, nu a fost determinat însă să devină mai responsabil în raport cu propria sa atitudine socială.

Referitor la circumstanțele personale ale inculpatului instanța reține că acesta nu are vreo ocupație din care să-și procure în mod onest mijloacele de existență, fiind predispus la săvârșirea infracțiunilor contra patrimoniului după cum rezultă din cazierul operativ al acestuia.

Astfel, deși inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, apreciindu-se că pronunțarea hotărârii constituie un avertisment pentru acesta, nu a înțeles să își adapteze conduita la normele sociale și a săvârșit o nouă faptă prevăzută de legea penală, astfel că, în mod cert, lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Sinceritatea inculpatului, dedusă din recunoașterea de către acesta a faptei, nu poate conduce în mod automat la concluzia că acesta nu prezintă pericol public.

Totodată, Tribunalul reține că în cauză de la data arestării și până în prezent nu a fost depășit termenul rezonabil al detenției preventive raportat la disp. art. 5 paragraful 3 din CEDO, aprecierea rezonabilității duratei arestării fiind o chestiune pe care instanța o apreciază în fiecare caz în parte. Trecerea timpului nu atrage automat calificarea duratei detenției provizorii, în speță nefiind depășit termenul rezonabil.

Față de cele expuse, constatând că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale, Tribunalul va respinge în baza art. 385¹⁵pct.1 lit.b Cod procedură penală, ca nefondat, prezentul recurs și, în baza art. 192 al.2 Cod procedură penală va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în care este inclus și onorariul avocatului din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M. P., ns. a 27.05.1976, în prezent aflat în Penitenciarul Aiud, împotriva încheierii din data de 08.01.2013 pronunțată de J. A. I. în dosar nr._ 12.

În baza art. 189, 192 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi virată în contul BCAJ A. din fondurile MJ.

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședința publică din 11.01.2013

Președinte Judecători

A. M. T. Ț. D. M. S.

Grefier,

N. T.

Red. M.A.

Tehnored. N.T./2 exp./11.01.2013

Judecător fond – S. P. I. C.