Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 263/2014. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 263/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 07-04-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 263/2014

Ședința publică de la 07 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. E. F.

Grefier D. H.

Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror

A. M.

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe petentul T. V. A., având ca obiect plângere soluții de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP), împotriva ordonanței din 20.11.2013 dată în dosar nr. 1030/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul A. și menținută prin rezoluția nr. 709/II/2/2013 din 24.12.2013 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul A..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa petentului și a apărătorului său, av. A. I. și a intimatei M. CM I. prin lichidator C. L.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că a fost atașate dosarele nr. 1030/P/2012 și 709/II/2/2013 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul A..

Nefiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul asupra plângerii formulate.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea plângerii formulate ca tardiv introdusă în raportat de prevederile art. 278/1 Cod procedură penală din 1968.

TRIBUNALUL

Asupra plângerii de față,

P. ordonanța nr. 1030/P/2012 din data de 20.11.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul A. confirmată prin rezoluția nr. 709/II/2/2013 din data de 24.12.2013 a prim procurorului aceluiași P. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de petentul Ț. V. A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 147 din legea nr.85/2006 și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ-amendă în cuantum de 1000 lei.

Împotriva acestei soluții a formulat plângere petentul Ț. V. A., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub dosar nr._ la data de 04.03.2014.

La termenul de judecată din data de 07.04.2014, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția tardivității plângerii formulate de petent.

Referitor această excepție instanța reține următoarele:

Conform art.15 alin.3 din Legea de aplicare a Noului Cod de procedură penală, “soluțiile de netrimitere în judecată cu privire la care termenul de formulare a plângerii la instanță nu a expirat la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse plângerii la judecătorul de cameră preliminară, în condițiile prevăzute de art.340 din Codul de procedură penală. Plângerea se soluționează potrivit legii noi. per a contrario, în cazul soluțiilor de netrimitere în judecată cu privire la care termenul de formulare a plângerii la instanță expirase la data intrării în vigoare a legii noi se judecă potrivit legii vechi.

Potrivit art. 278/1 al. 1 Cpp din 1968 după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

În conformitate cu art. 186 al. 2 Cpp din 1968 la calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește.

În cazul de față rezoluția nr. nr. 709/II/2/2013 din data de 24.12.2013 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul A. a fost comunicată petentului la data de 08.01.2014 – fil. 6 dosar nr. 709/II/2/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul A..

În consecință termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278/1 al. 1 Cpp din 1968 se împlinea la data de 30.01.2014. Însă petentul a formulat plângerea și a depus-o la Tribunalul A. abia la data de 04.03.2014 cu depășirea termenului imperativ mai sus amintit.

În consecință instanța, în temeiul art.2781 alin.8 lit.a Cod pr.pen. va respinge ca tardivă plângerea formulată de petentul Ț. V. A. împotriva ordonanței din 20.11.2013 dată în dosar nr. 1030/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul A. și menținută prin rezoluția nr. 709/II/2/2013 din 24.12.2013 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul A..

În baza art.192 alin.2 Cod pr.pen. va obliga petentul să plătească suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art.2781 alin.8 lit.a Cod pr.pen. respinge ca tardivă plângerea formulată de petentul Ț. V. A. domiciliat în Aiud ..11-13, . în contradictoriu cu intimatul M. CM I. prin lichidator C. L. cu sediul în A. I., ..1, ., ., jud.A. împotriva ordonanței din 20.11.2013 dată în dosar nr. 1030/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul A. și menținută prin rezoluția nr. 709/II/2/2013 din 24.12.2013 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul A..

În baza art.192 alin.2 Cod pr.pen. obligă petentul să plătească suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 07.04.2014.

Președinte,

M. E. F.

Grefier,

D. H.

Red. FM.E.

Tehnored. D.H/2 EX./ 07.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 263/2014. Tribunalul ALBA