Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 177/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 177/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 10-03-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. A.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 177/2014
Ședința publică de la 10 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E. F.
Grefier D. H.
Pe rol se află soluționarea sesizării Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G.nr.836/2013 la nivelul Penitenciarului Aiud în privința condamnatului C. G.-C., cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 73/26.03.2007 pronunțată de T. A..
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Asupra cauzei penale de față,
Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub dos. nr._, Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Aiud privind pe condamnatul C. G.-C., ns. la 11.08.1983, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 73/2007 pronunțată de T. A. în dosar nr._ rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3777/01.08.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
S-a arătat, în acest sens, că prin sentința penală nr. 73/2007 pronunțată de T. A. în dosar nr._ rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3777/01.08.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a aplicat condamnatului pedeapsa de 18 ani închisoare alături de care s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii, pentru o perioadă de 8 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit.a) și lit.b) Cod penal din 1968 pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 raportat. la 176 lit. a, d Cod penal din 1968
Alături de pedeapsa principală a fost aplicată inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a - c Cod penal.
În baza sentinței penale menționate s-a emis MEPI nr. 80/2007 de către T. A., executarea pedepsei începând la data de 03.01.2006.
S-a arătat, de asemenea că, pedepsele complementare aplicate inculpatului sunt mai mari decât maximul special prevăzut de Codul penal, astfel că acestea trebuie reduse la limitele speciale prevăzute de legea nouă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 Cod penal, art. 595 Cod procedură penală și art. 23 din Legea nr. 255/2013.
La dosarul cauzei s-au depus fișa de cazier judiciar a condamnatului și o copie a sentinței penale menționate, precum și stadiul executării.
Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 73/2007 pronunțată de T. A. în dosar nr._ rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3777/01.08.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a aplicat condamnatului pedeapsa de 18 ani închisoare alături de care s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii, pentru o perioadă de 8 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit.a) și lit.b) Cod penal din 1968 pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 raportat la 176 lit. a, d Cod penal din 1968
Alături de pedeapsa principală a fost aplicată inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a - c Cod penal.
În baza sentinței penale menționate s-a emis MEPI nr. 80/2007 de către T. A., executarea pedepsei începând la data de 03.01.2006.
Potrivit art. 6 alin. (1) Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Conform art. 4 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod procedură penală, instanța urmează să analizeze aspecte referitoare la aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă prevăzută de legea nouă pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat.
În ceea ce privește limitele de pedeapsă mai favorabile, instanța urmează să stabilească limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat.
Astfel, instanța reține următoarele:
Infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art.174 raportat la art. 176 alin.1 lit. a și d Cod penal din 1968 este reglementată de dispozițiile art. 189 alin. 1 lit. d, h Cod penal, fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în Codul penal din 1968 limitele pedepsei fiind prevăzute de la 15 la 25 ani, iar în actualul Cod penal de la 15 la 25 de ani.
Față de cele reținute, instanța constată că pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată inculpatului nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 25 ani închisoare.
Având în vedere prevederea că pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) - c) din Codul penal din 1968 este prevăzută și de legea nouă, instanța va aplica pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a)-c) Cod penal.
În privința pedepselor complementare aplicate prin hotărârea menționată, instanța reține că, deși, acestea au corespondent în noul cod penal, nu sunt însă aplicate în limitele de timp prevăzute de art. 66 alin.1 din Cod penal (durata maximă a aplicării acestora fiind de 5 ani), argument pentru care sunt incidente prevederile art. 6 al. 6 din Noul Cod Penal.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 Cod procedură penală va admite contestația la executare ca urmare a sesizării Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Aiud privind pe condamnatul C. G.-C., ns. la 11.08.1983 și în consecință:
Va constata că prin sentința penală nr. 73/2007 pronunțată de T. A. în dosar nr._ rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3777/01.08.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a aplicat condamnatului pedeapsa de 18 ani închisoare alături de care s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii, pentru o perioadă de 8 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit.a) și lit.b) Cod penal din 1968.
În baza art. 6 alin.6 Cod penal raportat la art. 66 Cod penal va reduce pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a), lit.b) Cod penal din 1968 de la 8 ani, la 5 ani.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 80/2007 emis de T. A..
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 Cod procedură penală admite contestația la executare ca urmare a sesizării Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Aiud privind pe condamnatul C. G.-C., ns. la 11.08.1983 și în consecință:
Constată că prin sentința penală nr. 73/2007 pronunțată de T. A. în dosar nr._ rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3777/01.08.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a aplicat condamnatului pedeapsa de 18 ani închisoare alături de care s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii, pentru o perioadă de 8 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit.a) și lit.b) Cod penal din 1968.
În baza art. 6 alin.6 Cod penal raportat la art. 66 Cod penal reduce pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a), lit.b) Cod penal din 1968 de la 8 ani, la 5 ani.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 80/2007 emis de T. A..
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10.03.2014.
Președinte,
M. E. F.
Grefier,
D. H.
Red. F.M.E.
Tehnored. D.H. / 2 ex./ 13 Martie 2014
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|








