Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Hotărâre din 23-06-2014, Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 23-06-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 165/2014
Ședința publică de la 23 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E. F.
Grefier D. H.
Parchetul de pe lângă Tribunalul A. a fost reprezentat prin procuror
G. V.
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul R. C. împotriva sentinței penale nr. 227/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._, având ca obiect sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul asistat de av. S. S., apărător desemnat din oficiu pentru contestator, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Condamnatul învederează instanței că își menține contestația formulată.
Nefiind cereri formulate, instanța acordă cuvântul asupra contestației formulate.
Apărătorul condamnatului solicită admiterea contestației, arătând că prin sentința penală nr. 91/2011 a Judecătoriei Hunedoara contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare. Comisia prevăzută de HG 836/2013 a formulat o sesizarea privind aplicarea legii penale mai favorabile care a fost admisă prin sentința penală nr. 227/2014, dispunându-se reducerea pedepsei la 9 ani și 8 luni închisoare. Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul, apărătorul acestuia solicitând admiterea ei, iar în urma aplicării legii penale mai favorabile individualizarea pedepselor și reducerea cuantumului acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea contestației și reducerea pedepsei de 10 ani închisoare la maximul de 5 ani conform Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totodată, solicită anularea mandatului și emiterea unui nou mandat.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației.
TRIBUNALUL
Asupra contestației penale de față,
Constată că prin Sentința penală nr. 227/2014 pronunțată de J. A. în dosarul penal nr._ s-a admis sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr.836/2013 la nivelul Penitenciarului A., privind pe condamnatul R. C., și în consecință:
S-a constatat că prin sentința penală nr.91/2011 pronunțată de J. Hunedoara în dosar nr._, rămasă definitivă la data de 13.12.2012 prin respingerea recursului prin decizia nr.1294/2012 a Curții de Apel A.-I., i s-a aplicat condamnatului pedeapsa de 10 ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de furt calificat cu consecințe deosebit de grave prev. de art.26 rap. la art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,g și i, alin.4 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1969.
În baza art.6 alin.1 Cod penal nou, s-a redus pedeapsa de 10 ani închisoare la maximul special de 9 ani și 8 luni închisoare prevăzut de art.49 rap. la art.229 alin.1 lit.b și d Cod penal nou cu aplicarea art.77 lit.a și art.36 alin.1 Cod penal nou.
A dedus din pedeapsă durata executată din 23.12.2009 la zi.
A dispus anularea mandatul de executare a pedepsei nr.104/2011 emis la 17.12.2012 în baza sentinței penale nr.91/2011 a Judecătoriei Hunedoara și a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, după rămânerea definitivă a hotărârii.
S-a făcut aplicarea art.275 alin.3 Cod proc.penală privind cheltuielile judiciare.
Pentru pronunțarea acestei soluții instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 27.01.2014, sub dosar penal nr._, Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită la nivelul Penitenciarului A. în baza H.G. nr.836/2013, a sesizat instanța de executare cu privire la aplicarea prevederilor Noului Cod penal condamnatului R. C., născut la data de 29.08.1985, fiul lui C. și E. M., aflat în executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.91/2011 a Judecătoriei Hunedoara, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate furt calificat.
S-a menționat că executarea pedepsei a început la data de 18.12.2012, iar Comisia a apreciat că fapta este pedepsită de NCP cu un maxim mai redus.
În drept s-a invocat art.23 alin.6 din Legea nr.255/2013 modificată prin O.U.G. nr.116/2013.
Au fost anexate sesizării fișa de evaluare a condamnatului și, în copie, mandatul de executare nr.104/2011 emis de J. Hunedoara, sentința penală nr.91/2011 a Judecătoriei Hunedoara, fișa de cazier a condamnatului.
Instanța de fond a reținut că R. C. se află încarcerat în P. A., în executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.91/2011 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Hunedoara, rămasă definitivă prin decizia nr.1294/13.12.2012 a Curții de Apel A.-I.. Executarea pedepsei a început la data de 18.12.2012 și urmează să expire în termen la data de 18.03.2021.
Potrivit art.6 alin.1 Cod penal nou (intrat în vigoare la data de 01.02.2014), când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. Corespunzător, art.4 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Noului Cod penal prevede că o pedeapsă aplicată definitiv sub imperiul Codului penal din 1969 și care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal nou, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Din analiza acestor texte de lege este evident că legiuitorul a renunțat la instituția aplicării facultative a legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive, urmărind doar asigurarea încadrării pedepselor aplicate în temeiul Codului penal din 1969 în limitele speciale ale pedepselor prevăzute de Noul Cod penal.
Sub un alt aspect, însă, pentru a verifica incidența dispozițiilor art.6 Cod penal nou -intitulat "Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei"- este necesar a compara pedeapsa definitiv aplicată condamnatului sub imperiul Codului penal din 1969, cu maximul pedepsei ce i s-ar putea aplica în temeiul Codului penal nou condamnatului pentru infracțiunea săvârșită. În opinia instanței această sintagmă se referă la fapta comisă de către condamnat in concreto, respectiv având în vedere ansamblul circumstanțelor și cauzelor de diminuare și/sau de majorare a pedepsei. A interpreta altfel ar însemna a extinde excesiv efectele legii penale mai favorabile, respectiv a egaliza tratamentul sancționator al infractorilor primari cu cel al revidiviștilor, sau al celor ce au săvârșit fapta în formă continuată cu al celor ce au comis un singur act material, prin prisma raportării pedepselor aplicate definitiv acestora la același maxim - maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea în formă consumată.
Având în vedere considerațiile teoretice expuse, instanța a constatat că pedeapsa de 10 ani închisoare în executarea căreia se află R. C. i-a fost aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.26 rap. la art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, g și i și alin.4 Cod penal din 1969, cu reținerea art.41 alin.2 Cod penal din 1969. Fapta are corespondent în art.228, art.229 alin.1 lit.b și d NCP, pedeapsa maximă fiind de 5 ani închisoare. Pe de altă parte, furturile au fost săvârșite de cel puțin trei persoane împreună, fiind descrise la punctele 8, 9, 10, 11, 13-14, 16, 24, 26 și 27 din considerentele sentinței nr.91/2011 (filele 14-16, 19-20), fiind reținut și de către instanță, cu prilejul individualizării judiciare a pedepsei, "numărul mare al participanților cu care (acesta) a cooperat". Prin urmare, instanța va reține în speță și incidența dispozițiilor art.77 lit.a NCP, respectiv circumstanța agravantă a săvârșirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună, cu consecința sporirii limitei maxime cu o treime, în condițiile art.78 alin.1 NCP. De asemenea, instanța a avut în vedere că infracțiunea a fost săvârșită în formă continuată, ceea ce atrage aplicarea prevederilor art.36 alin.1 NCP, respectiv majorarea maximului pedepsei cu 3 ani.
În consecință, dând efect dispozițiilor art.79 alin.2 NCP, care arată imperativ modul de stabilire a pedepsei în situația în care există mai multe cauze de majorare, instanța a aplicat succesiv dispozițiile privitoare la circumstanțele agravante și infracțiunea continuată. Așadar, mai întâi a majorat limita maximă de 5 ani cu o treime, ajungând la 6 ani și 8 luni, apoi a majorat-o cu 3 ani în condițiile art.36 alin.1 NCP, astfel că limita maximă de pedeapsă ce i se poate aplica lui R. C. potrivit legii penale noi este de 9 ani și 8 luni. Întrucât acestă pedeapsă este mai mică decât cea în a cărei executare se află H.G. nr.836/2013 la nivelul Penitenciarului A., concluzionând că în ceea ce privește situația condamnatului R. C. legea penală mai favorabilă este Noul Cod penal.
Împotriva sentinței primei instanțe a formulat contestație în termenul legal condamnatul R. C..
În susținerea orală a motivelor de contestație, condamnatul, personal și prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza a se admite sesizarea comisiei constituite la nivelul Penitenciarului A., în sensul reducerii pedepsei față de noile dispoziții ale legii penale mai favorabile.
Analizând legalitatea și temeinica sentinței penale atacate prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticii invocate de condamnatul contestator, precum și din oficiu, potrivit art.425 ind.1, comb. cu art. 416 și art. 418 Cod proc.penală, Tribunalul constată că prezenta contestație este fondată urmând a fi admisă pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Tribunalul constată că judecătorul de primă instanță în mod nelegal a făcut aplicarea art.6 alin.1 Cod penal nou, reducând pedeapsa de 10 ani închisoare la maximul special de 9 ani și 8 luni închisoare prevăzut de art.49 rap. la art.229 alin.1 lit.b și d Cod penal nou cu aplicarea art.77 lit.a și art.36 alin.1 Cod penal nou.
Potrivit art. 6 alin. 1 din noul Cod penal ,,Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.’’
Conform art. 4 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pedeapsa aplicată printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Din economia acestor prevederi legale rezultă că privitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înțeles să repună în discuție criteriile de stabilire și individualizare a sancțiunii, ci numai să înlăture de la executare partea din sancțiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă.
În concluzie, verificând dacă se impune modificarea, potrivit art. 6 din Codul penal, a unei sancțiuni definitiv aplicate, comparația se va realiza numai între cuantumul pedepsei aplicate și maximul prevăzut de legea nouă. Reducerea va opera numai când cuantumul pedepsei aplicate este superior maximului prevăzut de legea nouă, în toate situațiile numai la maximul nou, niciodată la o limită inferioară acestui maxim.
Prin urmare, singurul criteriu pe care legiuitorul îl pune la dispoziția judecătorului chemat să aprecieze, în faza de executare, dacă se impune înfrângerea autorității de lucru judecat a unei hotărâri cu privire la felul și cuantumul pedepsei este acela al celei mai grele situații la care s-ar putea ajunge, în abstract, potrivit legii noi.
În lumina acestor considerații teoretice, Tribunalul constată că prin sentința penală nr.91/2011 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Hunedoara, rămasă definitivă prin decizia nr.1294/13.12.2012 a Curții de Apel A.-I., contestatorul R. C. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.26 rap. la art. 208 al.1, art.209 lit.a, g, i și alin.4 Cod penal din 1969 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. din 1969.
Referitor la condițiile de incriminare a faptelor sub legea penală veche și sub legea penală nouă și la pedeapsa stabilită, se constată că infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208, art.209 lit.a, g, i și alin.4 Cod penal din 1969 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. din 1969, se regăsește încriminată în art. 229 alin.1 lit. b și d C. pen., iar pedeapsa prevăzută este închisoarea de la unu la 5 ani.
Problema de drept ce se ridică în speță, este dacă în aplicarea art. 6 din noul Cod penal, atunci când se verifică dacă sancțiunea aplicată condamnatului depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se ia sau nu în considerare și cauza de agravare a pedepsei, dispozițiile art. 36 alin.1 Cod penal (art. 42 alin.2 C.pen. anterior).
Tribunalul apreciază că în analiza aplicării dispozițiilor art. 6 din noul Cod penal, nu pot fi luate în considerare aceste prevederi având în vedere dispozițiile art. 187 din noul Cod penal care definesc înțelesul sintagmei ,,pedeapsă prevăzută de lege’’ și decizia nr.7/2014 pronunțată de ÎCCJ pentru dezlegarea unei probleme de drept care stabilește că „în aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 6 din Codul penal, în cazul infracțiunilor continuate, prin sintagma "maxim special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită" se înțelege maximul special prevăzut de lege pentru infracțiune, fără luarea în considerare a cauzei de majorare a pedepsei prevăzută pentru infracțiunea continuată.
Față de textele invocate mai sus, Tribunalul constată că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată condamnatului depășește maximul special de 5 ani închisoare, prevăzut de legea nouă, astfel că se impune reducerea acesteia la maximul special.
Față de aceste considerente, Tribunalul, în baza dispozițiilor art. 23 alin. 10 din Legea nr. 255/2013, rap. la art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală va admite contestația formulată de contestatorul R. C. ns. la data de 29.08.1985 deținut în P. A. împotriva sentinței penale nr.227/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ .
Va desființa sentința penală atacată numai sub aspectul aplicării art.6 alin.1 C.pen. și soluționând cauza în aceste limite:
În baza art.6 alin.1 C.pen. raportat la art.229 lit.b, d C.pen. va reduce pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată condamnatului pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 26 C.pen. raportat la art. 208, art.209 lit.a, g, i și alin.4 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. din 1969 la 5 ani închisoare.
Va menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței penale anterioare.
În baza art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi virată din contul MJ în contul BCAJ A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația formulată de contestatorul R. C. ns. la data de 29.08.1985 deținut în P. A. împotriva sentinței penale nr.227/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ .
Desființează sentința penală nr.227/2014 numai sub aspectul aplicării art.6 alin.1 C.pen. și soluționând cauza în aceste limite:
În baza art.6 alin.1 C.pen. raportat la art.229 lit.b, d C.pen. reduce pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată condamnatului pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 26 C.pen. raportat la art. 208, art.209 lit.a, g, i și alin.4 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. din 1969 la 5 ani închisoare.
Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței penale anterioare.
În baza art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi virată din contul MJ în contul BCAJ A..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 23.06.2014.
Președinte,
M. E. F.
Grefier,
D. H.
Red. F.M.E.
Tehnored. D.H. / 2 ex./ 09.07.2014
Judecător fond – A. F. T.
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
