Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 166/2014. Tribunalul ALBA

Tribunalul ALBA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 166/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 23-06-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 166/2014

Ședința publică de la 23 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. E. F.

Grefier D. H.

Parchetul de pe lângă Tribunalul A. a fost reprezentat prin procuror

G. V.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul B. I. M. împotriva sentinței penale nr. 230 din data de 10.02.2014 pronunțată de J. A. în dosarul nr._, având ca obiect sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul asistat de av. S. S., apărător desemnat din oficiu pentru contestator, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Condamnatul învederează instanței că își menține contestația formulată, ocazie cu care depune la dosar un memoriu.

Nefiind cereri formulate, instanța acordă cuvântul asupra contestației formulate.

Apărătorul condamnatului solicită admiterea contestației, arătând că deținutul se află în executarea pedepsei de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și furt. În ceea ce privește fapta săvârșită în public și prevăzută de Legea nr. 61/1991, arată că aceasta nu mai este incriminată de noul Cod penal. În ceea ce privește infracțiunea de furt săvârșită în timpul minorității, arată că noile dispoziții nu mai prevăd aplicarea pedepsei cu închisoarea, ci aplicarea unei măsuri educative, aspecte față de care solicită admiterea contestației.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea contestației în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 11 din Legea nr. 61/1991, care este dezincriminată. Arată că în ceea ce privește infracțiunea de furt săvârșită în timpul minorității, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 21 din Legea nr. 187/2012, urmând ca, în cazul aplicării acesteia, pedeapsa rezultantă să fie mai mare decât cea executată în prezent.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației.

TRIBUNALUL

Asupra contestației penale de față,

Prin sentința penală nr.230/10.02.2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ s-au dispus următoarele:

A fost respinsă sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G.nr.836/2013 la nivelul Penitenciarului A. privind pe condamnatul B. I. M..

În baza art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 27.01.2014, sub dosar penal nr._, Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită la nivelul Penitenciarului A. în baza H.G. nr.836/2013, a sesizat instanța de executare cu privire la aplicarea prevederilor Noului Cod penal condamnatului B. I. M., aflat în executarea pedepsei de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.967/2011 a Judecătoriei A., pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și tâlhărie.

S-a menționat că executarea pedepsei a început la data de 07.01.2007, iar Comisia a apreciat că fapta revocată a fost săvârșită în minorat, iar art.114 NCP prevede măsuri educative; de asemenea, fapta săvârșită în public și prev. de Lg.61/1991, conform NCP nu se pedepsește.

În drept s-a invocat art.23 alin.6 din Legea nr.255/2013 modificată prin O.U.G. nr.116/2013.

Au fost anexate sesizării fișa de evaluare a condamnatului și, în copie, mandatul de executare nr.1013/2011 emis de J. A., sentința penală nr.967/2011 a Judecătoriei A., cu mențiunea datei și modalității rămânerii definitive, mandatul de executare nr.581/2010 emis de J. A. I., sentința penală nr.517/2010 a Judecătoriei Alba Iulia, mandatul de executare nr.135/2008 emis de J. S., sentința penală nr.110/2008 a Judecătoriei S., decizia penală nr.227/A/2008 pronunțată de Tribunalul A., minuta deciziei penale nr. 22/2009 a Curții de Apel A. I., mandatul de executare nr.284/2006 emis de Tribunalul A., sentința penală nr.270/2006 pronunțată de Tribunalul A., minuta deciziei penale nr. 40/A/2007 a Curții de Apel A. I. și fișa de cazier a condamnatului.

Analizând sesizarea Comisiei prin prisma înscrisurilor aflate la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța a reținut că B. I.-M. se află încarcerat în P. A., în executarea pedepsei de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.967/2011 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A., rămasă definitivă la data de 10.10.2011, prin respingerea recursului prin decizia penală nr.437/2011 a Tribunalului A.. Executarea pedepsei a început la data de 07.01.2007 și urmează să expire în termen la data de 05.01.2016.

Potrivit art.6 alin.1 Cod penal nou (intrat în vigoare la data de 01.02.2014), când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. Corespunzător, art.4 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Noului Cod penal prevede că o pedeapsă aplicată definitiv sub imperiul Codului penal din 1969 și care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal nou, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

Din analiza acestor texte de lege este evident că legiuitorul a renunțat la instituția aplicării facultative a legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive, urmărind doar asigurarea încadrării pedepselor aplicate în temeiul Codului penal din 1969 în limitele speciale ale pedepselor prevăzute de Noul Cod penal.

Sub un alt aspect, însă, pentru a verifica incidența dispozițiilor art.6 Cod penal nou -intitulat "Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei"- este necesar a compara pedeapsa definitiv aplicată condamnatului sub imperiul Codului penal din 1969, cu maximul pedepsei ce i s-ar putea aplica în temeiul Codului penal nou condamnatului pentru infracțiunea săvârșită. În opinia instanței această sintagmă se referă la fapta comisă de către condamnat in concreto, respectiv având în vedere ansamblul circumstanțelor și cauzelor de diminuare și/sau de majorare a pedepsei. A interpreta altfel ar însemna a extinde excesiv efectele legii penale mai favorabile, respectiv a egaliza tratamentul sancționator al infractorilor primari cu cel al revidiviștilor, sau al celor ce au săvârșit fapta în formă continuată cu al celor ce au comis un singur act material, prin prisma raportării pedepselor aplicate definitiv acestora la același maxim - maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea în formă consumată.

Așadar, pentru a analiza incidența legii penale mai favorabile sub toate aspectele, instanța urmează a parcurge un algoritm în două etape: mai întâi va analiza fiecare pedeapsă din rezultanta definitivă, verificând dacă depășește limita maximă prevăzută de legea nouă și, dacă este cazul, va proceda la reducerea fictivă a acesteia la maximul special din Noul Cod penal, apoi, în a doua etapă, va proceda la aplicarea regimului sancționator al pluralității prevăzut în Noul Cod penal, tot în mod teoretic. Numai în ipoteza în care pedeapsa rezultantă conform Noului Cod penal va fi mai redusă decât pedeapsa în a cărei executare se află condamnatul, instanța o va reduce pe aceasta din urmă până la limita noii rezultante. În ipoteza contrară, condamnatul va executa în continuare pedeapsa definitiv aplicată în baza dispozițiilor Codului penal din 1969, fără a fi reduse efectiv pedepsele componente ale rezultantei.

În consecință, instanța a analizatt, pe rând, pedepsele contopite, prin corespondență cu incriminarea infracțiunilor în Noul Cod penal, după care observând prevederile art.79 Cod penal instanța urmează să aplice succesiv dispozițiile privitoare la tentativă, circumstanțe atenuante, cazuri speciale de reducere a pedepsei, apoi dispozițiile privitoare la circumstanțele agravante, infracțiunea continuată, concurs sau recidivă.

Având în vedere considerațiile teoretice expuse, instanța constată că pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare în executarea căreia se află B. I.-M. se compune din următoarele pedepse:

- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal din 1969 cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal din 1969, prin sentința penală nr.110/2008 a Judecătoriei S., definitivă la 16.03.2009 prin decizia penală nr.22/2009 a Curții de Apel A.-I.;

- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.211 alin.1, 2 lit.b și c și alin.21 lit.b Cod penal din 1969;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.11 alin.1 din Legea nr.61/1991;

ambele prin sentința penală nr.270/2006 a Tribunalului A., definitivă prin decizia penală nr.40/A/2007 a Curții de Apel A.-I., la data de 06.03.2007;

- 1 an și 6 luni închisoare ca urmare a revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr.1456/2005 a Judecătoriei A.-I.;

- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, e, g și i Cod penal din 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.75 lit.c Cod penal din 1969, prin sentința penală nr.517/2010 a Judecătoriei A.-I., definitivă la data de 01.11.2010 prin neapelare;

- 6 luni închisoare spor.

1. Fapta prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal din 1969, pentru care condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 5 ani închisoare, are corespondent în art.228, art.229 lit.b și d NCP, pedeapsa maximă fiind de 5 ani închisoare.

Fapta prev. de art.211 alin.1, 2 lit.b și c și alin.21 lit.b Cod penal din 1969, pentru care condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 7 ani închisoare, are corespondent în art.234 alin.1 lit.a, d și e NCP, pedeapsa maximă fiind de 10 ani închisoare.

Fapta prev. de art.11 alin.1 din Legea nr.61/1991, pentru care B. I.-M. a fost condamnat la 1 an închisoare este dezincriminată, art.372 alin.1 NCP sancționând doar portul fără drept de obiecte periculoase la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție ori agrement ori în mijloace de transport în comun. Or, în sentința penală nr.270/2006 a Tribunalului A. s-a reținut că inculpatul B. I.-M. a purtat un briceag pe străzi din municipiul A.-I..

Fapta prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, e, g și i Cod penal din 1969, pentru care i s-a aplicat lui B. I.-M. pedeapsa de 5 ani închisoare prin sentința penală nr.517/2010 a Judecătoriei A.-I. are corespondent în art.228, art.229 lit.b și d NCP, pedeapsa maximă fiind de 5 ani închisoare. Pe de altă parte, fapta a fost comisă în condițiile art.41 alin.2 și art.75 lit.c Cod penal din 1969, deci în formă continuată și de către un minor împreună cu un major, ceea ce presupune aplicarea tratamentelor sancționatoare prev. de art.35 alin.1, art.36 NCP, respectiv art.77 alin.1 lit.d NCP și mărirea obligatorie a limitelor de pedeapsă cu 1/3 din maxim și aplicarea unui spor de 3 ani.

În consecință, în speță nu se impune reducerea niciuneia din pedepsele aplicate definitiv condamnatului B. I.-M., ci doar constatarea dezincriminării faptei prev. de art.11 alin.1 din Legea nr.61/1991.

2. Întrucât B. I.-M. a comis faptele în concurs, împrejurare reținută prin sentința de contopire nr.967/2011 a Judecătoriei A., instanța va aplica art.39 alin.1 lit.b NCP, astfel că pedeapsa rezultantă potrivit Noului Cod penal va fi de 7 ani plus sporul de 1/3 din celelalte pedepse de 5 ani închisoare și 5 ani închisoare, totalul fiind de 10 ani și 4 luni închisoare. Această rezultantă este evident mai mare decât pedeapsa pe care o execută în prezent condamnatul, de 9 ani închisoare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul B. I. M., solicitând reducerea pedepsei.

Analizând contestația formulată raportat la dispozițiile legale incidente în materie, Tribunalul reține următoarele:

Instanța de fond a analizat în mod corect situația pedepselor aplicate condamnatului prin raportare la dispozițiile art. 6 Cod penal, iar pedeapsa rezultantă prin raportare la tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni potrivit art. 39 Cod penal.

Tribunalul constată că această analiză a fost efectuată în considerentele hotărârii pronunțate, însă analizând conținutul deciziei ÎCCJ nr. 1/14 aprilie 2014 în dosar nr._ /HP/P, Tribunalul apreciază că este necesară aplicarea efectivă a dispozițiilor art. 6 din Codul penal, în minuta hotărârii, în privința pedepselor care depășesc maximul special prevăzut de lege, în sensul reducerii acestora la maximul special prevăzut de legea nouă, precum și stabilirea pedepsei rezultante potrivit art. 39 Cod penal, urmând ca la final să se constate dacă se impune sau nu reducerea pedepsei rezultante. Reducerea efectivă a pedepselor este necesară pentru aplicarea ulterioară a altor instituții de drept penal, care ar putea modifica situația condamnărilor, cum ar fi amnistie, grațiere, etc.

Prin această decizie s-au stabilit următoarele: „În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale. În a doua etapă, se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 Cod penal. În cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 Cod penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim. În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.”

În lumina acestor considerații teoretice, Tribunalul constată că prin sentința penală nr.967/2011 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A., rămasă definitivă la data de 10.10.2011, prin respingerea recursului prin decizia penală nr.437/2011 a Tribunalului A. a fost condamnat contestatorul la pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare urmare contopirii (în baza art. 33 lit.a coroborat cu art. 34 alin.1 lit.b Cod penal) următoarelor pedepse aplicate sub imperiul vechiului Cod penal:

- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.211 alin.1, 2 lit.b și c și alin.21 lit.b Cod penal din 1969;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.1ind.1 alin.1 din Legea nr.61/1991, ambele prin sentința penală nr.270/2006 a Tribunalului A., definitivă prin decizia penală nr.40/A/2007 a Curții de Apel A.-I., la data de 06.03.2007;

- 1 an și 6 luni închisoare ca urmare a revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr.1456/2005 a Judecătoriei A.-I.;

- 6 luni închisoare spor.

Referitor la condițiile de incriminare a faptelor sub legea penală veche și sub legea penală nouă și la pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, se constată că infracțiunea de furt calificat prev. de art. .208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal din 1969 se regăsește încriminată în art. art.228, art.229 lit.b și d NCP, iar pedeapsa maximă prevăzută este închisoarea de 5 ani.

Prin urmare, tribunalul constată că cele două pedepse de 5 ani închisoare aplicate condamnatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. .208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal din 1969 nu depășește maximul special de 5 ani prevăzut de legea nouă.

Cu privire la infracțiunea de tâlhărie prev. de art.211 alin.1, 2 lit.b și c și alin.21 lit.b Cod penal din_ alin. 2 Cod penal din 1969, tribunalul constată că aceasta se regăsește încriminată în art. 234 alin.1 lit.a, d și e NCP, pedeapsa maximă fiind de 10 ani închisoare.

Având în vedere aceste aspecte, se constată că pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată condamnatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie nu depășește maximul special de 10 ani prevăzut de legea nouă, astfel că nu se impune reducerea acesteia.

În privința pedepsei de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.1 ind.1 alin.1 din Legea nr.61/1991, Tribunalul constată că în legea nouă, aceasta nu mai este prevăzută ca infracțiune.

Astfel, făcând aplicare art.4 C.pen. și art. 39 pct.1 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal se constată că infracțiunea prev. de art.1 ind.1 alin.1 din Legea nr.61/1991 pentru care i s-a aplicat condamnatului pedeapsa de 3 luni închisoare nu mai este prevăzută ca infracțiune.

În următoarea etapă se vor aplica dispozițiile art. 39 Cod penal prin luarea în considerare a pedepselor reduse în baza art. 6 alin. 1 Cod penal și se va stabili pedeapsa rezultantă care va fi comparată cu pedeapsa rezultantă pe care o execută condamnatul. În cauza de față pedeapsa rezultantă aplicabilă potrivit art. 39 Cod penal depășește pedeapsa rezultantă aplicată în baza Codului penal din 1969, motiv pentru care se va proceda la menținerea acesteia.

Raportat la cele de mai sus, în baza art. 23 alin. 10 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, Tribunalul va admite contestația formulată de condamnatul B. I. M. împotriva sentinței penale nr.230 din data de 10.02.2014 pronunțată de J. A. pe care o desființează în întregime și, soluționând cauza:

Va admite în parte sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G.nr.836/2013 la nivelul Penitenciarului A. privind pe contestatorul B. I. M..

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare aplicată condamnatului B. I. M. prin sentința penală nr.967/2011 pronunțată de J. A. rămasă definitivă la data de 10.10.2011 prin decizia penală nr. 437/2011 a Tribunalului A. și repune în individualitate pedepsele, astfel:

- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.208 alin.l, art.209 alin.l lit.a, g și i Cod penal din 1969 cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal din 1969, aplicată prin sentința penală nr. 110/2008 a Judecătoriei S., definitivă la 16.03.2009 prin decizia penală nr.22/2009 a Curții de Apel A.-I.;

- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.211 alin.l, 2 lit.b și c și alin.2 ind.l litb Cod penal din 1969, aplicată prin sentința penală nr.270/2006 a Tribunalului A., definitivă prin decizia penală nr.40/A/2007 a Curții de Apel A.-I., la data de 06.03.2007;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.1 ind.l alin.l din Legea nr.61/1991 aplicată prin sentința penală nr.270/2006 a Tribunalului A., definitivă prin decizia penală nr.40/A/2007 a Curții de Apel A.-I., la data de 06.03.2007;

- 1 an și 6 luni închisoare ca urmare a revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 1456/2005 a Judecătoriei A.-I.;

- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.208 alin.l, art.209 alin.l lit.a, e, g și i Cod penal din 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.75 lit.c Cod penal din 1969, aplicată prin sentința penală nr.517/2010 a Judecătoriei A.-I., definitivă la data de 01.11.2010 prin neapelare;

- 6 luni închisoare spor.

In baza art.4 C.pen. și art.39 pct.l din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal va constata că infracțiunea prev. de art.l ind.l alin.l din Legea nr.61/1991 pentru care i s-a aplicat condamnatului pedeapsa de 1 an închisoare prin sentința penală nr.270/2006 a Tribunalului A., definitivă prin decizia penală nr.40/A/2007 a Curții de Apel A.-I. nu mai este prevăzută ca infracțiune.

Va constata că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată condamnatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.l, art.209 alin.l lita, g și i Cod penal din 1969 cu aplicarea art.75 litc Cod penal din 1969, prin sentința penală nr. 110/2008 a Judecătoriei S., definitivă la 16.03.2009 prin decizia penală nr.22/2009 a Curții de Apel A.-I. și pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.208 alin.l, art.209 alin.l lita, e, g și i Cod penal din 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.75 lit.c Cod penal din 1969, prin sentința penală nr.517/2010 a Judecătoriei A.-I. nu depășesc maximul special de 5 ani prevăzut de legea nouă, respectiv de art.229 alin.l C.pen.

Va constata că pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată condamnatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art.211 alin.l, 2 lit.b și c și alin.2 ind.l lit.b Cod penal din 1969, prin sentința penală nr.270/2006 a Tribunalului A., definitivă prin decizia penală nr.40/A/2007 a Curții de Apel A.-I., la data de 06.03.2007 nu depășește maximul special de 10 ani prevăzut de legea nouă, respectiv de art.234 alin.l lita, d și e C.pen.

Va constata că prin aplicarea dispozițiilor art.39 alin.l litb din noul Cod penal, astfel cum s-a stabilit prin decizia penală nr.l pronunțată de ICCJ în dosar nr.l/l/2014/HP/P, și a art. 15 din Legea nr.187/2012 în privința pedepselor de 5 ani închisoare, 7 ani închisoare, 5 ani închisoare și 1 an și 6 luni închisoare, condamnatului i s-ar aplica o pedeapsă rezultantă de 11 ani și 10 luni care depășește pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.967/2011 pronunțată de J. A. rămasă definitivă la data de 10.10.2011 prin decizia penală nr. 437/2011 a Tribunalului A..

Va constata că persoana condamnată B. I. M. urmează să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare.

Va deduce din pedeapsă durata reținerii din 23.05.2006 și perioada executată începând cu 07.01.2007 zi.

Va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr.l013/2011 emis de J. A. la data de 12.10.2011 în baza sentinței penale nr. 967/2011 și va dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei sentințe.

Va menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței penale anterioare.

În baza art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului desemnat din oficiu în cuantum de 100 lei va fi suportat din fondul special destinat al Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite contestația formulată de contestatorul B. I. M. ns. la data de 31.05.1987 deținut în P. A. împotriva sentinței penale nr.230 din data de 10.02.2014 pronunțată de J. A. pe care o desființează în întregime și, soluționând cauza:

Admite în parte sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G.nr.836/2013 la nivelul Penitenciarului A. privind pe contestatorul B. I. M..

Descontopește pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare aplicată condamnatului B. I. M. prin sentința penală nr.967/2011 pronunțată de J. A. rămasă definitivă la data de 10.10.2011 prin decizia penală nr. 437/2011 a Tribunalului A. și repune în individualitate pedepsele, astfel:

- 1 an și 6 luni închisoare ca urmare a revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 1456/2005 a Judecătoriei A.-I.;

- 6 luni închisoare spor.

In baza art.4 C.pen. și art.39 pct.l din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal constată că infracțiunea prev. de art.l ind.l alin.l din Legea nr.61/1991 pentru care i s-a aplicat condamnatului pedeapsa de 1 an închisoare prin sentința penală nr.270/2006 a Tribunalului A., definitivă prin decizia penală nr.40/A/2007 a Curții de Apel A.-I. nu mai este prevăzută ca infracțiune.

Constată că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată condamnatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.l, art.209 alin.l lita, g și i Cod penal din 1969 cu aplicarea art.75 litc Cod penal din 1969, prin sentința penală nr. 110/2008 a Judecătoriei S., definitivă la 16.03.2009 prin decizia penală nr.22/2009 a Curții de Apel A.-I. și pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.208 alin.l, art.209 alin.l lita, e, g și i Cod penal din 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.75 lit.c Cod penal din 1969, prin sentința penală nr.517/2010 a Judecătoriei A.-I. nu depășesc maximul special de 5 ani prevăzut de legea nouă, respectiv de art.229 alin.l C.pen.

Constată că pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată condamnatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art.211 alin.l, 2 lit.b și c și alin.2 ind.l lit.b Cod penal din 1969, prin sentința penală nr.270/2006 a Tribunalului A., definitivă prin decizia penală nr.40/A/2007 a Curții de Apel A.-I., la data de 06.03.2007 nu depășește maximul special de 10 ani prevăzut de legea nouă, respectiv de art.234 alin.l lita, d și e C.pen.

Constată că prin aplicarea dispozițiilor art.39 alin.l litb din noul Cod penal, astfel cum s-a stabilit prin decizia penală nr.l pronunțată de ICCJ în dosar nr.l/l/2014/HP/P, și a art. 15 din Legea nr.187/2012 în privința pedepselor de 5 ani închisoare, 7 ani închisoare, 5 ani închisoare și 1 an și 6 luni închisoare, condamnatului i s-ar aplica o pedeapsă rezultantă de 11 ani și 10 luni care depășește pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.967/2011 pronunțată de J. A. rămasă definitivă la data de 10.10.2011 prin decizia penală nr. 437/2011 a Tribunalului A..

Constată că persoana condamnată B. I. M. urmează să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare.

Deduce din pedeapsă durata reținerii din 23.05.2006 și perioada executată începând cu 07.01.2007 zi.

Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr.l013/2011 emis de J. A. la data de 12.10.2011 în baza sentinței penale nr. 967/2011 și dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei sentințe.

Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței penale anterioare.

În baza art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu în cuantum de 100 lei va fi suportat din fondul special destinat al Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 23.06.2014.

Președinte,

M. E. F.

Grefier,

D. H.

Red. F.M.E.

Tehnored. D.H./ 2 ex/ 09.07.2014

Judecător fond – A. F. T.

← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 433/2014....		Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... →

Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 166/2014. Tribunalul ALBA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 166/2014. Tribunalul ALBA