Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 181/2014. Tribunalul ALBA

Tribunalul ALBA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 181/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 30-06-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 181/2014

Ședința publică de la 30 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. Ț. - Președinte Secția Penală

Grefier I. O.

Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror

G. V.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul M. F. C., deținut în P. A. împotriva sentinței penale nr.228/2014 pronunțată de J. A., în dosar penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul condamnat, asistat de aparator desemnat din oficiu, av. Tomșiț T., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, av. V. S..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

La întrebarea instanței, condamnatul învederează că își menține contestația formulată.

Nefiind alte cereri formulate, instanța acordă cuvântul asupra contestației.

Apărătorul condamnatului solicită admiterea contestației, în măsura în care instanța o apreciază admisibilă.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației, menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei întrucât a primit un spor de 2 ani care în opinia sa este prea mare.

TRIBUNALUL

Asupra contestației penale de față

Constată că prin sentința penală nr.305/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ s-a respins sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr.836/2013 la nivelul Penitenciarului A., privind pe condamnatul U. D., născut la data de 06.07.1973, fiul lui I. și M., în prezent încarcerat în P. A..

S-a făcut aplicarea art.275 alin.3 Cod proc.pen. privind cheltuielile judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Condamnatul M. F.-C. se află încarcerat în P. A., în executarea pedepsei de 13 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1563/2011 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A., rămasă definitivă prin decizia penală nr.27/23.01.2012 a Tribunalului A.. Executarea pedepsei a început la data de 31.01.2007 și urmează să expire în termen la data de 30.07.2020.

Potrivit art.6 alin.1 Cod penal nou (intrat în vigoare la data de 01.02.2014), când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. Corespunzător, art.4 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Noului Cod penal prevede că o pedeapsă aplicată definitiv sub imperiul Codului penal din 1969 și care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal nou, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

Din analiza acestor texte de lege este evident că legiuitorul a renunțat la instituția aplicării facultative a legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive, urmărind doar asigurarea încadrării pedepselor aplicate în temeiul Codului penal din 1969 în limitele speciale ale pedepselor prevăzute de Noul Cod penal.

Sub un alt aspect, însă, pentru a verifica incidența dispozițiilor art.6 Cod penal nou -intitulat "Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei"- este necesar a compara pedeapsa definitiv aplicată condamnatului sub imperiul Codului penal din 1969, cu maximul pedepsei ce i s-ar putea aplica în temeiul Codului penal nou condamnatului pentru infracțiunea săvârșită. În opinia instanței această sintagmă se referă la fapta comisă de către condamnat in concreto, respectiv având în vedere ansamblul circumstanțelor și cauzelor de diminuare și/sau de majorare a pedepsei. A interpreta altfel ar însemna a extinde excesiv efectele legii penale mai favorabile, respectiv a egaliza tratamentul sancționator al infractorilor primari cu cel al revidiviștilor, sau al celor ce au săvârșit fapta în formă continuată cu al celor ce au comis un singur act material, prin prisma raportării pedepselor aplicate definitiv acestora la același maxim - maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea în formă consumată.

Așadar, pentru a analiza incidența legii penale mai favorabile sub toate aspectele, instanța a parcurs un algoritm în două etape: mai întâi a analizat fiecare pedeapsă din rezultanta definitivă, verificând dacă depășește limita maximă prevăzută de legea nouă și, dacă este cazul, va proceda la reducerea fictivă a acesteia la maximul special din Noul Cod penal, apoi, în a doua etapă, a procedat la aplicarea regimului sancționator al pluralității prevăzut în Noul Cod penal, tot în mod teoretic. Numai în ipoteza în care pedeapsa rezultantă conform Noului Cod penal va fi mai redusă decât pedeapsa în a cărei executare se află condamnatul, instanța o va reduce pe aceasta din urmă până la limita noii rezultante. În ipoteza contrară, condamnatul va executa în continuare pedeapsa definitiv aplicată în baza dispozițiilor Codului penal din 1969, fără a fi reduse efectiv pedepsele componente ale rezultantei.

În consecință, instanța urmează a analizat, pe rând, pedepsele contopite, prin corespondență cu incriminarea infracțiunilor în Noul Cod penal, după care observând prevederile art.79 Cod penal instanța a aplicat succesiv dispozițiile privitoare la tentativă, circumstanțe atenuante, cazuri speciale de reducere a pedepsei, apoi dispozițiile privitoare la circumstanțele agravante, infracțiunea continuată, concurs sau recidivă.

Având în vedere considerațiile teoretice expuse, instanța a constatat că pedeapsa rezultantă de 13 ani și 6 luni închisoare în executarea căreia se află M. F.-C. se compune din următoarele pedepse:

- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și i cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal din 1969, aplicată prin sentința penală nr.492/2009 a Judecătoriei A.-I., rămasă definitivă la data de 21.12.2009 prin neapelare;

- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, g și i cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal din 1969, aplicată prin sentința penală nr.232/2009 a Judecătoriei A.-I., rămasă definitivă la data de 09.09.2009 prin decizia penală nr.127/A/10.08.2009 a Tribunalului A.;

- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal din 1969, aplicată prin sentința penală nr.470/2008 a Judecătoriei A.-I., rămasă definitivă la data de 17.05.2010 prin decizia penală nr.93/17.05.2010 a Curții de Apel A.-I.;

- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și i cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal din 1969, aplicată prin sentința penală nr.577/2010 a Judecătoriei A.-I., rămasă definitivă la data de 29.06.2011 prin decizia penală nr.73/A/02.05.2011 a Tribunalului A.;

- 12 ani închisoare pedeapsă rezultantă aplicată prin sentința penală nr.294/2009 a Judecătoriei A., rămasă definitivă prin decizia penală nr.263/15.06.2009 a Tribunalului A., ca urmare a contopirii următoarelor pedepse:

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de pătrundere fără drept în zona de siguranță a infrastructurii feroviare publice prev. de art.4 alin.2 din Legea nr.289/2005, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal din 1969;

- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, alin.3 lit.f cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal din 1969;

- 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere și semnalizare falsă prev. de art.276 alin.1 și 3 cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal din 1969,

toate aplicate prin sentința penală nr.193/05.05.2008 a Judecătoriei A.-I., rămasă definitivă la data de 26.08.2008 prin decizia penală nr.78/2008 a Curții de Apel A.-I.;

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art.182 alin.1 cu aplicarea art.75 lit.a și c Cod penal din 1969, aplicată prin sentința penală nr.297/23.06.2008 a Judecătoriei A.-I., rămasă definitivă la data de 04.09.2008 prin decizia penală nr.146/A/2008 a Tribunalului A.;

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art.192 alin.2 Cod penal;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol prev. de art.20 rap. la art.197 alin.1 Cod penal din 1969;

- 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art.217 alin.1 Cod penal din 1969;

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art.192 alin.2 Cod penal din 1969;

- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol prev. de art.20 rap. la art.197 alin.1 și 3 Cod penal din 1969;

- 2 ani închisoare, spor de pedeapsă,

toate aplicate prin sentința penală nr.391/17.12.2007 a Tribunalului A., rămasă definitivă la data de 05.03.2008 prin decizia penală nr.7/A/2008 a Curții de Apel A.-I.;

- 3 ani și 6 luni închisoare spor.

1. Faptele prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și i Cod penal din 1969, pentru care condamnatului i-au fost aplicate pedepsele de 5 ani închisoare, și respectiv 4 ani închisoare, au corespondent în art.228, art.229 lit.d NCP, pedeapsa maximă fiind de 5 ani închisoare. În consecință, pentru aceste pedepse nu se impune reducerea în temeiul intervenirii unei legi penale mai favorabile.

Fapta prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal din 1969, pentru care condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 5 ani închisoare, are corespondent în art.228, art.229 lit.b și d NCP, pedeapsa maximă fiind de 5 ani închisoare. Nici această pedeapsă nu se impune a fi redusă, nedepășind limita maximă prevăzută de Noul Cod penal.

Fapta de furt calificat prev. de art.208, art.209 alin.1 lit.a Cod penal din 1969, pentru care condamnatului i-a fost aplicată o pedeapsă de 5 ani închisoare, are corespondent în art.228 alin.1 NCP -furt simplu, maximul de pedeapsă fiind de 3 ani închisoare. Pe de altă parte, însă, fapta a fost comisă de 4 persoane împreună, respectiv 3 majori și un minor, în condițiile art.75 lit.c Cod penal din 1969, agravante ce se regăsesc și în Noul Cod penal în art.77 lit.a și d, și atrag tratamentul sancționator prev. de art.78 alin.1 și 2 NCP, respectiv adăugarea unui spor de o treime din maxim. Prin urmare, în speță limita maximală a pedepsei aplicate condamnatului este de 4 ani închisoare, ceea ce ar impune reducerea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.470/2008 a Judecătoriei A.-I. la 4 ani închisoare.

2. Întrucât M. F. C. a comis toate faptele de mai sus în concurs, împrejurare reținută prin sentința penală nr.1563/2011 a Judecătoriei A., definitivă la 23.01.2012, instanța a aplicat dispozițiile art.39 alin.1 lit.d și e NCP, astfel că pedeapsa rezultantă potrivit Noului Cod penal va fi de 9 ani + 1/3 din totalul celorlalte pedepse + amenda, respectiv 23 ani și 5 luni închisoare + amenda. Această rezultantă este evident mai mare decât pedeapsa pe care o execută în prezent condamnatul, aceea de 13 ani și 6 luni închisoare.

De menționat că și în situația în care ne-am raporta la limite maxime de pedepse, fără a adăuga sporul pentru agravanta prev. de art.77 lit.d NCP, pedeapsa rezultantă ar fi mai mare decât ceea ce execută în prezent M. F. C.. Astfel, 7 ani + 1/3 din totalul celorlalte pedepse + amenda conduc la un total de 21 ani și o lună + amenda. Această rezultantă este mai mare decât pedeapsa de 13 ani și 6 luni ănchisoare

Împotriva sentinței primei instanțe a formulat contestație în termenul legal, prevăzut de art.23 alin.9 din Legea nr.255/2013, condamnatul M. F. C.

În susținerea orală a motivelor de contestație, condamnatul, personal și prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza a se admite sesizarea comisiei constituite la nivelul Penitenciarului A., întrucât în cauză se impune aplicarea legii penale mai favorabile, cu consecința reducerii pedepsei față de noile dispoziții ale legii penale mai favorabile.

Analizând legalitatea și temeinica sentinței penale atacate prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticii invocate de condamnatul contestator, precum și din oficiu, potrivit art.425 ind.1, comb. cu art. 416 și art. 418 Cod proc.penală, Tribunalul constată că prezenta contestație nu este fondată urmând a fi respinsă pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Tribunalul constată că judecătorul de primă instanță în mod legal a respins sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului A. privind pe condamnatul M. F. C., deținut în P. A. cu referire la pedeapsa rezultantă de 13,6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1563/2011 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A., rămasă definitivă la data de 23.01.2012, prin decizia penală nr.27/2012 a Tribunalului A. constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 6 Cod penal.

Potrivit art. 6 alin. 1 din noul Cod penal ,,Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.’’

Conform art. 4 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pedeapsa aplicată printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

Din economia acestor prevederi legale rezultă că privitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înțeles să repună în discuție criteriile de stabilire și individualizare a sancțiunii, ci numai să înlăture de la executare partea din sancțiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă.

În concluzie, verificând dacă se impune modificarea, potrivit art. 6 din Codul penal, a unei sancțiuni definitiv aplicate, comparația se va realiza numai între cuantumul pedepsei aplicate și maximul prevăzut de legea nouă. Reducerea va opera numai când cuantumul pedepsei aplicate este superior maximului prevăzut de legea nouă, în toate situațiile numai la maximul nou, niciodată la o limită inferioară acestui maxim.

Prin urmare, singurul criteriu pe care legiuitorul îl pune la dispoziția judecătorului chemat să aprecieze, în faza de executare, dacă se impune înfrângerea autorității de lucru judecat a unei hotărâri cu privire la felul și cuantumul pedepsei este acela al celei mai grele situații la care s-ar putea ajunge, în abstract, potrivit legii noi.

În lumina acestor considerații teoretice, Tribunalul constată că prin sentința penală nr. 1563/2011 a Judecătoriei A., contestatorul M. F. C. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 13,6 ani închisoare urmare contopirii următoarelor pedepse aplicate sub imperiul vechiului Cod penal: