Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 184/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 184/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 30-06-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 184/2014
Ședința publică de la 30 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. Ț. - Președinte Secția Penală
Grefier I. O.
Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror
G. V.
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul S. V., deținut în P. A. împotriva sentinței penale nr. 354/2014 pronunțată de J. A., în dosar penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul condamnat, lipsă fiind apărătorul desemnat din oficiu, av. B. C..
Față de lipsa apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se prezintă contestatorul condamnat, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. B. C., care depune la dosar delegație pentru asistența juridică obligatorie.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La întrebarea instanței, condamnatul învederează că își menține contestația formulată, solicitând să se țină cont că a recunoscut fapta și a fost judecat conform art. 320/1 Cpp iar pedeapsa de 4 ani și 3 luni pentru infracțiunea de ultraj este mult prea mare în opinia sa.
Nefiind alte cereri formulate, instanța acordă cuvântul asupra contestației.
Apărătorul condamnatului solicită admiterea contestației,fiind îndeplinite condițiile de formă și fond pentru admisibilitatea cererii.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației, menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației precum și reducerea pedepsei.
TRIBUNALUL
Asupra contestației penale de față
Constată că prin Sentința penală nr354/2014 pronunțată de J. A. în dosarul penal nr._ s-a respins sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului A., privind pe condamnatul S. V., născut la data de 28.11.1983, deținut în P. A..
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Condamnatul S. V. se află încarcerat în P. A., în executarea pedepsei de 4 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.453/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A.-I., rămasă defintivă la data de 11.11.2013, prin nerecurare. Executarea pedepsei a început la data de 12.07.2013 și urmează să expire în termen la data de 11.10.2017.
Potrivit art.6 alin.1 Cod penal nou (intrat în vigoare la data de 01.02.2014), când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. Corespunzător, art.4 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Noului Cod penal prevede că o pedeapsă aplicată definitiv sub imperiul Codului penal din 1969 și care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal nou, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Din analiza acestor texte de lege este evident că legiuitorul a renunțat la instituția aplicării facultative a legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive, urmărind doar asigurarea încadrării pedepselor aplicate în temeiul Codului penal din 1969 în limitele speciale ale pedepselor prevăzute de Noul Cod penal.
Sub un alt aspect, însă, pentru a verifica incidența dispozițiilor art.6 Cod penal nou -intitulat "Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei"- este necesar a compara pedeapsa definitiv aplicată condamnatului sub imperiul Codului penal din 1969, cu maximul pedepsei ce i s-ar putea aplica în temeiul Codului penal nou condamnatului pentru infracțiunea săvârșită. În opinia instanței această sintagmă se referă la fapta comisă de către condamnat in concreto, respectiv având în vedere ansamblul circumstanțelor și cauzelor de diminuare și/sau de majorare a pedepsei. A interpreta altfel ar însemna a extinde excesiv efectele legii penale mai favorabile, respectiv a egaliza tratamentul sancționator al infractorilor primari cu cel al revidiviștilor, sau al celor ce au săvârșit fapta în formă continuată cu al celor ce au comis un singur act material, prin prisma raportării pedepselor aplicate definitiv acestora la același maxim - maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea în formă consumată.
Așadar, pentru a analiza incidența legii penale mai favorabile sub toate aspectele, instanța urmează a parcurge un algoritm în două etape: mai întâi va analiza fiecare pedeapsă din rezultanta definitivă, verificând dacă depășește limita maximă prevăzută de legea nouă și, dacă este cazul, va proceda la reducerea fictivă a acesteia la maximul special din Noul Cod penal, apoi, în a doua etapă, va proceda la aplicarea regimului sancționator al pluralității prevăzut în Noul Cod penal, tot în mod teoretic. Numai în ipoteza în care pedeapsa rezultantă conform Noului Cod penal va fi mai redusă decât pedeapsa în a cărei executare se află condamnatul, instanța o va reduce pe aceasta din urmă până la limita noii rezultante. În ipoteza contrară, condamnatul va executa în continuare pedeapsa definitiv aplicată în baza dispozițiilor Codului penal din 1969, fără a fi reduse efectiv pedepsele componente ale rezultantei.
În consecință, instanța urmează a analiza, pe rând, pedepsele contopite, prin corespondență cu incriminarea infracțiunilor în Noul Cod penal, după care observând prevederile art.79 Cod penal instanța urmează să aplice succesiv dispozițiile privitoare la tentativă, circumstanțe atenuante, cazuri speciale de reducere a pedepsei, apoi dispozițiile privitoare la circumstanțele agravante, infracțiunea continuată, concurs sau recidivă.
Având în vedere considerațiile teoretice expuse, instanța constată că pedeapsa rezultantă de 4 ani și 3 luni închisoare în executarea căreia se află S. V. se compune din următoarele pedepse:
- 3 ani și 3 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. de art.239 alin.2 și 5 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal din 1969;
- 3 ani și 3 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. de art.239 alin.2 și 5 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal din 1969;
- 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. de art.239 alin.2 și 5 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal din 1969;
toate în concurs real,
- 1 an închisoare spor.
Faptele prev. de art.239 alin.2 și 5 Cod penal din 1969, pentru care condamnatului i-au fost aplicate pedepsele de 3 ani și 3 luni închisoare, 3 ani și 3 luni închisoare și, respectiv, 3 ani închisoare, au corespondent în art.257 alin.1, 2 și 4 rap. la art.193 alin.1 NCP, pedeapsa maximă fiind de 3 ani închisoare.
Pe de altă parte, faptele au fost comise în condițiile recidivei postexecutorii și în concurs real, iar condamnatul a fost judecat în procedura prev. de art.3201 Cod proc.penală anterior. În consecință, instanța va da eficiență dispozițiilor art.79 alin.3 NCP, care stabilesc ordinea în care se dă eficiență cauzelor de reducere și de majorare a pedepsei: mai întâi de reduc limitele speciale ale pedepsei prin aplicarea dispozițiilor privitoare la cazurile speciale de reducere a pedepsei, apoi limitele se majorează prin aplicarea dispozițiilor referitoare la concurs sau recidivă. Așadar, mai întâi, în temeiul art.396 alin.10 Cod proc.penală nou va reduce limita maximă cu o treime, dând efect cauzei speciale de reducere a pedepsei în situația recunoașterii învinuirii, apoi va da eficiență prevederilor art.43 alin.5 NCP și va majora limitele speciale ale pedepsei cu jumătate. În urma acestor operațiuni limita maximă a pedepselor este tot de 3 ani.
Având în vedere că pentru două dintre fapte condamnatului i-au fost aplicate pedepse de 3 ani și 3 luni închisoare, care depășesc maximul special nou, instanța a redus fictiv cele două pedepse la maximul de 3 ani, apoi a aplicat tratamentul sancționator al concursului conform art.39 alin.1 lit.b NCP, obținând o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare (3 ani + 1/3 din 6 ani). Această rezultantă este evident mai mare decât pedeapsa pe care o execută în prezent condamnatul, de 4 ani și 3 luni închisoare.
În concluzie, instanța urmează a constatat că legea mai favorabilă în cazul condamnatului S. V. este Codul penal din 1969, astfel că nu se impune reducerea pedepsei rezultante de 4 ani și 3 luni închisoare aplicată definitiv acestuia prin sentința penală nr.453/2013 a Judecătoriei A.-I...
Împotriva acestei soluții a formulat contestație în termenul prevăzut. de art. 23 alin. 9 din Legea nr. 255/2013 condamnatul S. V. care a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile și reducerea cuantumului pedepsei principale aplicate.
Tribunalul verificând sentința penală contestată prin prisma motivelor invocate și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept în circumstanțele prev. de art. 417 alin. 2 C. pr. pen. constată nefondată contestația pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 6 C. pen. „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.”.
J. a examinat situația juridică a persoanei condamnate în raport de noile dispoziții legale care reglementează infracțiunea comisă de acesta și limitele de pedeapsă prevăzute în Codul penal actual.
Incidența legii penale mai favorabile nu presupune o reindividualizare judiciară a pedepsei ci aplicarea efectivă a normei reglementată de art. 6 alin. 1 C. pen. actual, expusă anterior. Persoana condamnată nu se află în circumstanțele reglementate de acest text de lege deoarece i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 4,3 ani închisoare ca urmare a contopirii a trei pedepse, respectiv: - 3 ani și 3 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. de art.239 alin.2 și 5 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal din 1969; - 3 ani și 3 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. de art.239 alin.2 și 5 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal din 1969; - 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. de art.239 alin.2 și 5 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal din 1969;
Chiar dacă pentru cele două infracțiuni de ultraj prevăzute de art.239 alin2,5 Cod penal din 1969, incriminate în noua reglementare în art.257 alin.1,2 Cod penal i-au fost aplicate pedepse de 3 ani și 3 luni închisoare, care depășesc maximul special prevăzut de legea nouă de 3 ani ,Tribunalul a reducând fictiv cele două pedepse la maximul de 3 ani, apoi a aplicând tratamentul sancționator al concursului conform art.39 alin.1 lit.b NCP, obține o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare (3 ani + 1/3 din 6 ani). Această rezultantă fiind mai mare decât pedeapsa pe care o execută în prezent condamnatul, de 4 ani și 3 luni închisoare.
Față de aceste considerente, Tribunalul, în baza dispozițiilor art. 23 alin. 10 din Legea nr. 255/2013, rap. la art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală va respinge ,ca nefondată ,contestația formulată de contestatorul condamnatul S. V., ns. la 28.11.1983, fiul lui A. și I., aflat în P. A., împotriva sentinței penale nr. 354/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin.2, 272 alin.1 Cod procedură penală va obliga contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu și va fi virată în contul Baroului A. din fondurile MJ.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul S. V., ns. la 28.11.1983, fiul lui A. și I., aflat în P. A., împotriva sentinței penale nr. 354/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin.2, 272 alin.1 Cod procedură penală obligă condamnatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu și va fi virată în contul Baroului A..
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din 30.06.2014.
Președinte,
T. Ț.
Grefier,
I. O.
Red. T.Ț.
Tehnored. I.O./2ex./31.07.2014
Jud. fond A. F. T.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE NR. 184 /2014
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul S. V., ns. la 28.11.1983, fiul lui A. și I., aflat în P. A., împotriva sentinței penale nr. 354/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin.2, 272 alin.1 Cod procedură penală obligă condamnatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu și va fi virată în contul Baroului A..
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din 30.06.2014.
Președinte,
ssindescifrabil
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
