Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 27/2016. Tribunalul ARAD

Sentința nr. 27/2016 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 27/2016

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. operator 3207/2504

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ NR. 27

Ședința publică din 28 ianuarie 2016

Președinte: F. V.

Grefier :S. M.

S-a luat în examinare contestația la executare formulată de persoana condamnată O. P. M., deținută în P. de Maximă Siguranță A..

La apelul nominal se prezintă persoana condamnată, asistată de apărător desemnat din oficiu, avocat G. B. Ladislau din Baroul A..

Ministerul Public este reprezentat prin procuror R. Sorinca din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că la dosar a fost înaintată din partea Compartimentului executări penale a Judecătoriei Satu M. o adresă conținând relații din dosarul nr._ .

Nefiind formulate cereri și excepții se acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul persoanei condamnate susține cererea astfel cum a fost formulată, solicită admiterea cererii cu consecința deducerii din pedeapsă perioada executate în Franța, de la 18.12.2014, până la 15.01.2015.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea cererii întrucât este întemeiată, așa cum rezultă din actele atașate acesta a efectuat arest preventiv în Franța, în vederea extrădării de la 18.12.2014, până la 15.01.2015.

Persoana condamnată solicită admiterea cererii și reducerea pedepsei.

INSTANȚA

Constată că, la data de 12.12.2015 a fost înregistrată cererea formulată de persoana condamnată O. P. M., deținută din P. de Maximă Siguranță A., prin care a solicitat deducerea din pedeapsă a perioadei arestului preventiv efectuat în Franța, de la 18.12.2014, până la 15.01.2015.

Din actele și lucrările dosarului nr._ al Tribunalului A., precum și a deciziei penale nr. 102/CO/03.06.2015 a Curții de Apel Timișoara, adresa Compartimentului executări penale conținând relații din dosarul nr._ al Judecătoriei Satu M., sentința penală nr. 324/PI/13.06.2007 a Tribunalului T. și decizia penală nr. 6/A/_ a Curții de Apel Timișoara, ambele pronunțate în dosarul nr._, adresa nr. B_/PAAR/09.03.2015 emisă de P. de Maximă Siguranță A., mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 412/2007 din 24.03.2009 emis în dosarul nr._ al Tribunalului T., mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 753/2013 din 21.05.2013, emis în baza sentinței penale nr. 656/29.04.2013, rămasă definitivă prin nerecurare la 21.05.2013 din dosarul nr._ al Judecătoriei Satu M., adresa emisă de Centrul de cooperare polițienească Internațională/Biroul Sirene, instanța reține că persoana condamnată se află în executarea unei pedepse rezultante de 7 ani și 4 luni închisoare, (rezultată în urma contopirii mai multor pedepse cu închisoarea și a aplicării disp. art. 6 alin. 1 Cod penal) aplicată prin sentința penală nr. 92/10.03.2015 a Tribunalului A., definitivă prin decizia penală nr. 102/CO/03.06.2015 a Curții de Apel Timișoara, ambele pronunțate în dosarul nr._ .

În executarea acestei pedepse a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 104/2015 din 03.06.2015 în dosarul nr._ al Tribunalului A., fiind anulate totodată mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 412/2007 al Tribunalului T. și nr. 753/2013 al Judecătoriei Satu M.. A fost dedusă din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive pe perioada 4.05._15 și perioada executată din 15.01.2015, la zi.

Printre pedepsele care au intrat în conținutul concursului de infracțiuni se regăsește și pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 656/2013 a Judecătoriei Satu M., pronunțată în dosarul nr._ . în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 753/2013 de către Judecători Satu M., pentru executarea căruia a fost emis mandat european de arestare întrucât acesta s-a sustras punerii în executare a pedepsei închisorii antemenționate.

Din adresa emisă de Centrul de cooperare polițienească Internațională/Biroul Sirene se reține că la data de 18.12.2014, persoana condamnată a fost depistată și arestată preventiv pe teritoriul francez așa cum rezultă din certificatul de preluare-fila 16 verso dosar și încarcerată la data de 15.01.2015 în P. Rahova București.

În drept, instanța reține dispozițiile art. 15 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată, care prevăd că, în ceea ce privește computarea duratei pedepselor și măsurilor privative de libertate:

„(1) Durata pedepselor și a măsurilor privative de libertate, în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române în temeiul prezentei legi, este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române.”

Potrivit art. 73 alin.1 Cod penal, computarea pedepselor și măsurilor preventive executate în afara țării se aplică și în ceea ce privește partea din pedeapsă, precum și durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului țării, care se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeași infracțiune în România.

În raport de aceste dispoziții legale antemenționate, contestația persoana condamnată ui este întemeiată, urmând a fi admisă. În consecință, în baza art. 598 lit. d Cod procedură penală, rap. la art.15 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată, va admite contestația la executare formulată de persoana condamnată O. P. M., în prezent deținut în P. de Maximă Siguranță A., împotriva sentinței penale nr. 92/10.03.2015 a Tribunalului A., definitivă prin decizia penală nr. 102/CO/03.06.2015 a Curții de Apel Timișoara, ambele pronunțate în dosarul nr._ și în consecință va deduce din pedeapsa rezultantă de 7 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin hotărârea menționată anterior și durata arestării în vederea extrădării, de la 18.12.2014, până la 14.01.2015, inclusiv.

Va menține restul dispozițiilor sentinței susmenționate.

Va anula Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 104/2015 din 03.06.2015 emis în dosarul nr._, concomitent cu emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului așa cum prevăd dispozițiile art.272 Cod procedură penală.

Persoana condamnată a fost asistată din oficiu, astfel că va dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției, în contul Baroului A., a sumei de 130 lei, cu titlu de onorar avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 598 lit. d Cod procedură penală, rap. la art.15 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată, admite contestația la executare formulată de persoana condamnată O. P. M., fiul lui A. și A., născut la data de 30.11.1965 în G., jud.Cluj, CNP_, în prezent deținută în P. de Maximă Siguranță A., împotriva sentinței penale nr. 92/10.03.2015 pronunțată de Tribunalul A., definitivă prin decizia penală nr. 102/CO/03.06.2015 a Curții de Apel Timișoara, ambele pronunțate în dosarul nr._, și în consecință:

Deduce din pedeapsa rezultantă de 7 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin hotărârea menționată anterior și durata arestării în vederea extrădării, de la 18.12.2014, până la 14.01.2015, inclusiv.

Menține restul dispozițiilor sentinței susmenționate.

Anulează Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 104/2015 din 03.06.2015 emis în dosarul nr._, concomitent cu emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției, în contul Baroului A., a sumei de 130 lei, cu titlu de onorar avocat din oficiu.

Cu drept de a formula contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 28.01.2016.

Președinte: grefier:

F. VladNicoleta S. M.

Red.FV/tehnored.NSM

5 exp./.29.01.2016.Se comunică:

-persoanei condamnate, deținută în P. de Maximă Siguranță A.

-procurorului la P. de pe lângă Tribunalul A.

-administrației locului de deținere - P. de Maximă Siguranță A. .

Expediate 3 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 27/2016. Tribunalul ARAD