Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 12/2016. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2016 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 12/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. OPERATOR 3207/2504
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR. 12
Ședința publică din 19 ianuarie 2016
Președinte: C. B. M.
Grefier: L. T.
S-a luat în examinare cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul H. V. I. din Penitenciarului de Maximă Siguranță A..
Ministerul Public este reprezentat prin procuror D. A. U., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul A.
La apelul nominal se prezintă condamnatul, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat C. A. din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la dosar s-au atașat o parte din hotărârile judecătorești ale condamnatului.
Nefiind formulate alte cereri, constatând cauza în stare de soluționare, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocata condamnatului solicită admiterea cererii în măsura în care sunt îndeplinite condițiile legale, cu onorariu de avocat din oficiu.
Procurorul solicită respingerea cererii de liberare condiționată a condamnatului întrucât acesta are peste 70 de abateri disciplinare.
Condamnatul solicită admiterea cererii de liberare condiționată.
INSTANȚA
Constată că, prin sentința penală nr. 2625 din 19 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, a fost declinată competența de soluționare a cererii de liberare formulată de condamnatul H. V. I., în favoarea Tribunalului A..
Ca urmare a declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului A., la data de 31 decembrie 2015.
Prin cererea înregistrată condamnatul H. V. I., deținut în P. A., a solicitat liberarea condiționată.
Din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 236/07.02.2014 a Tribunalului Argeș, pronunțată în dosar nr._, i-a fost aplicată inculpatului H. V. I., măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioada de 12 ani și 1 lună, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, reținându-se în fapt că acesta a pătruns în locuințele a două părți vătămate, în scop de jaf, aplicându-le mai multe lovituri cu pumnii, picioarele și cu un cuțit, acestea decedând urmare a loviturilor.
Executarea pedepsei a început la data de 21.03.2006 și va expira la data de 20.04.2018.
Potrivit art. 125 alin. 4 Cod penal, în cazul în care pe durata internării, minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate dispune liberarea din centrul de detenție, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.
Pe lângă aceste condiții, explicit enunțate, mai există o condiție implicită și anume, ca instanța, pe baza evaluării comportamentului condamnatului în ansamblul său, să ajungă la concluzia că liberarea acestuia va favoriza procesul de reeducare, că este oportună, prudentă, corespunzătoare cerințelor de politică penală din momentul respectiv.
Persoana condamnată a executat până la data discutării în comisie, 28.10.2015, un număr de 3509 zile, îndeplinind fracția prevăzută de lege. Situația sa a mai fost discutată la data de 17.04.2014, în comisia de liberare condiționată din P. de minori și tineri C., fiind amânat până la data de 17.10.2014. Situația acestuia a fost rediscutată la data de23.10.2014 și amânat până la data de 23.04.2015 conform sentinței nr. 146 din data de 16.04.2016 a Tribunalului A.. A fost discutat la data de 23.04.2015 și amânat până la data de 22.10.2015 conform sentinței penale nr. 975 din data de 07.05.2015 a Judecătoriei A.. La data de 28 octombrie 2015 a fost discutat la P. Colibași, propunerea comisiei fiind de rediscutare a situației acestuia după data de 27 aprilie 2016, având în vedere conduita necorespunzătoare a acestuia pe parcursul executării pedepsei.
Ulterior întocmirii acestui proces-verbal condamnatul a formulat mai multe cereri de liberare condiționată.
Hotărârea definitivă a instanței are putere de lucru judecat, ceea ce înseamnă putere de lege, erga omnes, obligând autoritățile competente la executarea ei în toate dispozițiile sale penale. Ca atare, o nouă cerere privind liberarea condiționată formulată de condamnatul H. V. I. este neîntemeiată.
Pentru considerentele de mai sus, constatând că nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru acordarea liberării, instanța, în baza art. 517 Cod procedură penală va respinge cererea formulată de condamnatul H. V. I., de liberare condiționată din executarea măsurii educative a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 12 ani și 1 lună aplicată prin sentința penală nr. 236 din 7.02.2014 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ definitivă prin decizia penală nr. 28 din 20.03.2014 a Curții de Apel Pitești.
Va constata stabilit, cu autoritate de lucru judecat, termenul pentru rediscutarea situației condamnatului după data de 27 aprilie 2016.
Ca o consecință a respingerii cererii în baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală va obliga condamnatul la plata sumei de 230 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 272 alin.1 Cod procedură penală va dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului A. a sumei de 130 lei reprezentând onorar avocat din oficiu conform delegației nr. 123 din 7 ianuarie 2016 – avocat C. A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 517 Cod procedură penală respinge cererea formulată de condamnatul H. V. I., fiul lui G. și M., născut la 12.09.1990, CNP_, deținut în P. A., de liberare condiționată din executarea măsurii educative a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 12 ani și 1 lună aplicată prin sentința penală nr. 236 din 7.02.2014 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ definitivă prin decizia penală nr. 28 din 20.03.2014 a Curții de Apel Pitești.
Constată stabilit, cu autoritate de lucru judecat, termenul pentru rediscutarea situației condamnatului după data de 27 aprilie 2016.
În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală obligă condamnatul să plătească statului suma de 230 lei cheltuieli judiciare față de stat.
În baza art. 272 Cod procedură penală dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați A. a sumei de 130 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Cu drept de a formula contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2016.
Președinte, Grefier,
C. B. M. L. T.
redC.B.M.
Tehnored L.T.
5 ex./22.01.2016
Se .. - condamnatului în P. A.;
- Administrației locului de deținere – P. A.;
- procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul A..
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2885/2016.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2441/2016.... → |
|---|








