Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2509/2016. Tribunalul ARAD

Sentința nr. 2509/2016 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 3/2016

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 3

Ședința publică din 11 ianuarie 2016

Președinte: F. V.

Grefier: S. M.

S-a luat în examinare contestația formulată de persoana condamnată C. D. M., deținută în P. A., împotriva sentinței penale nr. 2509/10.11.2015 a Judecătoriei A., pronunțată în dosarul nr._ .

Ministerul Public este reprezentat prin procuror D. A. U. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul A..

La apelul nominal se prezintă persoana condamnată, asistată de apărător desemnat din oficiu, avocat F. B. din Baroul A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate cereri, se acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul condamnatului solicită admiterea contestației, desființarea hotărârii judecătoriei și admiterea propunerii de liberare condiționată. În motivare arată că persoana condamnată nu a avut abateri disciplinare, a participat la programele specifice din penitenciar și execută pedeapsa în regim deschis. Solicită plata onorariului avocațial.

Procurorul pune concluzii privind respingerea contestației și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică. În motivare, arată că persoana condamnată este recidivistă, a mai beneficiat de clemența legii, dar s-a întors în câmpul infracțional, iar din referatul de la dosar rezultă că acesta are o motivație extrinsecă pentru schimbare comportamentală în vederea acordării liberării, așadar o schimbare formală nu poate conduce la concluzia că acesta s-a reabilitat și că scopul pedepsei a fost atins.

Contestatorul arată că solicită admiterea propunerii de liberare condiționată, arată că a avut un comportament bun pe parcursul executării pedepsei și a beneficiat de recompense, precum și faptul că a participat la multe cursuri recomandate în penitenciar.De asemenea, arată că nu a mai beneficiat de liberare condiționată, iar faptul că nu a fost vizitat de familie se datorează ocupației permanente a familiei sale de a munci și de a se ocupa de frații lui minori.Depune la dosar un memoriu cuprinzând motivele de contestație.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra contestației de față,

Constată că prin sentința penală nr. 2509/2015, Judecătoria A. a respins propunerea de liberare condiționată formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce privește acordarea liberării condiționate privind pe condamnatul C. D. M., fiul lui M. și A., născut la data de 16.10.1990 în loc. A., jud. A., CNP-_, deținut în P. A., din executarea pedepsei de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare, dispusă prin sentința penală nr.1070/2013 a Judecătoriei A. și s-a dispus rediscutarea situației petentului în prima comisie ce se va întruni după data de 05.02.2016. În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. S-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului A. a sumei de 130 lei, onorar avocat din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul primei instanțe a reținut din actele și lucrările dosarului, faptul că persoana condamnată C. D. M. a fost propusă pentru liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4(patru) ani și 6(șase) luni închisoare, dispusă prin sentința penală nr.1070/2013 a Judecătoriei A., cu motivarea că pentru a deveni propozabil trebuie să execute fracția de 2/3, respectiv 1096 zile. Comisia analizând situația petentului a constatat că acesta a executat 980 zile + 1 zile arest preventiv + 117 zile munci prestate, în total având 1098 zile câștigate și executate.

Analizând propunerea comisiei, judecătorul primei instanțe a constatat că nu sunt întrunite condițiile liberării condiționate a condamnatului, având în vedere că acesta a mai fost condamnat anterior, fiind liberat condiționat din pedepsele anterioare, cu toate acestea a perseverat în săvârșirea de infracțiuni. De asemenea, din caracterizarea depusă la fila 7 dosar la domeniul evaluarea psihologică se menționează că manifestă o motivație extrinsecă pentru susținerea schimbării comportamentale și poate prezenta potențial infracțional din cauza istoricului faptelor penale comise și a lipsei unei rețele autentice de suport social. În aceeași caracterizare se concluzionează că se remarcă absența elementelor de suport social necesare reinserției în perioada post-liberatorie.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, s-a apreciat că propunerea comisiei este neîntemeiată, aceasta fiind respinsă. Totodată s-a stabilit rediscutarea situației petentului în prima comisie ce se va întruni după data de 05.02.2016.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a fost formulată contestație de către persoana condamnată criticând hotărârea primei instanțe ca fiind netemeinică și nelegală.

Verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și a actelor din dosarul cauzei, tribunalul constată că prima instanță a apreciat corect cauza dedusă judecății, hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică.

Liberarea condiționată nu operează automat, ci numai dacă instanța apreciază, pe bază de probe și în anumite condiții, că prin conduita condamnatului scopul educativ și preventiv al pedepsei a fost atins. Liberarea condiționată nu trebuie acordată întotdeauna, imediat după executarea efectivă a fracțiunilor de pedeapsă prevăzute de art. 59 și 60 C.pen, ci numai dacă, în urma unei cercetări amănunțite a modului de comportare a condamnatului în timpul executării pedepsei și a antecedentelor sale penale, instanța își face convingerea că îndreptarea condamnatului este posibilă și fără executarea efectivă a întregii pedepse.

Trebuie avut în vedere faptul că legiuitorul a stabilit ca un criteriu pentru acordarea liberării condiționate și antecedentele penale ale condamnaților, constatându-se în cazul de față, că persoana condamnată a mai comis infracțiuni de furt anterior comiterii faptei, tot de furt, pentru care a fost condamnat și execută pedeapsa în prezent.

Instanța nu consideră că la acest moment este oportună punerea în libertate a persoanei condamnate, această măsură trebuind a fi analizată cu deosebită rigurozitate de către instanță, acest beneficiu urmând a fi acordat doar acelor condamnați care au dovedit că pot să se reintegreze în societate fără a exista riscul săvârșirii altor infracțiuni.

Faza de executare a pedepsei reprezintă un moment deosebit în care se asigură prevenția specială, respectiv reeducarea infractorului, noțiune ce implică componente psihologice, sociale și care are drept finalitate crearea unui sistem axiologic al condamnatului care să permită resocializarea acestuia în condiții optime.

La acordarea liberării condiționate se urmărește și verificarea pericolului concret pe care-l reprezintă condamnatul la data cererii de liberare, în funcție de toate condițiile prevăzute la art. 59 C. pen. Toate aceste condiții trebuie să fie îndeplinite și totodată se are în vedere că realizarea lor în ansamblu atestă că cel condamnat s-a îndreptat, astfel că prin acordarea liberării condiționate se va contribui la întărirea eficienței pedepsei și a efectului preventiv al acesteia.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, respectiv caracterizarea întocmită de comisia din penitenciar, se reține și faptul că, pe parcursul executării pedepsei deținutul a avut un comportament regulamentar, în perioada de amânare a avut un comportament de consimțire la normele impuse și, datorită istoricului său comportamental antisocial, se poate estima prezența unui potențial infracțional.

Nefiind îndeplinite toate cerințele impuse de art. 59 Cod penal, îndeosebi dovezile temeinice de îndreptare, liberarea condiționată nu poate avea loc.

Cu privire la termenul de rediscutare stabilit de prima instanță acesta este oportun pentru a permite a se verifica dacă persoana condamnată dă dovezi temeinice de îndreptare și reeducare și răspunde scopului urmărit de legiuitor, acela de a trece o perioadă de timp suficientă pentru îndeplinirea condițiilor legale în vederea liberării condiționate.

Pentru aceste motive, în baza art. 425 ind.1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, raportat la art. 587 Cod procedură penală, va respinge ca nefondată contestația formulată de persoana condamnată C. D. M., deținută în P. A., împotriva sentinței penale nr. 2509/10.11.2015 a Judecătoriei A., pronunțată în dosarul nr._ .

Ca urmare a respingerii contestației, în baza art. 398 și 275 alin. (2) Cod procedură penală obligă persoana condamnată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 272 Cod procedură penală va dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul A. a sumei de 130 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 425 ind.1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, raportat la art. 587 Cod procedură penală respinge ca nefondată contestația formulată de persoana condamnată C. D. M., fiul lui M. și A., CNP_, deținută în P. A., împotriva sentinței penale nr. 2509/10.11.2015 a Judecătoriei A., pronunțată în dosarul nr._ .

În baza art. 275 alin. (2) Cod procedură penală obligă persoana condamnată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 272 Cod procedură penală dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul A. a sumei de 130 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu.

Definitivă

Pronunțată în ședința publică din 11 ianuarie 2016.

Președinte:

F. V. Grefier:

S. M.

C. certificată pentru conformitate

Red. F.V./Tehnored. N.S.M. -5ex./21.01.2016

Sentința prima instanță: jud. M. C.

Se .. - condamnatului în P. A.;

- Administrației locului de deținere – P. A.;

- Parchetului de pe lângă Tribunalul A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2509/2016. Tribunalul ARAD