Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2643/2016. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2643/2016 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 1/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 1
Ședința publică din 11 ianuarie 2016
Președinte: F. V.
Grefier: N. S. M.
S-a luat în examinare contestația formulată de persoana condamnată S. A. A., deținută din P. de Maximă Siguranță A., împotriva sentinței penale nr. 2643 din 24.11.2015 pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .
Ministerul Public este reprezentat prin procuror D. A. U. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul A..
La apelul nominal se prezintă condamnatul, asistat de avocat desemnat din oficiu B. C. Flacia din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul desemnat din oficiu depune delegația avocațială nr. 10/04.01.2016 eliberată de Baroul A..
Nefiind formulate cereri, se acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul condamnatului arată că, având în vedere calitatea pe care o are, nu poate pune altfel de concluzii decât de admitere a contestației, cu consecința urmărită de condamnat și plata onorariului avocațial.
Procurorul pune concluzii privind respingerea contestației și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică, întrucât în cauză există autoritate de lucru judecat.Solicită obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare.
Persoana condamnată solicită admiterea contestației.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației,
Constată că prin sentința penală nr. 2643 din 24.11.2015 pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ a fost respinsă contestația la executare formulată de petentul S. A. A., fiul lui C. și A., născut la data de 27.04.1992, în prezent deținut în P. A.. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligată persoana condamnată la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. S-a dispus virarea sumei de 130 lei în contul BA A..
Pentru a pronunța această hotărâre, din actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data de 28.10.2015, petentul S. A. A. a formulat contestație la executare cu privire la pedeapsa în a cărei executare se află, arătând în motivare faptul că în prezentul mandat de executare i-a fost revocată suspendarea executării unei pedepse de 2 ani și 6 luni închisoare și i-a fost înlocuită cu măsura educativă a internării într-un centru educativ, după care acea pedeapsă i-a fost contopită cu celelalte, urmând ca în final să execute 4 ani, 8 luni și 15 zile închisoare.
Analizând cererea petentului, instanța de fond a constatat că petentul se află în executarea unei pedepse rezultante de 4 ani, 8 luni și 15 zile închisoare, conform sentinței penale nr.4117/26.11.2014, în dosar nr._/325/2014 al Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr.161/A/12.02.2015 a Curții de Apel Timișoara.
Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. 1 lit. a-d Cod procedură penală „ contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei ”.
Petentul a invocat în motivarea contestației sale faptul că potrivit aprecierii sale, în mod nelegal s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei rezultante de 2 ani și 6 luni închisoare ori instanța constată că pedeapsa rezultantă stabilită în sarcina inculpatului de 4 ani, 8 luni și 15 zile a fost stabilită prin sentința penală nr.4117/2014 a Judecătoriei Timișoara, care a rămas definitivă prin decizia penală nr.161/A/12.02.2015 a Curții de Apel Timișoara, dispozițiile acestor hotărâri intrând așadar în puterea lucrului judecat, instanța nu mai poate interveni în aprecierea modalității cu privire la care s-a ajuns la stabilirea pedepsei rezultante în sarcina inculpatului, deoarece în acest fel ar lipsi de efecte juridice hotărârile anterior pronunțate.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, precum și faptul că petentul nu a invocat niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, în temeiul art. 599 Cod procedură penală a fost respinsă contestația la executare .
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a fost formulată contestație de către persoana condamnată, care nu a fost motivată în scris.
Verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și a materialelor din dosarul cauzei, tribunalul constată că prima instanță a apreciat corect cauza dedusă judecății, hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică.
În acest sens, se reține că persoana condamnată se află în executarea unei pedepse rezultante de 4 ani, 8 luni și 15 zile închisoare, conform sentinței penale nr. 4117/26.11.2014, în dosarul nr._/325/2014 al Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr.161/A/12.02.2015 a Curții de Apel Timișoara.
Hotărârea definitivă a instanței are putere de lucru judecat, cu efect erga omnes, în condițiile art. 2 alin. 2 raportat la art. 430, art. 435 Cod procedură civilă obligând autoritățile competente la executarea ei în toate dispozițiile sale și fiind obligatorie prin efectele sale părții față de care s-a pronunțat. Ca atare, nu mai este posibilă o nouă analiză a unei cereri care vizează o judecată a unui aspect dezlegat odată printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Din aceste considerente, în baza art. 425 ind.1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondată contestația formulată de persoana condamnată S. A. A. împotriva sentinței penale nr. 2643/24.11.2015 a Judecătoriei A., pronunțată în dosarul nr._ .
În baza art. 398 și art. 275 alin. (2) Cod procedură penală va obliga pe contestatore la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 272 Cod procedură penală va dispune virarea sumei de 130 lei din fondurile Ministerului Justiției, în contul Baroului A., cu titlul de onorariu avocat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 425 ind.1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, raportat la art. 599 Cod procedură penală respinge ca nefondată contestația formulată de persoana condamnată S. A. A., fiul lui I. C. și A., CNP_, deținută în P. A., împotriva sentinței penale nr. 2643/24.11.2015 a Judecătoriei A., pronunțată în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. (2) Cod procedură penală obligă persoana condamnată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 272 Cod procedură penală dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul A. a sumei de 130 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică din 11 ianuarie 2016.
Președinte:
F. V. Grefier:
N. S. M.
C. certificată pentru conformitate
Red. F.V./Tehnored. N.S.M. -5ex./21.01.2016
Sentința prima instanță: Judecătoria A. -jud. M. C.
Se .. - condamnatului în P. A.;
- Administrației locului de deținere – P. A.;
- Parchetului de pe lângă Tribunalul A..
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 6/2016.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








