Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 268/2012. Tribunalul ARAD

Decizia nr. 268/2012 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 14-08-2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. OPERATOR 3207/2504

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 268

Ședința publică din 14 august 2012

Președinte: T. D.

Judecător: C. B. M.

Judecător: L. Ș.

Grefier: L. H.

S-a luat în examinare recursul formulat de inculpatul D. O., împotriva încheierii Camerei de Consiliu din 10 august 2012 pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ 12.

La apelul nominal se prezintă recurentul condamnat, asistat de avocat din oficiu S. E. din Baroul A..

Ministerul Public este reprezentat de procuror S. T., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care recurentul arată că nu își menține recursul promovat, cele declarate fiind consemnate în procesul verbal ce a fost atașat apoi la dosar.

Nefiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul la dezbateri.

Apărătorul recurentului solicită să se ia act de retragerea recursului și plata onorariului avocațial.

Procurorul solicită să se ia act de manifestarea de voință a condamnatului.

Recurentul, solicită să se ia act că și-a retras recursul.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului,

Constată că, prin încheierea Camerei de Consiliu din 10 august 2012 pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ 12, în baza art. 300¹ raportat la art.160ª Cod procedură penală s-a menținut măsura arestului preventiv pentru inculpatul D. O., fiul lui O. și A., născut la data de 18.09.1989 în A., județul A., domiciliat în ., ., CNP-_, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 37/21.07.2012 emis de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2012, urmând ca verificarea legalității și temeiniciei acestei măsuri să fie efectuată periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile;

S-a stabilit termen pentru judecarea cauzei la data de 22.08.2012, pentru când inculpatul va fi citat din Arestul IPJ A., iar partea vătămată va fi citată de la adresa indicată prin actul de sesizare. În baza art.189 Cod procedură penală, dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului A., a sumei de 100 lei reprezentând onorar avocat din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța de fond a reținut în fapt că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. emis în dosarul cu nr.4691/P/2012 a fost trimis în judecată inculpatul D. O. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.208 al.1, 209 lit.e, g, i Cod penal.

Prin încheierea nr.28/21.07.2012 dată în dosar nr._/55/2012 al Judecătoriei A. a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria A. privind arestarea inculpatului D. O. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.208 al.1, 209 al.1 lit.e, g i Cod penal și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului D. O..

În motivarea încheierii s-a arătat că:

Împotriva inculpatului s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute art.208 al.1, 209 al.1 lit.e, g, i Cod penal, iar ulterior a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

S-a reținut in sarcina inculpatului faptul că în data de 17.07.2012, în jurul orelor 03:30, aflându-se pe .. M. din municipiul A., în parcarea din fața blocului 355, prin efracție a sustras din autoturismul marca "AUDI” cu numărul de înmatriculare_ aparținând părții vătămate M. N. un radiocasetofon marca VDO și un parfum, producând un prejudiciu în valoare de aproximativ 6.000 lei reparat parțial.

Instanța a reținut că sunt probe suficiente care să dovedească săvârșirea faptelor de către inculpat constând în plângere penală, proces verbal de cercetare la fața locului, proces verbal, dovezi predare - primire bunuri, proces verbal de cercetare la fața locului, declarațiile inculpatului, declarațiile părții vătămate, planșă fotografică.

Instanța a apreciat că din modalitatea de săvârșire a faptei - inculpatul având asupra sa un briceag pregătit în acest scop, fapta a fost săvârșită în centrul municipiului A., prin efracție, pe timp de noapte, existența indiciilor temeinice că inculpatul își câștigă existența din săvârșirea de fapte de furt (în declarația dată în fața organelor de urmărire penală și a instanței, acesta arătând că cele peste 80 de bunuri găsite asupra sa și ridicate de către organele de poliție - în mare majoritate bunuri, obiecte, instrumente destinate a servi dotării autoturismelor – au fost sustrase în ultimele 3 zile din 8 autoturisme parcate în zona centrală a municipiului A., rezultă că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.148 alin.1 lit. f, Cod procedura penala întrucât inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Instanța a apreciat că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune privarea sa de libertate.

În baza încheierii nr. 28/21.07.2012 dată în dosar nr._/55/2012 al Judecătoriei A. s-a emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 37/21.07.2012 pentru inculpatul D. O., pe o durată de 29 de zile cu începere de la data de 21.07.2012 și până la data de 18.08.2012, inclusiv.

Din probele aflate la dosar instanța de fond reține următoarele:

Prin rezoluția din 21.07.2012 emisă în dosarul nr. 4691/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A., s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul D. O..

În data de 21.07.2012 ora 11,00 s-a luat față de inculpat măsura reținerii, acțiunea penală fiind pusă în mișcare prin ordonanța din 21.07.2012.

După examinarea coroborată a condițiilor și criteriilor ce au stat la baza propunerii luării măsurii arestării preventive, sub aspectul legalității lor, adică a prevederilor cerute de normele procedurale în materie, instanța de fond constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală respectiv existența indiciilor temeinice că inculpatul ar fi săvârșit faptele indicate. Astfel, din plângerea penală, procese-verbale de cercetare la fața locului, proces-verbal, dovezi predare-primire bunuri, proces verbal de cercetare la fața locului, declarațiile inculpatului, declarațiile părții vătămate, planșă fotografică, instanța apreciază că rezultă indicii temeinice că inculpatul față de care s-au efectuat actele de cercetare, ar fi săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată.

În ceea ce îl privește pe inculpatul D. O., instanța, analizând temeiul luării măsurii arestului preventiv respectiv art. 148 lit. f) Cod procedură penală, va reține că potrivit textului de lege măsura poate fi luată doar în situația în care sunt întrunite cumulativ cele două condiții respectiv:

- infracțiunea pentru care este cercetat inculpatului să fie sancționată cu pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani ;

- să există probe că lăsarea sa în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Analizând situația acestui inculpat, instanța constată că pentru infracțiunea pentru care s-a luat măsura arestului preventiv și inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv infracțiunea prevăzută de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.e, g, i Cod penal, pedeapsa este închisoarea mai mare de 4 ani, fiind întrunită condiția prevăzută de art.148 lit. f) teza a I-a Cod procedură penală.

Sub aspectul condiției prevăzute de art.148 lit. f) teza a II-a – pericolul pentru ordinea publică -, instanța de fond apreciază că, din modalitatea de săvârșirea a presupusei fapte, rezonanța socială a faptei, împrejurarea că inculpatul nu are un loc de muncă și nu a fost în măsură să indice în mod concret care sunt veniturile din care se întreține, rezultă că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Din toate aceste elemente coroborate rezultă că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

În concluzie, instanța de fond apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. f) Cod procedură penală.

Față de aceste motive, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile de legalitate și temeinicie privind menținerea măsurii arestării preventive față de inculpatul D. O. conform art. 148 lit. f) Cod procedură penală, cu mențiunile mai sus arătate, astfel că, în baza art.300¹ raportat la art.160ª Cod procedură penală a menținut măsura de arestare preventivă a acestuia.

Apreciindu-se necesară citarea părții vătămate și a inculpatului, instanța de fond a amânat cauza.

Împotriva acestei sentințe a promovat, în termen legal, recurs, inculpatul, cererea de recurs nefiind motivată.

La termenul de judecată de astăzi, recurentul a arătat că retrage cererea de recurs formulată împotriva încheierii Camerei de Consiliu din 10 august 2012 pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ 12.

Potrivit dispozițiilor art. 3854 al. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 369 alin. 2 Cod procedură penală, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage calea de atac declarată, în această materie funcționând principiul disponibilității. Prin urmare, față de manifestarea de voință a recurentului, în temeiul art. 3854 al. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 369 Cod procedură penală, instanța va lua act de retragerea recursului declarat de acesta împotriva încheierii Camerei de Consiliu din 10 august 2012 pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ 12.

Ca urmare a retragerii recursului, în baza art.192 pct.(3) alin 2 cod procedură penală, va obliga recurentul la plata sumei de 130 lei, cheltuieli judiciare către stat, în recurs, iar în baza art.189 Cod procedură penală, va dispune virarea sumei de 100 lei, din fondurile Ministerului justiției și libertăților cetățenești, către Baroul A., reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul D. O. împotriva încheierii Camerei de Consiliu din 10 august 2012 pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ 12.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 130 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

În baza art. 189 Cod procedură penală dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în contul Baroului de avocați A. a sumei de 100 lei, reprezentând onorar avocat din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 14 august 2012.

Președinte: Judecător:pentru judecător L. Ș. în C.O.

T. DascălCarmen B. Matișsemnează președintele

completului de judecată

Grefier:

L. H.

Red.C.B.M./tehnodact.NSM

20.08.2012/4 expl-1 expl.se . A.

Instanța de fond

Judecător L. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 268/2012. Tribunalul ARAD