Omor. Art.188 NCP. Sentința nr. 1108/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 1108/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 18-11-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1108

Ședința publică de la 18 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. N.

Grefier D. Ș.

P. de pe lângă Tribunalul Argeș este reprezentat de

Procuror M. P.

S-a luat în examinare spre soluționare, în primă instanță, cauza penală privind pe inculpatul F. C. T., fiul lui A. și A., născut la data de 10.07.1995 în ., domiciliat în com. Leordeni, ..11, jud. Argeș, CNP_, trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul nr. 644/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prev. și ped. de art. 32 rap. la art. 188 C.p., parte vătămată fiind ASPAS G. domiciliat în com. Leordeni, ., jud. Argeș.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Dezbaterile asupra cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11.11.2015, care face parte integrantă din prezenta sentință, instanța având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului a amânat pronunțarea la data de 18.11.2015, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 07.10.2015, pe rolul Tribunalului Argeș a fost înregistrat, sub nr._, rechizitorul nr.644/P/2015 din 05.10.2015, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului F. C. T., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev.și ped.de art.32 rap.la art.188 Cod penal.

În esență, actul de sesizare a instanței a reținut că inculpatul F. C. T., la data de 25.08.2015, a lovit cu un cuțit în zona abdominală pe partea vătămată I. G., producându-i leziuni, care au necesitat pentru vindecare un număr de 30 de zile îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața.

Prin încheierea din 28.10.2011, judecătorul de cameră preliminară a constatat că inculpatul F. C. T. și partea vătămată I. G. nu au formulat cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

În baza art. 346 alin 2 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 644/P/2015 din 05.10.2015 al Parchetului de pe Tribunalul Argeș, privind pe inculpatul F. C. T. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prev. și ped. de art. 32 rap. la art. 188 C.p. a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

S-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul F. C. T..

Judecătorul de cameră preliminară a reținut că la urmărirea penală s-au respectat dispozițiile legale privind administrarea probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

Partea vătămată I. G. s-a constituit parte civilă cu sumele de 7.000 lei reprezentând cheltuieli materiale de spitalizare și tratament și 50.000 lei daune morale.

Inculpatul a fost de acord cu plata în integralitate a despăgubirilor civile solicitate de partea civilă, a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate la urmărirea penală; în acest sens prin încheierea din 11.11.2015, s-a admis cererea inculpatului iar judecata s-a desfășurat în cond.prev.de art.375 alin.1 și 2 Cod procedură penală.

Din actele și lucrările dosarului: raportul de constatare medico-legală nr.248/A7/10.06.2015 al SML Argeș, actele de constatare, declarațiile inculpatului, părții vătămate și martorilor F. I. N., R. E. C., I. M. I., M. M. R., T. C. și S. A. și cazierul inculpatului, tribunalul reține următoarele:

La data de 25.08.2015, în jurul orelor 22,oo partea vătămată I. G. împreună cu martorul M. M. V., se afla în fața magazinului situat în com.Leordeni . băuturi alcoolice.

În magazin, a venit martora R. E. C. căreia partea vătămată i-a adresat cuvinte neprincipiale; martora a dat telefon prietenului său, inculpatul F. C. T., care a sosit în fața magazinului împreună cu fratele său, martorul F. I. N..

Între inculpat și partea vătămată a existat un schimb de replici, partea vătămată fiind atacată de inculpat, a luat o ulucă dintr-un gard cu intenția de a se apăra.

Inculpatul a scos un cuțit pe care îl purta totdeauna asupra sa și a aplicat o lovitură în abdomen părții vătămate.

Conform raportului de constatare medico-legală nr.248/A7 din 26.08.2015, întocmit de SML Argeș, partea vătămată I. G. a suferit leziuni traumatice - plagă înjunghiată abdominală penetrantă pentru a cărei vindecare au fost necesare 30 de zile îngrijiri medicale, necesitând intervenție chirurgicală.

Faptul că partea vătămată a fost lovită de inculpat cu un obiect tăietor, respectiv un cuțit cu lungimea totală de 24 cm, având lama de 11 cm, plaga abdominală penetrantă cu interesare viscerală (hepatică și jejunală) și vasculară cu hemiperitoneu consecutiv, a fost de natură să pună în primejdie viața victimei.

În drept, fapta inculpatului F. C. T., care la data de 25.08.2015, a lovit cu un cuțit în zona abdominală pe partea vătămată I. G., producându-i leziuni, care au necesitat pentru vindecare un număr de 30 de zile îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, faptă prev.și ped.de art. art.32 rap. la art. 188 Cod penal.

În raport de obiectul folosit la săvârșirea infracțiunii și de zona vitală în care a fost lovită victima, nu se poate reține apărarea inculpatului în sensul încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală.

În cauză nu se poate reține legitima apărare, deoarece partea vătămată se afla într-o stare evidentă de ebrietate, iar mijlocul material folosit de inculpat, respectiv cuțitul – obiect apt să conducă la suprimarea vieții, pe care îl purta în permanență asupra sa, nu este de natură să ducă la aprecierea că apărarea este proporțională cu gravitatea atacului.

De altfel, nu se poate reține existența unui atac din partea părții vătămate asupra inculpatului, acesta luând o ulucă dintr-un gard numai cu intenția de a se apăra; în aceste condiții nu se poate reține nici existența unui act de provocare din partea părții vătămate.

Deoarece în cauză s-a făcut dovada vinovăției inculpatului în ce privește infracțiunea de tentativă de omor, urmează ca tribunalul să dispună respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice și condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor cu reținerea disp.art.375 alin.2 și art.396 alin.10 Cod procedură penală.

La individualizarea pedepsei se vor avea în vedere natura și gravitatea faptei săvârșite, împrejurările, modul de comitere a infracțiunii și mijloacele folosite, starea de pericol, natura și gravitatea rezultatului produs și faptul că inculpatul a mai fost sancționat administrativ în temeiul disp.art.181 Cod penal pentru săvârșirea unor infracțiuni de ultraj, furt și furt calificat.

Se apreciază astfel că scopul pedepsei poate fi atins prin condamnarea inculpatului la 5 ani închisoare cu executare și aplicarea unei pedepse complementare.

Cu privire la măsura arestului preventiv, măsură legală, care a fost prelungită și menținută în cauză, se constată că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, respectiv pedeapsa prev.de lege și starea de pericol pentru ordinea publică raportată la natura și circumstanțele cauzei și elementele privind persoana inculpatului.

În cauză se impune confiscarea bunului folosit la săvârșirea infracțiunii și a celorlalte corpuri delicte, iar la soluționarea acțiunii civile se au în vedere natura despăgubirilor solicitate de partea vătămată și recunoscute de inculpat în totalitate.

În concluzie, tribunalul va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. și ped. de art. 32 rap. la art. 188 C.p. în infracțiunea prev. și ped. de art. 32 rap. la art. 194 alin. 1 lit. e C.p.

Va condamna pe inculpatul F. C. T., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prev. și ped. de art.32 rap. la art. 188 C.p. cu aplic art. 375 alin. 1și 2 și art. 396 alin. 10 C.p.p. la 5 ani închisoare în cond. art. 60 C.p. și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.p.

În baza disp. art. 65 C.p., va interzice inculpatului drepturile prev. de art. art. 66 alin. 1 lit. a și b C.p.

În baza disp. art. 208 rap. la art. 362 C.p.p., va menține măsura arestului preventiv.

În baza disp. art. 72 C.p., va deduce din pedeapsa principală perioada de reținere și arest preventiv începând cu data de 26.08.2015 la zi.

În baza disp. art. 112 alin. 1 lit. b C.p., va confisca cuțitul folosit la săvârșirea infracțiunii și două tricouri - corpuri delicte - bunuri aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Argeș.

În baza disp. art. 7 din Legea nr. 76/2008 va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sitemul Național de Date Genitice Judiciare.

În baza disp. art. 397 C.p.p., va obliga inculpatul la plata către partea civilă I. G. a sumelor de 7000 lei despăgubiri materiale și 50.000 lei daune morale.

În baza disp. art. 274 alin. 1 C.p.p., va obliga inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 179 cheltuieli judiciare la urmărirea penală, iar onorariul de avocat din oficiu în sumă de 260 lei conform împuternicirii avocațiale din oficiu nr. 3866/29.10.2015 se suportă din fondurile speciale ale M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. și ped. de art. 32 rap. la art. 188 C.p. în infracțiunea prev. și ped. de art. 32 rap. la art. 194 alin. 1 lit. e C.p.

Condamnă pe inculpatul F. C. T. fiul lui A. și A., născut la data de 10.07.1995 în ., domiciliat în com. Leordeni, ..11, jud. Argeș, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prev. și ped. de art.32 rap. la art. 188 C.p. cu aplic art. 375 alin. 1și 2 și art. 396 alin. 10 C.p.p. la 5 ani închisoare în cond. art. 60 C.p. și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.p.

În baza disp. art. 65 C.p., interzice inculpatului drepturile prev. de art. art. 66 alin. 1 lit. a și b C.p.

În baza disp. art. 208 rap. la art. 362 C.p.p., menține măsura arestului preventiv.

În baza disp. art. 72 C.p., deduce din pedeapsa principală perioada de reținere și arest preventiv începând cu data de 26.08.2015 la zi.

În baza disp. art. 112 alin. 1 lit. b C.p., confiscă cuțitul folosit la săvârșirea infracțiunii și două tricouri - corpuri delicte - bunuri aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Argeș.

În baza disp. art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sitemul Național de Date Genitice Judiciare.

În baza disp. art. 397 C.p.p., obligă inculpatul la plata către partea civilă I. G. domiciliat în com.Leordeni . jud.Argeș, a sumelor de 7000 lei despăgubiri materiale și 50.000 lei daune morale.

În baza disp. art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 179 cheltuieli judiciare la urmărirea penală, iar onorariul de avocat din oficiu în sumă de 260 lei conform împuternicirii avocațiale din oficiu nr. 3866/29.10.2015 se suportă din fondurile speciale ale M.J.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.11.2015, la Tribunalul Argeș-Secția Penală.

Președinte,

G. N.

Grefier,

D. Ș.

red.Gh.N.

dact.C.E.C./4 exp.

20.11.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omor. Art.188 NCP. Sentința nr. 1108/2015. Tribunalul ARGEŞ