Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup. Legea 39/2003 art. 7. Sentința nr. 176/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 176/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 08-07-2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ Nr. 176/S
Ședința camerei de consiliu de la 08.07.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – C. G. C. – judecător
GREFIER – C. M. C.
Cu participarea procurorului A. B. din cadrul
Parchetului de pe lângă Tribunalul B.
Pe rol judecarea cauzei penale privind cererea formulată de condamnata C. N. având ca obiect revizuirea sentinței penale 28/S/31.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal_ .
Dezbaterile în prezenta cauză au fost înregistrate în conformitate cu prevederile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța acordă cuvântul asupra cererii formulată de condamnata C. N. având ca obiect revizuirea sentinței penale 28/S/31.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal_ .
Având cuvântul reprezentanta parchetului pune concluzii de respingere a acesteia.
TRIBUNALUL,
Condamnata C. N. a solicitat revizuirea sentinței penale 28/S/31.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal_ .
În motivarea cererii arată că a fost constrânsă să comită faptele pentru care a fost condamnată prin sentința a cărei revizuire o cere.
Pentru termenul din data de 08.07.2015 instanța nu a dispus citarea condamnatei, deoarece decizia Curții Constituționale cu privire la art. 459 Cod Procedură Penală la data analizei nu era publicată.
Cererea condamnatei este inadmisibilă, urmând a fi respinsă.
Potrivit art. 453 Cod Procedură Penală revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;
b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
d)un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;
f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și f) pot fi invocate ca motive de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei.
Cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) și f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
În cazul prevăzut la alin. (1) lit. e) toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.
Având în vedere dispozițiile de mai sus se constată că motivul de revizuire invocat de petentă nu se regăsește în cele expres și limitativ prevăzute de lege, ca atare cererea sa este inadmisibilă, urmând a fi respinsă.
Pe calea revizuirii, cale de atac extraordinară nu pot fi invocate aspecte care țin de exercitarea unei căi ordinare a apelului, ca atare nu poate avea loc o apreciere a aceluiași probatoriu administrat inițial intrat în autoritate de lucru judecat prin pronunțarea unei hotărâri definitive și nici nu pot fi reținute aspecte ce țin de poziția subiectivă a autorului faptei.
Având în vedere cele de mai sus, se va dispune respingerea cererii, iar condamnata va fi obligată la plata către stat a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de condamnata C. N. (născută la data de 22.07.1967, fiica lui C. și F., deținută în Penitenciarul Târgșor) având ca obiect revizuirea sentinței penale 28/S/31.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal_ .
Obligă condamnata să plătească statului 50 lei cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi data de 08.07.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. G. CIOLACUCLAUDIA M. C.
Red CC/08.07.2015
Dact CMC/15.07.2015
Ex5
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 238/2015.... | Spălare de bani. Legea 656/2002 art. 23. Sentința nr.... → |
|---|








