Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 377/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 377/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 29-10-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._ /197/2015
DECIZIA PENALĂ NR. 377/C
Ședința publică din data 29.10.2015
PREȘEDINTE-A. C. T. - judecător
GREFIER-M. M.
Cu participarea procuror – D. M. - din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării contestației formulate de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA B. împotriva sentinței penale nr.1413/13.08.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr_ .
Dezbaterile în prezenta cauză au fost înregistrate conform art.369 cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 28.10.2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 29.10.2015
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației penale de față reține următoarele:
Prin sentința penală nr.1415/13.08.2015, Judecătoria B., în baza dispozițiilor art. 5 din Codul penal, cu trimitere la art. 59 din Codul penal 1968, în baza art. 587 Cod procedură penală, a admis cererea de liberare condiționată și, în consecință:
A dispus liberarea condiționată a condamnatului F. G. M., fiul lui D. și M. D., născut la data de 08.04.1981, în România, jud. B., oraș F., având CNP_, domiciliat în România, jud. B., oraș F., ., . în Penitenciarul C., de sub puterea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 3234/2014 emis de Judecătoria B..
A atras atenția condamnatului că săvârșirea de infracțiuni în termenul de definitivare a liberării condiționate poate determina revocarea liberării condiționate.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, a dispus ca statul să suporte cheltuielile judiciare avansate în cuantumul cărora a inclus și suma de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această soluție judecătoria a reținut următoarele:
În data de 23.07.2015 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe cererea de liberare condiționată formulată de deținutul F. G. M., fiul lui D. și M. D., născut la data de 08.04.1981, în România, jud. B., oraș F., având CNP_, domiciliat în România, jud. B., oraș F., ., . în Penitenciarul C..
Împreună cu cererea a fost înaintat procesul-verbal al comisiei și anexa la acesta, privind caracterizarea condamnatului.
Analizând actele aflate la dosar, instanța reține următoarele:
Deși la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul Cod penal, care instituie reguli diferite cu referire la condițiile ce trebuie îndeplinite de deținuți pentru a putea beneficia de liberare condiționată, luând act că regulile noi sunt defavorabile în raport de regulile instituite de vechiul Cod penal (cu referire la regimul revocării liberării condiționate, respectiv la îndeplinirea integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare), având în vedere și aspectele reținute în Decizia Curții Constituționale nr. 214/1997, respectiv în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 25/2007 (decizii în care s-a menționat, pe de o parte, că situația tranzitorie în succesiunea legilor penale se ivește, dacă de la data săvârșirii infracțiunii, când ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate sau uneori până la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale, iar, pe de altă parte, că în situațiile tranzitorii - care în cazul instituției liberării condiționate se creează, de asemenea, la data săvârșirii infracțiunii și durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei detențiunii pe viață sau a pedepsei închisorii - faptelor penale săvârșite sub imperiul vechii legi, mai favorabile, trebuie să le fie aplicabile dispozițiile acelei legi, care ultraactivează într-o asemenea situație, după cum, dimpotrivă, atunci când sunt mai favorabile dispozițiile legii noi, acestea trebuie să retroactiveze, aplicându-se și faptelor penale săvârșite sub imperiul legii anterioare), instanța va analiza cererea deținutului prin raportare la prevederile de drept material înscrise în vechiul Cod penal.
Prin Procesul-verbal nr. 327 din 21.07.2015 al Comisiei de pe lângă Penitenciarul C. s-a dispus amânarea pentru o perioadă de 4 luni a formulării unei propuneri de liberare condiționată în ce îl privește pe petentul condamnat, soluția fiind justificată prin aceea că persoana privată de libertate are antecedente penale și a mai beneficiat de liberare condiționată.
Împotriva deciziei comisiei, cu respectarea termenului prevăzut de art. 97 alin. 11 ultima teză din Legea nr. 254/2013, deținutul a formulat cerere de liberare condiționată.
Examinând procesul-verbal, instanța constată că prin Sentința penală nr. 2709/2014 a Judecătoriei B. condamnatului i s-a aplicat pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, a cărei executare a început la data de 30.10.2013 și expiră la data de 29.08.2016.
Din pedeapsa aplicată, echivalentă cu 1035 zile, condamnatul a executat și i se consideră executate urmare muncii prestate 695 zile.
Instanța reține că, potrivit art.59 din vechiul Cod penal, condamnatul poate fi liberat condiționat dacă a executat din pedeapsa aplicată fracția minimă prevăzută de lege, este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Din cuprinsul caracterizării, anexă la procesul-verbal al comisiei, rezultă că susnumitul nu are sancțiuni disciplinare în actuala perioadă de detenție. Persoana privată de libertate figurează cu 65 zile câștigate urmare muncii prestate. De asemenea, din caracterizare rezultă că susnumitul a avut în ultima perioada a detenției un comportament conform cerințelor impuse de mediul custodial, fiind recompensat de 3 ori. De asemenea, în caracterizare există mențiuni din care rezultă că deținutul a avut pe perioada detenției un comportament conformist, fără manifestări dezadaptive. În aceste condiții, instanța apreciază că argumentul oferit de comisie nu poate justifica soluția de amânare a liberării condiționate, mai ales în condițiile în care deținutul a muncit, fiind și recompensat pentru comportamentul avut.
În speță se constată că deținutul a executat fracția minimă din pedeapsa aplicată, a adoptat un comportament conform cerințelor impuse de mediul custodial, atitudinea acestuia fiind de natură să releve că se poate considera că scopul pedepsei aplicate poate fi atins și prin punerea acestuia în libertate condiționat. Antecedentele penale ale deținutului și faptul că acesta a mai beneficiat de liberare condiționată nu pot constitui argumente care să fundamenteze exclusiv prin ele însele o decizie de neacordare a beneficiului liberării condiționate. Instanța are în vedere termenul scurt de reanalizare stabilit de comisie și faptul că într-o asemenea perioadă, redusă, nu pot interveni modificări comportamentale semnificative care să justifice acordarea liberării condiționate doar prin efectul scurgerii acestui interval temporal. Faptul că deținutul a mai beneficiat de liberare condiționată nu îl exclude pe acesta de la beneficiul liberării de sub puterea actualului mandat, fapt indicat de altfel chiar de liberările condiționate succesive acordate acestuia de sub puterea mandatelor anterioare. Mai mult, instanța constată că în aceeași zi au fost formulate de către comisie propuneri de liberare condiționată a unor deținuți cu antecedente penale, aflați la prima analiză în cadrul comisiei, care au mai beneficiat de liberare condiționată și care se aflau în executarea unor pedepse apropiate ca și cuantum de pedeapsa petentului, aplicate pentru infracțiuni asemănătoare, propunerile fiind analizate de aceeași instanță în aceeași ședință de judecată, fiind admise. În aceste condiții, instanța apreciază că nu poate adopta soluții diferite pentru situații asemănătoare și dat fiind faptul că în perioada detenției persoana privată de libertate a avut un comportament corespunzător, respectând normele de conduită specifice regimului carceral, participând la programele în care a fost inclusă, muncind și fiind recompensată de mai multe ori, va admite cererea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat contestație Ministerul Public P. de pe lângă Judecătoria B. arătând în esență că scopul pedepsei astfel cum este definit în art 3 alin 1 și 2 din Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor privative de libertate nu a fost atins în ceea ce îl privește pe condamnatul Farnoagă G..
Examinând contestația formulată în raport de actele dosarului, tribunalul constată că aceasta este nefondată.
În urma analizării actelor dosarului și a criteriilor în funcție de care se apreciază și se dispune liberarea condiționată și anume perioada executată din durata pedepsei, stăruința în muncă și dovezile de îndreptare dar și existența sau nu a unui trecut infracțional al persoanei condamnate devenită propozabilă la liberarea condiționată, tribunalul concluzionează asemenea instanței de fond că,în raport de acestea se justifică punerea în libertate a condamnatului imediat după împlinirea fracției.
Menționăm faptul că împrejurarea că persoana condamnată se află la prima analiză nu este un temei pentru a considera că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ca aceasta să beneficieze de liberare condiționată, atâta vreme cât pe toată perioada executării fracției impuse de lege, condamnatul a avut un comportament conform, din actele dosarului rezultând că petentul a conștientizat pe deplin consecințele săvârșirii unei infracțiuni, ceea ce înseamnă că executarea pedepsei poate fi, în ceea ce îl privește, în acest moment individualizată în modalitatea liberării condiționate instanța fiind în măsură a-și forma convingerea că cel condamnat nu va reitera comportamentul infracțional și că scopul pedepsei va putea fi astfel atins.
Pentru aceste motive,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art 425 ind 1 alin 7 pct 1 lit b Cod procedură penală respinge contestația formulată de Ministerul Public P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr.1415/13.08.2015 a Judecătoriei B., pe care o menține.
În baza art 272 Cod procedură penală onorariul avocatului desemnat din oficiu – G. L.- în cuantum de 130 de lei se suportă din fondurile special alocate tribunalului și se include în cheltuielile judiciare.
În baza art 275 alin 3 Cod penal cheltuielile judiciare sunt suportate de stat.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi 29.10.2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. C. T. M. M.
Red A.T./02.11.2015
Tehnored MM/03.11.2015/4 ex
Jud fond. B. D.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 426/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 440/2015.... → |
|---|








