Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări de pedepse. Art.449 C.p.p.. Sentința nr. 467/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 467/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 5427/256/2013
Dosar nr._
ROMANIA
TRIBUNALUL CONSTANTA
SECTIA PENALA
SENTINȚA PENALE NR. 467
Ședința publică din data de 6 decembrie 2013
PREȘEDINTE – M. L. T.
GREFIER - A.-M. G.
Cu participarea Ministerului Public prin PROCUROR
– C. C. B.
S-a luat în examinare cauza penală având ca obiect cerea de contopire a pedepselor formulată de petentul condamnat C. G. – fiul lui A. și Chirața, născut la data de 19.03.1958, deținut în Penitenciarul Poarta Albă.
La apelul nominal făcut în ședință publică cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.297 alin.1 cod procedură penală, se prezintă petentul condamnat C. G. – în stare de deținere și asistat de apărător I. M., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 176 – 181 cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează stadiul procesual, obiectul cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, împrejurarea că a fost atașată la dosarul cauzei fișa de cazier judiciar a petentului condamnat.
Instanța întreabă părțile, personal și prin apărători, reprezentantul Ministerului Public, dacă mai au de formulat cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile în cauză și luând act că nu sunt, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea cererii de contopire a pedepselor.
Apărătorul petentului condamnat, având cuvântul, solicită admiterea cererii de contopire a pedepselor formulată de către petentul condamnat C. G., după cum urmează: contopirea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 64/13.02.2012 pronunțată în dosarul penal nr. 2393/2010 al Judecătoriei Călărași (faptele fiind comise în perioada martie – mai 2007) cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 18/07.02.2012 pronunțată în dosarul penal nr. 2030/2011 al Tribunalului Călărași (faptele fiind comise în perioada aprilie – iunie 2008). Apreciază că se impune contopirea pedepselor întrucât toate aceste fapte sunt concurente.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea cererii de contopire a pedepselor formulată de petentul condamnat C. G., întrucât faptele pentru care acesta a fost condamnat prin cele două hotărâri sunt concurente. Având însă n vedere că ambele pedepse aplicate sunt de patru ani închisoare, solicită instanței ca după contopirea pedepselor, să aplice petentului condamnat un spor de pedeapsă la pedeapsa rezultantă de patru ani închisoare, pentru nu se crea impresia de impunitate cu privire la una dintre pedepse.
Petentul condamnat C. G., având cuvântul, solicită admiterea cererii de contopire precizând că este de acord cu concluziile apărătorului său. Consideră că nu se impune aplicarea nici unui spor de pedeapsă.
Dezbaterile declarându-se închise, instanța a rămas în pronunțare.
După deliberare;
TRIBUNALUL
Asupra sesizării de față:
La data de 12.09.2013 pe rolul Judecătoriei Medgidia s-a înregistrat cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul Culceru G..
Prin sentința penală 2686/17.10.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosar penal_ , s-a dispus declinarea competenței materiale în favoarea Tribunalului C., întrucât petentul se afla în Penitenciarul Poarta Albă, în executarea unei pedepse de pronunțate de Tribunalul Călărași.
Examinând sesizarea instanța constată următoarele:
Prin decizia penală 2166/12.11.2012 pronunțată Curtea de Apel București Secția I Penală pronunțată în dosar penal 2393/2010, inculpatul Culceru G. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani închisoare, ca urmare a stabilirii pedepselor componente, după cum urmează: 4 (patru) ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. 1 Cod penal ; 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.25 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (17 acte materiale ); 1 (un) an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 25 Cod penal raportat la art. 291 teza a II –a cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (17 acte materiale ).
Faptele sunt săvârșite în perioada martie- mai 2007.
Prin sentința penală 18/07.02.2012 a Tribunalului Călărași, pronunțată în dosar penal 2030/2011, definitivă prin decizia penală 1475/29.04.2013 a ÎCCJ, inculpatul Culceru G. a fost condamnat la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și 5 ( cinci) pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 teza a II-a, lit. b, c Cod penal aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Faptele sunt săvârșite în aprilie 2007- iunie 2008.
Se constată că infracțiunile care au fost pedepsite prin hotărârile menționate au fost comise înainte de condamnarea definitivă pentru una dintre acestea, astfel că sunt concurente și cererea formulată de condamnat este fondată.
Urmează a descontopi pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani închisoare aplicată prin decizia penală 2166/12.11.2012 pronunțată Curtea de Apel București Secția I Penală pronunțată în dosar penal 2393/2010 în pedepsele componente: 4 (patru) ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. 1 Cod penal ; 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.25 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (17 acte materiale ); 1 (un) an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 25 Cod penal raportat la art. 291 teza a II –a cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (17 acte materiale ).
În baza art. 33 lit. a Cod penal. art. 34 lit. b Cod penal, va contopi aceste pedepse cu pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și 5 ( cinci) ani pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 teza a II-a, lit. b, c Cod penal aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, prin sentința penală 18/07.02.2012 a Tribunalului Călărași, pronunțată în dosar penal 2030/2011, definitivă prin decizia penală 1475/29.04.2013 a ÎCCJ, urmând ca petentul condamnat C. G. să execute pedeapsa mai grea de 4 ( patru) ani închisoare și 5 ( cinci ) pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 teza a II-a, lit. b, c Cod penal, sporită cu 6 ( șase) luni, având în vedere că există mai multe infracțiuni săvârșite de petent, care a beneficiat de calculul juridic al rezultantei .
În final, condamnatul C. G. urmează a executa pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 alin. 1 Cod penal, va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b, lit. c Cod penal.
Va anula mandatul de executare 32/2012 din 30.04.2013 emis de Tribunalul Călărași, respectiv 88/13.11.2012 al TB. Călărași și dispune emiterea unui nou mandat de executare, privind pedeapsa rezultantă stabilită prin prezenta sentință.
Va deduce perioada executată prin arest preventiv, începând cu 13.11.2012 la zi.
În baza art. 189 Cod proc.pen., onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei, se va vira din fondul Ministerului Justiției, către Baroul de Avocați C., pentru d-na avocat I. M..
În baza art. 192 alin. 3 Cod proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 449 alin. 1 lit. a Cod proc.pen.:
Admite cererea de contopire formulată de condamnatul C. G..
Descontopește pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani închisoare aplicată prin decizia penală 2166/12.11.2012 pronunțată Curtea de Apel București Secția I Penală pronunțată în dosar penal 2393/2010 în pedepsele componente:
- 4 (patru) ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. 1 Cod penal ;
- 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.25 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (17 acte materiale );
- 1 (un) an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 25 Cod penal raportat la art. 291 teza a II –a cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (17 acte materiale ).
În baza art. 33 lit. a Cod penal. art. 34 lit. b Cod penal:
Contopește aceste pedepse cu pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și 5 ( cinci) pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 teza a II-a, lit. b, c Cod penal aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, prin sentința penală 18/07.02.2012 a Tribunalului Călărași, pronunțată în dosar penal 2030/2011, definitivă prin decizia penală 1475/29.04.2013 a ÎCCJ, urmând ca petentul condamnat C. G. să execute pedeapsa mai grea de 4 ( patru) ani închisoare și 5 ( cinci ) pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 teza a II-a, lit. b, c Cod penal, sporită cu 6 ( șase) luni. În final, condamnatul C. G. urmează a executa pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 alin. 1 Cod penal:
Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b, lit. c Cod penal.
Anulează mandatul de executare 32/2012 din 30.04.2013 emis de Tribunalul Călărași, respectiv 88/13.11.2012 al TB. Călărași și dispune emiterea unui nou mandat de executare, privind pedeapsa rezultantă stabilită prin prezenta sentință.
Deduce perioada executată prin arest preventiv, începând cu 13.11.2012 la zi.
În baza art. 189 Cod proc.pen.:
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei, se va vira din fondul Ministerului Justiției, către Baroul de Avocați C., pentru d-na avocat I. M..
În baza art. 192 alin. 3 Cod proc.pen.:
Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 decembrie 2013.
PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,
M. L. T. A.-M. G.
Tehnored.hot.jud. M.L.T./6.01.2014/ 2 ex.;
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|








