Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 241/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 241/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 28/256/2013
DOSAR NR._ /2012
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 241
Ședința publică din data de 08.03.2013
PREȘEDINTE – C. C.
JUDECĂTORI – N. A.
I. C. S.
GREFIER – L. N.
Cu participarea PROCUROR – M. V.
S-a luat în examinare recursul penal promovat de recurentul condamnat T. D.– fiul lui C. și E. născut la data de 09.04.1991, împotriva sentinței penale nr. 37/04.01.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ /2012.
La apelul nominal făcut în ședință publică cu respectarea disp.art.297 al.1 cod pr.penală, se prezintă recurentul condamnat în stare de arest și asistat de avocat desemnat din oficiu G. G. în baza delegației depuse la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiile art. 176-181 Cod procedură penală .
Grefierul de ședință face referatul cauzei, învederând părților prezente stadiul procesual, părțile, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și obiectul cauzei.
Nemaifiind alte cereri, excepții sau chestiuni prealabile de formulat conform art. 301 – 302 cod pr. penală, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în baza dispozițiilor art.385/13 cod pr.penală.
Apărătorul recurentului condamnat având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond, apreciind ca fiind nelegală și netemeinică.
Conform actelor de la dosar, solicită a se constata că cererea este fondată, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal, a executat fracțiunea de 2/3 din pedeapsă respectiv 1262 zile, a avut o conduită corespunzătoare, a fost folosit la muncă, având un câștig de 30 de zile, a participat la diverse activități organizate în cadrul penitenciarului, a fost recompensat de 2 ori cu ridicare sancțiunilor și a dat dovezi că poate fi reintegrat în societate, nu are antecedente penale.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și rejudecând, admiterea cererii de liberare condiționată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că în mod corect instanța de fond a respins cererea de liberare condiționată ca nefondată, apreciindu-se că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal, raportat la înscrisurile de la dosar, din care rezultă că nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, în mod corect apreciindu-se că timpul petrecut în detenție nu este suficient, având în vedere comportamentul său, nu a dat suficiente dovezi de îndreptare, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat, și menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Pe perioada detenției nu a depus suficiente eforturi pentru reintegrare socială.
Recurentul condamnat, în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său. Arată că din anul 2010 nu a mai fost sancționat.
Instanța rămâne în pronunțare, pronunțarea după deliberare în ședință publică.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin sentința penală nr.37/04.01.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar nr._,
S-a respins propunerea de liberare condiționată a condamnatului T. D., fiul lui C. și E., născut la 09.04.1991, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C..
În baza art.450 alin.2 Cod de procedură penală s-a stabilit termen de reînnoire a propunerii la data de 1.05.2013.
În baza art.189 Cod procedură penală, s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. a sumei de 100 lei RON – onorariu avocat din oficiu pentru avocat T. A. S. – delegație . nr. 30/2013.
În baza art.192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre,prima instanță a avut în vedere următoarele:
Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate de la Penitenciarul Poarta Albă a propus admiterea liberării condiționate din executarea pedepsei privative de libertate a condamnatului T. D., deținut în Penitenciarul Poarta Albă și a înaintat această propunere cuprinsă întru-un procesul verbal motivat și însoțită de caracterizarea condamnatului la Judecătoria Medgidia, fiind înregistrată sub nr._ .
Analizând actele și lucrările din dosar, instanța a constatat:
Condamnatul se află în executarea unei pedepse rezultante privative de libertate rezultante de 4 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Executarea pedepsei a început la data de 22.07.2009 și urmează să expire la data de 19.01.2014.
Conform procesului verbal al comisiei, condamnatul a executat 1262 zile, a executat arest preventiv 2 zile, i se consideră ca executate pe baza muncii prestate 30 zile, total 1294 zile, fiind îndeplinită fracția legală pentru a fi liberat condiționat. Se află la a doua analiză în comisie.
Întrucât condamnatul a executat, până la această dată, fracția prevăzută de lege, singurul aspect ce trebuie avut in vedere în cauză este îndeplinirea condițiilor subiective prevăzute de lege, respectiv daca, condamnatul „este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale”.
De la ultima analiză în comisie a avut un comportament adaptat cu normele carcerale, nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de două ori, nu a fost planificat la activități lucrative și a participat la activități educaționale .
Nu posedă antecedente penale.
Condamnatul nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de două ori, nu a muncit, având un comportament care nu probează temeinic îndreptarea acestuia,caz în care condițiile impuse de art.59 Cod Penal pentru acordarea liberării condiționate nu sunt îndeplinite.
În plus, pornind de la natura instituției liberării condiționate, instanța reține că aceasta creează numai o vocație pentru condamnați de a fi eliberați din penitenciar înainte de executarea integrală a pedepsei, neavând astfel un drept în acest sens.
Potrivit art.450 alin.2 Cod de procedură penală „Când instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea liberării condiționate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită. Termenul nu poate fi mai mare de un an și curge de la rămânerea definitivă a hotărârii.”
Urmare celor de mai sus, față de comportamentul pasiv, fără participări la activități lucrative pentru a-i fi apreciată stăruința în muncă, nefiind dovezi suficiente de îndreptare, instanța apreciază că este necesar timp pentru reeducarea condamnatului prin executarea efectivă a pedepsei, fapt pentru care va stabili termen de reînnoire a reînnoire a propunerii la data de 1.05.2013 .
Împotriva acestei sentințe penale condamnatul T. D. a declarat recurs, solicitând admiterea cererii de liberare condiționată, cu motivarea că acesta a executat fracția obligatorie de două treimi prevăzută de lege și a dat dovezi temeinice de îndreptare .
Analizând actele și lucrările dosarului,prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385 ind.6 alin.3 Cod proc. pen., Tribunalul constată recursul a fi nefondat.
Potrivit art.59 Cod penal, „după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținând-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executare în întregime a pedepsei.”
Pornind de la dispozițiile legale enunțate și natura instituției liberării condiționate, Tribunalul reține că aceasta creează exclusiv o vocație, și nu un drept al persoanei private de libertate de a fi liberată din penitenciar înainte de executarea integrală a pedepsei.
Prin urmare, în cazul în care nu există aparența unei reeducări, instanța nu este obligată a proceda la liberarea condiționată a condamnatului, în măsura în care acesta nu face dovada unor eforturi temeinice de îndreptare, iar condamnatul, odată aflat în libertate, ar prezenta un potențial pericol pentru societate mai înainte de executarea integrală a pedepsei.
Analizând actele de la dosar în legătura cu propunerea formulată, instanța de recurs reține că acest condamnat nu poate fi liberat condiționat având în vedere perioada executată din pedeapsă,raportat la cuantumul acesteia ,precum și datele ce rezultă în privința conduitei pe parcursul executării pedepsei ,care nu a fost constant corespunzătoare normelor carcerale, în condițiile în care a fost sancționat disciplinar pentru abateri grave și nu a participat la activități lucrative ,astfel nefăcând dovada unor eforturi concrete suficiente ,în sensul reeducării și reintegrării sociale, prin urmare nu poate fi liberat condiționat.
Pentru considerentele expuse, Tribunalul constată că prima instanță a făcut o justă apreciere a dispozițiilor incidente în cauză, prin prisma criteriilor enumerate de art.59 Cod penal,nejustificându-se liberarea condiționată și nici reducerea termenului de reânnoire a cererii,care este unul rezonabil.
Ca urmare, va respinge recursul, în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod proc. pen., cu obligarea condamnatului recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 din același cod.
Văzând și prevederile art.189 Cod proc.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b Cod proc. pen.,
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul T. D. împotriva sentinței penale nr.din data de 37/04.01.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar penal nr._ .
În baza art.192 alin.2 Cod proc.pen.,obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.189 Cod proc.pen.,onorariu avocat oficiu de 100 lei către Baroul C. ,pentru av.G. T. ,se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi,08.03.2013.
Președinte Judecător Judecător
C. C. N. A. I. C. S.
Grefier,
L. N.
Tehnored. Jud. fond. IDG.
Tehnored. Jud. dec. AN.
12.03.2013/3exs.
| ← Omorul. Art. 174 C.p.. Sentința nr. 359/2013. Tribunalul... | Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... → |
|---|








