Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 499/2013. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 499/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 2246/256/2013

DOSAR NR._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 499

Ședința publică din data de 10.05.2013

PREȘEDINTE – M. M.

JUDECĂTORI – N. A.

I. C. S.

GREFIER – L. N.

Cu participarea PROCUROR – M. V.

S-a luat în examinare recursul penal promovat de recurentul condamnat G. M. M. – fiul lui A. și A., născut la data de 09.01.1977, împotriva sentinței penale nr. 697/22.03.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică cu respectarea disp.art.297 al.1 cod pr.penală, se prezintă recurentul condamnat în stare de arest și asistat de avocat desemnat din oficiu R. E. V. în baza delegației depuse la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiile art. 176-181 Cod procedură penală .

Grefierul de ședință face referatul cauzei, învederând părților prezente stadiul procesual, părțile, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și obiectul cauzei.

Nemaifiind alte cereri, excepții sau chestiuni prealabile de formulat conform art. 301 – 302 cod pr. penală, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în baza dispozițiilor art.385/13 cod pr.penală.

Apărătorul recurentului condamnat având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond, apreciind ca fiind nelegală și netemeinică.

Conform actelor de la dosar, solicită a se constata că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal, respectiv fracția de 2/3 din pedeapsă, nu este executată, cererea fiind formulată înainte de termen.

Pentru aceste condiții, instanța urmează a aprecia și a dispune în consecință.

Solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și rejudecând, admiterea cererii de liberare condiționată.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că în mod corect instanța de fond a respins cererea de liberare condiționată ca nefondată, apreciindu-se că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal, respectiv cererea este formulată înainte de îndeplinirea fracției de 2/3.

Recurentul condamnat, în ultimul cuvânt, arată că a crezut că se poate încadra, a muncit foarte mult, are o familie de întreținut și un copil minor.

Instanța rămâne în pronunțare, pronunțarea după deliberare în ședință publică.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului penal declarat de condamnatul G. M. M.:

Prin sentința penală nr.697 din 22.03.2013 a Judecătoriei Medgidia pronunțată în dosarul penal nr._ s-a dispus:

„Respinge cererea de liberare condiționată a condamnatului G. M. M., fiul lui A. și A., născut la data de 09.01.1977, ca inadmisibilă.

Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiție către Baroul C. a sumei de 100 RON cu titlu de onorariu apărător din oficiu pentru avocat D. A. – delegație nr. 967/2013.

În baza art. 192 alin. 3 Cod Proc Penal

Cheltuielile avansate de stat rămân in sarcina acestuia.”

Pentru a dispune în acest mod, prima instanță a reținut că acest condamnat se afla in executarea unei pedepse privative de libertate de 8 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Executarea pedepsei a început la_ și urmează să expire la termen la 04.12.2016.

Condamnatul a fost folosit la munca, are un câștig de 66,41 zile ca urmare a muncii prestate, nu are antecedente și urmează a fi analizat în Comisia prev. de art. 77 din Lg 275/2006 la îndeplinirea prevederilor art. 59 Cp, respectiv la 29.01.2014.

Analizând prev. art. 59 Cp raportat la art. 450 alin. 2 C.proc.penală, instanța a reținut că cererea este făcută înainte de executarea fracției legale minime prev de art. 59 C.penal.

Astfel, în situația în care termenul legal nu este împlinit, cererea de față apare ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul G. M. M., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și rejudecând, admiterea cererii de liberare condiționată.

Examinând sentința penală recurată atât prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.3866 alin.3 cod pr penală, Tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente :

Instanța de fond a realizat o corectă analiză a situației juridice condamnatului în raport de dispozițiile legale aplicabile instituției liberării condiționate.

Astfel, condamnatul este deținut în Penitenciarul Poarta Albă și se află în executarea pedepsei de 8 ani pentru sâvărșirea infracțiunii de furt calificat, aplicată prin sentința penală nr. 181/2009, mandat de executare nr.381/2009 al Judecătoriei Sector 6 București, pedeapsă a cărei executare a început la data de 05.12.2008 și urmează să expire la data de 04.12.2016.

Potrivit Adresei nr.C2-_/PPACT din 21.03.2013 a Penitenciarului Poarta Albă, petentul urmează a fi analizat în Comisia de propuneri privind liberarea condiționată la îndeplinirea prevederilor art.59 Cod penal, respectiv la data de 29.01.2014.

Potrivit art. 59 Cod penal, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținând-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executare în întregime a pedepsei.

În raport de această dispoziție, pentru a avea vocație pentru liberarea condiționată, condamnatul trebuia să execute două treimi din pedeapsă, fracție care se va împlini abia la data de 29.01.2014.

Față de aceste aspecte se constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care se va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul G. M. M. împotriva sentinței nr.697 din 22.03.2013 a Judecătoriei Medgidia pronunțată în dosarul penal nr._ .

Petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 200 lei, iar suma de 100 lei onorariu avocat oficiu R. E. V. se va deconta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală,

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul condamnat G. M. M. împotriva sentinței penale nr.697 din 22.03.2013 a Judecătoriei Medgidia pronunțată în dosarul penal nr._ .

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală,

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.

În baza art.189 Cod procedură penală,

Avansează 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. în favoarea av.R. E. V..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.05.2013.

Președinte,Judecător,Judecător,

M. M. N. A. I. C. S.

Grefier,

L. N.

Tehnored. Jud. fond RLC.

Tehnored. Jud. dec. ICS/21.05.2013/3 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 499/2013. Tribunalul CONSTANŢA