Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 1246/2013. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 1246/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 7497/256/2013

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.1246

Ședința publică din data de 10 12 2013

PREȘEDINTE – M. V.

JUDECĂTORI – A. A.

- I. R.

GREFIER – I. B.

Ministerul Public reprezentat de

PROCUROR – C. M. V.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnatul PÎRLEȚEANU N. fiul lui I. si F., născut la data de 11 06 1973 deținut in Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr.2513 din 04 10 2013 pronunțata de Judecătoria Medgidia in dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică cu respectarea dispozițiilor art.297 alin.1 Cod pr.penală, se prezintă recurentul condamnat Pîrlețeanu N., asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat N. A., in substituirea doamnei avocat Negip M., conform împuternicirii avocațiale depusa la dosar.

Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuata cu respectarea disp.art.176-181 cod pr.penală.

În baza art.301 cod procedură penală, instanța întreabă dacă mai exista cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile de formulat.

Având personal cuvântul, recurentul condamnat Pîrlețeanu N. precizează ca dorește sa isi retragă recursul declarat împotriva sentinței penale nr.2513 din 04 10 2013 pronunțata de Judecătoria Medgidia, sens in care semnează în caietul grefierului de ședință. Precizează ca retrage calea de atac a recursului întrucât apreciază ca această etapă procesuală a fost prematur formulată având in vedere pedeapsa pe care o are de executat. Menționează ca a declarat în scris faptul ca menține calea de atac pentru a verifica modul de soluționare a unor cauze în procesele cu deținuți, mai ales ca în anul 2011 a contribuit la destituirea din funcție a doamnei D. D. care și-a exercitat traficul de influență referitor la modul defectuos de soluționare a unor cauze aflate pe rolul instanței.

Instanța pune în discuție manifestarea de voință exprimată de recurentul condamnat.

Apărătorul recurentului condamnat, avocat N. A., având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a recurentului, în sensul celor precizate. Solicită acordarea onorariului din oficiu pentru avocatul titular.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită instanței să ia act de manifestarea de voință exprimată de recurentul condamnat, în sensul retragerii cererii declarative de recurs.

Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare.

După deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față de față:

La data de 24.10.2013 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C. cererea de recurs a condamnatului Pîrlețeanu N. promovat împotriva sentinței penale nr.2513/4.10.2013 pronunțată de către Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .

Prin sentința penală nr.2513/04 10 2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, în baza art. 450 alin.(2) Cod Procedură Penală, raportat la art. 59, alin.(1) și alin.(2) Cod Penal, s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul Pîrlețeanu N., fiul lui I. și F., născut la 11.06.1973.

S-a stabilit termen de reiterare după data de 26.03.2023.

În baza art. 189 Cod Procedură Penală,

S-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei către Baroul C. în favoarea avocat P. A. M. care a acordat asistența judiciară obligatorie petentului condamnat

În baza art.192, alin. (2) Cod Procedură Penală,

A fost obligat petentul condamnat către stat a sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare .

La termenul de judecată din data de 10.12.2013 recurentul-condamnat și-a manifestat voința în sensul retractării căii de atac promovate..

Văzând că, potrivit art.385 ind. 4 în ref la art. 361 alin. 1 C.p.p., manifestarea de voință a recurentului își produce efectele în sensul în care a fost exprimată, tribunalul va lua act de retragerea recursului.

În conformitate cu art. 192 alin. 2 C.p.p., recurentul-condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art 385 ind 4 alin. 2 în ref la art. 369 alin. 1 C.p.p.:

Ia act de retragerea recursului declarat de către condamnatul PÎRLEȚEANU N. fiul lui I. si F., născut la data de 11 06 1973 deținut in Penitenciarul Poarta Albă, împotriva s.p. nr.2513/4.10.2013 pronunțată de către Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .

În baza art. 189 C.p.p.

Dispune avansarea sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, din fondurile M.J. către Baroul C. în favoarea av.Negip M..

În baza art. 192 alin. 2 C.p.p.

Obligă pe recurentul-condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.12.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M. V. A. A. I. R.

GREFIER,

I. B.

Red.jud.fond.V.M.U.

Red./tehnored.jud.recurs. M.V./27.12.2013/3ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 1246/2013. Tribunalul CONSTANŢA