Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 62/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 62/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 288/256/2013
DOSAR NR._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.62
Ședința publică din data de 21.01.2013
PREȘEDINTE – C. C.
JUDECĂTORI – I. C. S.
- C. D.
GREFIER – C. O.
Cu participarea PROCUROR – M. V.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de recurentul inc. H. V.-R., fiul lui V. și V., născut la data de 10.06.1991, reținut în Arestul I.P.J.C., împotriva încheierii de ședință nr.117 din 17.01.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică cu respectarea disp.art.297 al.1 cod pr.penală, se prezintă recurentul inculpat – personal, în stare de deținere și asistat de apărător ales, avocat P. C. baza împuternicirii depuse la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor art.176-181 cod pr.penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează părțile, obiectul cauzei, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Recursul este declarat cu respectarea dispozițiilor art.385/2 Cod pr.penală, în termenul prevăzut de art.385/3 Cod pr. penală, nemotivat.
Avocat P. C. având cuvântul, solicită depunerea la dosarul cauzei a unui înscris din care rezultă starea de sănătate a mamei inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, nu se opune depunerii la dosarul cauzei a înscrisului solicitat de inculpat, prin apărătorul ales.
Instanța deliberând, încuviințează depunerea la dosarul cauzei a înscrisului solicitat de inculpat, prin apărătorul ales, ce va fi avut în vedere la soluționarea cauzei.
Constatând că nu sunt cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile de formulat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri în baza art.385/13 Cod pr. penală.
Avocat P. C. având cuvântul, arată că inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii de ședință nr.117 din 17.01.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ prin care a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată și solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând să se dispună admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
Apreciază că sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea cererii, respectiv disp.art.160/2 al.2, 3 cod pr.penală și la acest moment procesual din stadiul dosarului nu există probe că inculpatul cercetat în stare de libertate, va săvârși alte fapte penale.
Din fișa de cazier a inculpatului rezultă că în minorat a mai săvârșit fapte, dar a executat în regim de detenție pedeapsa aplicată și opinează că acesta poate fi cercetat în stare de libertate având în vedere că nu sunt date din care să rezulte că va zădărnici aflarea adevărului, în condițiile în care, în cauză mai sunt de ascultat 2 jandarmi.
Faptele pentru care este cercetat inculpatul aduc o atingere modică valorilor sociale ocrotite de norma penală, în concret fiind vorba de 2 infracțiuni de conducere fără permis; prima constând în încercarea inculpatului de a porni autoturismul, în condițiile în care afară era ger și mașina era în intersecție, iar cea de a 2 infracțiune s-a consumat la PECO când a încercat să pună cleștii la baterie și nu au reușit.
Totodată, solicită ca instanța de control judiciar să aibă în vedere că inculpatul are un retard mintal, părinții acestuia au vândut autoturismul pentru a nu mai fi tentat să se urce la volan, recunoaște și regretă cele întâmplate, iar la primul termen de judecată se va prevala de disp.art.320/1 cod pr.penală.
După liberarea condiționată de care a beneficiat în anul 2010, inculpatul a plecat în Spania pentru a beneficia de un tratament medical adecvat, s-a căsătorit iar soția este însărcinată.
Față de cele săvârșite, inculpatul a încercat să facă un bine, nu în aceste situații, dar și-a făcut un mare rău lui.
Solicită să fie avute în vedere și actele medicale din care rezultă starea sănătății mamei inculpatului.
În continuare, arată că nu se modifică temeiurile avute în vedere la arestarea preventivă care subzistă și la acest moment procesual, numai să fie avute în vedere circumstanțele expuse.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că în mod corect instanța fondului a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că din actele dosarului rezultă suficiente date prin care apare necesară împiedicarea inculpatului de a săvârși alte infracțiuni, care a săvârșit 2 infracțiuni în aceeași zi și a mai beneficiat de clemența legii.
Față de cele expuse, opinează că inculpatul nu prezintă suficiente garanții pentru a fi cercetat în stare de libertate, astfel că solicită respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt achiesează la concluziile apărătorului său, precizând că îi pare rău, are mama bolnavă, el are probleme medicale cu capul, nu se va mai întâmpla și nu și-a dat seama ce a făcut.
Instanța rămâne în pronunțare, pronunțarea după deliberare în ședință publică.
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință nr.117/17.01.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul H. V. R., ca neîntemeiată.
În baza art.192 alin.2 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin încheierea de ședință nr.7/10.01.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, a fost casată încheierea nr.2/10.01.2013 a Judecătoriei Medgidia, iar în baza art.1491 alin.10, raportat la art.143 alin.1 și art.148 alin.1 lit.f din Codul de procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului H. V. R., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 10.01.2013 și până la data de 07.02.2013.
Pentru a proceda astfel, s-a reținut că prin ordonanța din data de 10 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de învinuitul H. V. R., pentru săvârșirea a două infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată și port, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului și a altor obiecte confecționate pentru loviri, prevăzută de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 republicată, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
În fapt, s-a reținut că la data de 09.01.2013, în două rânduri, inculpatul a fost surprins conducând pe drumurile publice din Municipiul Medgidia autoturismul marca „BMW” cu numărul de înmatriculare CT-_, fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule, iar cu ocazia controlului efectuat la portbagajul mașinii a fost găsit un cuțit cu lama de 15 cm, cu mâner din plastic.
Conform art.1602 alin.1 Cod de procedură penală, „Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și al infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.”, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, „Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.”
Astfel, instanța reține că acordarea liberării provizorii sub control judiciar este facultativă, respingerea cererii inculpatului justificându-se și în situația când acesta nu s-ar afla în vreunul din cazurile exprese de împiedicare a acordării liberării provizorii, dacă instanța consideră că se impune.
Prin urmare, instanța apreciază că întrunirea condițiilor stabilite de lege pentru acordarea liberării provizorii sub control judiciar creează numai vocația persoanei arestate, nu și dreptul acesteia de a beneficia de această instituție juridică.
În opinia primei instanțe, la acest moment procesual, în condițiile în care urmărirea penală se află în plină desfășurare, măsura arestării preventive nu i se poate substitui o măsură alternativă mai blândă, respectiv cea a liberării sub control judiciar, lipsa de oportunitate a unei astfel de măsuri având la bază aprecierea instanței cu privire la menținerea pericolului concret pentru ordinea publică și necesitatea asigurării prezenței celui bănuit de comiterea infracțiunilor la dispoziția organelor de cercetare penală.
Mai mult decât atât, prima instanță constată că prezenta cerere de liberare provizorie sub control judiciar a fost formulată de inculpat la numai 5 zile după ce s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, fără a fi invocate elemente de noutate, diferite de cele deja analizate cu prilejul luării măsurii arestării preventive.
Pe de altă parte, instanța apreciază că inculpatul nu prezintă suficiente garanții că desfășurarea procesului penal se poate realiza, la momentul de față, în bune condiții prin punerea sa în libertate, existând suspiciunea că acesta s-ar sustrage procesului penal, locuind în Spania până în luna decembrie 2012, având un loc de muncă în acea țară, iar soția sa fiind cetățean spaniol.
În termen legal, împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, motivat de împrejurarea că, odată pus în libertate, nu va îngreuna buna desfășurare a procesului penal și aflarea adevărului, intenționând a se prevala de dispozițiile art.3201 Cod de procedură penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, examinând legalitatea și temeinicia încheierii penale atacate, tribunalul constată recursul ca fiind nefondat.
Potrivit art.1602 alin.1 Cod de procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani și nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză.
Din interpretarea textului de lege invocat, instanța reține că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o vocație, nu un drept pentru inculpat și că îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie nu atrage în mod automat admiterea pe fond a cererii, concluzie susținută de prevederile art.1608a Cod de procedură penală, care fac referire la verificarea de către instanță a temeiniciei cererii.
Prin urmare, pentru a stabili dacă poate acorda liberarea provizorie, instanța trebuie să verifice, pe lângă îndeplinirea condițiilor formale, și îndeplinirea condițiilor de fond, respectiv temeinicia cererii de liberare provizorie.
De altfel, chiar și dispozițiile art.5 paragraful 3 din CEDO nu instituie o obligație de acordare a liberării provizorii în cursul procedurii judiciare, luarea oricărei măsuri alternative celor privative de libertate urmând a se subsuma în mod obligatoriu realizării scopurilor acestora.
Astfel fiind, deși legislația intermă, alături de Convenție, garantează dreptul persoanei acuzate de a obține liberarea în cursul procedurii, aprecierea cu privire la oportunitatea unei asemenea cereri aparține instanței de judecată, care în absența unor criterii legale, trebuie să realizeze o analiză concretă a cauzei, cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului, natura acesteia, împrejurările săvârșirii ei, circumstanțele reale ale cauzei și cele privind persoana inculpatului.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia în interesul legii nr.17/17.10.2011 a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.1608a alin.2 teza a II a și alin.6 teza a doua din Codul de procedură penală, că „Instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului.”
În lumina celor arătate mai sus și având în vedere că liberarea provizorie sub control judiciar are caracter facultativ, instanța de judecată, în evaluarea oportunității cererii, urmează a avea în vedere o . criterii, referitoare la durata măsurii arestării, stadiul cercetărilor penale, complexitatea cauzei, specificul probatoriului, conduita procesuală și circumstanțele personale ale inculpatului, toate aceste elemente urmând a primi o analiză globală, spre a se verifica în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este sau împiedicată de punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului, conform celor statuate prin Decizia în interesul legii nr.17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Această concluzie rezultă din analiza coroborată a dispozițiilor art.136 alin.2 și 8 Cod de procedură penală, întrucât, pentru a putea fi dispusă, liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune trebuie să servească atingerii aceluiași scop avut în vedere la momentul arestării preventive, în alegerea acestei măsuri alternative urmărindu-se aceleași criterii de apreciere enumerate în partea finală a textului de lege.
Așa cum se relevă de către prima instanță, în cauza dedusă judecății, deși prin raportare la limitele pedepsei cu închisoarea prezenta cerere de liberare provizorie sub control judiciar este admisibilă, aceasta este neîntemeiată, stadiul urmăririi penale, necesitatea conservării probelor și nevoia aflării adevărului, alături de presupusele garanții de ordin personal invocate de inculpat, neputând justifica o măsură procesuală alternativă.
Astfel, este evident că buna desfășurare a urmăririi penale, precum și ordinea publică, ar putea fi periclitate de vreme ce inculpatul a perseverat în comiterea a două infracțiuni rutiere, în cursul aceleiași zile, punând în pericol siguranța participanților la trafic, numai intervenția promptă a organelor de poliție împiedicând producerea unui accident cu urmări din cele mai tragice.
De altfel, așa cum se relevă prin actele de urmărire penală, cu prilejul celei de a doua depistări, s-a reținut că inculpatul a condus în plină zi, într-o zonă intens circulată, de o manieră haotică, după care a încercat să părăsească zona, ambalând în mod ostentativ, fiind mai apoi oprit după o prealabilă urmărire și oferind explicații lipsite de credibilitate cu privire la motivul conducerii autoturismului pe drumurile publice.
Mai mult, pe parcursul anchetei penale inculpatul a avut o atitudine nesinceră și recalcitrantă, declarând că în ambele situații a condus doar pentru câțiva metri, fie pentru a tracta un alt autoturism, fie pentru a se deplasa la domiciliu.
Din perspectiva circumstanțelor personale, inculpatul H. V. R. este cunoscut cu multiple antecedente penale, suferind condamnări pentru comiterea de infracțiuni rutiere, contra împotriva patrimoniului și împotriva înfăptuirii justiției, dintre care unele cu violență (tâlhărie), iar în prezent este cercetat sub aspectul infracțiunii de viol. În plus, acesta a desconsiderat în mod repetat beneficiul suspendărilor condiționate cu care a fost gratificat de instanțe.
Caracterul violent al inculpatului rezultă inclusiv din împrejurările depistării sale, acesta având asupra sa un cuțit cu lama de aproximativ 15 cm și o bâtă din material lemnos, cu lungimea de aproximativ 70 cm.
Totodată, pe parcursul cercetărilor penale inculpatul a sfidat organul de urmărire penală, prezentând, cu rea-credință, o altă situație de fapt, acreditând și ideea că ar fi ieșit în trafic doar pentru a oferi curent electric unui alt autoturism.
În împrejurări ca acestea, este evident că odată lăsat în libertate nu există garanția că inculpatul nu va persevera în același comportament infracțional sau că nu va împiedica bunul mers al anchetei penale, inclusiv prin sustragerea de la cercetări sau influențarea aflării adevărului.
Prin alte cuvinte, în cauză subzistă motivele ce au determinat arestarea preventivă, unei asemenea măsuri neputându-i-se substitui o alta mai puțin restrictivă, de vreme ce inculpatul nu a înțeles că trebuie să-și adapteze comportamentul la normele sociale protejate de lege, neavând formată o convingere cu privire la necesitatea respectării valorilor ocrotite de legea penală.
Așa cum în mod just s-a apreciat cu ocazia luării măsurii arestării preventive, în evaluarea pericolului concret pentru ordinea publică, s-a avut în vedere că „fapte de natura celor posibil comise de către inculpat, prezintă o rezonanță socială negativă, pe fondul frecvenței îngrijorătoare cu care sunt comise infracțiunile la regimul rutier, ceea ce impune măsuri ferme din partea organelor judiciare pentru conștientizarea conducătorilor auto care, prin nerespectarea normelor de bază privind siguranța circulației pe drumurile publice, pun în pericol grav integritatea corporală, viața celorlalți participanți la trafic”, lipsa unor măsuri de contracarare a acestui fenomen de amploare, inclusiv cu caracter preventiv, putând încuraja și alte persoane în adoptarea unui comportament similar celui adoptat de inculpat.
D. urmare, la acest moment procesual temeiurile care au determinat arestarea subzistă, presupusele garanții personale prezentate de inculpat neputând estompa gravitatea infracțiunilor comise și nici elementele de ordin obiectiv, ce ilustrează un comportament cu un pericol social sporit, exprimat prin repetabilitatea unor fapte prin care se aduce o gravă atingere valorilor ocrotite de legea penală.
În ceea ce privește conformitatea măsurii privative de libertate cu prevederile art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța constată că în continuare în cauză subzistă nealterată suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracțiunile pentru care este în prezent cercetat, existând motive pertinente și suficiente care să justifice starea sa de detenție, a cărei durată se circumscrie unui termen rezonabil.
Sub acest ultim aspect, tribunalul reține că, în jurisprudența CEDO, s-a conturat principiul conform căruia la analizarea termenului rezonabil urmează a se avea în vedere complexitatea cauzei, obiectul judecății, dificultățile probațiunii și conduita participanților procesuali, astfel că, prin raportare la aceste criterii și având în vedere că în cauză nu se constată intervale de pasivitate ale autorităților judiciare, măsura preventivă se circumscrie scopului și necesităților în vederea garantării cărora a fost instituită.
Mai mult, în condițiile în care, în continuare, inculpatul minimalizează consecințele faptelor sale, aspect evidențiat și prin atitudinea adoptată pe parcursul anchetei, soluția de punere în libertate nu este justificată din punct de vedere obiectiv, circumstanțele personale invocate ca și motive ale admiterii cererii, neputând primi o evaluare singulară, în detrimentul pericolului social al faptelor.
Astfel fiind, constatând nefondate criticile exprimate, tribunalul va respinge recursul, în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod de procedură penală, iar în temeiul art.192 alin.2 Cod de procedură penală, va obliga pe inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385/15 pct. 1 lit b Cod de procedură penală, respinge recursul declarat de recurentul –inculpat H. V.-R. - fiul lui V. și V., născut la data de 10.06.1991, reținut în Arestul I.P.J.C., împotriva încheierii de ședință nr.117/17.01.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, ca nefondat.
In baza art 192 alin 2 Cod de procedură penală, obligă pe recurentul -inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat .
Definitivă
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. CoadăIulia C. SuciuCornelia D.
GREFIER,
O. C.
Jud.fond AI S.
Tehnored.jud.CC
21.01.2013/3 ex.
| ← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... | Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... → |
|---|
