Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 770/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 770/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 29-07-2013 în dosarul nr. 19484/212/2013/a1
Dosar penal nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 770
Ședința publică din 29.07.2013
PREȘEDINTE – I. C. S.
JUDECĂTOR – E. G.
JUDECĂTOR – M. L. T.
GREFIER – C. C. D.
Ministerul Public reprezentat de PROCUROR - Grațiela L.
Pe rol, examinarea recursului penal declarat de recurentul inculpat C. C. - fiul lui I. și Steluța, născut la data de 20.01.1988, în prezent aflat în Penitenciarul Poarta Albă, județul C., împotriva Încheierii din data de 25.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr. _ 13.
La apelul nominal făcut în ședința publică, cu respectarea disp.art.297 alin.1 Cod pr.penală, se prezintă recurentul inculpat C. C. - în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul ales - avocat G. A., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp.art.176-181 Cod de procedură penală.
Recursul este declarat cu respectarea dispozițiilor art.3852 Cod de procedură penală, în termenul prevăzut de art.3853 Cod de procedură penală, nemotivat.
Instanța întreabă părțile, procurorul, dacă au cereri, excepții ori alte chestiuni prealabile de formulat, conform art.301 – 302 Cod de procedură penală și, văzând că nu sunt, constată recursul în stare de judecată potrivit art. 38511 Cod de procedură penală, acordând cuvântul în dezbateri, potrivit art. 38513 Cod de procedură penală.
Apărătorul ales al recurentului inculpat C. C., avocat G. A. având cuvântul, solicită ca în temeiul art.38515 pct.2 lit.d Cod de proc.penală instanța de control judiciar să dispună admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, rejudecând, să dispună, în principal, revocarea măsurii arestării preventive, astfel cum a dispus instanța de fond și, în subsidiar, luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Techirghiol.
În opinia apărării, instanța de fond a greșit când a constatat că măsura arestării inculpatului a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale, având în vedere că la baza pronunțării acelei soluții a stat un material probator administrat de un organ necompetent material și, cf.art.64 alin.2 Cod de proc.penală, mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal. În acest sens, solicită a se observa că actele pregătitoare au fost efectuate de polițiști din cadrul poliției Eforie și, în consecință, ele nu au valoare probantă. Mai arată că procurorul a audiat martorul și partea vătămată la data de 23 iulie 2013, iar măsura arestării a fost luată la data de 05 iulie 2013. Totodată, învederează faptul că la data de 04 iulie 2013 există formulată o cerere de declinare de competență materială, iar procurorul nu a dat o ordonanță care să confirme actele efectuate anterior de Poliția Eforie, în condițiile în care era obligatoriu ca actele să fie efectuate de procuror.
Opinează că nu există probe sau indicii în sensul că măsura arestării era necesară pentru ca inculpatul să nu săvârșească alte infracțiuni, cum s-a motivat și nici nu se verifică incidența art.143 rap.la art.681 Cod de proc.penală.
Solicită a se avea în vedere împrejurarea că inculpatul C. C. nu a știut că în fața sa se află polițiști deghizați și însăși turiștii prezenți la fața locului au fost revoltați de conduita acestora. Deși inculpatul nu se afla la locul faptei la momentul la care numitul D. era imobilizat, a venit ulterior și a intervenit, pentru a-l elibera din strânsoare acea persoană, care acuza dureri la mâna la care avea implantată o tijă de metal.
S-a reținut că partea vătămată B. ar fi fost lovită în zona maxilarului, examinată fiind de dl.doctor O., aflat în zona respectivă. Menționează că există o descriere a antebrațului, făcându-se referire la urme și echimoze în zona antebrațului. Din raportul de constatare întocmit de polițiști rezultă că oamenii prezenți au luat atitudine față de cele 4 persoane îmbrăcate ca niște interlopi. Susținerile în sensul că polițiștii au încercat să se legitimeze nu sunt confirmate de mijloacele de probă. Inculpatul – care nu cunoștea faptul că cei patru “interlopi” erau în realitate polițiști – a adoptat o atitudine civică obișnuită și corectă într-o atare împrejurare. Totodată, inculpatul nu le-a adresat nici o expresie injurioasă, ci doar a spus că nu crede că sunt polițiști. Martora I. M., funcționar la un hotel, nu spune că polițiștii s-ar fi legitimat.
Astfel, nu există indicii de săvârșire a faptei de către inculpat, iar scopul legiuitorului este de a proteja polițistul de atitudinea făptuitorului care încearcă să denigreze, ori să sfideze autoritatea și subliniază că inculpatul a avut o atitudine civică, astfel încât nu se poate reține existența infracțiunii.
În ceea ce privește temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, opinează că s-au modificat, arătând că de la momentul arestării inculpatului nu au fost administrate probe care să contureze existența faptei. De la data de 05 iulie 2013 s-a făcut doar prezentarea materialului de urmărire penală, existând bănuiala, nu și certitudinea că fapta există și că inculpatul ar fi vinovat de săvârșirea acesteia.
Solicită a se avea în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, tânăr, infractor primar, care anterior arestării a lucrat la sanatoriul din Techirghiol.
Apărătorul apreciază că inculpatul poate fi cercetat în libertate, neexistând probe la dosar că ar pregăti săvârșirea altor fapte. Verificând încheierea pronunțată de instanța de fond, arată că se vorbește că inculpatul ar fi săvârșit altă faptă în anul 2011, când i s-a aplicat o amendă administrativă. Pentru fapta respectivă a intervenit reabilitarea de drept, astfel că instanța nu se poate raporta la acea faptă.
Cu privire la circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, solicită a se avea în vedere modalitatea comiterii acesteia și subliniază faptul că polițiștii nu purtau uniforma și nu s-au legitimat. În opinia apărătorului, nu există intenția inculpatului, nici măcar intenția indirectă de săvârșire a infracțiunii, întrucât el doar a încercat să ajute un cetățean căzut la sol, care se plângea că îl doare mâna la care avea introdusă tija metalică.
Din rapoartele și declarațiile polițiștilor se contura, inițial, infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, însă ulterior s-a revenit asupra încadrării juridice a faptei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat. Potrivit disp.art.3001 Cod de proc.penală, este suficientă existența indiciilor temeinice de săvârșire a faptei pentru care era cercetat la momentul emiterii mandatului de arestare preventivă și că se verifică acele temeiuri la menținerea măsurii arestării.
La momentul luării măsurii arestării au existat condițiile prev.de art.148 lit.f cu referire la art.143 Cod de proc.penală, indicii care au intrat sub incidența autorității de lucru judecat. Opinează că subzistă indiciile de săvârșire a faptei, declarația părții vătămate coroborându-se cu declarațiile martorilor direcți, care au observat că inculpatul a intervenit în momentul în care a observat că prietenul său a fost surprins în flagrant de polițiști, lovindu-l pe unul dintre aceștia.
Critica în sensul că materialul probator a fost administrat de un organ necompetent este nefondată, întrucât – pe de o parte – procurorul a efectuat acte în sensul art.209 alin.3 Cod de proc.penală, deoarece în cursul procedurii prev.de art.1491 Cod de proc.penală a procedat la audieri, iar – pe de altă parte – critica este pur formală, deoarece inculpatul nu a invocat nici un eventual prejudiciu care i s-ar fi produs.
Opinează că lăsarea inculpatului în linertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul de săvârșire a faptei și la persoana inculpatului. Rezonanța socială ar fi profund negativă, dacă inculpatul ar fi lăsat în libertate, cu precizarea că nu este necesar să se stabilească faptul că ar fi vinovat, decât pe fondul cauzei.
Împrejurarea constând în aceea că loviturile aplicate în zona maxilarului au fost mai puțin grave decât cele aplicate în zona antebrațului (care au lăsat urme vizibile) nu sunt de natură să ducă la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul este cercetat.
Apărătorul ales al recurentului inculpat C. C., avocat G. A. având cuvântul în replică, arată că a făcut referire la nesinceritatea polițiștilor, care au spus că partea vătămată ar fi fost lovită în zona maxilarului, iar, ulterior, că aceasta ar fi fost lovită la antebraț.
Recurentul inculpat C. C. având cuvântul, este de acord cu concluziile formulate de apărătorul ales.
Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare. După deliberare,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului penal declarat de inculpatul C. C.:
Prin Încheierea de ședință din 25.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ 13 s-a dispus:
„În baza art. 300¹ alin. 1 C.proc.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C. C..
În baza art. 300¹ alin. 3 C.proc.pen. s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului: C. C. – fiul lui I. și Steluța, născut la data de 29.01.1988, în mun. C..
S-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv de înlocuire cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de apărătorul inculpatului.
Măsurile dispuse s-au comunicat administrației locului de deținere.”
Pentru a dispune în acest mod, prima instanță a reținut că măsura arestării preventive luată față de inculpați este legală și temeinică.
S-a arătat că prin încheierea nr. 185/05.07.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr._/212/2013, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. C., pe o durată de 29 de zile, până la data de 02.08.2013 inclusiv.
La pronunțarea încheierii s-a avut în vedere că în cauză sunt indicii temeinice, în sensul art. 68¹ C.proc.pen., privind săvârșirea de către inculpat a infracțiunii pentru care este cercetat (fiind, astfel, incidente dispozițiile art. 143 C.proc.pen.) și, de asemenea, că sunt întrunite condițiile prev. de art. 148 lit. f C.proc.pen.
Instanța a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă, neexistând până în acel moment procesual elemente noi, care să opereze în favoarea acestuia și care să justifice punerea în libertate.
Astfel, sunt în continuare incidente dispozițiile art. 148 lit. f C.proc.pen., în sensul că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. La stabilirea pericolului concret pentru ordinea publică instanța a avut în vedere atât circumstanțele reale, care rezultă din natura și din modalitatea de săvârșire a faptei pentru care este cercetat inculpatul (inculpatul manifestându-se violent față de lucrătorii de poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, care s-au mobilizat pentru prinderea în flagrant a unor persoane suspecte de săvârșirea unei infracțiuni de furt din autoturisme, încercând o adevărată ,,justiție personală”, motivată de spiritul civic de care a fost cuprins în momentul în care a observat că o persoană este agresată de alte două – inculpatul susținând că nu avea cunoștință de faptul că cele două persoane care îi imobilizaseră prietenul, surprins în flagrant în momentul în care a descuiat portiera unui autoturism, aveau calitatea de polițiști – fără să mai țină cont de faptul că în fața sa erau reprezentanți ai statului, la fața locului fiind încă 10 – 20 de persoane, în timpul zilei), din urmarea produsă, pe de o parte, lezarea în mod evident a relațiilor sociale referitoare la autoritatea de stat, a căror dezvoltare este asigurată prin apărarea prestigiului și siguranței funcționarilor care exercită această autoritate, iar, pe de altă parte, vătămarea fizică a persoanei purtătoare a autorității publice, din scopul urmărit, respectiv pentru a-1 scăpa din imobilizarea organelor de politie pe numitul D. S., care fusese observat că a forțat încuietoarea portierei unui autoturism și urma să fie condus la sediul politiei pentru continuarea cercetărilor, în condițiile în care îl cunoștea pe acesta și au fost observați împreună de către organele de politie, inculpatul având cunoștință de activitatea infracțională a numitului D. S., cât și circumstanțele personale ale inculpatului (tânăr, a avut un loc de muncă, este singurul susținător al familiei, avându-l în grijă pe tatăl său bolnav, lipsa antecedentelor penale).
Relevante în acest moment sunt probele administrate în cadrul urmăririi penale, respectiv: plângerea și declarația părții vătămate, polițist în cadrul Poliției Stațiunii Eforie, având gradul profesional de comisar-șef de poliție, declarațiile martorilor N. M., M. C. A., B. M. și I. M., procesele verbale de supraveghere și depistare, procesele verbale de cercetare la fața locului faptei de tentativă de furt și a celei de ultraj, declarația persoanei vătămate Holovaci C. C. (proprietarul autoturismului marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_, a cărui încuietoare a fost forțată), procesul verbal încheiat cu privire la examinarea medico-legală a părții vătămate N. C. la data de 04.07.2013, ora 19:00, precum și declarațiile inculpatului.
În prezent, asupra inculpatului planează bănuiala că a comis o faptă cu un grad ridicat de pericol social, îndreptată împotriva relațiilor sociale referitoare la autoritatea de stat, precum și împotriva integrității corporale a persoanei purtătoare a autorității publice; văzând circumstanțele reale ale cauzei (expuse anterior), instanța apreciază că prevalează față de orice circumstanțe personale, pozitive, ale inculpatului, precum și că, prin lăsarea în libertate a inculpatului, s-ar crea pericol pentru ordinea publică, în general, pentru comunitatea locală, în special, care ar avea reprezentarea că organele judiciare nu concură la sancționarea fermă a acestui gen de fapte penale.
Această soluție este în acord și cu prevederile art. 5 par. 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului subliniind că, deși regula este judecarea inculpatului în stare de libertate, măsurile privative de libertate având un caracter cu totul excepțional, în anumite împrejurări particulare, are prioritate protejarea ordinii publice.
Totodată, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul, până la rămânerea definitiva a hotărârii, întrucât a fost luată pe baza unor presupuneri rezonabile, în sensul comiterii unei infracțiuni, fără a se face vreo referire la vinovăția acestuia, și nici nu tinde să reprezinte o executare anticipată a unei eventuale pedepse, ce i-ar putea fi aplicată, măsura arestării preventive având, la acest moment procesual, caracter rezonabil.
În condițiile în care cercetarea judecătorească încă nu a început, nefiind administrate nici un fel de probe, care să prefigureze o altă situație de fapt sau să argumenteze schimbarea sau încetarea temeiurilor inițiale, în baza cărora s-a luat măsura arestării preventive față de inculpat, pentru îndeplinirea scopului procesului penal, în baza art. 300¹ alin. 1 C.proc.pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului: C. C..
În baza art. 300¹ alin. 3 C.proc.pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului: C. C..
Luând în considerare posibilitatea luării față de inculpat a altor măsuri preventive mai puțin intruzive în libertatea sa, față de circumstanțele cauzei, în acest stadiu procesual, față de caracterul necesar al măsurii arestării preventive și pentru protejarea publicului împotriva pericolului de repetare a faptelor de natura celor față de care se efectuează cercetări și față de caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea acuzației penale formulate împotriva inculpatului și cu scopul urmărit prin instituirea unei măsuri preventive, instanța a constatat caracterul insuficient al unor astfel de măsuri, astfel că a respins cererile subsidiare formulate de apărătorul inculpatului.
Împotriva încheierii mai sus menționate au declarat recurs inculpatul C. C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea acesteia și, rejudecând, în principal, revocarea măsurii arestării preventive, astfel cum a dispus instanța de fond și, în subsidiar, luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Techirghiol.
În expunerea motivelor de recurs s-a arătat faptul instanța de fond a greșit când a constatat că măsura arestării inculpatului a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale, având în vedere că la baza pronunțării acelei soluții a stat un material probator administrat de un organ necompetent material și, cf.art.64 alin.2 Cod de proc.penală, mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal. În acest sens, solicită a se observa că actele pregătitoare au fost efectuate de polițiști din cadrul poliției Eforie și, în consecință, ele nu au valoare probantă. Totodată se arată că lăsarea sa în libertate nu ar prezenta un pericol pentru ordinea publică în raport de lipsa indiciilor de vinovăție și de circumstanțele personale ale inculpatului, tânăr, infractor primar, care anterior arestării a lucrat la sanatoriul din Techirghiol.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, verificând legalitatea și temeinicia încheierii atacate în raport de susținerile făcute cât și din oficiu conform art.3856 al.3 Cod procedură penală, constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin Rechizitoriul nr._/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj prev de art.239 alin.2,5 cod penal .
S-a reținut în sarcina inculpatului că la data de 04.07.2013, în jurul orelor 13,30, aflându-se în fața Hotelului Azur, l-a agresat fizic pe lucrătorul de poliție N. C., în sensul că l-a lovi cu cotul în zona maxilarului și l-a împins, în timp ce acesta îl imobiliza pe numitul D. S. întrucât l- observat în timp ce forțase încuietoarea uni autoturism.
Prin Încheierea nr.182/05.07.2013 a Judecătoriei C. s-a admis propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de către P. de pe lângă Judecătoria Constanta și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. C. pe o durată de 29 zile, începând cu data de 05.07.2013 până la data de 02.08.2013 inclusiv
Referitor la primul motiv de recurs privind efectuarea actelor premergătoare de un organ necompetent material, Tribunalul constată că acesta este nefondat, întrucât suntem în prezența unei cauze a cărei cercetare impunea urgența, fiind flagrantă, iar actele premergătoare nu puteau fi întocmite de alte organe. Se observă că efectuarea urmăririi penale proprii s-a realizat de către procuror, potrivit dispozițiilor art.209 alin.3 Cod procedură penală, acesta asigurând imparțialitatea în administrarea probatoriului, lămurirea cauzei sub toate aspectele și aflarea adevărului.
În considerarea datelor aflate în dosarul de urmărire penală rezultă informații și împrejurări de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil ca inculpatul să fi comis infracțiunea pentru care este trimis în judecată, astfel cum reiese din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate până la acest moment procesual.
Astfel, se constată că există probe, în sensul art.143 Cod pr.pen și art.681 Cod procedură penală din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este judecat.
Infracțiunea de ultraj pentru care inculpatul este supus instrucției penale este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
Totodată exista probe certe ca prin lăsarea în libertate a acestuia se creează un pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din: gravitatea faptei și modalitatea de comitere a acesteia – inculpatul manifestându-se violent față de lucrătorii de poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, care s-au mobilizat pentru prinderea în flagrant a unor persoane suspecte de săvârșirea unei infracțiuni de furt din autoturisme, din scopul urmărit - pentru a-1 scăpa din imobilizarea organelor de politie pe numitul D. S., care fusese observat că a forțat încuietoarea portierei unui autoturism și urma să fie condus la sediul politiei pentru continuarea cercetărilor, în condițiile în care îl cunoștea pe acesta și au fost observați împreună de către organele de politie, lezarea a relațiilor sociale referitoare la autoritatea de stat pentru care este cercetat, împrejurarea că acest gen de fapte contribuie la o defăimare a autorității statului, pe fondul înmulțirii acestui gen de infracțiuni, care pun in pericol real autoritatea statului de drept, precum și la reacțiile negative din cadrul comunității.
Prima instanță a reținut întemeiat faptul că se impune restricționarea dreptului fundamental la libertate al inculpatului prin menținerea măsurii arestării preventive atât pentru ocrotirea ordinii publice, cât și pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.
În prezența existenței temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive enunțate anterior, de prioritatea ocrotirii ordinii publice, nu se poate dispune revocarea acestei măsuri, iar o altă măsură preventivă mai blând, nu ar fi de natură a satisface cerințele unei ocrotiri sigure a societății, cel puțin la acest moment procesual.
Pentru toate aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, se va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul – inculpat C. C. împotriva Încheierii de ședință din 25.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ 13.
În baza art.192 alin.2 Cod Procedură Penală va obliga inculpatul 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod Procedură Penală,
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C. C. - fiul lui I. și Steluța, născut la data de 20.01.1988, în prezent aflat în Penitenciarul Poarta Albă, județul C., împotriva Încheierii de ședință din 25.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ 13.
În baza art.192 alin.2 Cod Procedură Penală,
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29.07.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. C. S. E. G. M. L. T.
Grefier,
C. C. D.
Red.-tehnored. Decizie recurs – Jud.I.C.S. / 29.07.2013 / 3 ex.
Red.-tehnored. Înch.fond – Jud.A.E.M. / 25.07.2013 / 3 ex.
| ← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Sentința nr.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Sentința nr. 416/2013.... → |
|---|
