Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Sentința nr. 402/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 402/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 05-11-2015

Dosar penal nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR.402

Ședința publică din data de 05.11.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE – M. V.

GREFIER – C. C. D.

Cu participarea Ministerului Public - D.N.A. - S.T. C.,

reprezentat prin PROCUROR - N. Z.

Pe rol, pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul D. L. M. - fiul lui C. și M., născut la data de 03.06.1973,

în prezent aflat în Penitenciarul Poarta Albă, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, prev. de art.289 alin.1 C.p. rap. la art.7 lit.c din Legea nr.78/2000.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta. Instanța -în cf.cu disp.art.391 C.p.p.- a stabilit termen pentru deliberare și pronunțare la data de 14.10.2015, ulterior amânând pronunțarea la 28.10.2015, respectiv la 05.11.2015, dată la care a hotărât:

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față:

Prin rechizitoriul nr.238/P2015 emis la data de 7.08.2015 de către D.N.A. – S. Teritorial C. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. L. M. - 42 de ani, fără antecedente penale, ofițer de poliție judiciară cu gradul profesional de subcomisar în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C. - S. de Investigații Criminale - fiul lui C. și M. M., născut la data de 03.06.1973 în Municipiul C., Județul C., domiciliat Municipiul C., ., Județul C., posesor al CI. . nr._, eliberată de S.P.C. C. la data de 18.06.2008, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin.l C.pen. rap. la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000.

S-a reținut, în fapt în sarcina inculpatului că, având gradul profesional de subcomisar de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C. - S. de Investigații Criminale care, în perioada 26.06._15, cu prilejul mai multor întâlniri, a pretins suma de 3.000 euro denunțătorului P. M. pentru ca, în exercitarea atribuțiilor de organ de cercetare penală, să nu dispună începerea urmăririi penale față de denunțător în dosarul penal nr. 153/P/2015 înregistrat la P. de pe lângă Judecătoria Hârșova în care acesta este cercetat chiar de către inculpatul D. L. M. și, în plus, să dispună restituirea bunurilor arheologice, precum și a celor două detectoare de metale care au fost ridicate de lucrătorii de poliție cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în data de 17.04.2015 la domiciliul denunțătorului, inculpatul primind suma de 3.000 euro, la data de 23.07.2015.

Dispoziția de trimitere în judecată a inculpatului s-a fundamentat pe următoarele mijloace de probă:

- denunțul și declarațiile denunțătorului P. M.;

- declarațiile martorului T. G. M.;

- procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 23.07.2015;

- planșele fotografice;

- înscrisurile atașate la dosarul cauzei;

- înregistrările audio efectuate în mediul ambiental,

- declarația inculpatului D. L. M..

Prin încheierea nr.240/8.09.2015 a judecătorului de cameră preliminară s-a dispus începerea judecății în prezenta cauză, constatându-se competența și legalitatea sesizării instanței, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

În cursul judecății, inculpatul și-a manifestat voința de a urma procedura simplificată prevăzută de art.375 C.p.p., cererea acestuia fiind admisă de către instanță.

Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale, instanța reține situația de fapt expusă de către procuror,.

Astfel, instanța are în vedere următoarele:

Inculpatul D. L. M. are gradul profesional de subcomisar de poliție și ocupă funcția de ofițer principal II, poz. 0314, în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C. – Biroul de Investigații Criminale – C. Combaterea infracțiunilor contra patrimoniului și grupări infracționale (fila 24, vol. 1)

De asemenea, inculpatul D. L. M. deține avizul de organ de cercetare al poliției judiciare, conform Dispoziției de numire S/68/01.02.2008 și a Avizului de numire al procurorului nr. 58/C/2008, cu mențiunea Of. pr. II – Protecție Patrimoniu (fila 24, vol. 1).

Ulterior formulării denunțului de către numitul P. M., la data de 29.06.2015, a avut loc o întâlnire între denunțătorul P. M. și inculpatul D. L. M., subcomisar de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C. – S. de Investigații Criminale, ocazie cu care acesta din urmă a pretins suma de 3.000 euro pentru ca, în exercitarea atribuțiilor de organ de cercetare penală, să nu dispună începerea urmăririi penale față de denunțătorul P. M. în dosarul penal în care acesta este cercetat chiar de către inculpatul D. L. M. și, în plus, să dispună restituirea bunurilor ce au fost ridicate cu ocazia percheziției domiciliare efectuată în luna aprilie 2015 la domiciliul denunțătorului.

Ulterior, la data de 18.07.2015, denunțătorul P. M. a fost audiat, acesta precizând că, în ziua de 16.07.2015, în timp ce se afla pe Bulevardul Tomis din Municipiul C., a fost abordat, din nou, de inculpatul D. L. M., care i-a pretins, încă o dată, suma de 3.000 euro în scopul menționat anterior, respectiv, pentru a nu dispune începerea urmăririi penale față de denunțătorul P. M., precum și de a-i restitui bunurile ce i-au fost ridicate cu ocazia percheziției efectuate, în luna aprilie 2015, la domiciliul denunțătorului. Pentru primirea sumei de 3.000 euro, inculpatul D. L. M. a stabilit ca termen limită data de 20.07.2015 și, ulterior, data de 23.07.2015.

Pretinderea sumei de 3.000 euro de către inculpatul D. L. M. de la denunțătorul P. M., precum și scopul pretinderii, sunt probate atât de declarațiile denunțătorului (filele 18, 33 și 100, vol. 1 dosar u.p. ), de declarația inculpatului care recunoaște, în mare parte, comiterea faptei (fila 126, vol. 1 dosar u.p. ), cât și de dialogul ambiental înregistrat cu mijloace proprii de către denunțător, cu ocazia întâlnirii cu inculpatul din data de 16.07.2015 (filele 37-48, vol. 1 dosar u.p. ).

Astfel, din Procesul verbal din data de 20.07.2015 (filele 37-48, vol. 1), rezultă faptul că inculpatul exercita presiuni asupra denunțătorului pentru a primi suma de 3.000 euro pretinsă anterior:

„D. L.-M.: Băi, tu ești de cuvânt sau nu ești de cuvânt?

P. M.: Sunt, domnule, dar nu ți-am zis că nu am de unde!! ți-am zis că am 2.000! Mi-a promis cineva că-mi dă cât vreau.

D. L.-M.: ți-i bagi în c…!

P. M.: Și, o mie să-i iau de la un navigator, vine acuma, săptămâna asta. (n.n. – denunțătorul face referire exact la suma de 3.000 euro pretinsă de inculpat, 2.000 euro aflându-se deja în posesia sa, iar 1.000 euro urmând să o obțină prin împrumut)

D. L.-M.: Când vine?

P. M.: Luni, marți vine!

D. L.-M.: Care luni, marți că a trecut luni, marți!?

P. M.: Păi… dacă în week-end, acuma mi-a zis că vine.

D. L.-M.: Cum, mă!? Nu am vorbit eu cu tine săptămâna trecută și m-ai aburit că luni, marți, astăzi?! Marțea asta?!

P. M.: A, nu m-ai înțeles! Mi-a promis unul că-mi dă 2.000. Când vreau mă duc să-i iau. Îi iau cu dobândă, nu am ce să fac.

D. L.-M.: Da?!

P. M.: Și, o mie… de aia ți-am zis să mă aștepți că-i iau de la ăsta.

D. L.-M.: Du-te! Ia-i!

P. M.: Îi iau de la asta.

D. L.-M.: Du-te, ia-i, ce ai de făcut, fă-ți treburile. Ești vai steaua ta! Ai văzut ce…ce zi a fost astăzi.

…………………………………………………………………………………….

D. L.-M.: Dau cu tine de pământ în secunda doi dacă te mai schimbi.

P. M.: Nu mă schimb.

D. L.-M.: Imediat te chem săptămâna viitoare. (n.n. – inculpatul îi pune în vedere denunțătorului faptul că, dacă nu primește suma de 3.000 de euro pretinsă, îl va chema la audieri, săptămâna viitoare)

P. M.: Deci, rămâne așa? Și o rezolvăm?

D. L.-M.: Da, dar văd că nu mă cauți.

P. M.: Și…

D. L.-M.: Cum așa?! Bă, tu chiar te tocmești cu mine?? Ești chiar țigan!

P. M.: Am înțeles, domnule, dar așteptă până atunci, până săptămâna viitoare.

D. L.-M.: Mai caută!! Mai caută, mai repede!! Ți le trimit! și le trimit și, după aceea…

P. M.: Ai, mă, acum răbdare…

D. L.-M.: Păi, nu mai am!

P. M.: Acum, câteva zile…Până acuma ai…

D. L.-M.: Dar nu este vorba de răbdare. ți le dau la verde imediat. M-a sunat… (n.n. – inculpatul îi pune, din nou, în vedere denunțătorului faptul că va continua cercetările față de acesta dacă nu primește banii cui titlu de mită)

…………………………………………………………………………………….

D. L.-M.: Păi, au trecut 4 luni și eu nu am făcut nimica, nu te-am audiat niciodată, vezi? (n.n. – inculpatul face referire clară la protecția pe care i-o acorda denunțătorului în dosarul penal al acestuia aflat în lucru chiar la el, subliniind faptul că nu procedase la audierea sa)

P. M.: Da, dar la mine este cu totul altceva.

D. L.-M.: Și la mine erai făptuitor când te-am audiat. (n.n. – inculpatul face referire la promisiunea sa de a nu începe urmărirea penală față de denunțător, amintindu-i acestuia că îl audiase în calitate de făptuitor și nu de suspect)

…………………………………………………………………………………….

P. M.: Eu îți rezolv cazul.

D. L.-M.: Când rezolvi, mă, tu cazul?

P. M.: Nu ți-am zis? Săptămâna viitoare rezolv. (n.n. – denunțătorul îl asigură pe inculpat că îi va remite suma de 3.000 euro pretinsă în săptămâna următoare discuției, respectiv în săptămâna 20 – 26.07.2015, astfel cum s-a și întâmplat ulterior, banii fiind remiși în data de 23.07.2015)

D. L.-M.: Băi, nu o mai schimba, nu mă mai prosti.

P. M.: O să fac rost de 3 mii și asta e!

D. L.-M.: Te duci și faci rost de 3 informații adevărate. (n.n. – inculpatul încearcă să se protejeze vorbind cifrat prin înlocuirea sumei de 3 mii euro cu 3 informații)

P. M.: Mda. Am înțeles mesajul. Problema este alta. Când îmi dai alea, în loc? (n.n. – denunțătorul dorește să afle de la inculpat când îi vor fi restituite obiectele arheologice ridicate la percheziția domiciliului său din luna aprilie 2005)

D. L.-M.: ?!

P. M.: Mi-e să nu iau vreo țeapă, adică…

D. L.-M.: Uită-te la mine! Am eu față de țepar? (n.n. – inculpatul afirmă ,,seriozitatea sa” în legătură cu înțelegerea infracțională stabilită cu denunțătorul)

…………………………………………………………………………………….

D. L.-M.: Unde vreau să-mi dai o prăjitură?! Când dai prăjitura? (n.n. – inculpatul disimulează, din nou, referirile la bani în cuvinte care nu au legătură cu mita, de această dată întrebând când primește ,,prăjitura”)

P. M.: Păi, azi vrei prăjitura sau…?! Aia mica sau aia mare?

D. L.-M.: Când îmi dai prăjitura mare. A?

P. M.: Ți-o dau, mă, săptămâna viitoare. Luni, marți ți-o dau. (n.n. – astfel cum rezultă din procesul verbal de consemnare a seriilor bancnotelor înmânate denunțătorului – fila 56, vol. 1 – luni, în data de 20.07.2015, s-a încercat prinderea inculpatului în flagrant)

D. L.-M.: Când ai dat-o…

P. M.: Dacă acceptai așa cum ți-am zis, 2 mii și…

D. L.-M.: Ce tot 2 mii, mă, nebunule?!

P. M.: Asta e. 2 informații!

D. L.-M.: Visezi numai mii, numai bani…

P. M.: Gata, gata.

D. L.-M.: Te aude, dracu, careva, zice că-mi dai numai bani. (n.n. – inculpatul conștientizează pericolul reprezentat de lipsa de discreție a denunțătorului, acceptând, totodată, tacit că primește bani)

…………………………………………………………………………………….

D. L.-M.: Deci, dacă luni nu am niciun răspuns de la tine…te-am pupat pe…

P. M.: Da, domnule! O rezolv.

D. L.-M.: Îți faci…Adică…până luni! Te-am pupat.

P. M.: Dar să vină ăsta că am vorbit cu el și o să trebuiască… A zis că vine în week-end.

D. L.-M.: Îți iei avocat. (n.n. – inculpatul îi pune în vedere, din nou, denunțătorului faptul că îi va agrava situația din dosarul penal, recomandându-i să își angajeze avocat)

…………………………………………………………………………………….

P. M.: Zi-mi cum facem cu aia, cu restituirea? Îmi dai și…?

D. L.-M.: Băi, tu chiar… ți-am zis să-mi aduci și mie o informație bună și tu deja ai pretenții.

P. M.: Nu, mă, dar… ca să știu, să nu rămân… îmi dai alea înapoi sau nu?

D. L.-M.: ți-am mai zis o data: tu vino cu informația și … după aceea vorbim.

P. M.: Da, dar mi-e că… și una și alta și rămân cu…

D. L.-M.: Eu nu știu ce… ai tu. Da?

P. M.: Păi, nu… că…

D. L.-M.: Ești mai rău ca țiganii, ca un copil mic.

P. M.: Nu, aseară mi-ai zis că-mi dai…azi, azi te-ai sucit și mi-ai făcut proces-verbal de…

D. L.-M.: Păi, du-te în puii mei! Ce proces ți-am făcut?

P. M.: De verificare, de…

…………………………………………………………………………………….

D. L.-M.: Ce mai vrei, mă???

P. M.: Vreau să am certitudinea că-mi dai înapoi. (n.n. – denunțătorul vrea să aibă certitudinea că, în schimbul banilor cu titlu de mită, inculpatul îi va restitui bunurile ridicate la percheziție)

…………………………………………………………………………………….

P. M.: Cărți...

D. L.-M.: Sunt probe la dosar…

P. M.: Așa… puteai să-mi dai toată biblioteca… În primul rând eu nu am nicio legătură cu numismatica… sunt cumpărate din comerț… au 50 de ani…

…………………………………………………………………………………….

P. M.. Catalogul ăla de pânze și monede românești.

D. L.-M.: A!

P. M.: Alea pentru ce mi le-au luat? Ăla nu are…

D. L.-M.: …3 mii…altfel te .… (n.n. – cuvânt licențios) (n.n. – inculpatul rostește suma pretinsă cu titlu de mită)

…………………………………………………………………………………….

În data de 23.07.2015, în jurul orelor 15 (fila 266, vol. 1), inculpatul D. L. M. s-a întâlnit cu denunțătorul P. M. pe terasa unui local public situat pe .. C., în zona Peninsulară, și s-au deplasat împreună la sediul Muzeului Național de Arheologie C. situat în Piața O., unde au participat, în prezența unui expert – martorul T. G. M. (fila 276, vol. 1 dosar u.p.) – la desigilarea bunurilor arheologice ridicate de la domiciliul denunțătorului cu ocazia percheziției din luna aprilie 2015, cu această ocazie fiind încheiat și Procesul verbal din data de 23.07.2015, în continuarea cercetărilor în dosarul penal nr. 153/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova (fila 278, vol. 1 dosar u.p.).

După finalizarea acestei operațiuni, astfel cum rezultă din Procesul verbal din data de 28.07.2015 de redare a dialogului ambiental din data de 23.07.2015 (filele 266-274, vol. 1 dosar u.p. ), inculpatul D. L. M. l-a întrebat pe denunțător: Ai cu ce? Sigur? Băi, ești convins?,denunțătorul răspunzându-i:Dar trebuie să văd și eu, să am o certitudine că mă rezolvi și pe mine cu alea, cu alea, cu ce mi-ai zis. (filele 266 verso-267, vol. 1 dosar u.p. ). Cu aceeași ocazie, denunțătorul îi spune inculpatului că a luat banii cu dobândă, afirmație care nu îl nedumerește pe inculpat întrucât știa cu certitudine destinația respectivilor bani pretinși de către el (fila 267, vol. 1).

La ora 15:52:53 a aceleiași zile (fila 268, vol. 1 dosar u.p. ), după ce au părăsit împreună sediul Muzeului Național de Arheologie C., denunțătorul P. M. și inculpatul D. L. M. au ajuns la autoturismul inculpatului parcat în apropiere, acesta din urmă invitându-l pe denunțător, alături de el, în habitaclu, însă denunțătorul refuzând și, după mai multe discuții, stabilind să se reîntâlnească la Terasa Reyna din Portul Turistic Tomis. Deplasarea către terasa sus-menționată a fost efectuată de cei doi separat, inculpatul D. L. M. la volanul autoturismului său, în timp ce denunțătorul P. M. s-a deplasat pe jos.

La ora 16:08:37 a aceleiași zile (fila 268, vol. 1 dosar u.p. ), inculpatul și denunțătorul se reîntâlnesc pe pontonul de acostare a ambarcațiunilor din zona centrală a bazinului portuar, unde inculpatul are acostată ambarcațiunea sa cu vele marca Elvestrom, astfel cum reiese din declarația sa de avere formulată în anul 2015 (fila 235, vol. 1).

Cei doi s-au întâlnit în zona ambarcațiunii sus-menționate, între ei având loc un dialog din care rezultă că inculpatul D. L. M. i-a înmânat denunțătorului un tricou de culoare galben fluorescentă pentru a-i remite suma de 3.000 euro în acesta. Anterior, inculpatul a încercat să îl determine pe denunțător să se urce în ambarcațiunea sa, în intenția probabilă de a pleca pe mare pentru a fi sigur că momentul remiterii banilor nu avea să fie surprins în flagrant:

P. M.: Ce faci, băi, omule, vrei să mă omori, unde mă duci, mă, frate?

D. L. M.: Nu te omor, mă, cum să te omor?!?

P. M.: Păi unde mă duci, mă, pe baltă?

D. L. M.: Nu te duce nimeni, mă, pe baltă! – fila 268, vol. 1 dosar u.p.

.................................................................................................................................

D. L. M.: Uite, pune-ți șși tu tricoul acesta pe tine. (îi întinde un tricou de culoare galben fluorescent)Te vede lumea cu…

P. M.: Pentru? Lasă…

D. L. M.: Uite, ți-l dau eu ție așa, că eu știu ce zic!

P. M.: Ce-ai mă? De ce să pun tricoul pe mine?

D. L. M.: Pune, mă, tricoul pe tine, că te bronzezi dacă…

P. M.: Mă, să-mi bag piciorul… Tu ai prob…

D. L. M.: Nu am mă, nicio problemă!

P. M.: Păi di ce, mă, să pun tricoul?

D. L. M.: Pune-l, mă, tricoul pe tine cum îți zic eu, că mă mai și enervezi!

P. M.: Doamne ferește!... (denunțătorul P. M. se îmbracă cu tricoul peste cămașa sa)

D. L. M.: Crezi că eu nu știu ce spun?

P. M.: Păi stai, mă, ce vrei să faci acum? Să pleci cu barca?

D. L. M.: Nu plec mă cu nicio barcă, stai liniștit! – fila 269, vol. 1 dosar u.p.

.................................................................................................................................

În dorința sa de a nu fi auzită sau interceptată conversația pe care o purta, în acel moment cu denunțătorul, inculpatul ambala la maxim motorul ambarcațiunii sale:

.................................................................................................................................

D. L. M.: Băi, îi dau drumul ca să facă zgomot! – fila 270, vol. 1

.................................................................................................................................

Denunțătorul a acceptat tricoul înmânat de inculpat pentru a-i remite suma de 3.000 euro în interiorul acestuia:

.................................................................................................................................

P. M.: Nu urc, mă, pe nicio barcă! Lasă-mă! Băi, dă-mi tricoul ca să-ți dau… și cu asta basta! – fila 270 verso, vol. 1 dosar u.p.

................................................................................................................................

D. L. M.: Hai, ia tricoul de aici!

P. M.: Ce să fac cu el? Mă cac în el!

D. L. M.: Hai vino încoace! Vino și ia tricoul!

P. M.: Păi vorbim una și faci alta? Ce dracu… Cum să-mi iau tricoul, ia zi?

D. L. M.: Ia loc aicea lângă mine!

P. M.: Nu vin, mă, nu mai vin pe barcă, gata, s-a terminat! Dă-mi tricoul dacă vrei să-ți dau ce mi-ai cerut, dacă nu, nu-ți mai dau, plec acasă! – filele 270 verso-271, vol. 1 dosar u.p..

................................................................................................................................

Remiterea celor 3.000 euro s-a realizat în interiorul tricoului pus la dispoziția denunțătorului de către inculpatul D. L. M.:

................................................................................................................................

D. L. M.: Gata, mă, ia tricoul! Stai două secunde.

P. M.: Păi dă, mă, să-ți… Ce dracu ai, mă, ești…? M-ai speriat destul cu mașina, cu…

D. L. M.: (sare de pe barcă pe ponton și îi întinde tricoul de culoare galben fluorescent) Ia ăsta! (…) – fila 271 verso, vol. 1

................................................................................................................................

P. M.: (…) Vrei informațiile sau nu? (n.n. – la inițiativa inculpatului, denunțătorul vorbea codat făcând referire la banii pretinși cu titlu de mită ca fiind ,,informații”, aspect care reiese din declarația denunțătorului – fila 108, vol. 1)

D. L. M.: Da, mă!

P. M.: Ți le pun în tricou și gata! Hai! ține ăsta că nu mai vreau să mai, nu mai… ține aici!

D. L. M.: neinteligibil

P. M.: Da!

D. L. M.: Hai.neinteligibil

P. M.: Îmi spui, mă, după aia, uite am… Vino încoace! L.!

D. L. M.: (se îndepărtează de numitul P. M.)Adu tricoul ăla la barcă!

P. M.: Vino, mă, încoace!

D. L. M.: Adu tricoul ăla încoa la barcă!

P. M.: (se întreabă retoric) ,,Ce fac domnle, îi dau banii în tricou? Ăsta o să plece cu barca, în pula mea… Unde dracu e?” (se apropie de barca inculpatului)Uite aici! Dă-mi și berea! Vezi, numără-i, că sunt…!

D. L. M.: Asta e a ta?

P. M.: Uite, ia, îi vezi?

D. L. M.: Nu îi văd!

P. M.: Eh…

D. L. M.: Bagă-i înapoi! (n.n. – afirmația inculpatului vizând introducerea mai multor obiecte înapoi în tricou semnifică faptul că acesta a observat banii introduși de către denunțător în obiectul de vestimentație)

P. M.: Dă-mi berea încoace`! Numără-i ca să nu-mi zici după aia că…! (n.n. – referirea denunțătorului la numărare exclude introducerea în tricoul respectiv a unor informații, confirmând, însă, prezența în acesta a banilor pretinși de către inculpat)

D. L. M.: Ce să număr, mă, văd eu acasă. Hai dă noroc! – fila 271 verso – 272, vol. 1 dosar u.p..

................................................................................................................................

P. M.: Eu ți-am dat ce mi-ai cerut! Mi-ai zis:,,Bă, vreau 3 informații!”, și le-am adus și cu asta-basta!

D. L. M.: N-ai dat informația care mă interesa: Valiza!

P. M.: Aia altădată!

D. L. M.: Valiza mă interesa pe mine.

P. M.: O să mă interesez și de aia. Dar îmi dai și mie alea cât mai repede. (n.n. – denunțătorul se referă la promisiunea inculpatului de a-i restitui obiectele arheologice ridicate de la domiciliul său cu ocazia percheziției din luna aprilie 2015, în schimbul remiterii banilor cu titlu de mită)

D. L. M.: (aprobă din cap și face semn din mână, arătând o palmă) În 4-5 zile!

P. M.: 4-5 zile? Păi și eu cum mă mai scot, în ……?

D. L. M.: Ă?

P. M.: Cum mă mai scot, mă, că am luat cu 10% dobândă, în ……? (n.n. – referirea denunțătorului la dobândă, certifică încă o dată că remisese inculpatului o sumă de bani)

D. L. M.: neinteligibil 4-5 zile, atâta, face analizele!

P. M.: Da, dar alea poți să mi le dai! Detectoarele poți să mi le dai! Detectoarele poți să mi le dai! (n.n. – denunțătorul se referă la restituirea de către inculpat a detectoarelor de metale indisponibilizate cu ocazia aceleiași percheziții domiciliare)

D. L. M.: Da, da.

P. M.: Și alealalte, dă-le dracu, mi le dai în timp. Dar decât, dă-mi, detectoarele (…) – filele 273-273 verso, vol. 1 dosar u.p..

................................................................................................................................

Remiterea de către denunțător inculpatului a sumei de 3.000 euro care rezultă din discuția dintre cei doi înregistrată în mediul ambiental a fost confirmată atât prin declarația denunțătorului P. M. (filele 100-110, vol. 1 dosar u.p. ), cât și prin cea a inculpatului D. L. M. (filele 126-131, vol. 1 dosar u.p.) care a recunoscut comiterea faptei care i se reține în sarcină, cu precizarea că nu a pretins suma de 3.000 euro cu titlu de mită, ci a acceptat oferta denunțătorului în acest sens.

De asemenea, astfel cum rezultă din Procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 23.07.2015 (filele 86 și 97-98, vol. 1 dosar u.p. ), suma de 3.000 de euro remisă de denunțător inculpatului a fost identificată în interiorul bluzei de culoare galben fluorescent a inculpatului aflată pe partea din pupa babord a ambarcațiunii acestuia, seriile bancnotelor consemnate în Procesul verbal de marcare din data de 20.07.2015, fiind identice cu cele ale bancnotelor identificate în tricoul inculpatului (filele 51-53, 56 și 98, vol. 1 dosar u.p.).

La dosarul prezentei cauze au fost atașate, în copii conforme cu originalul, acte relevante din dosarul nr. 153/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, aflat în lucru la S. de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului al Județului C., personal la inculpatul D. L. M., astfel cum confirmă chiar inculpatul în declarația sa din data de 23.07.2015 (fila 128, vol. 1).

Din verificarea actelor efectuate în dosarul nr. 153/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, rezultă că acesta îl privește, printre alții, și pe denunțătorul P. M., la domiciliul său fiind efectuată o percheziție în data de 17.04.2015 (fila 189, vol. 1 dosar u.p.), în baza Mandatului de percheziție domiciliară nr. 22/15.04.2015 emis de Judecătoria Hârșova (fila 188, vol. 1 dosar u.p. ), inculpatul D. L. M. fiind cel care a întocmit Referatul motivat din data de 09.04.2015 (fila 156, vol. 1 dosar u.p.), în baza căruia procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova a solicitat, la data de 23.07.2015, judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Hârșova emiterea mandatelor de percheziție (fila 174, vol. 1 dosar u.p.).

Inculpatul D. L. M. a efectuat personal multiple acte procedurale privindu-l pe denunțătorul P. M. în dosarul respectiv, și anume percheziția autoturismului denunțătorului P. M. din data de 17.04.2015 (fila 195, vol. 1 dosar u.p.), Procesul verbal din data de 24.03.2015 (fila 187, vol. 1 dosar u.p.), cele din data de 16.07.2015 (filele 198 și 211, vol. 1 dosar u.p.), cel din data de 17.07.2015 (fila 199, vol. 1 dosar u.p.), cele din data de 04.05.2015 (filele 201 și 202, vol. 1 dosar u.p.), precum și cel din data de 23.07.2015 (fila 278, vol. 1 dosar u.p.), toate fiind în referire la denunțătorul P. M..

Din Ordonanța nr. 153/P/2015 din data de 16.04.2015, rezultă că în cauză se efectuau cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tăinuire prev. de art. 270 alin. 1 Cod penal cu privire la sustragerea de bunuri culturale din zone protejate arheologic (fila 197, vol. 1 dosar u.p.), iar din Ordonanța nr. 153/P/2015 din data de 21.02.2015 rezultă că în cauză se efectuau cercetări și sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la furt calificat prev. de art. 32 Cod penal rap. la art. 228 alin. 1 – 229 alin. 2 lit. a Cod penal cu privire la unele persoane care au fost depistate efectuând, folosind detectoare de metale, detecții și săpături în situl arheologic protejat Ansamblu tumuli din . identificării și sustragerii de bunuri arheologice (fila 168, vol. 1 dosar u.p.).

Din planșa fotografică din data de 04.05.2015 privind percheziția efectuată în data de 17.04.2015 la domiciliul denunțătorului P. M. (filele 207-210, vol. 1 dosar u.p.), reiese că acestuia i-au fost identificate la domiciliu numeroase obiecte arheologice, precum și două detectoare de metale (fila 191, vol. 1 dosar u.p.).

În Capitolul VI din O.U.G. nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național sunt consacrate infracțiunile și contravențiile aplicabile în cazul nerespectării dispozițiilor respectivului act normativ, aplicabile denunțătorului P. M. cercetat, în calitate de făptuitor, în dosarul nr. 153/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova. Astfel, potrivit art. 26, accesul cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizarea prealabilă prevăzută la art. 5 alin. 13, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

De asemenea,conform dispozițiilor art. 27,vânzarea sau oferirea spre vânzare a detectoarelor de metale fără autorizația prevăzută la art. 5 alin. 10 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Detectoarele oferite spre vânzare în condițiile alin. 1 se confiscă.

În drept, fapta inculpatului D. L. M., având gradul profesional de subcomisar de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C. – S. de Investigații Criminale care, în perioada 26.06.2015 – 23.07.2015, cu prilejul mai multor întâlniri, a pretins suma de 3.000 euro denunțătorului P. M. pentru ca, în exercitarea atribuțiilor de organ de cercetare penală, să nu dispună începerea urmăririi penale față de denunțător în dosarul penal nr. 153/P/2015 înregistrat la P. de pe lângă Judecătoria Hârșova în care acesta este cercetat chiar de către inculpatul D. L. M. și, în plus, să dispună restituirea bunurilor arheologice, precum și a celor două detectoare de metale care au fost ridicate de lucrătorii de poliție cu ocazia percheziției domiciliare efectuată în data de 17.04.2015 la domiciliul denunțătorului, inculpatul primind suma de 3.000 euro, la data de 23.07.2015,întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 6 și 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 Cod penal.

Întrucât din probele administrate a rezultat dincolo de orice dubiu că inculpatul a comis, cu vinovăție, fapta penală pentru care a fost trimis în judecată, se va dispune condamnarea acestuia.

În cadrul criteriilor generale de individualizare a pedepsei, se vor avea în vedere dispozițiile prevăzute de art.74 C.p., vizând gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului, evaluate prin prisma împrejurărilor și modului de comitere, a stării de pericol create pentru valoarea ocrotită, a naturii și gravității rezultatului produs și a altor consecințe ale infracțiunii, a motivului săvârșirii infracțiunii și scopului urmărit, a antecedenței penale a inculpatului, a conduitei acestuia după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, a nivelului de educație, vârstei, stării de sănătate și situației familiale și sociale.

Astfel, având în vedere valorile deosebit de importante ocrotite de lege prin incriminarea faptei de luare de mită, respectiv relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu, relații care implică îndeplinirea cu probitate, cu cinste și cu corectitudine a îndatoririlor profesionale, împrejurările și modul de comitere, insistența manifestată de către inculpat pentru a obține de la denunțător suma de bani pretinsă, modalitatea elaborată în care a planificat momentul primirii sumei de bani, măsurile de precauție luate, fiind conștient că poate fi înregistrat ( a insistat ca denunțătorul să se urce în ambarcațiune și să plece pe mare, a ambalat motorul pentru a nu se auzi discuția într-o eventuală înregistrare, a insistat ca denunțătorul să îmbrace un tricou pentru a i-l restitui cu tot cu bani ), elemente care evidențiază un grad ridicat de pericol social al faptei.

De asemenea, instanța va reține gravitatea faptei comise de către inculpat și prin prima calității sale de polițist, în virtutea căreia era obligat să asigure respectarea legii penale de către toți cetățenii, și să contribuie la tragerea la răspundere penală a celor care comit infracțiuni. Contrar acestor obligații, inculpatul s-a folosit de cunoștințele sale atât juridice, cât și profesionale, pentru obținerea de foloase personale, atitudinea sa având o miză importantă și periculoasă, respectiv perturbarea activității de cercetare penală și înfăptuire a justiției în cauza în care era cercetat denunțătorul.

În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, instanța va avea în vedere vârsta acestuia – 42 ani, nivelul superior de instruire și cunoștințe profesionale ( evidențiate și prin înscrisurile depuse la dosar ) situația familială, acesta fiind căsătorit și tatăl a unui copil minor.

Instanța va ține seama și de atitudinea sinceră a inculpatului manifestată pe tot parcursul procesului penal.

În consecință, instanța îi va aplica inculpatului pedeapsa închisorii de 2 ani și 8 luni, reținând și incidența dispozițiilor art.396 alin.10 C.p.p..

Cu titlu de pedeapsă complementară se va interzice inculpatului exercițiul dreptului de a exercita profesia de polițist, pe timp de 2 ani și 6 luni după executarea pedepsei, considerând că exercitarea dreptului de a profesa în același domeniu este incompatibilă cu natura și gravitatea faptei comise.

În temeiul art.399 alin.1 C.p.p., instanța va menține măsura arestării preventive dispusă față de inculpat prin încheierea nr.190 din data de 24.07.2015 a Tribunalului C., considerând necesară privarea în continuare de libertate a inculpatului prin prisma gravității faptei și a stadiuluicauzei, în interesul bunei desfășurări a procesului penal.

În conformitate cu art.72 C.p., se va deduce din pedeapsa ce urmează a fi executată de către inculpat perioada reținerii și arestării preventive în prezenta cauză, începând de la 23.07.2015, la zi.

În temeiul art.275 alin.2 C.p.p., inculpatul D. L. va fi obligat la plata sumei de 3600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

În baza art.289 alin.1 C.p. rap. la art.7 lit.c din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.396 alin.10 C.p.p.:

Condamnă pe inculpatul D. L. M. - fiul lui C. și M., născut la data de 03.06.1973, în prezent aflat în Penitenciarul Poarta Albă, la pedeapsa închisorii de 2 ani și 8 luni.

În baza art.289 alin.1 C.p.:

Interzice inculpatului exercițiul dreptului de a exercita profesia de polițist, pe timp de 2 ani și 6 luni după executarea pedepsei.

În baza art.399 alin.1 C.p.p.:

Menține măsura arestării preventive dispusă față de inculpat prin încheierea nr.190 din data de 24.07.2015 a Tribunalului C..

În baza art.72 C.p.:

Deduce din pedeapsa ce urmează a fi executată de către inculpat perioada reținerii și arestării preventive în prezenta cauză, începând de la 23.07.2015, la zi.

În baza art.275 alin.2 C.p.p.:

Obligă pe inculpatul D. L. la plata sumei de 3600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5.11.2015.

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

M. V. C. C. D.

Red.jud.fond M.V./04.12.2015/5ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Sentința nr. 402/2015. Tribunalul CONSTANŢA