Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 39/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 39/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 21-01-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 39

Ședința publică din data de 21.01.2015

PREȘEDINTE – I. C. S.

GREFIER – A. R. R.

Ministerul Public – P. de pe lângă Tribunalul C.,

reprezentat de PROCUROR – N. Z.

Pe rol, soluționarea contestației formulate de contestatorul - condamnat I. D. – fiul lui V. și I., născut la 28.09.1984, deținut în P. P. Albă, împotriva sentinței penale nr.3667 din 21.11.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea disp.art.358 Cod de proc.penală, se prezintă contestatorul - condamnat I. D. - în stare de deținere, asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat F. M. în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp.art.257 și următoarele Cod procedură penală.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează părțile, obiectul dosarului aflat pe rol, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual.

Apărătorul contestatorului condamnat, avocat F. M., având permisiunea instanței, ia legătura cu contestatorul – condamnat.

Nefiind alte cereri, excepții de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației formulate în prezenta cauză.

Apărătorul contestatorului condamnat, avocat F. M., având cuvântul, solicită admiterea contestației, desființarea încheierii contestate și rejudecând să se dispună liberarea condiționată a condamnatului. Solicită instanței să aibă în vedere faptul că perioada executată până în prezent de condamnat se îndreaptă spre finalul executării pedepsei, condamnatul a avut un comportament adecvat în penitenciar nefiind sancționat, iar regimul de executare a pedepsei este semideschis. Singura motivare a instanței de fond este aceea că pedeapsa nu și-a atins scopul, acest lucru însă nu poate fi știut decât dacă ar fi lăsat în libertate pentru a demonstra că se poate reintegra social. Mai mult, condamnatul are o familie care îl sprijină și alături de care dorește să se afle, mai ales că are și doi copii în întreținere.

Pentru aceste considerente, apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile pentru admiterea contestației.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea sentinței instanței de fond întrucât aceasta în mod corect a apreciat că fracția executată până la acest moment nu este suficientă pentru a se îndeplini scopul prevăzut de lege, având în vedere perseverența infracțională în materia infracțiunilor contra patrimoniului, contestatorul fiind anterior condamnat de patru ori pentru infracțiuni de aceeași natură și a mai beneficiat de clemența instanței fiind liberat condiționat de trei ori, ultima oară în anul 2012, astfel încât în mod corect prima instanță a reținut că până la acest moment nu se poate aprecia că s-a îndreptat și se poate reintegra în societate, termenul de reînnoire a cererii fiind unul rezonabil, respectiv după data de 19.02.2015.

Contestatorul condamnat I. D., având ultimul cuvânt, solicită instanței să aibă în vedere că are doi copii minori.

Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare.

După deliberare;

TRIBUNALUL

Deliberând asupra contestației declarate de inculpatul I. D.:

Prin sentința penală nr.3667 din 21.11.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ s-a dispus:

„În temeiul art. 587 Cod Proc. Penală cu aplicarea art.6 C.pen și art.59 si următoarele din vechiul Cod penal:

Respinge - ca neîntemeiată - cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul I. D., fiul lui V. și I., născut la 28.09.1984, deținut în P. P. Albă, jud. Constanta.

Stabilește termen de reînnoire a cererii după data de 19.02.2015.

În baza art. 272 Cod pr.pen. onorariul apărător oficiu de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. în favoarea av. R. M. G., în baza delegației nr. 2774/2014.

În baza art. 275 alin. 2 Cod pr.pen. obligă pe condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de catre stat. »

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că la data de 19.11.2014 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, cererea de liberare condiționată a condamnatului I. D., deținut în P. P. Albă.

Analizând actele si lucrările din dosar, instanța a constatat:

Condamnatul se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 1,4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, conform sentinței penale nr. 58/2014 a Judecătoriei Oltenița.

Executarea pedepsei a început la data de 13.01.2014 și urmează să expire la data de 12.05.2015.

Condamnatul a fost folosit la muncă pe parcursul executării pedepsei realizând un câștig de 12 zile ca urmare a muncii prestate.

Având în vedere cerințele liberării condiționate cuprinse în disp. art. 100 și urm. din N.C.penal, instanța a apreciat rap. la disp. art. 6 din C.penal, că disp. art. 59 C.penal sunt mai favorabile condamnatului, și vor fi avute în vedere la analizarea prezentei cauze.

S-a constatat că cerințele prevăzute de lege nu sunt îndeplinite în mod cumulativ.

Din cuprinsul procesului-verbal din data de 19.11.2014 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului P. Albă, cât și din caracterizarea depusă la dosar rezultă că deținutul I. D. este recidivist, are antecedente penale, se află la prima analiză în comisia de liberare condiționată, iar pe perioada executării pedepsei a avut un comportament corespunzător normelor carcerale, în sensul că nu a fost sancționat disciplinar și nu a fost recompensat, în prezent execută pedeapsa în regim semideschis, iar Comisia din Penitenciar în unanimitate a propus amânarea cu 3 luni a condamnatului, având în vedere perseverența/specializarea infracțională, a mai beneficiat de 3 ori de liberare condiționată și implicarea sporadică/modestă în activități educaționale și productive.

Beneficiul liberării condiționate nu este însă un drept al condamnatului, ci numai o vocație a acestuia, astfel că instanța din analiza datelor existente la dosar apreciază în acest moment că nu este oportună și prudentă acordarea acestui beneficiu deținutului, pentru restul de pedeapsă.

S-a considerat că pedeapsa privativă de libertate aplicată acestuia nu și-a atins scopul înainte de expirarea ei, astfel că timpul efectiv executat se apreciază că nu este suficient reeducării sale și prevenirii comiterii de alte infracțiuni, de îndată ce acesta s-ar afla în libertate, având în vedere și concluziile comisiei de liberare din penitenciar.

Din analiza datelor existente la dosar, instanța a apreciat că în acest moment nu este oportună și prudentă acordarea acestui beneficiu deținutului, pentru restul de pedeapsă.

Pentru aceste considerente instanța a menținut termenul fixat de comisie pentru a fi analizat, respectiv după data de 19.02.2015.

Având în vedere prevederile art. 59 C.penal liberarea condiționată se acordă atunci când se consideră că scopul pedepsei a fost atins înainte de durata prevăzută în hotărârea de condamnare, fapt ce se stabilește, în mod deosebit pe comportarea condamnatului în timpul executării pedepsei, pe baza antecedentelor penale, dar și a implicării în activități productive și educaționale.

Urmare celor de mai sus, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul I. D., solicitând admiterea contestației formulate împotriva sentinței penale nr.3667 din 21.11.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, desființarea sentinței penale contestate și rejudecând să se dispună liberarea condiționată a contestatorului condamnat.

Examinând sentința penală contestată atât prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art 386/6 alin 3 cod pr penală, Tribunalul constată că este nefondat contestația pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a realizat o corectă analiză a situației condamnatului în raport de dispozițiile legale aplicabile instituției liberării condiționate.

Instituția liberării condiționate constituie un beneficiu pentru condamnat care îi poate fi acordat de către instanță în situația în care acesta prezintă credibilitate și garanția că scopul preventiv al pedepsei precum și funcțiile acesteia de constrângere și reeducare s-au realizat prin eforturile concrete ale condamnatului înainte de executarea integrală a pedepsei astfel încât acesta se poate integra în societate.

Aceste elemente referitoare la credibilitatea și garanțiile pe care trebuie să le prezinte condamnatul se regăsesc în condițiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească pentru a fi liberat condiționat, cerințe impuse atât de art. 59 alin. 1 Codul penal din 1969, precum și de dispozițiile art.75 și urm din Legea nr. 275/2006.

Din corolarul de norme ce reglementează instituția liberării condiționate, pentru obținerea acestui beneficiu este necesar ca persoana condamnată să fie stăruitoare în muncă, disciplinată, să dea dovezi temeinice de îndreptare, de reintegrare socială în sensul de a se evidenția prin eforturi concrete în modalitățile prevăzute de aceste dispoziții legale, și anume prin participarea la activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, de instruire școlară și de formare profesională, precum și prin responsabilitățile acordate. Totodată, organele competente au obligația să analizeze situația condamnatului și din perspectiva antecedenței penale a condamnatului.

Potrivit procesului verbal I179 din 19.11.2014 al Comisiei din cadrul Penitenciarului P. Albă, I. D. se află în executarea pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.58/2014 a Judecătoriei Oltenița.

Executarea pedepsei a început la 13.01.2014 și urmează să expire la 12.01.2014.

Condamnatului i se consideră ca executate pe baza muncii prestate un număr de 12 zile.

Din calculul datelor menționate anterior se constată că numitul I. D. a executat efectiv până în prezent 386 zile din care 311 zile până la data analizării în Comisia PPA (19.11.2014), 63 zile de la 19.11.2014 la zi, la care se adaugă 12 zile câștigate prin muncă, din totalul de 485 zile pe care le are de executat.

Condamnatul nu a fost recompensat o dată, iar pe parcursul executării pedepsei nu a fost sancționat.

Tribunalul retine ca acest condamnat a avut o atitudine pasivă pe parcursul executării pedepsei, s-a implicat sporadic în activități educative și este recidivist, anterior fiind condamnat la pedepse cu închisoarea și beneficiind în 3 rânduri de instituția liberării condiționate.

Liberarea condiționată se acordă facultativ – fiind o vocație a condamnatului, iar nu un drept – dacă sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege.

Din evaluarea datelor prezentate anterior, Tribunalul constată că scopul pedepsei aplicate condamnatului I. D. nu a fost atins, nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, de reeducare, de formare a unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, astfel încât mai este nevoie de executarea unei părți din pedeapsă pentru ca reeducarea și scopul preventiv al pedepsei să fie realizate complet, iar în viitor să nu mai fie implicat în comiterea de fapte antisociale.

De asemenea, tribunalul constată că termenul fixat de către prima instanță după expirarea căruia cererea va putea fi reînnoită este corect stabilit și permite condamnatului să depună eforturi concrete în vederea reeducării și reintegrării sale sociale.

Pentru considerentele expuse, va respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul I. D. împotriva sentinței penale nr.3667 din 21.11.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală,

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul I. D. – fiul lui V. și I., născut la 28.09.1984, deținut în P. P. Albă, împotriva sentinței penale nr.3667 din 21.11.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală,

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat

În baza art.272 alin.1 Cod procedură penală,

Avansează suma de 100 de lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. în favoarea av. F. M..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.01.2015.

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

I. C. S. A. R. R.

Tehnored. fond jud. F. S. / 26.11.2014

Tehnored. contestație jud. I.C. S./ 22.01.2015/ 3 ex

Emis 1 ./grefier

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 39/2015. Tribunalul CONSTANŢA