Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 350/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 350/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 08-09-2015
Dosar penal nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA NR.350
Ședința publică din data de 08.09.2015
PREȘEDINTE – M. V.
GREFIER – C. C. D.
Cu participarea Ministerului Public – P. de pe lângă Tribunalul C., reprezentat prin PROCUROR – A. V.
Pe rol, soluționarea cauzei penale privind pe contestatorul - condamnat D. I. – fiul lui N. și S., născut la data de 02.03.1958, în prezent deținut în P. P. Albă, având ca obiect art.587 Cod de procedură penală – contestație la cerere de liberare condiționată, formulată împotriva sentinței penale nr. 1755/24.07.2015 a Judecătoriei Medgidia pron. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea disp.art.358 Cod de procedură penală, se prezintă contestatorul - condamnat D. I. - în stare de deținere, asistat de apărătorul desemnat din oficiu C. D. C., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie . nr.5252/25.08.2015 eliberată de Baroul C., depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp.art.257-263 Cod de proc.penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează părțile, obiectul dosarului aflat pe rol, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual.
La interpelarea instanței, contestatorul - condamnat nu formulează opoziții cu privire la asistența judiciară din oficiu și, după ce a luat legătura cu apărătorul desemnat, înțelege să mențină contestația care face obiectul cauzei.
Apărătorul contestatorului - condamnat D. I., avocat C. D. C. având cuvântul, are o solicitare prealabilă ,de încuviințare a probei cu înscrisuri în circumstanțiere, constând în fișa deja existentă la dosar, însă actualizată până la data de 17 august 2015, care atestă că a mai făcut contestatorul un curs.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, este de acord cu încuviințarea probei solicitate.
Tribunalul, deliberând, admite proba cu înscrisul prezentat de condamnat și dispune atașarea acestuia la dosar, constatând, totodată că din conținutul înscrisului depus astăzi rezultă că după data de 10.08.2015 condamnatul a mai participat la 2 programe educaționale.
Luând act că nu sunt cereri, ori excepții de formulat, instanța acordă cuvântul pe fondul contestației înregistrate pe rolul tribunalului.
Apărătorul contestatorului - condamnat D. I., avocat C. D. C. având cuvântul, solicită admiterea contestației și desființarea hotărârii atacate, cu consecința de a se dispune liberarea condiționată a contestatorului.
Criticile aduse soluției pronunțate de instanța de fond vizează 2 aspecte, sens în care apărătorul învederează că prima instanță a respins cererea de liberare condiționată, rezumându-se la faptul că persoana condamnată nu a prestat muncă în cadrul penitenciarului.
Totodată, instanța de fond s-a raportat la penitenciare.
Cu privire la primul aspect, în opinia apărătorului instanța de fond este în eroare, întrucât astfel cum a comunicat la acest moment condamnatul și astfel cum rezultă și din dosarul cauzei, condamnatul și-a manifestat intenția de a presta muncă, însă nu au fost găsite suficiente locuri.
În consecință, nu se poate reține că a manifestat o atitudine negativă la prestarea acelor activități în cadrul penitenciarului.
În ceea ce privește antecedentele penale la care face referire instanța de fond, solicită a se observa că sunt de dată foarte veche, fiind vorba de condamnări pronunțate prin anii 1970, 1980, cea mai nouă datând din anul 2004. Astfel, în opinia apărătorului, până la ultima condamnare a trecut suficient timp pentru a înlătura acele condamnări reținute în sarcina contestatorului.
Față de toate aceste considerente, cu mențiunea că nu a fost sancționat contestatorul condamnat și a fost recompensat de 2 ori, solicită a se constat îndeplinite condițiile cerute de legiuitor pentru a se dispune liberarea condiționată la acest moment.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că din actele și lucrările dosarului se poate constata că soluția pronunțată de Judecătoria Medgidia este legală și temeinică și se impune a fi menținută.
La pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere conduita condamnatului la locul de deținere, circumstanțele personale ale condamnatului -care are statut de recidivist -deși a beneficiat anterior de clemența legii penale, a persistat în activitatea infracțională, Deși pe parcursul executării pedepsei nu a fost sancționat disciplinar, a fost planificat în activități educaționale, însă nu a fost planificat la activități lucrative.
Instanța de fond a respins cererea de liberare condiționată ca fiind nefondată, stabilind un nou termen de reiterare a cererii după data de 22.11.2015. Fiind la prima analiză a unei astfel de cereri, în raport și de data începerii executării pedepsei, reprezentantul parchetului consideră că timpul petrecut de condamnat în regim de detenție nu este suficient pentru reeducarea sa. În consecință, solicită respingerea contestației, ca nefondată.
Contestatorul - condamnat D. I. având ultimul cuvânt, este de acord cu concluziile formulate de avocat. Solicită admiterea cererii de liberare condiționată, sau reducerea termenului stabilit pentru reiterare măcar la jumătate, întrucât consideră că este un termen lung. Menționează că în hotărâre instanța reține efectuarea de către condamnat a unui curs pe durata a 3 luni, până în luna martie, însă condamnatul arată că a participat la un curs de 8 luni de zile.
Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare. După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față:
Prin sentința penală nr.1755/24.07.2015 pronunțată de către Judecătoria C. în dosarul nr._ s-a dispus:
„ În baza art. 587, alin. 2 Cod Procedură Penală raportat la art. 59, alin. 1 și alin. 2 Cod penal din 1968,
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul D. I., fiul lui N. și S., născut la 02.03.1958, din Penit. P. Albă, jud.C..
Stabilește termen de reiterare după data de 22.11.2015.
În baza art. 272 Cod Procedură Penală,
Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 130 lei către Baroul C., în favoarea avocat G. Vetuța, delegație 1682/2015, care a acordat asistența judiciară obligatorie petentului-condamnat.
În baza art. 275, alin. 2 Cod Procedură Penală,
Obligă petentul-condamnat către stat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare. „
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
„La data de 08.07.2015, condamnatul D. I. a solicitat instanței ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de OUG nr.195/2002, pedeapsă pe care o executa potrivit sent.pen.nr.82/2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu si a mandatului de executare a pedepsei nr. 134/2014.
Petentul-condamnat se afla in executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de OUG nr.195/2002, pedeapsă pe care o executa potrivit sent.pen.nr.82/2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu si a mandatului de executare a pedepsei nr. 134/2014.
Executarea pedepsei a început la 23.03.2014 urmând sa expire la 22.03.2016.
Condamnatul pe parcursul executării pedepsei nu a fost sancționat disciplinar și a fost recompensat de 2 ori.
S-a implicat în activități educaționale și nu a fost planificat la activități lucrative.
Condamnatul are antecedente penale, fiind recidivist.
Este la prima analiză în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului P. Albă.
F. de aceasta stare de fapt, instanța a constat că petentul, deși a executat fracția obligatorie prevăzuta de lege pentru a deveni propozabil (2/3), nu a dat dovezi temeinice de îndreptare față de antecedentele penale și neimplicarea în activități lucrative.
Împotriva sentinței penale mai sus menționate, în termen legal a declarat contestație condamnatul D. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, învederând că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi liberat condiționat.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței contestate, atât prin prisma criticilor formulate precum și din oficiu, tribunalul constată că în mod corect prima instanță a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile legale în materie pentru a se dispune liberarea condiționată a condamnatului.
Astfel, instituția liberării condiționate constituie un beneficiu pentru condamnat care îi poate fi acordat de către instanță în situația în care acesta prezintă credibilitate și garanția că scopul preventiv al pedepsei precum și funcțiile acesteia de constrângere și reeducare s-au realizat prin eforturile concrete ale condamnatului înainte de executarea integrală a pedepsei astfel încât acesta se poate integra în societate.
Aceste elemente referitoare la credibilitatea și garanțiile pe care trebuie să le prezinte condamnatul se regăsesc în condițiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească pentru a fi liberat condiționat, cerințe impuse atât de dispozițiile C.p. din 1969 (art. 59 alin. 1 ), precum și de dispozițiile Lg. nr. 275/2006 privind executarea pedepselor ( art. 75, 77 alin. 2 ), ansamblul acestor dispoziții legale constituind legea mai favorabilă pentru condamnatul R. G...
Astfel, din ansamblul dispozițiilor legale menționate, rezultă că, pentru obținerea beneficiului liberării condiționate este necesar ca persoana condamnată să fie stăruitoare în muncă, disciplinată, să dea dovezi temeinice de îndreptare, de reintegrare socială în sensul de a se evidenția prin eforturi concrete în modalitățile prevăzute de aceste dispoziții legale, și anume prin participarea la activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, de instruire școlară și de formare profesională, precum și prin responsabilitățile acordate. Totodată, aceste dispoziții legale obligă organele competente să analizeze situația condamnatului în scopul aplicării disp. art. 59 C.p. din 1969, să aibă în vedere antecedența penală a condamnatului.
Tribunalul retine ca, anterior, condamnatul care este recidivist, a mai fost gratificat cu încrederea instanței cu liberare condiționată, însă acesta a dat dovadă de perseverență infracțională, care nu justifică la acest moment acordarea din nou a acestei încrederi. În aceste condiții, starea de recidivă a condamnatului nu este analizată de instanță drept o stare de agravare a situației petentului, cum se poate acredita, ci drept criteriu legal prevăzut de apreciere a dobândirii de către condamnat a capacității reale și efective de reintegrare socială licită.
Din săvârșirea ulterioara a altei fapte penale, rezultă în mod evident că petentul nu a valorizat în mod real și efectiv beneficiul liberării condiționate. Printr-o nouă liberare condiționată acordată de la prima analiză, s-ar încuraja săvârșirea altor fapte penale, ceea ce ar constitui o înfrângere flagrantă a scopului însuși a executării pedepsei privative de libertate.
Din această perspectivă se constată că petentul condamnat D. I. care este cunoscut cu antecedente penale, manifestând perseverență în comiterea de fapte penale, care nu a depus eforturi în muncă, nu întrunește toate condițiile legale pentru a beneficia de liberarea condiționată, neputându-se susține în prezent că scopul și funcțiile pedepsei pe care o execută au fost realizate și că acesta prezintă garanții că re va reintegra în societate.
De asemenea, tribunalul constată că termenul fixat de către prima instanță după expirarea căruia cererea va putea fi reînnoită este corect stabilit și permite condamnatului să depună eforturi concrete în vederea reeducării și reintegrării sale sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art.587 alin.3 C.p.p.:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către condamnatul D. I. – fiul lui N. și S., născut la data de 02.03.1958, în prezent deținut în P. P. Albă, împotriva sentinței penale nr.1755/24.07.2015 a Judecătoriei Medgidia pron. în dosarul nr._ .
În baza art.272 C.p.p.:
Dispune avansarea sumei de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, din fondurile M.J. către Baroul C., în favoarea av. C. D. C..
În baza art.275 alin.2 C.p.p.:
Dispune obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în sumă de 330 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8.09.2015.
PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,
M. V. C. C. D.
Red./tehnored.dec.Jud.M.V./05.10.2015/5ex.
| ← Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 220/2015.... → |
|---|








