Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 220/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 220/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 05-06-2015
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.220
Ședința publică din data de 5 iunie 2015
PREȘEDINTE – M. L. T.
GREFIER – A.-M. G.
Cu participare PROCUROR – C. C. B.
S-a luat în examinare contestația declarată de contestatorul condamnat D. I. - fiul lui P. și I., născut la data de 08.06.1962, deținut în P. P. Albă, jud. C. - împotriva sentinței penale nr.1097 data de 24.04.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea dispozițiilor art.358 alin.1 Cod pr.penală, se prezintă contestatorul condamnat C. F. – în stare de deținere și asistat de apărător din oficiu G. D., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 257 – 261 și art. 353 cod procedură penală.
Apărătorul contestatorului condamnat, având cuvântul, menționează că petentul dorește să depună la dosarul cauzei un memoriu.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, menționează că nu se opune depunerii acestui înscris la dosar.
Deliberând, instanța încuviințează depunerea la dosarul cauzei a memoriului prezentat de către apărătorul contestatorului condamnat D. I..
Instanța întreabă dacă mai există cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile de formulat și având în vedere că nu sunt, constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul contestatorului condamnat D. I., avocat G. D., având cuvântul, solicită admiterea contestației cu consecința admiterii cererii de liberare condiționată formulată de către condamnatul D. I., apreciind că hotărârea contestată este una nelegală și netemeinică.
Solicită a se observa că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru ca petentul condamnat să poată beneficia de liberarea condiționată, având în vedere că acesta a executat fracția prevăzută de lege, a fost disciplinat pe perioada detenției, a participat la peste 30 de activități educative și religioase.
Apreciază că toate elementele menționate duc la concluzia că petentul condamnat D. I. a depus eforturi considerabile pentru a se îndrepta, astfel încât poate beneficia de liberare condiționată. În plus, solicită a se avea în vedere că petentul condamnat are mai multe afecțiuni de sănătate care s-ar agrava dacă ar rămâne în detenție.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației declarată de condamnatul D. I., ca fiind nefondată.
Apreciază că sentința penală atacată este legală și temeinică, în mod corect dispunându-se respingerea cererii de liberare condiționată, în urma analizei obiective a înscrisurilor aflate la dosar, apreciindu-se că petentul condamnat nu a dat suficiente dovezi de îndreptare pe perioada detenției. Acesta nu a fost nici sancționat și nici recompensat ci a avut un comportament normal, această conduită nefiind suficientă pentru a concluziona că pedeapsa și-a atins scopul.
Contestatorul condamnat D. I., în ultim cuvânt, menționează că este de acord cu concluziile apărătorului său și solicită să îi fie admisă contestația, cu consecința admiterii cererii de liberare condiționată, precizând că are mari probleme de sănătate.
Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare;
TRIBUNALUL
Prin sentința penală 1097 din data de 24.04.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar penal_ s-au dispus următoarele:
„În baza art. 587 C.proc.penală, cu aplicarea disp. art. 6 N.C.penal și art. 59 C.penal:
Respinge cererea de liberare condiționată a condamnatului DODIS I., fiul lui P. și I., născut la data de 08.06.1962, ca nefondată.
Stabilește termen de reînnoire a cererii după data de 24.09.2015.
În baza art. 272 C.proc.penală:
Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiție către Baroul C., a sumei de 100 lei, pentru avocat D. D., conform delegației . nr. 1043/2015, cu titlu de onorariu apărător din oficiu.
În baza art. 275 alin. 2 C.proc.penală, obligă condamnatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare pentru procuror și condamnat.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.04.2015.”
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 16.04.2015 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, cererea de liberare condiționată a condamnatului D. I., fiul lui P. și I., născut la data de 08.06.1962, deținut în P. P. Albă.
Cererea nu a fost motivată în fapt și în drept.
Analizând actele si lucrările din dosar, instanța constată:
Condamnatul se află în executarea unei pedepse privative de liberate de 10 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, conform sentinței penale nr. 380/2008 a Tribunalului C..
Executarea pedepsei a început la data de 02.02.2008 și urmează să expire la data de 01.02.2018.
Condamnatul nu a fost folosit la muncă.
Având în vedere cerințele liberării condiționate cuprinse în disp. art.100 și urm. din N.C.penal, instanța apreciază rap. la disp. art.6 din C.penal, că disp. art.59 C.penal sunt mai favorabile condamnatului, și vor fi avute în vedere la analizarea prezentei cauze.
Se constată că cerințele prevăzute de lege nu sunt îndeplinite în mod cumulativ.
Din cuprinsul procesului-verbal din data de 03.06.2014 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Tulcea, cât și din caracterizarea depusă la dosar rezultă că deținutul D. I. nu are antecedente penale, se află la a treia analiză în comisia de liberare condiționată, iar de la ultima analiză a prezentat o conduită adecvată, în sensul că nu a fost sancționat disciplinar și nu a fost recompensat.
În prezent execută pedeapsa în regim de executare regim semideschis iar Comisia din Penitenciar în unanimitate a propus amânarea cu 5 luni a condamnatului, având în vedere că nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, având în vedere neimplicarea în activități educative și lucrative.
Beneficiul liberării condiționate nu este însă un drept al condamnatului, ci numai o vocație a acestuia, astfel că instanța din analiza datelor existente la dosar apreciază în acest moment că nu este oportună și prudentă acordarea acestui beneficiu deținutului, pentru restul de pedeapsă.
Se consideră că pedeapsa privativă de libertate aplicată acestuia nu și-a atins scopul înainte de expirarea ei, astfel că timpul efectiv executat se apreciază că nu este suficient reeducării sale și prevenirii comiterii de alte infracțiuni, de îndată ce acesta s-ar afla în libertate, având în vedere și concluziile comisiei de liberare din penitenciar.
Liberarea condiționată ca instituție de drept penal, constituie nu numai un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei, dar și un mijloc de reeducare a condamnaților, care au astfel posibilitatea de a dovedi că nu este necesar să execute în continuare pedeapsa, ceea ce nu se poate reține în prezent în privința condamnatului D. I..
Având în vedere prevederile art. 59 C.penal liberarea condiționată se acordă atunci când se consideră că scopul pedepsei a fost atins înainte de durata prevăzută în hotărârea de condamnare, fapt ce se stabilește, în mod deosebit pe comportarea condamnatului în timpul executării pedepsei și pe baza antecedentelor penale.
Împotriva sentinței penale nr. 1097/24.04.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, în termen legal a declarat contestație condamnatul D. I., motivele fiin expuse în practicaua hotărârii.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale contestate, atât prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu, se constată următoarele:
Contestatorul D. I. se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor calificat în data de 02.02.2008. Pedeapsa urmează a expira la data de 1.02.2018.
I se consideră executate prin muncă 0 zile ; nu are antecedente penale; a fost recompensat de trei ori în 2010 și 2014, a fost sancționat de două ori în anul 2009; a participat la numeroase programe educative ; se află la a treia examinare în fața Comisiei constituită conform art. 97 alin. 2 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și măsurilor privative de libertate, care și de această dată a propus amânarea cu 5 luni de zile pentru neimplicarea în activități lucrative, productive.
Raportat la aceste criterii, în mod corect judecătorul fondului a apreciat că D. I. nu prezintă suficiente garanții, fracțiunea executată din pedeapsa privativă de libertate aplicată nu și-a atins scopul, nefiind suficient reeducării sale și prevenirii comiterii de alte infracțiuni, iar liberarea sa nu este oportuna .
Urmează a respinge contestația formulată de condamnatul D. I. .
În baza art.272 Cod.proc.pen., suma de 100 lei reprezentând onorariul de avocat din oficiu, în favoarea avocat G. D., se avansează din fondurile M.J. către Baroul C.
În baza art.275 alin.2 Cod.proc.pen., va obliga pe contestatorul condamnat D. I. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza a art. 425/1 alin. 7 pct.1 lit. b Cod proc.pen.:
Respinge contestația formulată de contestatorul condamnat D. I. - fiul lui P. și I., născut la data de 08.06.1962, deținut în P. P. Albă, jud. C. - împotriva sentinței penale nr. 1097/24.04.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .
În baza art.272 Cod.proc.pen.
Suma de 100 lei reprezentând onorariul de avocat din oficiu, în favoarea avocat G. D., se avansează din fondurile M.J. către Baroul C.
În baza art.275 alin.2 Cod.proc.pen.
Obligă pe contestatorul condamnat D. I. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. L. T. A.-M. G.
Red.jud.fond.E.O. /28.04.2015;
Tehnored.jud.contestație M.L.T./15.06.2015 /4 ex.;
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 350/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 343/2015.... → |
|---|








