Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 17/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 17/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 13-01-2015
Dosar penal nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
Decizia Penală nr.17
Ședința publică din data de 13.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – I. L. B.
GREFIER – F. N.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror: L. Grațiela, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul C..
S-a luat în examinare contestația formulată de inculpatul R. G., împotriva sentinței penale nr. 2132/13.06.2014, a Judecătoriei Medgidia.
Dezbaterile asupra contestației au avut loc în ședința publică din data de 26.11.2014, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, instanța, a amânat pronunțarea la data de 03.12.2014, apoi la 05.12.2014, apoi la 12.12.2014, apoi la 18.12.2014, apoi la 22.12.2014, apoi la 29.12.2014, apoi la 07.01.2015 și mai apoi la 13.01.2015, când, în aceiași compunere:
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față:
Prin s.p. nr. 2132 din 13.06.2014 a Judecătoriei Medgidia pronunțată în dosarul penal nr._ s-au dispus următoarele
„În temeiul art. 587 Cod Proc. Penală cu aplicarea art.6 C.pen și art.59 si următoarele din vechiul Cod penal:
Respinge propunerea de liberare condiționată a condamnatului R. G., fiul lui M. și M., născut la 11.04.1969, deținut în Penitenciarul Poarta Albă.
Stabilește termen pentru reînnoirea cererii după data de 20.09.2014.
În baza art. 272 cod pr.pen. onorariul pentru apărător oficiu de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. în favoarea av. R. R., în baza delegației nr. 1408 /2014.
În baza art. 275 alin. 3 cod pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare pentru procuror și condamnat.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.06.2014.”
Pentru a dispune această soluție, prima instanță a avut în vedere următoarele aspecte:
Astfel, prima instanță, având în vedere cerințele liberării condiționate cuprinse în disp. art. 100 și urm. din N.C.penal, a apreciat rap. la disp. art. 6 din C.penal, că disp. art. 59 C.penal sunt mai favorabile condamnatului, și a făcut aplicarea acelor dispoziții.
Condamnatul se află în executarea unei pedepse privative de liberate rezultante de 11 ani închisoare conform sentinței penale nr.346/2010 a Curții de Apel București. Executarea pedepsei a început la data de 14.05.2007 și urmează să expire la data de 19.03.2017, scăzându-se arestul preventiv de 420 zile.
Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute în total 3013 zile (câștigate și executate efectiv).
Condamnatul, a executat efectiv 2586 zile de închisoare, a fost folosit la muncă, având un câștig de – 389 zile (ca urmare a muncii prestate), în arest preventiv 420 zile, executând în total 3395 zile (câștigate și executate efectiv).
Întrucât condamnatul a executat, până la această dată, fracția prevăzută de lege, singurul aspect ce trebuie avut în vedere în cauză este îndeplinirea condițiilor subiective prevăzute de lege, respectiv dacă, condamnatul „este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale”.
Având în vedere acest aspect, instanța reține că deținutul nu are antecedente penale, și că pe timpul executării pedepsei deținutul a avut o conduită corespunzătoare. A fost inclus în programele obligatorii de adaptare la viața instituționalizată.
În prezent execută pedeapsa în regim deschis.
Instanța apreciază că timpul efectiv executat de deținut, nu este suficient pentru reeducarea acestuia, din următoarele considerente:
Conform procesului verbal al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă din 11.06.2014, rezultă că deținutul se află la a doua analiză, execută pedeapsa în regim deschis, nu are antecedente, iar pe perioada executată nu a fost sancționat, a fost recompensat de 8 ori, iar Comisia din Penitenciar în unanimitate a propus liberarea condiționată a condamnatului, având în vedere că a dat dovezi de îndreptare a comportamentului, și că s-a implicat în activități lucrative și educative de scurtă durată.
Potrivit art.59 C.penal „după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținând-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executare în întregime a pedepsei.”
Analizând propunerea de liberare condiționată a condamnatului R. G., formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, instanța a apreciat că nu este întemeiată.
Beneficiul liberării condiționate nu este un drept al condamnatului, ci numai o vocație a acestuia, astfel că instanța din analiza datelor existente la dosar a apreciat în acest moment că nu este oportună și prudentă acordarea acestui beneficiu deținutului, pentru restul de pedeapsă.
S-a reținut că pedeapsa privativă de libertate aplicată acestuia nu și-a atins scopul înainte de expirarea ei, astfel că timpul efectiv executat a fost apreciat că nu este suficient reeducării sale și prevenirii comiterii de alte infracțiuni, de îndată ce acesta s-ar afla în libertate, având în vedere perioada din pedeapsă efectiv executată.
Liberarea condiționată ca instituție de drept penal, constituie nu numai un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei, dar și un mijloc de reeducare a condamnaților, care au astfel posibilitatea de a dovedi că nu este necesar să execute în continuare pedeapsa, că a avut o evoluție corespunzătoare a conduitei pe perioada detenției, fapt ce dovedește dobândirea capacității concrete de mobilizare și responsabilizare în sensul reintegrării sale licite în societate, ceea ce nu se poate reține în prezent în privința condamnatului R. G..
S-a mai reținut că în prezent este în executarea unei pedepse de 11 ani pentru lipsirea de libertate a două persoane de sex feminin de 15 și 17 ani în vederea exploată sexuale. Raportat la vârsta fragedă a persoanelor în cauză, la pedeapsa efectiv executată și la comportamentul său,prima instanța a considerat că perioada efectiv executată nu este suficientă pentru a face dovada îndreptării comportamentului, raportat la implicarea în activitățile educative.
Urmare celor de mai sus, raportat și la perioada efectiv executată din pedeapsa aplicată, instanța de fond a apreciat ca necesară pentru reeducarea condamnatului, executarea a încă 3 luni de închisoare, după care să se rediscute eventuala liberare condiționată a acestuia, astfel că a respins ca nefondată cererea.
Împotriva acestei sentințe penale, condamnatul a declarat contestație solicitând admiterea propunerii de liberare condiționată, având în vedere că acesta a executat fracția obligatorie prevăzută de lege.
Apărătorul a mai susținut oral aspecte favorabile condamnatului, așa cum au fost expuse în practicaua prezentei decizii.
* * *
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate și din oficiu Tribunalul constată prezenta contestație ca fiind nefondată și o va respinge pentru următoarele motive:
Potrivit art.59 Cod penal din 1969 lege favorabilă condamnatului(așa cum a apreciat și prima instanță) este aplicabil în cauza de față având în vedere că legea veche este mai favorabilă condamnatului, se arată că: „după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținând-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executare în întregime a pedepsei.”
Pornind de la dispozițiile legale enunțate și natura instituției liberării condiționate, Tribunalul reține că aceasta creează exclusiv o vocație, și nu un drept al persoanei private de libertate de a fi liberată din penitenciar înainte de executarea integrală a pedepsei.
Prin urmare, în cazul în care nu există aparența unei reeducări, instanța nu este obligată a proceda la liberarea condiționată a condamnatului, în măsura în care acesta nu face dovada unor eforturi temeinice de îndreptare, iar condamnatul, odată aflat în libertate, ar prezenta un potențial pericol pentru societate mai înainte de executarea integrală a pedepsei.
Examinândactele de la dosar în legătură cu propunerea formulată, în contestația de față, se reține că acest condamnat nu poate fi liberat condiționat având în vedere, așa cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal din data de 11.06.2014 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, cât și din caracterizarea depusă la dosar, că R. G. se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 11 ani închisoare conform sentinței penale nr.346/2010 a Curții de Apel București. Executarea pedepsei a început la data de 14.05.2007 și urmează să expire la data de 19.03.2017, scăzându-se arestul preventiv de 420 zile. Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute în total 3013 zile (câștigate și executate efectiv). Condamnatul, a executat efectiv 2586 zile de închisoare, a fost folosit la muncă, având un câștig de – 389 zile (ca urmare a muncii prestate), în arest preventiv 420 zile, executând în total 3395 zile (câștigate și executate efectiv). Condamnatul se află la a doua analiză.
Deși de la ultima analiză a avut un comportament corespunzător vieții carcerale, raportat la perioada efectiv executată, la gravitatea sporită a infracțiunii comise-acesta fiind în executarea unei pedepse de 11 ani pentru lipsirea de libertate a două persoane de sex feminin de 15 și 17 ani în vederea exploată sexuale. Remarcând vârsta fragedă a persoanelor exploatate, ca și pedeapsa efectiv executată Tribunalul, contrar opiniei comisiei din penitenciar, dar în același sens cu cele dispuse de prima instanță, față de natura infracțiunii săvârșite de aspectul că pedeapsa expiră la data de 19.03.2017, Tribunalul apreciază ca timpul efectiv executat nu este suficient pentru reeducarea condamnatului, toate aceste elemente formând convingerea că la acest moment contestatorul nu prezintă suficiente dovezi ale realizării unor eforturi concrete îndestulătoare și suficient de întinse în timp în sensul reeducării, termenul de amânare de 3 luni nu este exagerat, ci justificat, astfel că nu poate fi liberat condiționat.
Tribunalul constată, dincolo de aspectele de fond expuse anterior, faptul că, urmare verificărilor efectuate la Penitenciarul Poarta Albă, la data de 14.10.2014 condamnatul a fost deja liberat condiționat, prin hotărârea Judecătoriei Medgidia.
Pentru considerentele expuse, Tribunalul constată că prima instanță a făcut o justă apreciere a dispozițiilor incidente în cauză, prin prisma criteriilor enumerate de art.59 Cod penal, nejustificându-se, la acest moment, liberarea condiționată.
Ca urmare, în baza art.4251 alin.7, pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul R. G. împotriva sentinței penale nr.2132 din 13.06.2014 a Judecătoriei Medgidia pronunțată în dosarul penal nr._ .
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală va obliga contestatorul-condamnat R. G. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 Cod procedură penală va avansa suma de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. în favoarea av. D. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.4251 alin.7, pct.1 lit.b Cod procedură penală:
Respinge ca nefondată contestația formulată de R. G. împotriva sentinței penale nr.2132 din 13.06.2014 a Judecătoriei Medgidia pronunțată în dosarul penal nr._ .
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală:
Obligă contestatorul-condamnat R. G. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 Cod procedură penală:
Avansează suma de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. în favoarea av. D. I..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.01.2015
P., GREFIER,
L. I. B. Pentru grefier F. N.
Semnează gref. Șef secție pen. L. N.
Red.Jud.LIB/09.04.2015/2.ex.
| ← Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 288/2015.... → |
|---|








